Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 984/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.984/2009-R

Ședința publică din 21 mai 2009

PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța

- - - - - JUDECĂTOR 3: Trif

- - - judecător

- - grefier

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de contestator domiciliat în O,-, județul în contradictoriu cu intimata pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.276/LM din 6 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în cauză,se prezintă pentru recurentul contestator -personal, reprezentantul său, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 19 mai 2009, eliberată de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxei de timbru, intimata pârâtă prin registratura instanței la data de 27.03.2009 a depus întâmpinare, iar recurentul contestator, prin registratura instanței, la data de 11.05.2009 a depus decizia nr.- și răspuns la întâmpinare la data de 19.05.2009, după care:

Reprezentantul recurentului contestator depune la dosar practică judiciară în materie, respectiv copia deciziei civile nr.3985/R din 16 octombrie 2008 Curții de Apel București, nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.

Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentului contestator susține recursul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației, în principal, obligarea intimatei la recalcularea pensiei contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu de 20, iar în subsidiar prin luarea în considerare a unui stagiu corespunzător de 25 de ani și recalcularea retroactivă a drepturilor sale din 25.01.2005, cu cheltuieli de judecată în fond și recurs. În esență solicită a se constata că, recurentul a lucrat în domeniul siguranței circulației, activitate încadrată la pct.7 din lista anexă la Legea nr.226/2006, îndeplinește condițiile pentru asigurații în grupa I-adică de 20 ani și de 25 de ani, pentru asigurații în grupa II de muncă, deci i se cuvine în mod legal, conform Legii nr.3/1977, un stagiu complet de cotizare de 20 ani. Edificatoare în acest sens este și decizia Curții de Apel București, depusă ca și practică judiciară, recurentul contestator a desfășurat activitate în grupa I de muncă peste 25 de ani, fiind astfel îndreptățit la acordarea unui stagiu de 20 de ani la care să se împartă însumarea punctajelor medii anuale și nu la 30 de ani.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.276/LM din 6 februarie 2009, Tribunalul Bihorar espins contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, contestatorului i s-a stabilit dreptul la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizia nr. -/23.03.1991, recunoscându-i-se o vechime totală în muncă de 43 de ani, 11 luni și 27 zile, din care, 25 de ani, 4 luni și 26 de zile în grupa I de muncă și 06 ani, 01 luni și 01 zile în grupa a III-a de muncă.

După intrarea în vigoare a HG nr. 1550/2004, s-a procedat la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului, cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani, după cum reiese din buletinul de calcul depus la dosar, fila 61.

Din cererile de recalculare a pensiei, adresate de contestator intimatei, instanța de fond a reținut că acesta a solicitat recalcularea pensiei, cu utilizarea unui stagiu complet de 20 de ani.

Tribunalul a mai reținut, că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977 și față de prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004, s-ar fi impus a se concluziona că stagiul complet de cotizare aplicabil ar fi de 30 de ani.

Având în vedere și reglementările ulterioare în materie, respectiv nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea 78/2005 care instituie principiul egalității, faptul că acesta are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, tribunalul a apreciat că prevederile Legii nr.19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.

Astfel,după cum rezultă din cartea de muncă a contestatorului, instanța de fond a reținut că activitatea desfășurată de acesta, ca, electromecanic, nu se încadrează în categoria activităților desfășurate în condiții speciale prevăzute de art. 20 din Legea nr. 19/2000, respectiv în subteran, în zonă de expunere la radiații ( I sau II), aviație civilă sau activitate artistică, astfel că, nu i se poate recunoaște stagiul complet de cotizare prevăzut pentru persoanele care au lucrat în locuri de muncă cu condiții speciale.

Prin urmare, s-a reținut de tribunal că drepturile de pensie ale contestatorului au fost calculate în mod corect de către intimată.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins contestația formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației, obligarea intimatei la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a unui stagiu de 20 ani în principal sau 25 ani în subsidiar, cu recalcularea retroactivă a drepturilor din 25.01.2005.

În motivarea cererii, recursul invocă următoarele:

-el a lucrat în domeniul CFR ca electromecanic peste 25 ani, îndeplinind condiția vechimii în grupa I cerută de art.11 din Legea nr.3/1977;

-recurentul îndeplinește ambele condiții prevăzute de art.14 din Legea nr.3/1977, ca atare i se cuvine un stagiu complet de cotizare de 20 ani, având în vedere și decizia nr.40 din 22 septembrie 2008 Înaltei Curți de Casației și Justiție -Secțiile unite.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că, în cazul recurentului, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.19/2000 și nici cele ale Legii nr.226/2006.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu, instanța reține următoarele:

Drepturile la pensie ale recurentului contestator au fost recalculate prin deciziile nr. - din 1 iulie 2007 și respectiv nr.- din 9 mai 2008, fiind reținut un stagiu complet de cotizare de 30 ani.

Prin înscrisurile depuse la dosar s-a dovedit că recurentul a desfășurat activitate în grupa I de muncă timp de 25 ani, 4 luni și 26 zile, fiind încadrat la Secția CB din cadrul CFR, în calitate de electromecanic.

Potrivit prevederilor articolului 2 aliniatele 1 și 2 din Legea nr. 226/2006, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute de anexa 1 pct. 7, respectiv activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației. Relevante sunt și prevederile articolul 3 din Legea nr. 226/2006, potrivit cărora "asigurații care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă", cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare. În speță, contestatorul a ieșit la pensie pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 3/1977, deci anterior aplicării prevederilor Legii nr. 226/2006 și respectiv 19/2000, însă aplicarea principiului la condiții de muncă egale pensii egale și a prevederilor HG nr. 1550/2004 precum și a prevederilor articolului 2 aliniatul 2 din Legea nr. 226/2006 - conform cărora sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în care asigurații și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă - reclamă recalcularea pensiei recurentului prin luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani și nu de 30 de ani cum a procedat intimata.

Prezintă relevanță de asemenea și prevederile articolului 5 din legea anterior menționată, care statuează că pentru asigurații prevăzuți la articolul 3 punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 numărului de puncte realizat din însumarea punctelor anuale realizate în perioada de cotizare, prin urmare în mod greșit instanța de fond a apreciat că drepturile de pensie ale acestuia au fost stabilite corect și că nu se impune utilizarea la calcularea punctajului mediu anual a stagiului complet de cotizare de 25 de ani.

Însă cât privește susținerile recurentului contestator în sensul că recalcularea pensiei sale trebuia să se facă prin luarea în considerarea a unui stagiu de cotizare de 20 de ani, acestea sunt lipsite de suport legal, în condițiile în care activitatea desfășurată de acesta nu se include în categoria celor prevăzute în textul art. 20 lit. din Legea nr. 19/2000, iar pe de altă parte, dispozițiile legale la care face trimitere recurentul cuprinse în Legea nr. 3/1977 nu-și găsesc aplicabilitatea în speță.

Față de considerentele ce preced, instanța, în baza prevederilor articolului 312 aliniatul 1 și 3 din Codul d e procedură civilă, va admite ca fondat recursul, va modifica în tot sentința în sensul că va fi admisă contestația precizată, intimata va fi obligată să recalculeze pensia stabilită prin deciziile nr.- din 1 iulie 2007 și din 9 mai 2008 prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 25 ani, începând cu 1 februarie 2008, pretenția recurentului privind data acordării drepturilor -25.01.2005-nefiind justificată, având în vedere prevederile art.169 alin.3 din Legea nr.19/2000.

Fiind în culpă procesuală, partea intimată Casa Județeană de Pensii B va fi obligată să-i plătească părții recurente suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în fond și recurs, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.312 alin.1, combinat cu art.296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondat recursul civil introdus de recurentul contestator domiciliat în O,-, județul în contradictoriu cu intimata pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.276/LM din 6 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în totalitate în sensul că:

ADMITE acțiunea contestatorului domiciliat în O,-, județul împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul

Obligă intimata să recalculeze pensia stabilită prin deciziile nr.- din 1 iulie 2007 și din 9 mai 2008 cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 25 ani, începând cu 1 februarie 2008.

Obligă partea intimată Casa Județeană de Pensii B să plătească părții recurente suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în fond și recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Red.concept decizie - -

Data:25.05.2009

Jud.fond /

dact.

data:28.05.2009

2 ex.

Președinte:Moșincat Eugenia
Judecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 984/2009. Curtea de Apel Oradea