Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 985/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.985/2009-R
Ședința publică din 21 mai 2009
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
- - - - - JUDECĂTOR 3: Trif
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de contestator domiciliat în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.167/LM din 28 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr.2735/C/111/2008, având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză,se prezintă pentru recurentul contestator -lipsă, reprezentantul său, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 10.02.2009, eliberată de Baroul Bihor -Cabinet de Avocat, lipsă fiind intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxei de timbru,iar intimata pârâtă, prin registratura instanței, la data de 19.05.2009 a depus întâmpinare, după care:
Reprezentantul recurentului contestator, învederează instanței că a preluat un exemplar din întâmpinare,nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului contestator, susține recursul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris,modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii contestației și obligarea intimatei la recalcularea pensiei prin luarea în considerare a unui stagiu de 25 de ani, acordarea retroactivă a drepturilor recurentului, pe ultimii 3 ani, de la data introducerii acțiunii, din 13.06.2005, acțiunea fiind înaintată în 13.06.2008, cu cheltuieli de judecată. În esență invocă decizia nr.40/22 august 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii, potrivit căreia, dispozițiile art.43 alin.1 și 2 și art.77 alin.2 din Legea nr.19/2000 trebuie interpretate în sensul că stagiul complet de cotizare este cel stabilit de art.14 din Legea nr.3/1977, de 20 de ani pentru grupa I și de 25 de ani, pentru grupa II de muncă.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.167/LM din 28 ianuarie 2009, Tribunalul Bihora respins contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin decizia nr.-/20.05.1997 (fila 26 dosar), contestatorul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, din buletinul de calcul nr.-/27.07.2005 (fila 24 dosar), care a stat la baza emiterii deciziei de recalculare a pensiei, rezultând că contestatorul a desfășurat activitate în grupa II de muncă o perioadă de 25 ani, 5 luni si 19 zile.
Instanța de fond a constatat că activitatea desfășurată de contestator a fost aceea de zidar și maistru zidar după cum rezultă din copia carnetului de muncă (fila 32 dosar), iar acesta nu a desfășurat activitatea în categoriile prevăzute de art.20 din Legea nr.19/2001 pentru a i se calcula stagiul complet de cotizare prin raportarea punctajului la 25 ani.
Din buletinul de calcul nr.-/27.07.2005, care a stat la baza emiterii deciziei de pensionare, prima instanță a apreciat că intimata a calculat în mod corect pensia contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani în conformitate cu prevederile art.8 din Legea nr.3/1977, care reprezintă legea sub care s-a deschis dreptul la pensie al contestatorului.
Având în vedere considerentele anterior menționate, instanța de fond a respins contestația ca neîntemeiată.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a respins cheltuielile de judecată solicitate de contestator, întrucât intimata nu a căzut în pretenții.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței, obligarea intimatei să recalculeze retroactiv pensia pe ultimii trei ani cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 25 ani.
În motivarea cererii de recurs, sunt învederate următoarele:
- recurentul are o vechime în grupa I de muncă de 25 ani, 1 lună și 10 zile, deci peste minimul de 25 ani prevăzut de Legea nr. 3/1977, fiindu-i aplicabile prevederile deciziei nr.40 din 22 august 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție B;
- recurentului îi sunt aplicabile dispozițiile art.19 din Legea nr.19/2000;
- a lucrat într-un sector expus riscului de îmbolnăvire;
- instanța a nesocotit și principiul "la condiții de pensionare egale, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie".
În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, art. 11 și 14 din Legea nr. 3/1977 și art. 77 din legea nr. 19/2000.
Intimata, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Prin probatoriul administrat în cauză s-a dovedit că recurentul și-a desfășurat activitatea în grupa II de muncă o perioadă de 25 ani, 5 luni și 19 zile.
Potrivit copiei cărții de muncă, recurentul a avut meseria de zidar, respectiv maistru și maistru principal- la de Construcții Locale O, nerezultând că activitatea sa ar fi fost prestată în subteran, astfel că prevederile art. 20 din Legea nr. 19/2000 nu-și găsesc incidența în speță. Or, în condițiile în care activitatea sa nu s-a desfășurat în subteran, iar pe de altă parte activitatea desfășurată de recurent nu este încadrabilă în categoria niciunuia dintre locurile de muncă enumerate limitativ în anexa 1 din Legea nr. 226/2006, recurentul nu este îndrituit la recalcularea pensiei prin luarea în considerare a unui alt stagiu de cotizare, mai mic decât cel utilizat de intimată la determinarea punctajului mediu anual prin decizia contestată în instanță.
Față de considerentele expuse, instanța, în baza dispozițiilor articolului 312 aliniatul 1 Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, sentința recurată urmând a fi păstrată în totalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurentul domiciliat în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.167/LM din 28 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie - -
Data:19.06.2009
Jud.fond /
dact.
data:19.06.2009
2 ex.
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif