Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 315/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 315/2008
Ședința publică de la 02 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Truță
JUDECĂTOR 2: Monica Farcaș
JUDECĂTOR 3: Anca Neamțiu președinte secție
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâtul împotriva deciziei civile nr.146 din 19 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- având ca obiect evacuare, în contradictoriu cu intimata - -.
Având în vedere că d-na judecător Carla -titulară a completului de judecată C2 recurs civil de joi - lipsește din instanță fiind în îngrijirea copilului de până la 2 ani, completul a fost complinit în conformitate cu prevederile art.98 alin.6 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești prin participarea d-nei judecător - --desemnată în lista de permanență pentru soluționarea incidentelor procedurale ivite la acest termen de judecată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul recurent și consilier juridic pentru reclamanta intimată - -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și netimbrat.
Se constată că la dosar s-a depus prin registratură întâmpinare din partea intimatei - -.
Pârâtul recurent depune la dosar chitanță în cuantum de 4 lei reprezentând taxa de timbru datorată.
Întrebat fiind care a fost modalitatea de depunere a recursului, recurentul declară că a depus recursul direct și personal, la registratura Tribunalului Sibiu.
Instanța pune în discuție, din oficiu, excepția tardivității recursului.
Pârâtul recurent învederează că a declarat recurs în termen, imediat după ce a primit prin poștă hotărârea tribunalului.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită soluționarea cauzei pe excepția de tardivitate.
Instanța lasă cauza în pronunțare pe excepție.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința civilă nr.690/2008 a Judecătoriei Sibiua fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta - - S în contradictoriu cu pârâtul, dispunându-se evacuarea acestuia din imobilul situat în S, str.G-ral nr.43 înscris în CF 3492 S, și obligat la 260 lei cu titlu de pretenții, reprezentând chiria aferentă lunii iulie 2007 și în continuare până la eliberarea spațiului.
În argumentarea soluției pronunțate, prima instanță a stabilit că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.930, reclamanta a devenit proprietara.nr.43, ocupat de pârât, care îl deținuse în baza unui contract de locațiune încheiat între fostul proprietar, locațiune expirată la 31.03.2007.
Moștenitorii fostului proprietar, și, l-au notificat pe pârât că nu înțeleg să mai prelungească închirierea, care are termen limită până la 31.03.2007, dată de la care pârâtul nu mai deține nici un titlu.
Incidente fiind dispozițiile art.1436 alin.1 și 1438 cod civil ca și Legea 114/1996, acțiunea reclamantei a fost admisă în limitele menționate.
Împotriva sentinței civile nr.690/6.02.2008 a Judecătoriei Sibiu în termen a declarat apel pârâtul, aducându-i critici sub aspectul nelegalității ei, solicitând desființarea acesteia cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
În expunerea de motive se susține că în mod greșit acțiunea în evacuare a fost disjunsă de cererea sa reconvențională prin care solicita instituirea unui drept de retenție cu privire la imobil, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de reclamant față de cererea reconvențională, greșit a fost respinsă.
Analizând apelul, la 19.05.2008 din oficiu instanța a pus în discuție excepția netimbrării căii de atac exercitată de pârât, în contextul citării sale legale cu această mențiune specială.
Neîndeplinindu-și această obligație, instanța de apel a anulat apelul pârâtului ca netimbrat, fără a mai analiza criticile din apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, aducându-i critici pentru nelegalitatea ei, solicitând casarea acesteia, cu consecința admiterii apelului și a soluționării lui în limitele criticilor aduce.
A invocat pârâtul un singur motiv de casare, în sensul că apelul l-a timbrat, dar din neglijență a pierdut originalul chitanței de achitare a taxei de timbru.
În drept recursul nu a fost motivat, în sensul că nu s-a invocat niciunul din motivele limitativ prevăzute de art.304 cod procedură civilă.
În condițiile art.137 cod procedură civilă, instanța de control judiciar din oficiu la termenul din 2.10.2008 a pus în discuția contradictorie a părților, tardivitatea recursului.
Conform art.301 cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Astfel, potrivit dovezii de comunicare a deciziei din apel, aceasta i s-a comunicat la 7.08.2008, iar recursul s-a înregistrat la Tribunalul Sibiu la 26.08.2008, cu depășirea deci a termenului stipulat de textul de lege invocat, context în care recursul se va respinge ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile 146/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. 2ex/13.10.2008
Jud..-,
Jud.fond
Președinte:Ioan TruțăJudecători:Ioan Truță, Monica Farcaș, Anca Neamțiu