Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 611/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.611/2009-

Ședința publică din 07 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător

R - - judecător

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de contestatoarea domiciliată în O,-, județul B și de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 823 din 2 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalcularea pensiei.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta contestatoare - lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 16.03.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru și timbru judiciar, după care:

Reprezentantul recurentei contestatoare depune la dosar copia adeverinței nr.5560 din 21 octombrie 2008 emisă de Sinteza SA. O și învederează instanței că la fila 66 dosar fond, se află adeverința la care s-a făcut referire în recursul declarat.

Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentantul recurentei contestatoare solicită admiterea recursului contestatoarei, modificarea hotărârii atacate în sensul recalculării pensiei, cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani. În motivare arată că, recurenta contestatoare a lucrat 24 ani în grupa I de muncă, în activitate de manipulare a produselor toxice, activitate care este prevăzută în anexa la Legea 226/2006.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.823/LM din 01.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a admis contestația formulata de contestatoarea domiciliată în O,-, județul B in contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII B cu sediul in O,- județul B si in consecință:

S-a dispus anularea deciziei nr.-/21.03.2008 emisă de intimată pe seama contestatoarei și a fost obligă intimata să recalculeze pensia acesteia, prin luarea in considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 ani, sens în care a obligat intimata să emită o noua decizie de pensionare.

A fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Prin decizia nr.-/21.03.2008 fost recalculată pensia contestatoarei.

Stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 26 de ani și 6 luni, conform Legii nr.19/2000.

Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă și practica constantă a Curții de APEL ORADEA, contestatoarea având o speranță legitimă de a obține recunoașterea drepturilor sale, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și aoa dapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.

Întrucât Legea nr.226 din 2006 fost emisă in temeiul art.19 alin.2 din Legea nr.19/2000 actualizată si potrivit art. 6 din Legea nr.226 din 2006 "prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, rezultă cu prisosință ca indiferent de anul deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile sale sunt aplicabile tuturor pensionarilor care au desfășurat activitate in grupa I de muncă (condiții speciale) o perioadă mai mare de 25 de ani la o unitate din cele prevăzute in anexa la Legea 226/2006.

Art.2 alin 2 din Legea nr.226/2006 prevede că: "sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, în care asigurații si-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislației anterioare în grupa I de munca si care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.

În concluzie funcția si locul de muncă al contestatoarei încadrându-se in grupa I de muncă potrivit legislației anterioare este astfel asimilat stagiului de cotizare prevăzut de Legea nr.226/2006.

Potrivit art.3 din Legea nr.226/2006 "asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pensie pentru limita de vârsta cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 "Vârstele standard de pensionare si stagiile minime si complete de cotizare pentru femei si bărbați, pe ani si pe luni, pe perioada aprilie 2001 - martie 2015" la Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare.

Art.4 din același act normativ stipulează că "asigurații care au realizat un stagiu de cotizare mai mic decât cel prevăzut la art. 3 beneficiază de pensie pentru limita de vârsta, cu reducerea proporțională a vârstelor standard de pensionare, în condițiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare, conform prevederilor din anexa nr. 4 "bărbați. Reducerea vârstelor standard de pensionare în funcție de stagiul de cotizare realizat în condiții speciale de munca" și din anexa nr. 5 "femei.

Art.5 din același act normativ stipulează că "pentru asigurații prevăzuți la art. 3 punctajul mediu anual se determina prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare."

Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța a constatat că, din datele privitoare la activitatea in munca aflate in dosarul de pensionare filele 16-22, rezultat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 4 din Legea nr.226/2006,în temeiul art.3 coroborat cu art.5 din Legea nr.226/2006, a admis contestația și a dispus anularea deciziei nr.-/21.03.2008, a obligat intimata să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatoarei prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 de ani, sens în care a obligat intimata sa emită o noua decizie de pensionare.

In temeiul art.274 din Codul d e procedură civilă instanța a obligat intimata la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs reclamanta - recurentă, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul recalculării pensiei cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani, în loc de 26 ani și 1 lună, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului se arată că hotărârea atacată nu ține seama de condițiile grele de muncă în care a lucrat la Întreprinderea Sinteza O, la secția organo-fosforice, la secția pentasulfura și la pigmenți industriali.

Arată de asemenea că intimata nu a făcut aplicarea dispozițiilor legale din anexa la Legea 226/2006, referitoare la locurile de muncă încadrate în condiții speciale și nu i-a calculat în mod legal dreptul la pensie corespunzător.

În drept invocă dispozițiile Legii 226/2006, art. 1, 36, 41, 45, 48, art. 11 și 14 din Legea 3/1977, art. 19 și 20 din Legea 19/2000.

Recurs a declarat și intimata - recurentă Casa Județeană de Pensii B, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei.

În motivarea recursului se arată că reclamanta nu dovedește o vechime de minim 25 ani în grupa I de muncă, în locurile de muncă prevăzute la art. 20 din Legea 19/2000, pentru a putea beneficia de un stagiu de cotizare de 20 ani așa cum solicită reclamanta sau 25 de ani cât a acordat instanța de fond.

Mai arată că instanța face o confuzie între stagiul complet de cotizare pe care Legea 3/1977 îl impune a fi realizat și anumite reduceri ale vârstei de pensionare, care operau în baza aceluiași act normativ, reduceri care se acordau în considerarea faptului că o anumită persoană și-a desfășurat activitatea în grupa I sau a II-a de muncă.

În drept invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, Legea 19/2000.

Examinând recursurile, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:

Recurenta a fost înscrisă la pensie pentru muncă și limită de vârstă în baza Legii 19/2000, prin decizia -/21.03.2008, reținându-se un stagiu complet de cotizare de 26 ani și 6 luni.

Sub aspectul stabilirii pensiei, în mod corect a apreciat instanța de fond că se impunea aplicarea dispozițiilor art. 2, 3 și 5 din Legea 226/2006 în sensul reținerii unui stagiu complet de cotizare de 25 ani, raportat la activitatea desfășurată de reclamantă, activitate care se încadrează în anexa 1 la Legea 226/2006.

Petentei nu-i sunt însă aplicabile dispozițiile art. 43 din Legea 19/2000 așa cum solicită, deoarece aceasta nu a desfășurat activitate în subteran sau zona I de radiații pentru a-i fi aplicabile textele legale care prevăd stagii complete de cotizare de 20 ani, respectiv 15 ani.

Neîntemeiate sunt și criticile formulate de pârâta - recurentă Casa Județeană de Pensii.

Astfel, Legea 19/2000 a avut ca principii fundamentale printre altele, asigurarea de pensii egale pentru participanții la sistemul public, ce au desfășurat aceeași activitate, indiferent de anul pensionării.

În acest sens, în mod corect instanța de fond a apreciat că se impunea recalcularea pensiei reclamantei conform legii noi (Legea 226/2006) stabilind un stagiu de cotizare de 25 ani cu respectarea dispozițiilor legii mai sus evocate.

Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 312 alin.1 coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă să respingă recursurile ca nefondate, fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de reclamanta domiciliată în O,-, județul B și de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 823 din 2 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 07 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - R - - - - -

Red.dec.- /21.04.2009

Jud.fond. -

Dact./27.04.2009

Ex.2

Președinte:Pantea Viorel
Judecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 611/2009. Curtea de Apel Oradea