Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 840/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 840
Ședința publică de la 20 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stela Popa
JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 3: Sorin Drăguț
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamatul și intervenienta împotriva deciziei civile nr.228 din 4 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți, și, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocat - care asistă pe recurentul reclamant personal și reprezintă pe recurenta intervenientă și avocat care reprezintă pe intimata pârâtă lipsind intimații pârâți și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ca re a învederat faptul că intimatul pârât a depus întâmpinare, după care:
S-a comunicat câte un exemplar de pe comunicare părților prezente care nu au solicitat termen pentru aoo bserva.
Avocat, pentru intimata pârâtă, a depus întâmpinare pe care a comunic-o și recurentului reclamant, prin apărător, care nu a solicitat termen pentru observare.
Avocat, pentru recurenții reclamanți, a susținut că solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri pentru a dovedi faptul că reclamantul era în imposibilitatea de a formula apel fiind internat la data când putea să exercite această cale de atac, respectiv adeverință medicală, cât și copii de pe declarațiile date de și.
Avocat, pentru intimata pârâtă, a lăsat la aprecierea instanței cu privire la proba solicitată.
Instanța apreciind că înscrisurile depuse nu sunt relevante față de cererea de repunere în termenul de declarare a apelului formulat de reclamanți respinge cerere de probatorii.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenții reclamanți, a susținut motivele scrise pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, iar pe fond admiterea cererii de repunere în termenul de apel. A depus concluzii scrise.
Avocat, pentru intimata pârâtă, a susținut că reclamanții au introdus acțiunea prin mandatar, ce avut mandat general pentru a- reprezenta în fața autorităților judecătorești și publice, să facă acțiuni, cereri și căi de atac, iar acesta trebuia să urmărească procesul și să-și îndeplinească obligațiile față de cei pe care îi reprezenta. Față de cele susținute pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. J sub nr-, reclamantul prin procurator a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în Tg. J,-, județul G, compus din teren în suprafață de 214 mp și o construcție de 125 mp.
În motivarea cererii a arătat că reclamantul împreună cu sunt proprietarii imobilelor arătate, iar o partea din acestea sunt folosite de pârâtă, pe care au tolerat-o dar acest fapt nu mai este posibil, deoarece produce pagube și a deteriorat casa demolând o magazie și înstrăinând materialele rezultate din demolare, motive ce impun admiterea cererii de evacuare.
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională solicitând respingerea cererii în evacuare, cu motivarea că a avut calitatea de chiriaș atât anterior restituirii imobilului către foștii proprietari, cât și după restituire, prin înțelegerea făcută cu, conform înscrisului sub semnătură privată semnat de cei doi, rezultând din acea convenție că ea a manifestat intenția de a cumpăra partea care o ocupă din imobil.
Pe cale reconvențională, solicitat să se constate că nu au fost respectate disp.art.10 din OUG 40/1999, situație în care contractul de închiriere s-a prelungit de drept, motiv ce impune obligarea reclamantului la încheierea unui nou contract de închiriere cu pârâta pe o perioadă de 5 ani, operând de drept prelungirea contractului de închiriere conform art.11 și art.22 din OUG 40/1999 și fiindu-i încălcat dreptul de preemțiune, iar prin încălcare s-a născut dreptul său de a se subroga în drepturile cumpărătorului.
În cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienta, arătând că este coproprietar împreună cu reclamantul asupra imobilelor ce fac obiectul litigiului, instanța dispunând citarea sa în calitate de intervenientă și încuviințând în principiu cererea la termenul din 31.01.2007.
Prin sentința civilă nr. nr.668 din 06.02.2008 pronunțată de Judecătoria Tg. J în dosarul nr-, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei reclamante, invocată de reclamanții pârâți și, cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă având ca obiect constatarea nulității absolute a convențiilor încheiate între reclamanții și și pârâții și.
A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă și s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr.1231/2006 de BNP și nr.5223 din 15.09.2003 de BNP.
A fost respinsă cererea pentru obligație de a face formulată de pârâta reclamantă reconvențională cu privire la obligarea vânzătorilor la încheierea unui nou contract de închiriere, precum și acțiunea în evacuare formulată de reclamanții pârâți și împotriva pârâtei reclamante reconvențional.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut și motivat că acțiunea în evacuare formulată de reclamanți este nefondată, deoarece pârâta și-a păstrat dreptul locativ prin prorogarea legală a contractului de închiriere, conform art.11 din OG 40/1999.
De asemenea, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art.10 din același act normativ, proprietarul are obligația de a notifica chiriașul prin executorul judecătoresc în vederea încheierii contractului de închiriere, iar sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații este aceea a prelungirii de drept a contractului.
Sub aspectul nulității absolute al contractelor de vânzare cumpărare s-a reținut că sunt incidente disp.art.18 alin.1 din OG nr.40/1999 privind dreptul de preempțiune al chiriașului la cumpărarea locuinței, or, având în vedere că proprietarii nu au notificat intenția de vânzare către chiriaș, în conformitate cu disp.art.14 alin.2 și 3 din OG nr.40/1999 coroborate cu disp.art.948 pct.4 Cod civil, s-a reținut că vânzarea a fost încheiată cu o cauză ilicită, fapt ce duce la constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamantul și intervenienta, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive.
Recurenții au invocat faptul că instanța a făcut o apreciere superficială și subiectivă a probelor de la dosar și o interpretare greșită a dispozițiilor legale în materie.
Că, deși s-a solicitat de către reclamanți proba cu martori pentru a se dovedi că pârâta reclamantă a schimbat destinația locuinței și a produs degradări acesteia, instanța nu a administrat aceste probatorii și nici nu a analizat susținerile reclamanților privind neplata chiriei.
Au mai susținut că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că a dispus anularea în întregime a contractelor de vânzare-cumpărare, cu toate că, pe cale reconvențională pârâta reclamantă a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a acestor contracte, în limita spațiului deținut de ea.
S-a invocat faptul că instanța a interpretat greșit dispozițiile OG 40/1999 privind dreptul de preempțiune al pârâtei, care nu a intenționat niciodată să cumpere imobilul ocupat de ea, ci doar să-și prelungească un contract de închiriere.
Recurenții au formulat de asemenea o cerere de repunere în termenul de recurs pe motiv că la data la care s-a făcut comunicarea sentinței, respectiv 05.03.2008, ei erau plecați din țară, la muncă în Italia.
Au considerat recurenții că termenul de recurs curge de la data de 19.03.2008, respectiv data la care s-a întors în țară recurentul.
Având în vedere că părțile au declarat recurs, tribunalul a pus în discuție calificarea căii de atac și în temeiul disp.art.2821Cod pr. civilă, a calificat calea de atac, ca fiind apelul.
Intimata a formulat întâmpinare, invocând excepția tardivității apelului.
Prin decizia civilă nr.228 din 4iunie 20087, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins cererea de repunere în termen, precum și apelul ca tardiv.
În motivarea deciziei s-a reținut că sentința civilă nr.668/6.02.2008 a fost comunicată reclamantului și intervenientei la data de 5 martie 2008, la adresa de domiciliu, unde au fost citate părțile pe tot parcursul judecării cauzei, procedura de comunicare fiind îndeplinită prin afișare, iar recursul a fost înregistrat la 26 martie 2008, după termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 301, respectiv 284 Cod pr. civilă.
S-a apreciat că cererea de repunere în termen, motivată de faptul că au fost plecați din țară, este nefondată, această situație de fapt neputând fi considerată ca o împrejurare mai presus de voința părților, care să atragă aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. 1 Cod pr. civilă, plecarea acestora din țară nefiind nici produsă dintr-un caz de forță majoră, aceștia fiind plecați la muncă în străinătate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții și intervenienta, criticând-o ca nelegală - art. 304 pct. 7 - 9 Cod pr. civilă și raportare la art. 103 Cod pr. civilă, art. 284, art. 129, art. 261 pct. 3 și 5, art. 137 și art. 312 Cod pr. civilă, art. 16, 20, 21, 24 și 44 din Constituția României; art. 1 din Protocolul nr.1 - art.6, 13, 17 și 41 din CEDO.
În dezvoltare motivelor de recurs s-a invocat că în mod nelegal instanța de apel a soluționat cauza pe cale de excepție, și nu a analizat cauza pe fond, astfel că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil.
S-a arătat că la data comunicării sentinței - 5 martie 2008 - comunicare a fost formală, menționându-se că nici o persoană nu a fost găsită, aceștia fiind plecați din țară, și nu s-a dispus comunicarea către mandatarul sau avocatul ales.
S-a mai arătat că situația invocată de către recurenți reprezintă "o împrejurare mai presus de voința părților" și care impune admiterea cererii de repunere în termen.
Au mai invocat recurenții că hotărârea nefiindu-le comunicată în mod legal, calea de atac a fost formulată în termenul legal.
Recursul nu este fondat.
În mod legal și temeinic a reținut instanța că procedura de comunicare a hotărârii apelate a fost realizată cu respectarea dispozițiilor art. 85 - 100 Cod pr. civilă, procedura de comunicare prin afișare la domiciliul părții, fiind una legală (art. 90 și 92 Cod pr. civilă).
Procedura de citare în cursul judecății, cât și procedura de comunicare a hotărârii apelate s-au realizat la domiciliul părții, domiciliul indicat, iar în cauză nu s-a făcut dovada că s-a făcut o alegere de domiciliu la domiciliul procuratorului sau avocatului ales, astfel că procedura de comunicare la domiciliu, realizată prin afișare, este o procedură legală.
Neexecutarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel, sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Dispozițiile art. 137 Cod pr. civilă nu contravin dispozițiilor art. 21 din Constituție și nici altor dispoziții constituționale.
Accesul liber la justiție nu trebuie confundat cu procedurile judecătorești stabilite de lege, în temeiul art. 125 din Constituție.
În cadrul "procedurii de judecată" sunt incluse și rezolvările date excepțiilor în cursul judecății, astfel că prin soluționarea unei cauze pe cale de excepție nu se poate reține că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil.
Nefondată este și critica ce vizează greșita aplicare a legii, privind cererea de repunere în termen.
În mod fondat s-a reținut că împrejurările invocate de către recurenți nu reprezintă temei pentru cererea de repunere în termen.
Împrejurarea mai presus de voința părților trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită, faptul că au fost plecați din țară neputând fi asimilat unui caz de forță majoră.
Având în vedre aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 Cod pr. civilă, a se respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod pr. civilă și reținând culpa procesuală, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată, către intimata pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamatul și intervenienta împotriva deciziei civile nr.228 din 4 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți, și.
Obligă recurenții la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată,către intimata pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
18.11.2008
Jud.apel
Președinte:Stela PopaJudecători:Stela Popa, Paraschiva Belulescu, Sorin Drăguț
