Expropriere. Speță. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 122/

Ședința publică de la 29 septembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase

JUDECĂTORI: Doru Octavian Pîrjol Năstase, Anamaria Monica

GREFIER -

La ordine a venit spre soluționare apelul civil declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 1668/05.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru apelanții-reclamanți,lipsă fiind părțile.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, curtea a constatat apelul în stare de judecată și a acordat cuvântul apărătorului apelanților.

Avocat, având cuvântul pentru apelanți, a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, solicitând respingerea excepției și admiterea apelului astfel cum a fost formulat. Nu solicită cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra apelului civil de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Bacău reclamanții -, - au chemat in judecată Consiliul Local al Municipiului B prin primar pentru obligarea acestuia la restituirea în parte a terenurilor expropriate in baza Decretelor nr.11/58, 309/76si 343/1977 întrucât nu s-a realizat scopul în vederea căruia au fost expropriate terenurile rămânând libere până în prezent și fără a fi valorificate in totalitate.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru.

In motivarea acțiunii reclamanții arata ca la data de 28.11.1964 a încetat din viată iar la data de 26.08.1967 a decedat, soția primului defunct, iar ca moștenitori ai celor doi defuncți au rămas (decedat 16.01.1975), (decedat 1987) si - (fosta ) conform certificatului de moștenitor nr.176/14.07.1965. este soția supraviețuitoare a defunctului și vine la succesiunea defuncților si în concurs cu cei doi copii rezultați din căsătorie - și.

În motivarea acțiunii se mai arată că se solicită restituirea următoarelor suprafețe de teren ce au fost proprietatea defuncților și: o parte din 0,41 ha teren situat în orașul B punctul "" expropriat prin Decretul 11/58, 204 mp situat în orașul B- expropriat în baza Decretului 309/76, 558 mp ce face parte din suprafața de 878 mp expropriată prin Decretul 343/77 situat în orașul B-, 297 mp situați în orașul B, -.

În motivarea acțiunii reclamanții au depus la dosar înscrisuri.

La termenul din 31.10.2007 instanța a pus în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1668/05.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău s-a admis excepția și s-a respins acțiunea ca inadmisibilă cu următoarea argumentație:

Dispozițiile art.11 si următoarele din Legea nr. 10/2001 asigura realizarea în practică a întregii proceduri de restituire si, respectiv a măsurilor reparatorii in echivalent, constituind cadrul juridic, cu caracter special, pentru cererile de retrocedare a imobilelor expropriate în perioada 06.03.1945-22.12.1989, singurul ce poate fi invocat după intrarea în vigoare a dispozițiilor acestei legi.

Astfel că, atâta timp cât Legea 10/2001 constituie o lege speciala, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, iar Legea nr.33/1994 care reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, are caracter general fata de Legea 10/2001, dispozițiile art.35 di Legea 33/1994 nu sunt aplicabile acțiunilor având ca obiect imobile expropriate in perioada 06.03.1945 - 22.12.1989 care au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii 10/2001.

Astfel, instanța a reținut că acțiunea reclamantului a fost înregistrata pe rolul Tribunalului Bacău la data de 27.07.2006 și privește imobile expropriate in perioada 06.03.1945 -22.12.1989 așa cum rezulta din borderourile aflate la filele 8-15 dosar.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții.

și-au motivat apelul printr-un memoriu separat la 23.06.2008.

La Curtea de APEL BACĂU apelul a fost înregistrat la 22.04.2008.

Reclamanții au criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate ( greșita interpretare și aplicare a legii), invocând următoarele argumente:

Excepția nu poate fi primită întrucât, potrivit Legii nr. 10/2001, nu au fost abrogate dispozițiile de principiu înscrise în art. 35 din Legea nr. 33/1994, partea interesată având latitudinea de a alege calea dreptului comun sau procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001, conform principiului disponibilității.

Este adevărat că la ultimele termen de judecată s-a pus în discuție aplicabilitatea normelor de îndrumare cuprinse în Decizia nr. 53/04.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial din data de 13.11.2007, pe care instanța le-a aplicat, deși n- făcut mențiune în mod expres despre aceasta.

Soluția pronunțată în interesul legii nu are efect asupra hotărârilor judecătorești examinate. Astfel, urmează ca instanțele să soluționeze, conform deciziei de îndrumare, doar cererile introduse ulterior datei publicării acesteia în Monitorul Oficial, conform principiului neretroactivității legii.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare la apel ( fila 47 dosar ), prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat. În opinia acestuia decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 53/04.06.2007, pronunțată în recurs în interesul legii, era pe deplin aplicabilă în cauză, deoarece a fost publicată în Monitorul Oficial pe 13.11.2007, anterior pronunțării sentinței apelate.

Nu au fost administrate probe noi în apel.

Verificând legalitatea sentinței apelate sub toate aspectele, Curtea apreciază că apelul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Este adevărat că soluțiile pronunțate în recurs în interesul legii nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese, conform art. 329 alin.3 Cod procedură civilă. Aceasta nu înseamnă, însă, că o instanță de judecată care a fost sesizată anterior pronunțării și publicării unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, ca primă instanță pentru soluționarea unei probleme de drept care a făcut și obiectul recursului în interesul legii nu poate pronunța aceeași soluție ca cea dată de instanța supremă. Ea are libertatea de spune dreptul bazându-se exclusiv pe propriul raționament juridic.

În cauza de față soluția primei instanțe, astfel cum rezultă din considerente, nu s- întemeiat pe dispozițiile art. 329 alin.3 Cod procedură civilă, ci pe interpretarea și aplicarea legii. Curtea consideră că raționamentul tribunalului este corect în ceea ce privește raportul dintre legea veche ( Legea nr. 33/1994) și legea nouă ( Legea nr. 10/2001).

Art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, ca și art. 481 cod civil nu mai pot servi ca temei în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 06.03.1945-22.12.1989, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 deoarece, aceasta are un caracter special, oferind cadrul juridic complet pentru restituirea în natură și prin măsuri reparatorii în echivalent.

Dispozițiile art. 11 și următoarele din Legea nr. 10/2001 asigură realizarea în practică a întregii proceduri de restituire și respectiv a măsurilor reparatorii în echivalent, constituind cadrul juridic cu caracter special pentru cererile de retrocedare a imobilelor expropriate în perioada 06.03.1945-22.12.1989, singurul ce poate fi invocat după intrarea în vigoare a dispozițiilor acestei legi.

Se impune, deci, ca dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 să fie considerate rămase fără aplicare în cazul acțiunilor având ca obiect asemenea imobile, dacă ar fi introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 ca și în toate celelalte cazuri de preluare abuzivă de către stat.

Față de aceste considerente Curtea va respinge ca nefondate apelurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul civil declarat de reclamanții, și (fostă ) împotriva sentinței civile nr. 1668/05.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații PRIMARUL MUNICIPIULUI B și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI B, ca nefondat.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Anamaria Monica

GREFIER,

red.sent.

red.dec.

tehnored./8 ex.

29.10./3.11.

Președinte:Doru Octavian Pîrjol Năstase
Judecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Anamaria Monica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Expropriere. Speță. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Bacau