Exequator Recunoasterea hotararilor straine. Decizia 157/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 157
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTOR 2: Mioara Iolanda Grecu
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de petentul, cu domiciliul ales la mandatar, în M,-,. B,. 28, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței civile nr. 967 pronunțată la 5 mai 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL
Apel timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 2 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr. -,care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-petent prin mandatar și reprezentat de avocat din OG Baroul Prahova, lipsind intimatul Consiliul Local
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat OG, pentru apelant, depune la dosar originalul certificatului nr. 6626/13.05.2009, despre care face vorbire în motivele de apel și arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru apelantul-petent, solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile nr. 967 pronunțată la 5 mai 2009 de Tribunalul Prahova, întrucât din actele depuse la dosar rezultă că Hotărârea nr.01-- din 17.04.2001 pronunțata de Curtea Suprema a Statului, Judecătoria Districtului, Secția / IAS 584, a rămas definitivă.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrata sub nr.1987/105/28.04.2009 pe rolul Tribunalului Prahova, petentul a solicitat, in contradictoriu cu Consiliul Local M, recunoașterea hotărârii judecătorești de divorț nr. 01--/17.04.2001 pronunțata de Curtea Suprema a Statului, Judecătoria Districtului, Secția / IAS 584, motivându-se ca se impune recunoașterea acestei hotărâri pe teritoriul Statului R, in condițiile in care s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre el si numita.
Prin sentința civilă nr. 967 pronunțată la 5 mai 2009, Tribunalul Prahovaa respins cererea formulată de petent, reținând că, prin Hotărârea nr.01-- din 17.04.2001 pronunțată de Curtea Suprema a Statului, Judecătoria Districtului, Secția / IAS 584, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre petent si numita, însă, în cuprinsul acestei hotărâri, nu exista nicio mențiune cu privire la caracterul definitiv al acesteia.
Se mai arată că dispozițiile art.171 si urm. din Legea nr.105/1992, stipulează ca pentru recunoașterea pe teritoriul Statului Român a unor hotărâri judecătorești, este necesar, printre altele, ca persoana interesata sa facă dovada caracterului definitiv al hotărârii respective.
Tribunalul, constatând că în cuprinsul Hotărârii de divorț nr.01-- din 17.04.2001 pronunțata de Curtea Suprema a Statului, Judecătoria Districtului, Secția / IAS 584, nu există nicio mențiune cu privire la caracterul definitiv al acesteia, a apreciat că nu este posibila recunoașterea hotărârii pe teritoriul Statului Român, atât timp cat nu s-a făcut dovada caracterului definitiv al acesteia, potrivit art.171 si urm. din Legea nr.105/1992 și, pe cale de consecință, a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței Tribunalului Prahovaa formulat apel reclamantul pentru următoarele motive:
Consideră că hotărârea este nelegală și netemeinică, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate și pe fond admiterea cererii.
Arată apelantul că Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiată cererea privind recunoașterea hotărârii străine de divorț, pe considerentul că nu s-a făcut dovada caracterului definitiv al acesteia.
Consideră apelantul că acest caracter definitiv rezultă din hotărârea a cărei recunoaștere o solicită, atâta vreme cât a fost pronunțată la 17 aprilie 2001 și pe copia legalizată a acesteia din anul 2009 nu se face nicio mențiune privitoare la faptul că această sentință ar fi fost modificată, schimbată, iar pe de altă parte în conținutul acesteia se menționează că instanța "decretează" fapt care arată caracterul irevocabil al unei asemenea hotărâri.
Apelantul arată că depune la dosar certificatul de rămânere definitivă a hotărârii a cărei recunoaștere o solicită nr. 6626/17.04.2001, eliberat de Biroul Arhivelor Districtul.
Se solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate și pe fond admiterea cererii.
Intimata, deși fost citată cu mențiunea de depune întâmpinare aceasta nu a depus- până la termenul de judecată.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, Curtea va reține că apelul este fondat potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Potrivit rt. 167 din Legea 105/1992 " otărârile referitoare la alte procese decât cele arătate în art. 166 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) hotărârea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunțată;
b) instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii menționate, competența să judece procesul;
c) există reciprocitate în ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.
În aliniatul 2 din același text de lege se prevede că invocarea caracterului nedefinitiv al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces în fața instanței străine, poate fi invocat numai de către acea persoană.
Rezultă că instanța de fond în mod greșit a reținut că hotărârea de divorț nr.01--/17.04.2001 nu este definitivă deoarece, potrivit art.167 alin.2 din Legea 105/1992 caracterul definitiv al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citării persoanei poate fi invocat numai de către persoana care nu a fost citată la judecata cauzei, ori în cauza de față, astfel cum rezultă din hotărârea de divorț, ambele părți au fost citate.
Ca atare, hotărârea de divorț sus menționată era definitivă, având în vedere faptul că ambele părți au fost citate pentru proces și astfel cum se prevede în dispozițiile legale sus menționate.
Mai mult, în apel s-a depus un certificat nr.6626 eliberat de Biroul Arhivelor Districtul, Secția Curții Supreme din care reiese că hotărârea de divorț din 17 aprilie 2001, nu a fost modificată, nicio cerere de apel nu a fost depusă.
În baza dispozițiilor art.296 cod pr.civilă se va admite apelul, se va schimba în tot sentința, iar în baza art.167 din Legea 105/1992 se va admite acțiunea, se va recunoaște hotărârea judecătorească de divorț nr.01--/17.04.2008 pronunțată de Curtea Supremă a statului, Judecătoria Districtului, Secția /IAS 584.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de petentul, cu domiciliul ales la mandatar, în M,-,. B,. 28, Cod poștal -, Județîmpotriva sentinței civile nr. 967 pronunțată la 5 mai 2009 de Tribunalul Prahova,în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL M, cod poștal -, județul.
Schimbă în tot sentința civilă susmenționată, în sensul că admite acțiunea.
Recunoaște hotărârea judecătorească de divorț nr.01--/117.04.2001 pronunțată de Curtea Supremă a Statului, Judecătoria Districtului, Secția matrimoniale/IAS 584.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Operator date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red.tehnored.ES/CC
5 ex. 22.10.2009
apel - Tr.
apel.
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu