Fond funciar. Speta. Decizia 514/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.514/
Ședința publică din 14 mai 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat reclamanții și împotriva deciziei civile de apel nr.722 /A din 31.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Statul Român prin Consiliul Local al municipiului T și Primarul municipiului T, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanții recurenți avocat, pentru pârâții intimați consilier juridic.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat în cauză, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, fără cheltuieli de judecată, respectiv respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică.
Reprezentanta pârâților intimați consilier juridic solicită respingerea recursului ca nelegal și nefondat potrivit motivelor prezentate în întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 24.01.2008, sub nr-, reclamanții și au solicitat în contradictoriu cu parații Statul R prin Consiliul Local al mun. T și Primarul mun. T ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de titlu de proprietate privind terenul aferent construcției situate în T, Calea - nr. 27, înscris în CF 10.012 T, nr. top. 28.382/1 și 28.382/3, constatându-se că odată cu acest imobil, reclamanții au dobândit și terenul aferent construcției, iar pe cale de consecință să se dispună ca Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară T, să facă cuvenitele mențiuni în CF 10.012 T, nr. top. 28.382/1 și 28.382/3, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra terenului menționat și înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în virtutea dispozițiilor legale.
În fapt, reclamanții precizează că în baza Legii nr. 112/1995 au cumpărat imobilul din T, Calea - nr. 27, înscris în CF 10.012 T, nr. top. 28.382/1 și 28.382/3, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 28754/1996, cu această ocazie dobândind și terenul aferent imobilului, astfel contractul fiind incomplect nefăcând mențiune despre transferul de proprietate și asupra terenului aferent imobilului cumpărat. Reclamanții mai menționează că de la data dobândirii și până în prezent au folosit și terenul alături de imobilul în litigiu.
În drept: art. 111.c Cod Penal, art. 23 și 36 al. 2, 4 și 6 din Legea 18/1991, art. 18 coraborat cu art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, art. 26 al. ultim din Legea nr. 112/1995.
Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală arătând că în cazul de față nu sunt aplicabile disp. art. 23 din Legea 18/1991, acesta referindu-se la proprietatea cooperatorilor sau a moștenitorilor acestora, iar prev. art. 26 aii. (3) din Legea nr. 112/1995, arată în mod clar că "suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22.12.1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor rămân în proprietatea Statului Român". De asemenea pârâții mai arată că terenul nu a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare și nici nu au făcut dovada că ar fi solicitat cumpărarea terenului de la Statul Român.
Prin sentința civilă nr.4023/26.03.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, a fost admisă acțiune formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu parații Statul R prin Consiliul Local al mun. T și Primarul mun.
S-a constatat ca reclamanții o data cu imobilul construcție au dobândit în virtutea legii și terenul în suprafață de 436 mp aferent casei de locuit situata în T- înscris în CF nr. 18109 nr. cadastral 28382/2 în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 9723/17.10.1996 încheiat cu Regia Autonomă "URBIS, T încheiat în baza legii 112/1995, prezenta hotărâre urmând să țină loc de titlu de proprietate.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanții au cumpărat în temeiul art. 9 din Legea 112 / 1995 imobilul construcție respectiv casa de locuit situată în T str. - nr. 27 înscris în CF nr. 18109 nr. cadastral 28382/2 în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. -.10.1996 încheiat cu Regia Autonomă " URBIS, T, având în prealabil contractul de închiriere nr.3967 /13.01.1985 cu privire la același imobil.
Cele de mai sus rezultă din copia contractului de, închiriere, de vânzare -cumpărare și a extrasului de carte funciară care se găsesc la dosar.
Din extrasul de carte funciară aferent imobilului rezulta de la rubrica, descrierea imobilul, o Ca ferentă casei în suprafața de 436 mp, care reprezintă teren aferent casei de locuit.
Potrivit dispozițiilor art.33 din GH 11/1997 care modifică și completează Nomele Metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995 aprobate prin HG nr.20 /1996 " în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor, și când este cazul a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeșete și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin ultim din lege "respectiv Legea nr.112/1995 în art.26 alin ultim din Legea nr.112/1995 se prevede că " suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989,în posesia acestora și care depășește suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului.
După cum rezultă din cele două dispoziții legale, care se completează reciproc, cumpărătorii construcțiilor devin, în virtutea legii, proprietari ai terenurilor aferente acestora, diferența rămânând în proprietatea Statului Român. Desigur ca reglementările legale în vigoare nu definesc noțiunea de teren aferent și se apreciază că în această situație revine instanței rolul de a stabili, în funcție de
HG nr.20 /1996, în art. 33 prevede că în situațiile ce vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul a anexelor gospodărești și a garajelor aferente dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului situat sub aceste construcții.
Art 33 fost modificat de HG nr. 11 /l997 cumpărătorul construcție dobândind dreptul de proprietate, ca efect al cumpărării construcției,și asupra terenurilor aferente acesteia și nu numai asupra terenului de sub aceasta. Cu privire la noțiunea de teren aferent acesteia,înseamnă " ceea ce ține de respectiva construcție ".Terenul aferent construcțiilor reprezintă terenul de sub construcție și căile de acces stric necesare unei folosințe normale a construcțiilor deci implicit al curții, cum este în speța de față.
Prin urmare o data cu transmiterea dreptului de proprietate asupra construcție prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 98237/17.10.1996 reclamanții în temeiul art. 33 din HG nr. 11/1997 coroborat cu prevederile art. 26 alin ultim din Legea nr.112/1995 au dobândit și dreptul de proprietate asupra terenului aferent respectiv a curții limitrofa casei în suprafață de 436 mp.
Împotriva sentinței civile nr.4023/26.03.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, au declarat recurs, reconsiderat apel, conform celor arătate în practicaua deciziei, pârâții primarul Municipiului T si Consiliul Local al Municipiului T, care au solicitat respingerea acțiunii reclamanților, întrucât, din interpretarea coroborată a art.9, 21 și 26 din Legea nr.112/1995 și art.37 din Nomele Metodologice de aplicare a acesteia, rezultă că dreptul de proprietate ce poartă asupra terenurilor aferent apartamentelor, care nu se restituie foștilor proprietari in natură, se dobândește de către chiriașii titulari de contract de închiriere, in urma vânzării, ca și construcția, cu plata integrală sau in rate a prețului, adică în aceleași condiții in care s-a dobândit si dreptul de proprietate asupra construcției, titularul dreptului de folosință asupra terenului având opțiunea cumpărării acestuia, în caz contrar, prin admiterea acțiunii reclamanților încălcându-se flagrant dispozițiile Constituției României, referitoare la garantarea dreptului de proprietate, indiferent cui aparține acesta, instituția apelantă fiind deposedată în mod abuziv de un bun patrimonial.
Prin decizia civilă nr.722/A/31.10.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș - secția civilă - admite apelul declarat de pârâții apelanți Statul Român prin Consiliul Local al municipiului și Primarul municipiului T împotriva sentinței civile nr.4023/03.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați și.
Schimbă în tot, sentința civilă nr. 4023/26.03.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în sensul că respinge acțiunea reclamanților.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în fapt și în drept, că prima instanță a reținut greșit că odată cu transmiterea dreptului de proprietate asupra construcției, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.9723/17.10.1996, reclamanții și, în temeiul art.33 din HG 11/1997, coroborat cu art.26 alin. ultim din Legea nr.112/1995, au dobândit si dreptul de proprietate pentru terenul, aferent, respectiv curtea limitrofă casei, în suprafață de 436 mp, din interpretarea sistematică a prevederilor art.9, art.21 și art.26 alin. ultim din Legea nr.112/1995 și a art.37 din Nomele Metodologice privind aplicarea acestei legi, tribunalul conchizând că dreptul de proprietate ce poartă asupra terenurilor aferente apartamentelor cumpărate de către foștii chiriași, în baza Legii nr. 112/1995, poate fi dobândit numai în urma vânzării-cumpărării, ca și construcția, cu plata integrală sau în rate a prețului, titularul dreptului de folosință asupra terenului având deci opțiunea cumpărării acestuia și nu a dobândirii gratuite a terenului, în caz contrar, fiind încălcat dreptul de proprietate al Statului Român, astfel cum este înscris în cartea funciară, printr-o deposedare nelegală.
Mai mult, până la această dată nu a fost reglementată juridic noțiunea de teren aferent imobilelor cumpărate in baza Legii nr.112/1995, iar cu privire la terenul din litigiu, prin nr.15/2004, s-a hotărât ca pentru curțile si grădinile aferente construcțiilor vândute in temeiul Legii nr.112/1995 să se încheie cu actualii proprietari ai construcțiilor contracte de închiriere, chiria stabilindu-se conform OUG nr.40/1999.
Împotriva acestei decizii civile de apel au declarat recurs, în termen legal reclamanții și, solicitând schimbarea ei, în sensul respingerii apelului pârâților și menținerea sentinței primei instanțe, respectiv a pronunțării unei hotărâri care să țină loc de titlu de proprietate privind terenul aferent construcției în litigiu, invocând în drept art.304 pct.7,8 și 9 Cod procedură civilă și motivând în esență că odată cu imobilul - construcție au dobândit ( trebuia să dobândească potrivit legislației în vigoare) și terenul aferent construcției, așa înțelegând ei să cumpere de la vânzător, contractul de vânzare - cumpărare fiind incomplet, nefăcându-se mențiunea și despre transferul de proprietate și asupra terenului aferent imobilului cumpărat, conform art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 în cauză urmând a se aplica art. 35 din Legea nr. 18/1991, dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor dobândindu-se în temeiul legii.
Prin întâmpinarea de la dosar, pârâții Primarul municipiului T și Consiliul Local al municipiului T solicită respingerea recursului reclamanților, considerând că Tribunalul Timișa pronunțat o hotărâre judecătorească temeinică și legală.
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivele de recurs invocate, față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al acestor reclamanți este nefondat, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod pr.civilă să fie respins ca atare, deoarece bine și cu temei a fost admis apelul pârâților, în modul arătat.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele semnalate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prev.de art.9, 21 și 26 al. ultim din Legea nr.112/1995, prin raportare și la art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, când a schimbat soluția primei instanțe, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile atacată, conform art.306 al.2 Cod procedură civilă, corect fiind admis apelul pârâților pentru considerentele expuse judicios de către instanța de apel, însușite și de C, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în recurs nefiind întemeiate, deoarece Tribunalul Timiș, ca instanță de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească, temeinică și legală, ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză și de starea de fapt dovedită cu probele administrate și existente în dosarul cauzei.
Astfel, în dosar este bine stabilit că prin contractul de vânzare - cumpărare de la dosar, cu nr. 9732/17.10.1996 (fila 9-10 dosar fond ), reclamanții au dobândit dreptul de proprietate de la Statul Român - prin Regia Autonomă URBIS T, - doar asupra construcției, adică apartamentul compus din 2 camere, bucătărie, cameră alimente,hol, antreu, baie etc. iar nu și asupra terenului, în cuprinsul acestui contract de vânzare - cumpărare nefăcându-se nici mențiune cu privire la terenul aferent construcției, încât este deci corect reținut în cauză că sunt aplicabile dispozițiile legale prevăzute de art.37 din nr.HG 20/1996 și art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995, texte legale ce fac referire expresă la termenul de "vânzare", și, în consecință și dreptul de proprietate asupra terenului se poate dobândi prin aceeași modalitate ca și dreptul de proprietate asupra construcției, adică prin vânzare și deci în temeiul acestui contract de vânzare - cumpărare reclamanții nu au putut dobândi, din oficiu, de la lege și dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției cumpărate, fiind evident că este necesar ca prin alte operațiuni - chiar și - de natură administrativă să poată fi constituit în favoarea acestora și dreptul de proprietate asupra terenului aferent, după ce în prealabil acesta este identificat și dimensionat clar, astfel că este cazul respingerii recursului acestor recurenți, întrucât, motivul de recurs invocat, prev. de art.304 pct. 8 Cod procedură civilă, nu este întemeiat, câtă vreme instanța de apel nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a schimbat natura și înțelesul acestuia, fiind evident că Legea nr. 112/1995 este o lege specială și privește doar imobilele cu destinație de locuință, iar înțelesul art. 9 se referă la imobilele construcții și nu se poate extinde înțelesul acestui text legal și la terenuri.
Este, așadar, corectă reținerea instanței de apel, conform căreia reclamanții au posibilitatea legală de a obține valorificarea dreptului de proprietate pretins asupra terenului aferent, în temeiul și în condițiile impuse de prevederile art. precitate, vizând constituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, și cu achitarea unui preț corespunzător, iar nu cu titlu gratuit, cum pretind recurenții reclamanți, căci aceștia au cumpărat doar construcția, iar nu și terenul, pentru acesta din urmă neplătind nici un fel de preț și astfel instanța de apel a dat o corectă interpretare a dispozițiilor legale în materie, precitate, vizând modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent apartamentului cumpărat, încât deci nici motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct.7 Cod procedură civilă nu este aplicabil în speță deoarece decizia civilă recurată cuprinde toate motivele pe care se sprijină, acestea nefiind nici contradictorii și nici străine de natura pricinii, ci dimpotrivă se referă clar și concis, exact la obiectul și natura cauzei, deduse prezentei judecăți.
De altfel, prin vânzarea doar a construcției, reclamanții recurenți nu sunt împiedecați, în vreun mod să o folosească în condiții normale, căci li s-a constituit un drept de folosință asupra terenului, pe care pot să-l și închirieze, potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului T nr. 239/2000 și 15/2004, chiria urmând a fi stabilită în condițiile OUG nr. 40/1999, încât deci este clar că reclamanții nu pot dobândi, în virtutea legii, (ex lege) din oficiu și dreptul de proprietate asupra terenului și ca atare bine și cu temei le-a fost respinsă acțiunea lor introductivă de către instanța de apel, având ca obiect, pronunțarea unei hotărâri, care să țină loc de titlu de proprietate privind terenul aferent construcției, în discuție.
Aceasta, deoarece din analiza contractului de vânzare - cumpărare rezultă că reclamanții au cumpărat - în baza Legii nr.112/1995 - doar construcția, adică apartamentul menționat, achitând numai prețul acestuia, dar nu le-a fost vândută și suprafața de teren, care a rămas în proprietatea Statului Român, dat fiind faptul că Legea nr. 112/1995 nu conține norme legale, care să reglementeze situația terenului aflat în proprietatea Statului și astfel critica din recurs apare neîntemeiată, căci decizia instanței de apel nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și în consecință dispozițiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, invocat, nu sunt incidente în dosar, în condițiile în care obiect al contractului de vânzare - cumpărare, în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995 l-a constituit doar apartamentul, pentru care reclamanții dețineau contract de închiriere și nicidecum terenul. Cu privire la terenul în cauză, până în prezent, nu este reglementată juridic noțiunea de teren aferent imobilelor cumpărate în baza Legii nr.112/1995.
Curtea mai stabilește că sunt legale prevederile art. 37 din Normele Metodologice aprobate prin nr.HG20/1996, întrucât acest articol nu instituie prin el însuși un drept de proprietate asupra terenului aferent în favoarea chiriașului cumpărător, prin adăugare la lege, ci detaliază doar componentele unității locative supuse vânzării, în acord deplin cu dispozițiile generale ale Legii nr. 112/1995, a căror analiză unitară și sistematică conduc la concluzia că obiectul său îl reprezintă doar imobilele cu destinația de locuință și nicidecum redobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente, potrivit și deciziei civile nr. 4447/8.12.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, (prin care s-a dispus respingerea excepției de nelegalitate a art. 37 din Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea Statului, aprobate prin nr.HG 20/1996), în concordanță și cu art. 16 alin.1 din Constituția României și cu practica judiciară în materie a instanței supreme și jurisprudența CEDO.
Astfel, și prin decizia civilă nr. 215 din 16.01.2008 pronunțată în dosar nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția civilă și de proprietate intelectuală - a stabilit - într-o cauză similară - că terenul nu a fost înstrăinat, el nefăcând obiectul unei vânzări, cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Prin urmare, Curtea conchide că recursul de față al reclamanților nu este întemeiat, deoarece obiect al înstrăinării l-a reprezentat doar locuința descrisă în contractul de vânzare - cumpărare menționat, fără nici o mențiune privitoare la terenul aferent, iar din cuprinsul extrasului de carte funciară de la dosar, rezultă că reclamanții recurenți sunt proprietari tabulari doar asupra construcției, adică a apartamentului, art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, nefiind de natură să conducă la o altă concluzie decât cea mai sus-redată, în legătură cu situația juridică a terenului în cauză, căci transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției este doar una de natură convențională, ea neoperând de drept, în temeiul legii adică, cum eronat susțin recurenții reclamanți.
Ca atare, cadrul normativ sus-expus permite doar ca o dată cu imobilul - construcție să poată fi înstrăinat și terenul aferent acestuia, dar concretizarea vocației la dobândirea acestui drept asupra terenului urmând a se realiza prin perfectarea contractului de vânzare - cumpărare, în speță nefiind aplicabile dispozițiile art.23 din Legea nr. 18/1991, aceasta referindu-se la proprietatea cooperatorilor sau a moștenitorilor acestora.
O apreciere în sens contrar ar conduce la reținerea unei situații juridice eronate a terenului, din punct de vedere al titularului dreptului de proprietate, rămas în continuare Statul Român conform și extrasului de carte funciară de la dosar ( fila 5 și 6) unde în partea II B, la rubrica înscrieri privitoare la proprietate figurează doar Statul Român ca proprietar al terenului iar reclamanții asupra construcției cumpărată în baza Legii nr. 112/1995 și deci, instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească temeinică și legală, ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză și de starea de fapt, dovedită prin probele administrate în cauză, potrivit cu care prin acel contract de vânzare - cumpărare a fost vândută doar construcția, iar terenul aferent acesteia a rămas în proprietatea Statului Român, iar în momentul vânzării apartamentului în speță au fost respectate toate condițiile legale privitoare la art. 9 din Legea nr. 112/1995, care este o lege specială și care face referire doar la cumpărarea apartamentelor, înțelesul ei neputându-se extinde și la teren.
Conform art.26 alin.3 din Legea nr.112/1995, suprafețele de teren preluate de Stat, aflate la data de 22.12.1989, în posesia acestuia și care depășesc suprafața aferentă construcției rămân în proprietatea Statului Român, reclamanții nefăcând în dosar dovada că ar fi solicitat pârâților să le vândă odată cu construcția și terenul aferent, după o prealabilă procedură administrativă și metodologie de evaluare terenului.
De altfel, prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului T nr. 339/2000 s-a statuat ca pentru curțile și grădinile aferente construcțiilor vândute în temeiul Legii nr.112/ 1995 să se încheie cu actualii proprietari ai construcțiilor, contracte de închiriere, chiria fiind stabilită după procedura prevăzută în OUG nr. 40/1999.
Curtea mai observă, că în regimul de publicitate imobiliară prin cărțile funciare - precum în prezentul recurs - potrivit art. 17 din Decretul - Lege nr. 115/1938, drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii în temeiul unei cauze arătate, iar construcția a fost înscrisă în cartea funciară, unde în dosarul de față, în concret, figurează ca proprietar tabular asupra terenului în litigiu numai Statul Român, iar reclamanții recurenți figurează ca proprietari tabulari doar asupra construcției, adică a apartamentului, în litigiu.
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile formulate în recurs nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să-l facă admisibil și să influențeze soluția pronunțată în cauză, de către instanța de apel, care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al reclamanților de mai sus, menținând în vigoare decizia civilă atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și cu respectarea principiului disponibilității, ce guvernează proprietate procesul civil și căruia îi este specific, în sensul rezolvării prezentului litigiu în limitele investirii instanței, recurenții nedovedind incidența în cauză a motivelor de recurs, invocate, prevăzute de art. 304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă, potrivit tuturor argumentelor de mai sus, expuse pe larg de C, prin admiterea acțiunii reclamanților fiind încălcat dreptul de proprietate al pârâților - ca reprezentanți ai Statului Român - pentru că ar fi deposedați de un bun patrimonial, (intabulat în cartea funciară) în înțelesul art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO.
La aducerea acestei soluții, Curtea are în vedere faptul că decizia civilă recurată apare legală și temeinică, întrucât ea a reținut o stare de fapt reală și a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale în materie, când a reținut că reclamanții nu au putut dobândi și dreptul de proprietate asupra terenului aferent apartamentului achiziționat în baza Legii nr. 112/1995, deoarece acest teren
nu a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare mai sus indicat, în susținerea privind determinarea conținutului noțiunii de teren aferent neputând fi aplicabile prin analogie dispozițiile art. 36 alin.2 din Legea nr.18/1991 republicată, întrucât aplicarea art. 36 din Legea 18/1991 se realizează numai cu privire la terenuri și clădiri aferente care se găseau în situația juridică reglementată de textele menționate la data de 01.01.1990, nu și cele asupra cărora dreptul de proprietate a fost reglementat ulterior, cum este cazul Legii nr. 112/1995. Ori, la data de 1.01.1990 și chiar la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 locuințele vizate ulterior de Legea nr. 112/1995 se aflau în proprietatea Statului și nu în proprietatea unor persoane fizice. De asemenea, în Legea nr. 112/1995 nu se face nici o referire la Legea nr.18/1991 în ceea ce privește terenul, neexistând astfel nici o bază legală pentru atribuirea terenului.
Este deci bine stabilit în dosar că reclamanții au cumpărat doar construcția acestui apartament, iar nu și - eventual - vreun teren aferent, câtă vreme, nu este dovedit în dosar că reclamanții ar fi plătit vreo sumă de bani, cu titlu de chirie Statului Român, pentru folosința terenului începând din momentul cumpărării apartamentului ori că ar fi cerut că odată cu cumpărarea construcției apartamentului să cumpere și terenul aferent acesteia.
Ca atare, în mod judicios, instanța de apel apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele legale referitoare la dobândirea dreptului de proprietate de către recurenți și asupra terenului în litigiu, pretins.
În adevăr, toate probele din dosar fac convingerea acestei instanțe de recurs că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.9732/17.10/1996, reclamanții au cumpărat, în temeiul Legii nr. 112/1995, doar locuința - adică apartamentul, ce face obiectul prezentului litigiu, iar nu și terenul aferent pretins, pentru că art. 9 din Legea nr. 112/1995, face referire expresă doar la vânzarea apartamentelor, fără a menționa vreo modalitate de dobândire a terenurilor aferente, iar art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, arată că "în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 al. ultim din lege; în sensul că suprafețele de teren preluate de stat (sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22.12.1989, în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor), rămân în proprietatea Statului Român.
Curtea reține că, spre deosebire însă de textul legal al art. 21 din Legea nr. 112/1995(care explica noțiunea de teren aferent construcției, în cazul restituirii în natură a imobilelor foștilor proprietari), pentru cazul chiriașilor, care au cumpărat construcția, adică un apartament în baza Legii nr.112/1995, nu este explicată noțiunea de teren aferent prin dispozițiile acestei legi, astfel că nu se poate adăuga la ea, de vreme ce, nici în cuprinsul contractului de închiriere inițial și nici cel al contractului de vânzare-cumpărare nu este cuprinsă vreo mențiune privitoare și la terenul aferent construcției, în înțelesul prev. art. 37 din citatele Norme Metodologice.
Curtea mai observă că, vechea reglementare din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, prevedea în art. 33, că dreptul de proprietate asupra terenului situat sub construcție se dobândește în condițiile art. 35 al. 2 din Legea nr. 18/1991(devenit art. 36 al. 2 după republicarea ei), însă, după republicarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, această prevedere legală a fost înlăturată, ceea ce dovedește că însuși legiuitorul a înțeles să reglementeze într-un alt mod aceasta situație, fiind deci evident că în absența unei norme de trimitere expresă în legea specială, nu mai poate fi aplicată prin analogie vechea reglementare.
În atari condiții, în cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr.18/1991 (care reprezintă dreptul comun în materie funciară), ci prevederile legii speciale, de strictă interpretare, respectiv art. 37 din Hotărârea Guvernului nr. 20/1996, în care se precizează că în situațiile de vânzare a apartamentelor, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului, dar cu respectarea dispozițiilor art. 36 al. ultim precitat.
Așadar, actuala reglementare legală - în art. 9, art. 21 și art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995, precum și art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi - prevede de în ce condiții se dobândește dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor, ce fac obiect al vânzării, astfel că nu există ipoteza unei lacune a legii, câtă vreme art. 37 din Normele Metodologice întrebuințează în mod expres, termenul de "vânzare", supunând implicit dreptul de proprietate asupra terenului aceluiași mod de dobândire, adică prin vânzare, ca și dreptul de proprietate asupra apartamentului.
În consecință, din interpretarea logico - sistematică a acestor texte de lege, Curtea conchide că dreptul de proprietate ce poartă asupra terenurilor aferente apartamentelor,(care nu se restituie foștilor proprietari în natură), se dobândește de către chiriașii titulari de contract de închiriere numai în urma vânzării, ca și construcția, cu plata, integrală sau în rate a prețului, adică în aceleași condiții legale în care se dobândește și dreptul de proprietate asupra locuinței, titularul dreptului de folosință asupra terenului având opțiunea cumpărării acestuia, fără ca proprietarul terenului să poată refuza încheierea contractului, din considerente de oportunitate sau din alte motive (așa cum a stabilit și practica judiciară în materie, prin decizia civilă nr. 1043 din 07.12.2004 a Curții de Apel București - secția IV civilă și decizia civilă nr. 6129/07.07.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B, de exemplu).
Drept urmare, acțiunea reclamanților, este nefondată și bine a fost respinsă de către instanța de apel, întrucât dobândirea dreptului de proprietate și asupra terenului se poate realiza pe cale administrativă, prin încheierea separată a unui contract de vânzare-cumpărare a terenului, în schimbul unui preț, (iar nu gratuit și din oficiu, de la lege)stabilit, conform actelor normative aplicabile în materie, reclamanții având în continuare posibilitatea legală de a solicita intervenția justiției, în eventualitatea unor neînțelegeri în legătură cu încheierea acestei convenții.
Pentru toate aceste considerente va fi respins recursul de față al reclamanților, luându-se act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs și ca atare, conform art. 274 Cod procedură civilă, nu se vor acorda.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat reclamanții și împotriva deciziei civile de apel nr.722 /A din 31.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.TP / 25.05.2009
Dact.NF/25.05.2009
Ex.2
Tribunalul Timiș - Președinte ,
Judecător .
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat, Carmina Orza
