Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 516/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 516/R/2009
Ședința publică din data de 25 martie 2009
PREȘEDINTE: Felicia Toader | - - | - JUDECĂTOR 2: Doina Măduța |
- - | - JUDECĂTOR 3: Dana Cigan | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,str. -, nr. 6, județul B în contradictoriu cu intimatul contestator HG,domiciliat în O,., nr. 47, -.1,. 30 județul B împotriva sentinței civile nr 1091/LM din 26 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor; având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul contestator, personal și asistat de av., lipsă recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată în recurs.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr 1091/LM din 26 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis în parte contestația formulată de contestatorul în HG contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, și în consecință:
S-a dispus anularea deciziei nr. -/19.01.2007 emisă de intimată, pe seama contestatorului și a obligat intimata să reactualizeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.12.2005, sens în care va emite o nouă decizie de pensionare, în favoarea contestatorului.
Din considerentele deciziei se reține că prin decizia nr.22705/2005 fost recalculată pensia contestatorului.
Stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art. 2 alin. 1 din HG1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004 este Legea 3/1977.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă și practica constantă a Curții de APEL ORADEA,contestatorul având o speranță legitimă de a obține recunoașterea drepturilor sale, instanța apreciază că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța va identifica legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] " ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin.2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii nr.19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.
Întrucât Legea nr.226 din 2006 fost emisă in temeiul art.19 alin.2 din Legea nr.19/2000 actualizată si potrivit art. 6 din Legea nr.226 din 2006 "prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, rezultă cu prisosință ca indiferent de anul deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile sale sunt aplicabile tuturor pensionarilor care au desfășurat activitate in grupa I de muncă ( condiții speciale) o perioadă mai mare de 25 de ani la o unitate din cele prevăzute in anexa la legea 226/2006 Art.2 alin 2 din Legea nr.226/2006 prevede că: "sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, în care asigurații si-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislației anterioare în grupa I de munca si care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.
În concluzie funcția si locul contestatorului încadrându-se in grupa II de muncă potrivit legislației anterioare este astfel asimilat stagiului de cotizare prevăzut de legea nr.226/2006.
Potrivit art.3 din Legea nr.226/2006 "asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pensie pentru limita de vârsta cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 "Vârstele standard de pensionare si stagiile minime si complete de cotizare pentru femei si bărbați, pe ani si pe luni, pe perioada aprilie 2001 - martie 2015" la Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare.
Art.5 din același act normativ stipulează că "pentru asigurații prevăzuți la art. 3 punctajul mediu anual se determina prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare." Este adevărat că legea precizează că este vorba de unitățile prevăzute în Anexa 2, dar în baza principiului la condiții de muncă egale, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie, consacrat de nr.OUG4/2005, se impune, pentru a nu exista discriminări, a se asimila societăților prevăzute în anexa 2 la Legea nr.226/2006 și societățile comerciale în care s-au desfășurat activitățile prevăzute în anexa 1 la aceeași lege, dar care s-au desființat, au fost lichidate judiciar, înainte de apariție Legii nr.226/2006, cum este și cazul SC SA
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța, în temeiul art.3 coroborat cu art.5 din Legea nr.226/2006,si coroborat cu anexa nr. 4 din Legea nr.19/2000, a admis contestația și a obligat intimata să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 de ani, sens în care a obligat intimata sa emită o noua decizie de pensionare.
Întrucât in cuprinsul deciziei contestate se arată că in situația in care vor fi prezentate acte doveditoare de natură a modifica elementele avute in vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat, noile drepturi se vor acorda de la data de 01.12.2005, instanța a obligat intimata sa acorde drepturile stabilite conform dispozitivului prezentei hotărâri, începând cu data de 01.12.2005.
Împotrivaacestei sentințe a formulat recurs recurenta Casa Județeană de Pensii B, în termenul legal și scutit de taxă de timbru, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii contestației formulate de contestator și menținerii deciziei contestate în totalitate ca legală și temeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurenta că, din moment ce drepturile la pensie ale contestatorului s-au deschis sub imperiul Legii 3/1977 recalcularea drepturilor la pensie urmează a se face în conformitate cu prevederile acestei legi, astfel cum stabilesc prevederile nr.HG 1550/2004.
Prin urmare consideră recurenta că stagiul complet de cotizare utilizat la recalculare este de 30 de ani și nu de 25 de ani cum incorect a reținut Tribunalul.
Legal citat intimatul a depus la dosar note de ședință, solicitând respingerea recursului ca nefundat și menținerea în totalitate a sentinței recurate ca legală și temeinică, invocând în susținere activitatea desfășurată în condiții deosebite, respectiv faptul că această activitate a fost desfășurată la secția de măcinare,unde se lucra cu depășirea numărului de decibeli, în condiții de inhalare aerosoli, de bauxită, de var, cu pericol de opărire cu sodă caustică, activitate reglementată conform Legii 226/2006.
Examinând sentința recurată sub aspectul criticilor invocate,a actelor și lucrărilor dosarului,Curtea apreciază ca fiind nefondat recursul pentru considerentele ce vor fi expuse.
Prima instanță a realizat o corectă interpretare a normelor de drept material incidente în cauză,respectiv HG.1550/2004, nr.OUG 4/2005, Legea 19/2000, Legea 226/2006, raportat la data deschiderii dreptului la pensie al contestatorului și la stagiul complet de cotizare realizat de acesta în condiții speiale-29 de ani 10 luni și 8 zile activitate desfășurată ca operator chimist la secția de măcinare - de O, activități încadrate în condiții speciale în anexa 1 Legii 226/2001 -pct.19,20.
Din actele dosarului se reține că drepturile la pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatorului s-au deschis în anul 2000 și că pentru determinarea punctajului mediu anual s-a folosit stagiul complet de cotizare de 30 de ani prevăzut de Legea 3/1977.
Prin decizia nr. 22705/2005 și ulterior prin decizia nr.22705/19.01/2007 au fost recalculate drepturile la pensie cuvenite contestatorului utilizându-se în procesul de recalculare același stagiu de cotizare de 30 de ani.
Acest stagiu a fost reținut însă greșit de către intimată, corect dispunând prima instanță recalcularea prin luarea in considerare a unui stagiu de cotizare de 25 de ani în condițiile în care intimatul a muncit efectiv în condiții speciale 29 de ani 10 luni și 8 zile de muncă îndeplinind atribuții de operator chimist în cadrul secției de măcinare la de O activitate reglementată prin Legea 226/2006 anexa nr.1 la lege.
Prin urmare,în această situație devin incidente dispozițiile art 1 alin.1,art. 3 și art. 5 din Legea 226/2006, care stabilesc faptul că persoanele care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale de muncă din cele enumerate în anexa 1 legii, o perioadă de minimum 25 de ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 15 ani, iar punctajul mediu anual avut în vedere la calculul pensiei se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare la 25.
Susținerea recurentei din motivele de recurs în sensul că stagiul de cotizare utilizat în cazul contestatorului este cel prevăzut de Legea 3/1977, sub imperiul căruia acesta s-a pensionat,nu poate fi acceptată,sens în care vor fi avute în vedere prevederile OUG. 4/2005 care a fost adoptată în scopul uniformizării pensiilor și în vederea rezolvării unitare a problemelor ce apar în procesul de interpretare generat de evoluția în timp a legislației de pensii,astfel încât să fie respectat principiul:la condiții egale de pensionare pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie.
Este adevărat faptul că prin art. 2 al. 3 din HG. nr. 1550/2004 se prevede că pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977- 31 martie 2001 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea 3/1977, însă această prevedere intră în contradicție cu prevederile ordonanței 4/2005,act normativ cu forță juridică superioară,și care,așa cum s-a subliniat în considerentele prezentei hotărâri a fost adoptat tocmai în scopul uniformizării pensiilor și în vederea realizării egalității de tratament pentru toate pensiile din sistemul public,indiferent de legislația care a fost în vigoare la data stabilirii inițiale a drepturilor la pensie, prin aplicarea acelorași principii și formule de calcul.
Prin urmare HG nr. 1550/2004 invocată în recurs privind efectuarea operațiunilor de recalculare nu poate adăuga la lege sau schimba sensul dispozițiilor legale cu forță superioară astfel încât criticile recurentei axate în principal pe greșita interpretare și aplicare a legii sunt nefondate.
Față de cele ce preced,în temeiul art. 312 cod procedură civilă instanța va respinge recursul ca nefondat și va menține in totalitate sentința recurată ca legală și temeinică.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 cod procedură civilă, va obliga partea recurentă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B să plătească părții intimate HG suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,str. -, nr. 6, județul B în contradictoriu cu intimatul contestator HG,domiciliat în O,., nr. 47, -.1,. 30 județul B împotriva sentinței civile nr 1091/LM din 26 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
OBLIGĂ partea recurentă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B să plătească părții intimate HG suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - -
Red dcz
21.04.2009
Jud fond,
Dact IC
2ex/ 22.04.2009
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Dana Cigan