Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 489/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
-ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 489
Ședința publică din data de 29 mai 2009
PREȘEDINTE: Violeta Stanciu
JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Gherghina Niculae Constanța Ștefan
- C -
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantele domiciliată in B,-,.4, sector 2, -- domiciliată în B,-, Bl. 44,.B,. 44, sector 1 și de pârâții G, - și - - toți cu domiciliul ales la. Av. cu sediul în B,-, Bl. 439.A,.A,. 26, sector 2, împotriva deciziei civile nr. 575 pronunțată la data de 5 noiembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intervenienții și, ambii domiciliați în S, Calea B nr. 51, jud.
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 22 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea apărătorului recurenților-pârâți să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 29 mai 2009 când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea decizie:
Curtea:
Examinând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Sinaia sub nr.501/2006, reclamantele și -- au chemat în judecată pe pârâții G, - și - solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să evacueze și să predea spațiul ocupat în imobilul situat în orașul S, Calea B nr.51 jud.
În motivarea cererii reclamantele au arătat că sunt proprietarele imobilului în litigiu în baza sentinței civile nr.401/2003 a Judecătoriei Sinaia, iar la 11.02.2002, împreună cu ceilalți moștenitori, au încheiat cu pârâtul G contractul de închiriere nr.10/11.02.2002 și după finalizarea procesului de partaj au încheiat pentru un
-2-
termen de 1 an și 2 luni contractul nr.7/13.06.200, stipulându-se expres faptul că la expirarea termenului contractul nu se prelungește.
În dovedirea acțiunii la dosar s-au depus acte iar pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, invocând mai multe excepții, respectiv excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a apărătorului reclamantelor, excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii, excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a reclamantei, excepția inadmisibilității și a prematurității acțiunii precum și excepția lipsei de interes în promovarea cererii înaintea termenului limită al contractului de închiriere.
Prin cererea reconvențională s-a solicitat obligarea reclamantelor la încheierea unui nou contract de închiriere pe perioadă de 5 ani, în temeiul OG nr.40/1999, constatarea existenței dreptului de retenție asupra imobilului pentru îmbunătățirile aduse acestuia, până la achitarea de către reclamante a contravalorii acestor îmbunătățiri.
La termenul de judecată din 05.09.2006, s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către G și, solicitând să fie obligate reclamantele la încheierea unui contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani și să se constate existența dreptului de retenție asupra imobilului pentru îmbunătățirile aduse acestuia.
Ulterior, prin declarație autentică întervenienții au renunțat la judecata cererii de intervenție în interes propriu.
Prin sentința civilă nr. 142/8.02.2008 Judecătoria Sinaiaa admis în parte acțiunea și în parte cererea reconvențională, a dispus evacuarea necondiționată a pârâților din imobilul în litigiu și a obligat reclamantele să plătească pârâților suma de 9381,61 lei despăgubiri pentru îmbunătățirile efectuate, dovedite cu actele justificative, la imobilul în litigiu.
În esență instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu, proprietatea reclamantelor, a fost ocupat de pârâți în baza unui contract de închiriere al cărui termen a expirat, părțile neînțelegând să-l prelungească, astfel cum a rezultat din cuprinsul contractului.
În atare situație, s-a concluzionat că pârâții nu au un titlu locativ care să justifice ocuparea locuinței, astfel că pretenția reclamantelor de a se dispune evacuarea pârâților, este întemeiată.
Cât privește cererea reconvențională formulată de pârâți, aceasta a fost admisă în limita înscrisurilor doveditoare existente la dosar și a expertizei tehnice de specialitate.
Apelul declarat de pârâți împotriva sentinței, care viza atât aspecte de nelegalitate cât și de netemeinicie, a fost respins de Tribunalul Prahova prin decizia civilă nr. 575/05.11.2008.
A reținut instanța de apel, în esență, că sunt neîntemeiate criticile pe care pârâții le aduc soluției judecătoriei, atât sub aspectul respingerii excepțiilor invocate de aceștia cât și pe fondul cauzei, care a fost analizat în mod corespunzător în raport cu probatoriul administrat.
-3-
Împotriva deciziei au declarat recurs în termen legal atât reclamantele cât și pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează:
1.- Reclamantele, invocând nulitatea înscrisă în art.304 pct.7 Cod pr.civilă, susțin că decizia recurată cuprinde o motivare contradictorie față de soluția pronunțată prin dispozitiv întrucât, deși în considerente instanța de apel a reținut ca fiind întemeiată cererea de obligare a apelanților la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, prin dispozitiv tribunalul nu a obligat pe apelanții-pârâți la plata acestor cheltuieli.
Se solicită admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul obligării apelanților să plătească suma de 2500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
2.- Pârâții invocă în recursul declarat dispozițiile art.304 Cod pr.civilă și critică decizia pronunțată de tribunal sub următoarele aspecte:
- Instanța de apel s-a antepronunțat la termenul din data de 29.10.2008 refuzând să se pronunțe asupra cererii de probe și a dispus să se pună concluzii și pe fondul apelului, încălcând astfel dispozițiile art.129 alin.4 Cod pr.civilă, nerespectând principiul contradictorialității și celelalte principii fundamentale ale procesului civil.
- Pe cale de excepție recurenții invocă inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată întrucât, pe de o parte este formulată doar de unul dintre coproprietarii imobilului, deși acesta este deținut în indiviziune de doi coproprietari, iar pe de altă parte invocarea disp. art.110 Cod pr.civilă este inadmisibilă, nefiind dovedită nicio pagubă însemnată adusă reclamantelor.
În plus, se arată de recurenți, cererea precizatoare nu a fost pusă în discuția părților și nu este întemeiată în drept, fiind tardiv formulată.
- Pe cale de excepție se invocă prematuritatea introducerii cererii pentru evacuare cât și lipsa de interes în promovarea unei atare cereri înainte de termenul limită al contractului de închiriere, 30 iunie 2006.
Se arată de recurenți sub acest aspect că aceste excepții au fost respinse de instanța de apel fără o motivație în fapt și în drept, contrar disp. art. 261 alin.(1) Cod pr.civilă.
Pe de altă parte, intimatele-reclamante nu pot justifica un interes născut și actual la momentul promovării acțiunii atâta vreme cât au procedat la declanșarea intempestivă a evacuării înainte de împlinirea termenului contractului de închiriere și nici nu s-a dovedit de reclamante că pârâții ar fi încălcat vreo clauză din contractul de închiriere nr.7/13.06.2005.
- Susțin în continuare recurenții pe fondul recursului, că instanțele au reținut greșit că în speță sunt aplicabile dispozițiile legii speciale, respectiv Legea 241/2001 și nu dispozițiile legii generale - Legea 114/1996.
Se arată de recurenți sub acest aspect că notificările trimise de reclamante sunt unele absolut nule întrucât nu îndeplinesc condițiile imperative prevăzute de art.22 din OUG 40/1999.
În condițiile în care au avut calitatea de chiriași ai statului, susțin recurenții, la data intrării în vigoare a OUG 40/1999 erau beneficiarii unui contract de închiriere în
-4-
curs de executare cu statul, situație ce face ca în cauză să fie incidente dispozițiile actului normativ citat.
Nefăcându-se dovada încălcării vreunei clauze contractuale de către chiriași iar reclamantele neavând un capăt de cerere privitor la rezilierea contractelor de închiriere, apreciează recurenții faptul că la data formulării cererii de chemare în judecată aceștia ocupau spațiile aferente în baza unui titlu legal, motiv pentru care acțiunea în evacuare este neîntemeiată.
- Cu referire la cererea reconvențională, recurenții susțin că în mod greșit instanțele au admis în parte solicitările pârâților deși s-a dovedit faptul că toate îmbunătățirile și reparațiile efectuate la imobilul din litigiu au caracterul unor lucrări necesare și utile spațiului închiriat, unele fiind efectuate chiar la solicitarea expresă a proprietarei și toate aceste îmbunătățiri profită proprietarilor.
Arată recurenții sub acest aspect că acțiunea lor de a cere restituirea investițiilor și îmbunătățirilor aduse spațiului are ca temei juridic un fapt ilicit ca izvor distinct de obligații, independent de faptul că părțile nu au dorit acest lucru.
Se consideră de aceea că nu are importanță faptul că pentru unele îmbunătățiri evidente, reale și constatate de expert nu au păstrat documente justificative.
- O altă critică invocată de recurenți constă în aceea că instanțele au soluționat cererea principală și cererea reconvențională folosind două măsuri diferite, fapt nelegal și care duce la aplicarea greșită a legii.
Se susține de recurenți că dacă pentru cererea principală instanțele au considerat că nu se aplică legea specială de protecție a chiriașilor ci legea generală și dispozițiile dreptului comun, pentru cererea reconvențională se aplică legea specială.
Apreciează recurenții că în speță se aplică dispozițiile dreptului comun în materie și ca atare instanțele trebuiau să oblige reclamantele la plata întregii sume, astfel cum a rezultat din expertiză.
Și, în fine susțin recurenții că au fost greșit calculate cheltuielile de judecată la care au fost obligați la instanța de fond iar cuantumul cheltuielilor la care au fost obligați în apel este exagerat față de munca apărătorilor reclamantelor, astfel încât solicită în temeiul disp. art.274 Cod pr.civilă cenzurarea acestora în mod corespunzător.
Se solicită admiterea recursului, modificarea celor două hotărâri și pe fond respingerea cererii de evacuare și admiterea în totalitate a cererii reconvenționale formulată de pârâți.
Recurenții au formulat reciproc întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de partea adversă.
Curtea, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, față de actele și lucrările dosarului și de normele legale incidente în cauză constată că ambele recursuri sunt nefondate și for fi respinse în baza disp. art.312(1) Cod pr.civilă cu următoarea motivare:
1.
Recurentele-reclamante susțin că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, ceea ce atrage nulitatea înscrisă în art.304 pct.7 Cod pr.civilă.
Critica invocată este nefondată.
-5-
Este adevărat că în minuta întocmită de judecătorii instanței de apel, în condițiile art. 258(1) Cod pr. civilă se consemnează obligarea apelanților la plata
cheltuielilor de judecată către intimatele-reclamante iar în dispozitivul redactat această mențiune lipsește, însă o atare omisiune echivalează cu o eroare materială în sensul dispozițiilor art. 281(1) Cod pr.civilă susceptibilă de a fi îndreptată pe calea unei încheieri ulterioare.
Având în vedere considerentele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamante.
2.
Recursul declarat de pârâți reprezintă în fapt și în drept o reiterare a criticilor prezentate în fața instanței de apel, critici nefondate care atrag respingerea recursului în baza art. 312(1) Cod pr.civilă pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
- Este adevărat faptul că efectul devolutiv al apelului are consecințe și asupra probelor care pot fi administrate în această fază procesuală, instanța de apel putând încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea altor probe dacă le considera necesare pentru soluționarea cauzei.
Din interpretarea alin. (2) al art.295 Cod pr.civilă rezultă nu obligația ci posibilitatea instanței de apel dea dispune administrarea de noi probe întrucît rolul activ nu înseamnă încălcarea principiului disponibilității în procesul civil.
Nu poate fi vorba despre o antepronunțare a instanței prin refuzul de a se pronunța asupra cererii de probe deoarece, așa cum s-a arătat aplicarea disp. art. 295(2) Cod pr.civilă are caracter facultativ.
- Nefondată este și critica vizând respingerea greșită a excepțiilor invocate de pârâți.
Astfel, acțiunea în evacuare promovată de reclamante presupune un act de administrare și nu unul de dispoziție, astfel încât poate fi exercitată de oricare dintre coproprietarii imobilului. De altfel, așa cum rezultă din actele dosarului, acțiunea introductivă de instanță a fost formulată de ambele coproprietare ale imobilului.
Invocarea art.110 Cod pr.civilă precum și a celorlalte dispoziții din Codul civil care reglementează contractul de locațiune, nu este de natură să atragă inadmisibilitatea acțiunii.
În sensul art. 110(1) Cod pr.civilă cererea pentru predarea unui imobil, la împlinirea termenului de locațiune, poate fi făcută chiar înainte de împlinirea acestui termen.
Este justificarea în drept corect făcută de reclamante pentru a solicita evacuarea pârâților care posedă imobilul fără să dețină titlul locativ.
Cererea precizatoare a reclamantelor despre care pârâții au arătat că nu este întemeiată și ar fi fost tardiv formulată, a fost în fapt o simplă precizare a cererii în sensul evacuării necondiționate a pârâților deoarece pe parcursul procesului s-a împlinit termenul locațiunii, astfel încât și sub acest aspect instanțele s-au pronunțat corect.
.//.
-6-
Neîntemeiată este și critica privind respingerea greșită a excepției prematurității acțiunii în evacuare promovată înainte de expirarea termenului contractului de închiriere.
Așa cum s-a arătat mai sus, reclamantele și-au întemeiat în drept cererea pe disp. art.110 Cod pr.civilă, text care permite introducerea unei acțiuni pentru predarea unui imobil chiar înainte de împlinirea termenului de locație și, în plus, în prezent acest termen s-a împlinit astfel încât nu poate fi vorba despre o prematuritate a acțiunii.
Cât privește excepția lipsei de interes a reclamantelor în promovarea acțiunii lor, instanțele au procedat legal respingând și această excepție deoarece atâta vreme cât reclamantele dovedesc dreptul lor de proprietate asupra imobilului, justifică și interesul în formularea cererii pentru evacuarea persoanelor care îl dețin fără drept.
Instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor excepțiilor invocate de pârâți, hotărârea cuprinzând și sub acest aspect motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților în sensul disp. art. 261(5) cod pr.civilă.
Pe fondul recursului, critica invocată referitoare la aplicarea în cauză a dispozițiilor dreptului comun și nu a legislației speciale, nu poate fi primită.
Prin contractul de închiriere nr.7/13.06.2005 recurenții-pârâți au fost de acord cu termenul de închiriere de 1 an și 2 luni, respectiv până la data de 30.06.2006 modificând astfel în mod expres termenul închirierii, ceea ce înseamnă că părțile nu au înțeles să încheie contractul în baza OG nr.40/1991 ci în baza dreptului comun, argumentarea instanțelor fiind corectă în sensul că după data expirării contractului reînnoirea acestuia nu mai putea opera decât cu acordul reclamantelor, iar acest acord nemaifiind dat înseamnă că pârâții ocupă abuziv imobilul, astfel încât admiterea acțiunii în evacuarea lor este pe deplin justificată.
Susținerea recurenților în sensul că având calitatea de chiriași ai statului la data intrării în vigoare a OUG nr.40/1991, erau beneficiarii unui contract de închiriere în curs de executare, nu poate fi primită atâta timp cât după expirarea termenului de închiriere și refuzul proprietarilor de a reînnoi contractul de locațiune este evident că nu poate fi vorba despre beneficiul unui contract de închiriere la data intrării în vigoare a OUG nr.40/1991.
Cererea reconvențională a fost corect admisă doar în parte, în raport cu actele justificative prezentate de pârâți.
Nu poate fi vorba nici despre o folosire discriminatorie a dispozițiilor legale în analizarea cererii principale și a cererii reconvenționale, instanțele motivând în fapt și în drept, în sensul art.261(5) Cod pr.civilă.
Și în fine și sub ultimul aspect al acordării cheltuielilor de judecată, instanțele au aplicat corect disp. art.274-276 Cod pr.civilă încuviințând aceste cheltuieli raportat la cuantumul pretențiilor admise.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, Curtea constată că nu este afectată legalitatea deciziei atacate, motiv pentru care va respinge recursul declarat de pârâți, ca nefondat.
.//.
-7-
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantele domiciliată in B,-,.4, sector 2, -- domiciliată în B,-, Bl. 44,.B,. 44, sector 1 și de pârâții G, - și - - toți cu domiciliul ales la. Av. cu sediul în B,-, Bl. 439.A,.A,. 26, sector 2, împotriva deciziei civile nr. 575 pronunțată la data de 5 noiembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intervenienții și, ambii domiciliați în S, Calea B nr. 51, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 mai 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Gherghina Niculae Constanța Ștefan
- - - - C -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red../tehnored.VM
2 ex./26.06.2009
f- Judecătoria Sinaia
-
a- Tribunalul Prahova
-, R -
Președinte:Violeta StanciuJudecători:Violeta Stanciu, Gherghina Niculae Constanța Ștefan
