Expropriere. Speță. Decizia 4/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4/A/2010
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Cismaru
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de pârâta ORTODOXĂ A împotriva sentinței civile nr. 658 din 8 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar cu nr. unic -, în contradictoriu cu reclamanta intimată ROMÂNĂ CU NR.2
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru pârâta apelantă Ortodoxă A și avocat - pentru reclamanta intimată Română Unită cu nr.2
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus prin registratură un set de înscrisuri în probațiune din partea pârâtei apelante(pag.67-79).
Se comunică un exemplar din înscrisuri cu reprezentanta intimatei.
Avocatul apelantei mai depune la dosar 2 tabele cu numărul credincioșilor membrii fondatori ai Parohiei Române Unite cu -catolică nr. 2 A decedați, respectiv cu domiciliul pe raza altor parohii.
Învederează că în setul de înscrisuri depus la dosar se află depusă ca speță și decizia 197/A/2007 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA, care a rămas irevocabilă la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru pârâta apelantă solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea sentinței și respingerea acțiunii ca prematur introdusă în principal, ca fiind prescrisă în subsidiar 1 și ca nefondată în subsidiar 2.
În continuare susține motivele de apel invocate în scris arătând, în esență, pentru cererea principală, că Română Unită cu -catolică nr. 2 Aaf ost înființată în anul 2005 iar la dosar s-au depus practic acte care privesc Române Unite cu -catolică nr. 1 A. Învederează că procedura prealabilă prevăzută de lege nu a fost îndeplinită, Comisia mixtă fiind aceea care trebuia să medieze litigiul ivit între părți.
În motivarea primei cereri subsidiare arată că acțiunea este prescrisă întrucât Română Unită cu -catolică s-a reînființat și a fost recunoscută oficial în anul 1990 prin 126/1990, la acea dată încetând violența ca viciu de consimțământ, și de la care curge termenul de prescripție de 3 ani.
Este de părere că în speță este vorba despre o nulitate relativă, imobilele fiind preluate prin violență.
În susținerea celei de a doua cereri subsidiare, arată că acțiunea nu este fondată întrucât înscrierea imobilelor s-a făcut în CF pe baza procedurii necontencioase, cultul greco-catolic a fost desființat în anul 1948, iar după reînființarea lui, mai mult de 75% din credincioși au rămas ortodocși. Învederează că inițial au fost 2 parohii cu o singură biserică, dar după anul 1990 Parohiei Române Unite cu -catolică i s-au acordat de către Primăria A teren și fonduri pentru construirea unei noi biserici care a fost deja ridicată iar prin restituirea imobilului în litigiu s-ar ajunge la situația în care ar deține două biserici iar Ortodoxă A ar rămâne fără niciuna. Solicită cheltuielile de judecată din fața instanței de fond. Nu solicită cheltuieli de judecată în apel.
Avocat - pentru reclamanta intimată Română Unită cu -catolică nr. 2 A solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
În continuare susține motivele de respingere invocate în întâmpinare, arătând, în esență, că intimata are calitate procesuală activă, a dobândit dreptul de posesie la 5.10.2005 iar acțiunea a fost introdusă la 11.09.2006.
Solicită respingerea excepției prematurității acțiunii, învederând că prin Adunarea Generală s-a hotărât reînființarea Parohiei Române Unite cu -catolică nr. 2 A însă procedura prealabilă nu a putut fi îndeplinită pentru că pârâta deși a fost avizată și reavizată, nu și-a ridicat recomandata de la poștă. Învederează că instanța de fond în mod corect a respins această excepție, în virtutea exercitării dreptului de acces liber la justiție.
Cu privire la excepția privind prescripția acțiunii, de asemenea solicită a fi respinsă motivat de faptul că pârâta a deținut cu rea credință imobilul, preluarea imobilului de către Ortodoxă s-a făcut în mod abuziv, cu forța. Arată că după reînființare reclamanta nu a avut temei legal de a se adresa justiției dar a făcut demersuri către comisia mixtă. Mai arată că a solicitat să se constate nulitatea unui act juridic care este imprescriptibilă, și nu anularea acestui act.
Pe fond, arată că în mod corect a fost admisă acțiunea de către Tribunalul Alba. Arată că, întrucât cultul greco-catolic a fost trecut în afara legii deși nu a existat vreo decizie sau hotărâre judecătorească care să consfințească acest lucru, trecerea credincioșilor de la un cult la altul trebuia să fie liber consimțită dar aceștia au fost nevoiți să treacă la cultul ortodox. Învederează că Decretul 358/1948 arăta clar care este modalitatea ca bunurile să fie preluate de cultul ortodox dar nici aceste reglementări nu au fost respectate. Mai arată că încheierea de întabulare a imobilelor în CF nu a fost comunicată părților întrucât nu există, ei au făcut demersuri pentru a intra în posesia ei, la filele 100-101 în dosarul de fond aflându-se adresa trimisă la Arhivele Naționale pentru a obține această încheiere și răspunsul primit. Depune la dosar note de ședință.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea civilă formulată de reclamanta Română Unită cu - nr. 2 A, înregistrată la această instanță sub dosar nr-, s-a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Ortodoxă prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- anularea efectelor exproprierii operate în baza Decretului, 358/1948 cu privire la locașul de cult și casa lă situate în A, înscrise în CF nr. 1553 A.
- retrocedarea în favoarea reclamantei a lăcașului de cult și a casei le.
- rectificarea CF nr. 1553 în sensul radierii transcripției apărute în baza Decretului nr. 358/1948.
- întabularea pe numele proprietarului inițial, adică al reclamantei.
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că prin Decretul nr. 358/1948 a fost desființat -catolic, fiind o măsură abuzivă a Statului Comunist iar întregul patrimoniu care a aparținut acestei biserici a fost dat Bisericii Ortodoxe.
Se susține că prin Decretul - Lege nr. 126 /1990 a fost recunoscută oficial -catolică, ca urmare a abrogării actului normativ sus arătat și în aceste condiții este îndreptățită la retrocedarea lăcașului de cult și a casei le.
În drept s-au invocat art. 480 Cod civil, D- 9/1989, Decretul - Lege nr. 126/1990.
Prin precizarea de acțiune de la fila 16 reclamanta a chemat în judecată în calitate de pârât Statul Român prin Consiliul local
La termenul de judecată din data de 06.12.2006 reclamanta a depus o nouă precizare de acțiune ( fila 60 ) în care a solicitat:
- să se constate nulitatea titlului de preluare a imobilelor lăcașului de cult -catolică și Casa lă înscrisă în CF nr. 1553 nr. top. 1341/1/2/, 1342, 1339/2, 1341/1/1/2/1, 1341/2/1, 393/3/1.
- să se dispună anularea încheierii de întabulare nr. 755/1948 din CF 1553 și revenirea la situația anterioară de carte funciară.
- obligarea pârâtei la restituirea în posesie și pașnică folosință a imobilelor de mai sus și întabularea acestora conform sentinței ce se va pronunța.
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta Ortodoxă Română a depus întâmpinare atât la acțiunea inițială cât și la precizarea ulterioară solicitând respingerea acțiunii, pentru următoarele:
În primul rând acțiunea reclamantei este inadmisibilă deoarece aceasta nu a îndeplinit procedura prealabilă prev. de dispozițiile art. 3 ale Decretului Lege 126/1990 în sensul că nu a convocat comisia mixtă pentru a putea discuta problemele litigioase și ajunge la o anumită concluzie.
Se mai arată că întabularea s-a făcut cu respectarea prev. art. 37 și urm. din Decretul nr. 177/1998, îndeplinindu-se în acest sens toate formalitățile legale, respectiv toți credincioșii din A au părăsit cultul greco-catolic și s-au înscris în cultul ortodox și s-au predat acestuia lăcașul de cult, celelalte construcții și terenuri precum și bunurile imobile din patrimoniul acestuia.
Pârâta mai invocă aplicabilitatea prescripției prev. de art. 27 al. 1 din L 115/1938, în sensul că a exercitat asupra imobilelor în litigiu o posesie de bună credință de mai mult de 10 ani, respectiv 58 ani.
Pârâta mai consideră că acțiunea reclamantei este prescrisă deoarece în cazul în care potrivit susținerilor acesteia predarea imobilelor s-a făcut cu forța, adică prin violență aceasta trebuia introdusă în termenul de 3 ani prev. de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 care s-a împlinit la data de 25.04.1993.
Prin sentința civilă nr. 658/2009 Tribunalul Alba a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 3 din Decretul -Lege nr. 126/1990 și excepția prescripției prevăzute de art. 27 din Decretul -Lege nr. 115/1938 invocate de pârâtă și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Română Unită cu nr. 2, A, împotriva pârâtei Ortodoxă A, cu sediul în A, și în consecință:
A dispus parcelarea imobilului înscris în CF 1553 A sub nr. top 1341/1/2 loc de casă de 988 și nr. top 1342 grădină de 245 p, nr. top 1339/2 loc de casă de 504 p, nr. top 1341/1/1/2/1 curte și nr. top 1341/2/1 curte ambele în suprafață de 144 astfel:
- Parcela nr. 1cu nr. top. nou 1339/2/1 loc de casă în suprafață de 345 p, nr. top nou 1341/1/2/1 loc de casă în suprafață de 324 p, nr. top nou 1342/1 grădină în suprafață de 204 p
-Parcela nr. 2cu nr. top nou 1339/2/2 loc de casă de 159 p, nr. top. nou 1341/1/2/2 loc de casă de 64 p, nr. top nou 1342/2 grădină de 41 p, nr. top vechi 1341/1/1/2/1 și 1341/2/1, curte în suprafață de 144
A constatat nulitatea titlului de preluare de la pârâtă a imobilului, cuprins în Parcela nr. 1 și a dispus anularea parțială a încheierii de întabulare nr. 755 /1948 cu privire la imobilele menționate în această parcelă.
A dispus reunificarea numărului topo nou 1339/2/1, în suprafață de 345 p, a numărului topo nou 1341/1/2/1, în suprafață de 324 p, a numărului top nou 1342/1, în suprafață de 204 p, într-un singur corp de avere și schimbarea categoriei de folosință în biserică și curte.
A dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra parcelei nr. 1 identificată mai sus și a obligat pârâta să predea reclamantei în deplină posesie și pașnică folosință imobilul, urmând ca parcela nr. 2 să revină pe vechiul proprietar de carte funciară, Ortodoxă în cotă de 1/1 părți.
Au fost respinse în rest celelalte capete de cerere din acțiune și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prev. de art. 3 din Decretul - lege 126/1990, instanța a constatat că este neîntemeiată și a respins-o pentru următoarele considerente:
Conform art. 3 din actul normativ menționat situația juridică a lăcașelor de cult și a caselor le care au aparținut Bisericii Romano - Unite cu și au fost preluate de Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă formată din reprezentanții celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.
Prin adoptarea acestui act normativ legiuitorul a urmărit soluționarea pe cale amiabilă a diferendelor legate de fostul patrimoniu al Biserici - catolice și înlăturarea consecințelor scoaterii în afara legii a acestui cult religios de către regimul comunist.
la această procedură a avut în vedere și faptul că, deși aceste neînțelegeri vizează bunurile cultului, problematica este de o natură mai specială având în vedere timpul îndelungat scurs de la scoaterea în afara legii a cultului grecului catolic.
În baza acestui decret s-a trimis de către reprezentanții reclamantei încă din anul 2005 o cerere de înființare a unei comisii mixte pentru retrocedarea bunurilor care au aparținut cultului greco-catolic și care în prezent se află în proprietatea Parohiei Ortodoxe nr.1
Nici până la data pronunțării prezentei sentințe nu s-a făcut dovada că în cadrul acestei comisii mixte s-ar fi luat în discuție cererea privind retrocedarea imobilelor care se află în proprietatea Parohiei Ortodoxe nr.1
Faptul că nici după patru ani de la înregistrare cererea formulată de reclamantă adresată pârâtei pentru înființarea acestei comisii nu s-a soluționat ar duce la concluzia, în situația în care s-ar considera cum susține pârâta, că această procedură este obligatorie, că reclamantei i se interzice dreptul de acces la justiție.
Or, articolul 21 din Constituția României prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime. Aliniatul 4 al aceluiași articol dispune că jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite. Reiese astfel că apelarea la comisia mixtă prevăzută de art. 3 din Decretul Lege 126/1990 este facultativă și nu poate îngrădi dreptul reclamantei de a se adresa direct justiției.
În ceea ce privește cea de-a doua excepție, cea a prescripției speciale, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 27 din decretul lege 115/1938 " în cazul în care s-au înscris fără cauză legitimă drepturi reale care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii ele vor rămâne valabil dobândite dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună credință potrivit legii timp de 10 ani".
Reprezentantul pârâtei a admis că acest termen de prescripție specială nu a putut curge anterior anului 1990 întrucât cultul greco-catolic a fost scos în afara legii printr-un act abuziv al statului comunist.
A invocat însă că după anul 1990 s-a reînființat cultul greco-catolic și că reclamanta avea posibilitatea de a formula o acțiune în justiție în vederea retrocedării imobilului.
Pârâta pretinde că de la data reînființării cultului greco-catolic a început să curgă termenul de 10 ani prevăzut de art. 27 din decretul lege 115/1938.
Instanța constă însă că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a opera prescripția specială invocată de pârâtă, întrucât art. 27 din decretul lege 115/1938 condiționează dobândirea dreptului real de posesia cu bună credință a imobilului. Or, nu se poate considera că reclamanta Ortodoxă nr.1 Aaf ost un posesor de bună credință, câtă vreme la nivelul comunității de credincioși se cunoștea faptul că, casa lă în discuție aparținuse anterior cultului greco-catolic și fusese preluată de cultul ortodox ca urmare a legilor emise de statul comunist imediat după scoaterea în afara legii a cultului greco-catolic.
Pe de altă parte, nu se poate reține afirmația pârâtei în sensul că reclamanta avea posibilitatea anterior anului 2004 să solicite retrocedarea bunului casa lă în justiție.
Forma inițială a decretului lege 126/1990 prevedea doar că cererea se adresează comisiei mixte formată din reprezentanți cultelor, neprevăzând și posibilitatea ca aceasta să se adreseze justiției. Această posibilitate a fost consacrată legislativ abia prin introducerea art. 3 din Decretul Lege 126/1990 prin legea 182/2005 de aprobarea a OG 64/2004. Reiese astfel că în perioada 1990 - iunie 2005 reclamantei nu i-a fost deschisă posibilitatea efectivă de a se adresa justiției.
Chiar dacă art. 21 din Constituție a reglementat dreptul de acces la justiție instanțele au considerat că, în lipsa unui text expres în actul normativ special - decretul lege 126/1990 - acțiunea cultului greco-catolic de retrocedare a imobilelor invocând dreptul comun sau decretul lege 126/1990 este inadmisibilă, constituind o depășire a atribuțiilor instanțelor judecătorești.
Faptul că reclamanta a fost lipsită în fapt de posibilitatea practică de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale reiese și din faptul că în perioada 1990 - 2004/2005 chiar instanța supremă a considerat în materia bunurilor naționalizate ca practica instanțelor judecătorești de a se pronunța asupra cererilor de retrocedare și de a cenzura dispozițiile actelor de naționalizare reprezintă o depășire a atribuțiilor puterilor judecătorești.
Practica instanței supreme s-a schimbat în sensul considerării ca admisibile a acestor acțiuni, abia după ce Curtea Europeană a Dreptului Omului a pronunțat împotriva României mai multe hotărâri de condamnare (cauza Brumărescu împotriva României, etc).
Având în vedere această practică inconstantă a instanțelor judecătorești în materia retrocedării bunurilor naționalizate, nu se poate reproșa reclamantei că nu a formulat acțiunea în justiție în vederea retrocedării bunului său.
Constatând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a opera prescripția specială prev. de art. 27 din Decretul Lege 115/1938, instanța a respins excepția prescripției speciale invocată de pârâta.
Acțiunea reclamantei a fost considerată admisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit extrasului de carte funciară în extenso de la fila 29 asupra imobilului din CF 1553 A nr. top 1341/1/2 loc de casă de 388 mp și nr. top 1342 grădină de 245 p, nr. top 1339/2 loc de casă de 504 mp, nr. top 1341/1/1/2/1 curte și nr. top 1341/2/1 curte ambele în suprafață de 144 mp, nr. top 393/3/1 loc de casă de 504 mp era proprietară reclamanta prin cumpărare, intabulându-și dreptul de proprietate în anii 1932 și 1935.
Din raportul de expertiză și completarea la acesta întocmite de expert la filele 232 - vol. 1 și 9 din vol. 2 rezultă că pe acest imobil se află construcțiile biserică și o parte din casa lă identificată sub nr. C1.
În privința anului ridicării bisericii din declarațiile martorilor de la filele 134 și 135 rezultă că aceasta a fost construită de către credincioșii cultului greco-catolic înainte de anul 1945.
După desființarea cultului greco-catolic în anul 1948 bunurile acestuia au fost preluate de cultul ortodox, astfel încât proprietar asupra imobilului din CF 1553 A devine Ortodoxă Română A prin întabulare în baza Încheierii nr.755/07.12.1948 pentru imobilele de sub -5.
Conform art. 1 din Decretul 358/1948 în urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultului ortodox român și în conformitate cu art. 13 din Decretul 177/1948 organizațiile centrale și statutare ale acestui cult încetează a mai exista.
Conform art. 2 din același act normativ averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art.1 din decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine statului român care le va lua în primire imediat. Se reține în primul rând că acest act normativ exceptează expres de la preluare averea fostelor parohii greco-catolice.
În al doilea rând textul art. 1 face trimitere la art. 13 din Decretul 177/1948 pentru conformitatea preluării.
La rândul său decretul 177/1948 a reglementat regimul general al cultelor religioase, art. 13 condiționând funcționarea cultelor religioase de recunoașterea acestora prin decret al Marii Adunări Naționale. Condițiile în care dreptul de proprietate al reclamantei ar fi putut fi transferat în favoarea pârâtei sunt cele enunțate de art. 37 din Decretul nr. 177/1948.
Conform art. 37 din acest act normativ, dacă numărul credincioșilor care au trecut de la cultul -catolic la cel ortodox este de cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimonial comunității locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporțional cu numărul celor rămași.
Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate și soluționate de judecătoria populară a locului.
Conform art. 17,18 și 19 din Decretul Lege nr. 115/1938, înscrierea unui drept în cartea funciară se poate săvârși numai împotriva aceluia care este înscris ca titular al dreptului.
Raportat la încheierea care a stat la baza intabulării dreptului de proprietate, instanța reține că nu s-au respectat condițiile prevăzute de art. 37 din Decretul 177/1948.
În ceea ce privește încheierea judecătorului de Carte funciară, se reține că aceasta nu poate fi considerată o "hotărâre" în sensul decretului, întrucât nu a fost pronunțată în condiții de contradictorialitate cu titularul înscris în Cartea funciară, cum dispune art. 19 din Decretul Lege 115/1938.
Acest transfer de proprietate - fără citarea titularului de CF - este în contradicție cu principiile Constituției României din anul 1948, care garanta libertatea religioasă și proprietatea.
Este adevărat că, așa cum susține pârâta, art. 645 cod civil prevede că proprietatea se mai dobândește prin accesiune sau incorporațiune, prin prescripție, prin lege și prin ocupațiune.
Însă, titlul Bisericii Ortodoxe asupra imobilului în litigiu nu are semnificația unei "legi", în sensul unui act al puterii legislative, Decretul 358 și 177/1944 sunt emise de Ministerul Cultelor, nefiind deci "legi", ci acte emise în executarea legilor.
Nu prezintă importanță nici faptul că, în prezent, în A, populația ortodoxă este majoritară, întrucât procentul de credincioși ortodocși prezenta importanță la momentul aplicării Decretului 358/1944 și Decretului 177/1944, numărul actual al credincioșilor unuia dintre culte fiind în prezent fără relevanță în cauză.
Reclamanta în cererea în probațiune a solicitat ca numai lotul care cuprinde construcția cu destinația biserică și terenul aferent acesteia să-i fie atribuit, iar restul imobilului din CF 1553 A să rămână pe vechiul proprietar, considerent față de care s-a dispus parcelarea imobilului înscris în CF 1553
Urmare a împrejurării că această preluare a bunurilor de către stat a fost una abuzivă s-a constatat nulitatea titlului de preluare de la pârâtă a imobilului, cuprins în Parcela nr. 1 și în virtutea principiilor de drept civil quod nullum est, nullum effectum producit (un act nul nu poate produce nici un efect) și rezoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis (anularea actului inițial atrage și anularea actului subsecvent datorită legături sale juridice cu primul), instanța a dispus anularea parțială a încheierii de întabulare nr. 755 /1948 cu privire la imobilele menționate în această parcelă.
Deoarece în prezent situația imobilului cuprins în parcela nr. 1 nu mai corespunde situației de carte funciară și care este privitoare la aspectele tehnice ale imobilului, în baza art. 33 pct. 3 din Legea 7/1996 a dispus reunificarea numărului topo nou 1339/2/1, în suprafață de 345 p, a numărului topo nou 1341/1/2/1, în suprafață de 324 p, a numărului top nou 1342/1, în suprafață de 204 p, într-un singur corp de avere și schimbarea categoriei de folosință în biserică și curte.
S-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra parcelei nr. 1 identificată mai sus și a fost obligată pârâta să predea reclamantei în deplină posesie și pașnică folosință imobilul, urmând ca parcela nr. 2 să revină pe vechiul proprietar de carte funciară, Ortodoxă în cotă de 1/1 părți.
Nu s-a admis capătul de cerere privind restituirea casei le deoarece prin proba cu expertiza de specialitate nu s-a făcut o parcelare care să cuprindă și acest imobil dar nici nu s-a apreciat de reclamantă că în completarea raportului lotul atribuit să aibă în componență această construcție.
În baza art. 274 Cod procedură civilă a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Ortodoxă Română A, solicitând schimbarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantei.
În expunerea motivelor de apel s-au formulat următoarele critici:
1. În mod greșit a fost respinsă excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prev. de art. 3 din Decretul-lege 126/1990, care trebuia admisă, iar acțiunea reclamantei trebuia respinsă ca prematur introdusă. Legiuitorul a înțeles să reglementeze procedura prealabilă a concilierii având în vedere statutul special al unităților de cult, care pot ajunge la o înțelegere privind litigiile patrimoniale și pot evita procese în instanță care sunt de natură să le afecteze prestigiul moral. Reclamanta nu a îndeplinit această procedură în sensul că nu a convocat comisia mixtă pentru a discuta problemele litigioase, mulțumindu-se să depună la dosar o scrisoare intitulată "iubiți frați întru Domnul" din 17.08.2005.
2. În mod greșit a fost respinsă excepția prescripției acțiunii reclamantei, prev. de art. 27 alin. 1 din Decretul-lege 115/1938. Pârâta posedă cu bună credință imobilele în litigiu din anul 1948, adică de 58 de ani. Reclamanta pretinde că predarea imobilelor în litigiu s-a făcut cu forța, adică prin violență, în urma comenzii politice date de regimul comunist totalitar, adică susține că a fost viciat consimțământul cu ocazia predării imobilelor prin violență, care este producătoare de nulitate relativă, potrivit art. 955 și 956 cod civil. consimțământului prin violență reprezintă un motiv de anulabilitate, acțiunea fiind prescriptibilă, termenul începând să curgă de la data când aceasta a încetat. a încetat la data de 25.04.1990 când prin publicarea Decretului-lege 126/1990, Română Unită cu a fost recunoscută oficial și s-a prevăzut modalitatea de restituire a bunurilor care au fost preluate de statul comunist. Acțiunea în anulabilitate, fiind supusă termenului de prescripție de 3 ani, prev. de art. 3 din Decretul 167/1958, s-a împlinit la data de 25.04.1993.
Împrejurarea că pârâta a posedat imobilele cu bună credință rezultă și din faptul că reclamanta și-a edificat în municipiul A un nou locaș de cult, beneficiind de sprijinul autorităților administrației publice centrale și locale, în sensul concesionării unei suprafețe de 1500 mp, redusă apoi la 1000 mp și obținerii de fonduri în cuantum de 253.000 lei de la Ministerul Culturii, Cultelor și Național.
3. În mod greșit se reține că încheierea de întabulare nr. 755/1948 este lovită de nulitate parțială, întrucât întabularea s-a făcut cu respectarea prev. art. 37 din Decretul 177/1948. din A au părăsit cultul greco-catolic și s-au înscris în cultul ortodox, fiind îndeplinite formalitățile legale prin care cultul greco-catolic a predat cultului ortodox lăcașul de cult, celelalte construcții și terenuri precum și bunurile mobile din patrimoniul acestuia. Apoi, în baza art. 331 și urm. Cod pr. civilă, referitoare la procedura necontencioasă, prin încheierea nr. 755/1948 Judecătoria Aiuda admis cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea Parohiei Ortodoxe Române din
4. În mod greșit s-a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată, întrucât aceasta nu se află în situația de a putea invoca prev. art. 480 cod civil, nefiind proprietară asupra imobilului înscris în CF 1553 A, pârâta fiind proprietară asupra acestor imobile, fiind întabulată sub B 7.
5. Potrivit datelor primite de la Direcția Regională de Statistică A sub nr. 2445/2006 la recensământul populației din luna martie 2002 în localitatea A s-au declarat ortodocși un număr de 16.707 credincioși, iar greco-catolici un număr de 998 credincioși, aceștia din urmă reprezentând un procent de 0,06%.
Pe de altă parte pârâta a efectuat în perioada 1964-2006 reparații capitale și investiții la lăcașul de cult în valoare de peste 1.336.000.000 lei vechi.
Intimata Română Unită cu -catolică nr. 2 Aad epus la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului pentru următoarele considerente ( 29):
1. Pârâta a dorit respectarea procedurii prev. de art. 3 din Decretul-lege 126/1990, sens în care a convocat Ortodoxă A, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, însă cu rea-credință pârâta a refuzat să ridice scrisoarea de la poștă, motiv pentru care aceasta nu a fost restituită. Înainte de modificarea D-L 126/1990 prin OG 64/2004 au existat mai multe întâlniri între cele două culte, la nivel ierarhic superior, dar nu s-a ajuns la nici un rezultat. Oricum actul normativ nu înlătură și nu împiedică aplicarea legi civile cu referire la dobândirea și stingerea dreptului de proprietate.
2. În mod corect a fost respinsă excepția prescripției acțiunii prev. de art. 27 din D-L 115/1938, întrucât imobilul nu a fost posedat cu bună credință, neputând fi dobândite prin uzucapiune imobilele preluate prin violență, violența fiind un viciu al posesiei utile. În speță nu poate fi reținută buna credință a pârâtei, atâta timp cât trecerea bunurilor Bisericii Ortodoxe s-a făcut cu nerespectarea prev. Decretului 358/1948 și a Decretului 177/1948, preluarea făcându-se abuziv, cu forța, în urma comenzii politice date de regimul comunist totalitar imediat după scoaterea în afara legii a cultului -catolic. Pe de altă parte, până la modificarea Decretului 126/1990 prin OG 64/2004, în perioada 1990-2005 reclamanta nu a avut posibilitatea de a se adresa justiției; chiar dacă art. 21 din Constituție a reglementat dreptul de acces la justiție, în lipsa unui text expres în actul normativ special - Decretul-lege 126/1990- acțiunea cultului greco-catolic de retrocedare a imobilelor este inadmisibilă, constituind o depășire a atribuțiilor instanțelor judecătorești.
3. Pe fondul cauzei instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică în sensul că preluarea bisericii a fost abuzivă, făcută cu nerespectarea prevederilor art. 37, 38 și 39 din D-L 177/1948 și art. 17, 45, 46 și 126 din D-L 115/1938. Conform art. 37 din D-L 177/1948 dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat. Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate și soluționate de judecătoria locului. Trecerea de la un cult la altul s-a făcut forțat, iar această constare a judecătoriei locului nu există.
În ceea ce privește numărul credincioșilor din Ortodoxă A la momentul actual, aceasta este irelevant pentru art. 37 din D-L 177/1948, nerelevant fiind și faptul că după 1990 s-a construit o biserică greco-catolică în
Curtea de apel, asupra apelului:
În fața instanței de apel, la termenul din data de 19.11.2009 apelanta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, raportat la două înscrisuri noi depuse la acel termen de judecată, susținând că reclamanta nu a făcut dovada că este succesoarea proprietarului de carte funciară de la care s-a preluat lăcașul de cult, față de data constituirii - 10.08.2005. La același termen de judecată, raportat la înscrisurile depuse s-a invocat și lipsa procedurii prealabile, care susține că a fost făcută de o altă persoană decât cea îndreptățită.
Pârâta a solicitat respingerea acestor excepții depunând la dosar înscrisuri noi, respectiv adeverință emanată de la Română Unită cu -catolică, proces-verbal încheiat la 10.08.2005, Veneratului pe anul 1932 și tabel nominal cu membri fondatori ai Parohiei Române Unite cu -catolică nr. 2
În ceea ce privește excepțiile invocate în fața instanței de apel acestea vor fi respinse pentru următoarele considerente:
- s-au depus la dosar procesul verbal încheiat la data de 10.08.2005 ( 41) și cererea adresată Primăriei la data de 3.10.2005 ( 40) cu solicitarea de a se lua act de existența Parohiei nr. 2 Române Unite cu și de aoî nscrie în Registrul Special pentru regimul cultelor, aspect față de care s-a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei care ar exista ca persoană juridică doar de la data de 3.10.2005. Excepția nu poate fi admisă, întrucât, chiar dacă ar fi așa acțiunea a fost promovată în anul 2006, deci ulterior cererii de înscriere a Parohiei nr. 2 A, iar pe de altă parte, reclamanta a depus la dosar înscrisuri care fac dovada că, în ar fi existat înainte de anul 1948, două Parohii, A I și A II, care oficiau servicii religioase în aceeași biserică ( 43 - 49, dosar apel).
- în ceea ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, în sensul că, chiar dacă a fost îndeplinită, a fost făcută de o altă persoană decât reclamanta care există abia din anul 2005, și aceasta va fi respinsă pentru motivele care se vor arăta odată cu analizarea primului motiv de apel formulat de pârâtă.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate precum și din oficiu, Curtea constată că prezentul apel este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:
1. Primul motiv de apel referitor la neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art. 3 din Decretul-lege 126/1990 și la prematuritatea acțiunii pentru acest motiv se vădește a fi nefondat. Potrivit art. 1 din Decretul-lege 126/1990, ca urmare a abrogării Decretului 358/1948 prin Decretul-lege9/1989, Română Unită cu a fost recunoscută oficial. Potrivit art. 3 situația juridică a lăcașurilor de cult care au aparținut Bisericii Române Unite cu și au fost preluate de Ortodoxă, se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri. Aceasta însă, nu este o procedură administrativă obligatorie care ar face inadmisibilă o acțiune în revendicare, reclamanta având posibilitatea de a se adresa justiției oricând în temeiul art. 21 din Constituție. Intenția legiuitorului a fost de adoptare a Decretului-lege 126/1990 ca un act normativ reparatoriu pentru cei care și-au pierdut imobilul în mod abuziv, oferind o cale mai lesnicioasă și mai rapidă, fără a se constitui însă într-o restricție a exercitării dreptului de acces liber la justiție, consacrat de art. 21 din Constituția României și de art. 6 din CEDO. Concluzia este că acest act normativ nu înlătură și nici nu împiedică aplicarea legii civile generale cu referire la dobândirea și stingerea dreptului de proprietate. Prin urmare, în mod corect a fost respinsă această excepție de instanța de fond, iar acțiunea reclamantei nu poate fi considerată prematură.
2. În ceea ce privește motivul de apel referitor la aplicarea art. 27 din Decretul-lege 115/1938 instanța reține următoarele:
Potrivit art. 27 din acest act normativ în situația în care s-au înscris fără cauză legitimă drepturi reale ce pot fi dobândite în baza uzucapiunii acestea rămân valabil dobândite dacă titularul le-a posedat cu bună-credință potrivit legii, o perioadă de 10 ani.
Pârâta posedă imobilele în litigiu din anul 1948, când cultul greco-catolic a fost scos în afara legii, iar bunurile aparținând Bisericii -catolice au fost trecute în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, în temeiul Decretului 177/1948. Caracterul abuziv al acestui act normativ este notoriu și nu poate fi contestat, de asemenea nici faptul că preluarea bunurilor a fost făcută prin vicierea consimțământului prin violență, în urma comenzii politice date de regimul totalitar comunist. Dar această viciere a consimțământului este o cauză de nulitate relativă care poate fi invocată în termen de 3 prev. de art. 3 din Decretul 167/1958, prescripția dreptului la acțiune începând să curgă de la data când aceasta a încetat, potrivit art. 9 alin. 1 din Decretul 167/1958.
Întrucât prin art. 1 din Decretul-lege 126/1990 Română Unită cu a fost recunoscută oficial și s-a prevăzut modalitatea de restituire a bunurilor care au fost preluate în perioada regimului comunist, violența, ca viciu de consimțământ a încetat la data publicării acestui decret. Prin urmare, începând cu data de 24.04.1990 a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani, care s-a împlinit la data de 24.04.1993, cu mult înainte de momentul investirii instanței de judecată.
Susținerea intimatei că în perioada 1990-2005 (data modificării Decretului-lege 126/1990 prin OG 64/2004, respectiv introducerea art. 3 alin. 2, privind posibilitatea introducerii acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun, dacă comisia mixtă nu ajunge la nici un rezultat) nu s-a putut adresa justiției este nefondată și lipsită de orice fundament juridic, atâta timp cât art. 21 din Constituția României a reglementat liberul acces la justiție, iar art. 480 cod civil putea fi invocat în orice moment. Art. 3 alin. 2 din Decretul-lege 126/1990 nu face altceva decât să trimită la dispozițiile dreptului comun, dispoziții care existau și înainte de această completare, așa că nu se poate susține cu temei că doar în urma acestei modificări legislative reclamanta a avut deschisă calea accesului la justiție. Susținerea intimatei referitoare la practica instanțelor judecătorești în sensul că cenzurarea dispozițiilor actelor de naționalizare ar reprezenta o depășire a atribuțiilor judecătorești nu este reală și nici susținută de probe și oricum nu poate justifica pasivitatea reclamantei în dorința sa de a i se retroceda și casa lă în litigiu. Decretul-lege 126/1990 nu exclude din competența instanțelor judecătorești posibilitatea cenzurării modului de aplicare a dispozițiilor actelor normative care au reglementat preluarea lăcașurilor de cult de către Ortodoxă.
B credință cu care pârâta a posedat imobilele în litigiu, cel puțin începând cu 1990 rezultă și din întreaga atitudine a reclamantei în demersurile sale de a-și edifica în municipiul A un nou locaș de cult cu sprijinul autorităților administrației publice centrale și locale.
Astfel, greco-catolică A solicită, prin același preot, (prin care s-a promovat și prezenta acțiune) concesionarea unei parcele de 1500 mp din terenul înscris în CF 9284 A, cerere adresată Primăriei A la data de 18.07.1997 ( 12, dosar apel), iar ulterior, la 31.07.1998, același preot solicită reducerea suprafeței concesionate de la 1500 mp la 1000 mp, pentru a reduce taxa de concesiune aferentă terenului ( 74, dosar apel).
Prin Hotărârea nr. 48/24.07.1997, modificată prin Hotărârea nr. 66/10.09.1998, Consiliul Local Aac oncesionat reclamantei suprafața de 1000 mp teren pentru edificarea bisericii ( 15-16, dosar apel). Ulterior, prin Hotărârea nr. 230/25.10.2007, Consiliul Local Aat ransmis în proprietate, fără plată reclamantei suprafața de 1000 mp înscrisă în CF 9284 A ( 21-22, dosar apel). Pe terenul concesionat reclamanta a edificat pentru care a beneficiat în perioada 2005-2009 de suma de 253.000 din partea Ministerului Culturii și Cultelor, așa cum rezultă din adresa 9618/21.09.2009 ( 38, dosar apel), reclamanta fiind întabulată în CF 9284 A ca proprietară pe teren și pe construcție ( 9-11, dosar apel).
Această stare de fapt necontestată de reclamantă este o dovadă aplicării art. 4 din Decretul 126/1990, care prevede că, "în localitățile în care numărul locașurilor de cult este insuficient în raport cu numărul credincioșilor, statul va sprijini construirea de noi lăcașuri de cult, în care scop va pune la dispoziția cultelor respective terenul aferent în cazul în care acestea nu dispun de acest teren și va contribui cu fonduri bănești la constituirea resurselor financiare necesare". Deci legiuitorul a prevăzut o modalitate de reparație în cazul în care comisia mixtă formată din reprezentanții celor două biserici nu ar fi ajuns la nici un rezultat. Este evident că reclamanta a urmărit și a obținut această modalitate de reparație prevăzută de lege, nouă fiind ridicată din temelii în urma demersurilor făcute de același preot paroh. Se pune fireasca întrebare, dacă prin modificarea art. 3 din Decretul-lege 129/1990 în sensul adăugării alin. 2 referitor la acțiunea în justiție potrivit dreptului comun, legiuitorul ar fi urmărit să acorde Bisericii -catolice o dublă reparație, în sensul restituirii în natură a lăcașurilor de cult preluate în anul 1948. Este evident că nicio lege de reparație, oricât de lacunară ar fi ea, nu ar putea avea drept scop o dublă reparație a celui ce fost păgubit odinioară, în virtutea unor legi de tristă amintire al căror caracter profund abuziv și nelegal nu este contestat de nimeni la momentul actual. Pe de altă parte, se poate pune în discuție chiar și buna credință a reprezentanților reclamantei care pornesc demersuri în anul 1997 pentru dobândirea unui teren și pentru construcția unei biserici, beneficiază de tot sprijinul autorităților administrației publice centrale și locale pentru ridicarea acestui locaș de cult, pentru ca ulterior, în anul 2006 să pornească o acțiune în revendicare întemeiată pe art. 480 cod civil, pentru a obține și imobilul preluat în anul 1948.
În aceeași ordine de idei, atâta timp cât art. 3 alin. 1 din Decretul-lege 126/1990 prevede expres că reprezentanții celor două culte vor ține seama de dorința credincioșilor din comunitățile locale care dețin aceste bunuri, nu se poate ca instanța de judecată să ignore cu desăvârșire această realitate a vremurilor în care trăim. Astfel, nu se contestă că numărul credincioșilor greco-catolici este considerabil mai mic decât cel al credincioșilor ortodocși, cei dintâi reprezentând un procent de doar 0,06% din populația municipiului A, care nu ar avea nevoie de două biserici pentru oficierea serviciului religios. Elocvente în acest sens sunt datele transmise de Institutul Național de Statistică în urma recensământului din martie 2002 ( 53-54, dosar fond). Sub acest aspect, este nefondată reținerea Tribunalului și a reclamantei în sensul că nu prezintă relevanță numărul actual al credincioșilor greco-catolici, în raport de numărul credincioșilor ortodocși, chiar dacă în 1948 trecerea credincioșilor greco-catolici și o dată cu ei a lăcașului de cult, la ortodoxism a fost abuzivă, în prezent majoritatea credincioșilor nu doresc să revină la cultul inițial și să revendice drepturi decurgând din calitatea de fost credincios greco-catolic.
O altă interpretare a disp. art. 37 din Decretul-lege 177/1948 și ale art. 1 alin. 1 din Decretul-lege 126/1990, prin care Unită cu este recunoscută oficial, ar putea aduce atingere unui drept fundamental al majorității credincioșilor, care nu poate fi restrâns decât în condițiile art. 53 din Constituția României, revizuită în anul 2003, acela potrivit căruia lăcașul de cult are un regim special, revenind de drept majorității credincioșilor din parohie.
Prin urmare, Curtea de Apel constată că în cauză sunt operante disp. art. 27 din Decretul-lege 115/1938, privind prescripția achizitivă, imobilul fiind posedat de pârâtă cu bună credință timp de mai mult de 10 ani, începând cu anul 1990, astfel că în mod greșit a fost respinsă această excepție de instanța de fond.
3. În ceea ce privește fondul cauzei se constată că motivele de apel sunt fondate și urmează a fi admise.
Acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art. 480 cod civil, or prin definiție, această acțiune este aceea prin care reclamantul - proprietar, neposesor - cere instanței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat, aflat în posesia pârâtului - posesor, neproprietar. Reclamanta nu se află în situația de a invoca prev. art. 480 cod civil, întrucât ea nu este proprietară de carte funciară asupra bunului litigios, care se află în proprietatea pârâtei, întabulată în CF 1553 A, sub B 7. Practic acțiunea reclamantei este o acțiune de rectificare de carte funciară prin care se solicită anularea titlului pârâtului. Pârâta s-a întabulat în temeiul art. 37 din Decretul-lege 177/1948, potrivit căruia, dacă cel puțin 75 % din numărul credincioșilor comunității locale a unui cult trec la un alt cult întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită proporțional cu numărul celor rămași fără a se socoti și edificiile anexe. Instanța de fond a arătat că întabularea s-a făcut fără respectarea art. 17, 18 și 19 din Decretul-lege115/1938, însă nu se arată care anume dispoziție legală nu a fost respectată, se arată doar că încheierea judecătorului de carte funciară nu este o hotărâre întrucât nu a fost pronunțată în condiții de contradictorialitate cu titularul înscris în cartea funciară. Aceste aspecte nu pot fi reținute de instanța de apel întrucât, pe de o parte, încheierea de carte funciară nr. 755/1948 este dată în procedura necontencioasă, asemenea oricărei încheieri de carte funciară, fiind aplicabile disp. art. 331 și urm. Cod pr. civilă, în condițiile în care nu erau îndeplinite disp. art. 335 din același cod care să dea cererii de înscriere un caracter contencios, iar pe de altă parte, la data de 7.12.1948 când s-a efectuat înscrierea reclamanta era desființată ca persoană juridică, nu mai avea personalitate juridică și nu mai putea figura ca parte în proces.
Analiza respectării disp. art. 37 din Decretul 177/1948 nu se poate face în prezent prin prisma art. 38-39 din decret, referitoare la faptul că trecerile de la un cult la altul trebuiau să fie liber consimțite, or în speță trecerea de la un cult la altul s-ar fi făcut forțat. Această trecere forțată de la cultul greco-catolic la cel ortodox este de notorietate și necontestată de pârâtă și nu se mai impune analizarea acestui aspect. Esențial este faptul că pârâta a fost întabulată în cartea funciară în baza unei încheieri pronunțate în materie necontencioasă, iar în temeiul art. 32 din Decretul-lege 115/1938, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în favoarea unei persoane se prezumă că dreptul există în folosul ei. Această prezumție care reglementează principiul forței probante a înscrierii în cartea funciară, nu poate fi răsturnată pe baza susținerilor reclamantei, care tinde să dea caracter contencios unei proceduri desfășurate în anul 1948, când s-a efectuat întabularea pârâtei în cartea funciară. Deși Legea 177/1948 acordă dreptul la contestație în justiție, nu s-a făcut dovada existenței vreunui demersillo temporeal Bisericii -catolice de a ataca transferul bunului ce se pretinde că ar fi aparținut cultului abandonat pentru neîndeplinirea cerințelor legale vizând întabularea.
Abrogarea în 1989 Decretului-lege nr. 358/1948 și recunoașterea cultului greco-catolic prin Decretul-lege 126/1990 nu poate duce la concluzia că, de jure, bunurile revendicate nu au ieșit niciodată din proprietatea sa; după cum s-a arătat, reclamanta a pierdut proprietatea, iar pârâta a dobândit-o prin efectul legii urmată de exercitarea timp de peste 50 de ani, a tuturor atributelor dreptului de proprietate. Prin Decretul-lege 126/1990 s-a consacrat o procedură specială, în cadrul căreia comisia mixtă avea competența să stabilească situația juridică a lăcașelor de cult, ținând seama de dorința credincioșilor. Prin nicio dispoziție din acest act normativ nu se restituie direct lăcașele de cult și casele le, astfel că efectele Decretului 177/1948, care a constituit temei de preluare a acestora și de transmitere la Ortodoxă, nu s-au înlăturat. În fine, nu poate fi ignorat faptul că, de la data preluării, Ortodoxă a efectuat investiții și reparații capitale cu privire la imobilul preluat, după cum rezultă din adresa nr. 45/2006 emisă de Ortodoxă Română aflată la fila 52, dosar fond.
Prin urmare, în ceea ce privește fondul cauzei acțiunea reclamantei nu poate fi admisă, nefiind îndeplinire condițiile acțiunii în revendicare, iar motive pentru anularea încheierii de întabulare nr. 755/1948 și pentru anularea titlului pârâtei nu există.
Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în acest sens prin numeroase decizii de speță printre care amintim: decizia 1477/2004, 6008/2004, 4315/2007, 3788/2008. Prin această ultimă decizie se reține că trimiterea la art. 27 din Decretul-lege 115/1938 este judicioasă, în condițiile în care se contestă legalitatea unei încheieri de întabulare pronunțată acum 60 de ani, fiind aplicabile chiar disp. art. 1890 cod civil, referitoare la uzucapiunea de 30 de ani prevăzută de acest cod.
Pentru toate motivele arătate mai sus, în temeiul art. 296 cod pr. civilă, Curtea va admite apelul declarat de pârâta Ortodoxă Română A împotriva sentinței civile nr. 658/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- și în consecință va schimba în parte sentința atacată în sensul că va respinge în totul acțiunea formulată de reclamanta Română Unită cu -catolică nr. 2 împotriva pârâtei Ortodoxă Română
Se vor menține dispozițiile sentinței referitoare la respingerea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile și se vor înlătura dispozițiile sentinței referitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei.
În baza art. 274 cod pr. civilă, fiind parte căzută în pretenții, reclamanta va fi obligată să plătească pârâtei Ortodoxă A suma de 238 lei cheltuieli de judecată în fața instanței de fond, reprezentând onorariu de avocat.
Se va constata că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocate de apelanta Ortodoxă Română A, în fața instanței de apel.
(continuarea deciziei civile nr.4/A/2010 pronunțată în dosarul -)
Admite apelul declarat de pârâta Ortodoxă Română A împotriva sentinței civile nr. 658/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că respinge în totul acțiunea formulată de reclamanta Română Unită cu -catolică nr. 2 A împotriva pârâtei Ortodoxă Română
Menține dispozițiile sentinței referitoare la respingerea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile.
Înlătură dispozițiile sentinței referitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei.
Obligă reclamanta să plătească pârâtei Ortodoxă A suma de 238 lei cheltuieli de judecată în fața instanței de fond.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14.01.2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red./tehnored.
4ex/ 21.01.2010
Jud. fond
Președinte:Monica Maria CismaruJudecători:Monica Maria Cismaru, Carla Maria Cojocaru
