Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 7/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 7/R/2009

Ședința publică din data de 9 ianuarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Lucia Ștețca

JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Valentin Mitea, Denisa Băldean președinte al Curții de Apel

- - - vicepreședinte al Curții de Apel Cluj

Grefier:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți și - împotriva deciziei civile nr.326/11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind pârâții intimați, și intimații - chemați în garanție, și, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentantul pârâtului intimat, avocat cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta pârâtului intimat, avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamanții recurenți și pârâtul intimat precum și chemații în garanție.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este timbrat cu suma de 192 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul pârâtului intimat solicită amânarea cauzei având în vedere mențiunile făcute de agentul procedural pe dovada de îndeplinire a procedurilor de citare privind chematele în garanție și anume: "persoana citată schimbându-și adresa nu s-a putut afla noua adresă " precizând că la acest moment nu poate comunica o altă adresă la care să fie citate chematele în garanție.

Întrucât instanța nu a fost legal înștiințată de modificarea domiciliului chematelor în garanție, apreciază procedura de citare ca fiind îndeplinită cu acestea și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului și rejudecând, schimbarea în parte a sentinței atacate și în totalitate a deciziei nr. 326/2008 în sensul admiterii în întregime a acțiunii reclamanților și respingerii cererii reconvenționale formulată și precizată de către intimatul reclamant reconvențional cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâtului intimat solicită respingerea recursului formulat de reclamanții recurenți ca neîntemeiat și menținerea în totalitate a deciziei atacate pronunțată de Tribunalul Cluj, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtului intimat susține motivele depuse în scris prin întîmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 4414 din 30 noiembrie 2007 Judecătoriei Turda, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea civilă înaintată de reclamanții și împotriva pârâtului.

S-a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în municipiul T,-, înscris în CF nr. 9198

A fost respinsă acțiunea reclamanților față de pârâtul.

S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul, dispunându-se obligarea reclamanților la a-i plăti acestui pârât suma de 5000 lei reprezentând contravaloare investiții.

S-a stabilit în favoarea pârâtului un drept de retenție până la data achitării integrale a contravalorii investițiilor.

A fost anulată ca insuficient timbrată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul în contradictoriu cu, și.

Au fost compensate cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele:

Asupra imobilului în litigiu (casă, curte, grajduri și grădină în suprafață de 277 mp.) este înscris dreptul de proprietate în favoarea reclamanților cu titlu de drept de cumpărare la licitație.

Anterior dobândirii de către reclamanți, imobilul s-a aflat în proprietatea numitelor, și, acestea obligându-se la data de 28 septembrie 2001 să-i vândă pârâtului imobilul casă cu două camere, bucătărie, și teren aferent pentru prețul de 60.000.000 ROL, din care s-a achitat un avans de 10.000.000 lei (ROL).

Prin acțiunea lor, reclamanții au solicitat evacuarea pârâtului din imobil, întrucât îl ocupă fără titlu, deși mijlocul juridic de care trebuiau să uzeze era acțiunea în revendicare. Acțiunea în evacuare nu putea fi întrebuințată în cauză,aceasta neputând fi îndreptată împotriva posesorului.

În ce-l privește pe pârâtul, acesta a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii reclamanților, astfel că față de el acțiunea poate fi admisă. Tot astfel, reclamanții au recunoscut investițiile făcute de acest pârât în beneficiul imobilului, astfel că pot fi obligați la plata contravalorii lor.

Împotriva acestei decizii, reclamanții, și, precum și distinct, pârâtul au declarat apel, apelul acestuia din urmă fiind admis, iar cel al reclamanților respins ca nefondat.

În consecință, sentința a fost schimbată în parte, în sensul obligării reclamanților la a-i plăti pârâtului suma de 783 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.

Totodată, s-a dispus și obligarea reclamanților la a-i plăti pârâtului suma de 357 lei cheltuieli de judecată în apel, iar pârâtului suma de 800 lei, cu același titlu.

Motivând decizia, Tribunalul a confirmat starea de fapt și drept avută în vedere de către prima instanță, precum și soluția dată cauzei de către Judecătorie, mai puțin neacordarea în favoarea pârâtului a sumei de 783 lei cheltuieli de judecată în primă instanță. A arătat instanța de apel că acestui pârât îi profitau prevederile art. 275. proc. civ. el fiind de acord cu evacuarea.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții și, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii în totul a apelului și acțiunii reclamanților, cu respingerea cererii reconvenționale formulate de pârâtul.

În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 9. proc. civ.

În fapt, recurenții au arătat în motivarea recursului, în esență, următoarele:

1. Antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate, ca promitenta vânzătoare, de anterioarele proprietare ale imobilului, nu au data certă anterioară adjudecării imobilului de către reclamanți, astfel că pârâții nu se pot prevala de ele în contra reclamanților.

2. Cererea reconvențională a pârâtului a fost admisă în mod nelegal, căci investițiile la imobile au fost făcute anterior adjudecării lui de către reclamanți, aceștia din urmă dobândindu-le la o valoare a lui ce o includea și pe aceea a îmbunătățirilor aduse.

3. Deși reclamanții nu au negat existența îmbunătățirilor aduse imobilului din de către, au contestat însă valoarea lor, iar în cauză nu s-au administrat probe care să dovedească în mod convingător că valoarea îmbunătățirilor ar fi de 5000 lei. Mai mult, instanțele au apreciat în mod exact că reclamanții au recunoscut investițiile efectuate.

4. Antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în favoarea lui, fiind lipsit de dată certă anterioară procesului, nu ar putea produce efecte împotriva reclamanților, aceștia nefiind ținuți a-l respecta.

5. Deși în favoarea pârâtului s-a stabilit un drept de retenție, această dispoziție a instanței nu poate fi pusă în executare atâta timp cât s-a dispus evacuarea pârâtului. Apoi, reclamanții nu au calitatea de debitori ai pârâtului cu privire la valoarea investițiilor, câtă vreme acestea sunt anterioare actului de adjudecare.

6. Nu sunt întrunite cerințele legale privitoare la îmbogățirea fără justă cauză a reclamanților recurenți, pârâtul având posibilitatea de a se întoarce împotriva promitentelor vânzătoare.

7. Greșit a apreciat instanța de apel că reclamanții nu ar fi criticat sentința și cu privire la soluția dată de prima instanță cererii îndreptate împotriva pârâtului, căci apelul, fiind devolutiv, conduce la rejudecarea pricinii în fond, astfel că problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de apel. Deși efectul devolutiv al apelului poate fi limitat de măsura în care apelantul înțelege a ataca sentința, în prezenta cauză trebuie să se aibă în vedere ă în motivele cererii de apel reclamanții au detaliat motivele pentru care soluția de respingere a acțiunii față de pârâtul este netemeinică și nelegală. Așa fiind, instanța de apel era datoare să examineze și aceste aspecte ale cauzei.

Intimații și au formulat, fiecare, întâmpinare ( 19, 26) solicitând respingerea recursului.

Cu privire la acest recurs, Curtea are în vedere următoarele:

Așa cum s-a susținut și dovedit în cauză, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu prin adjudecarea lui în cadrul unei proceduri de executare silită, urmare a neplății datoriei garantate cu ipotecă pe care proprietarele, și o aveau față de creditorul Banca Populară C ( 23, 30 dosar Judecătorie).

Actul de adjudecare a fost încheiat la data de 21.06.2006, fiind necontestat că îmbunătățirile au fost aduse imobilului de către pârâtul anterior acestei date a adjudecării (a se vedea și susținerile făcute de acest pârât în cuprinsul cererii reconvenționale - 25, 51 dosar Judecătorie).

Este de avut în vedere, totodată, că deși privitor la imobil s-au încheiat între fostele proprietare și pârâții și antecontracte de vânzare-cumpărare (în anul 2000, 2001), aceste acte juridice nu transmit prin ele însele dreptul de proprietate, astfel că, și și-au păstrat calitatea de proprietare, în contra lor fiind pornită executarea silită.

Or, proprietare fiind, evaluarea imobilului în cadrul procedurii execuționale s-a făcut avându-se în vedere situația lui la data evaluării, respectiv prin luarea în considerare a îmbunătățirilor efectuate de în perioada 2000-2005.

Determinarea valorii de circulație a imobilului în cadrul procedurii de executare și vânzarea lui pornindu-se de la o asemenea valoare aceasta, a condus, în consecință, la adjudecarea lui de către reclamanți prin raportare la o valoare de circulație în care au fost cuprinse și îmbunătățirile efectuate de către pârâți. Împrejurarea că valoarea bunului a fost sporită de îmbunătățirile efectuate de către pârâți le-a profitat, așadar, debitoarelor urmărite, în calitatea lor de proprietare, câtă vreme prin obținerea unui preț de vânzare majorat de existența îmbunătățirilor datoria lor față de creditorul urmăritor a putut fi într-o măsură mai mare stinsă.

În considerarea unor asemenea argumente, Curtea înțelege a conchide că îmbunătățirile aduse imobilului de către pârâtul nu le-au profitat în mod direct reclamanților, ca adjudecatari, ci fostelor proprietare, în calitatea lor de debitoare urmărite.

Prin urmare, îmbogățirea fiindu-le atrasă acestora, în contra lor pârâtul trebuia să se îndrepte, cerând echivalentul bănesc al îmbunătățirilor făcute.

Sub acest aspect, recursul reclamanților este, așadar, fondat și trebuie admis, instanța de apel și, înaintea ei, prima instanță, statuând în mod nelegal că reclamanții sunt datori a-i plăti pârâtului această valoare și că s-ar putea recunoaște un drept de retenție.

Decizia dată în apel trebuie, deci, modificată în sensul celor ce preced, iar apelul reclamanților admis între aceste limite.

În ce privește solicitarea recurenților de a se admite în întregime acțiunea lor, anume inclusiv în sensul de a se dispune evacuarea pârâtului din partea de imobil pe care o folosește, Curtea are a observa că prin cererea de apel pe care au formulat-o în contra sentinței reclamanții au solicitat "schimbarea în parte a sentinței civile nr. 4414/2007 în sensul respingerii cererii reconvenționale formulată și precizată de către pârâtul reclamant reconvențional, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor noastre de judecată din prima instanță și apel" ( 5-12 dosar Tribunal).

În aceste condiții, este vădit că, uzând de dreptul lor de a fixa limitele devoluțiunii în apel, reclamanții au înțeles să solicite schimbarea sentinței doar în sensul respingerii cererii reconvenționale pe care a formulat- pârâtul, fără însă a solicita reformarea ei și cu privire la soluția de respingere a acțiunii față de pârâtul.

Prin urmare, efectul devolutiv al apelului a fost astfel limitat de către reclamanți, astfel că în mod legal Tribunalul nu a dispus și cu privire la pretențiile contra pârâtului.

Referirile la situația juridică a pârâtului, făcute la punctul 8 al cererii de apel, au caracterul unor considerații generale, din examinarea lor nerezultând că, în mod neîndoielnic, reclamanții au solicitat schimbarea sentinței și cu privire la acest pârât.

Recursul este, deci, neîntemeiat sub acest aspect și trebuie respins, instanța de apel hotărând cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.

În baza art. 274. proc. civ. văzându-se măsura în care recursul, apoi apelul și acțiunea reclamanților au fost admise, se va dispune obligarea râtului la a le plăti reclamanților suma de 496 lei cheltuielilor de judecată în toate instanțele.

Fiind căzuți în pretenții față de pârâtul, se va dispune obligarea recurenților la a-i plăti acestuia suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând onorariu avocațial.

Curtea nu i-a acordat acestui intimat, sub titlu de cheltuieli de judecată, întreaga sumă ce corespunde onorariului avocațial plătit, anume 1.000 lei ( 38), apreciind, în aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3. proc. Civ, că față de valoarea pricinii și activitatea îndeplinită în concret de către avocatul acestuia,(anume redactarea întâmpinării (1 pagină și J), participarea la două ședințe de judecată și punerea de concluzii) suma de 500 lei este îndestulătoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite în parte recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 326/11 iunie 2008 Tribunalului Cluj pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul și admite în parte apelul reclamanților declarat împotriva sentinței civile nr. 4414/2007 a Judecătoriei Turda pe care o schimbă în parte.

Judecând, respinge acțiunea reconvențională formulată de pârâtul împotriva reclamanților și, având ca obiect despăgubiri civile și stabilirea unui drept de retenție.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Obligă pârâtul să plătească reclamanților 496 lei, cheltuieli de judecată în toate instanțele.

Obligă recurenții să plătească intimatului 500 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

red.VM/dact.MM

3ex.

Jud.apel: /

Jud.fond:

Președinte:Lucia Ștețca
Judecători:Lucia Ștețca, Valentin Mitea, Denisa Băldean

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 7/2009. Curtea de Apel Cluj