Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia 1463/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1463
Ședința publică de la 23 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR 2: Daniela Părău
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de recurenta-pârâtă B împotriva deciziei civile nr.14 din 27.01.2009, pronunțată de Tribunalul neamț în dosarul nr-.
La primul apel nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul asistat de avocat, lipsă fiind recurenta și apărătorul acesteia, dosarul fiind lăsat la a doua strigare. La a doua strigare a cauzei a răspuns recurenta B fiind asistată de avocat; intimatul asistat de avocat și cu împuternicire avocațială pentru intimata; lipsă fiind aceasta din urmă și intervenienta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri și/sau excepții de formulat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat pentru recurentă, arată că o tranzacție nu trebuie să încalce norme imperative, întrucât la instanța de fond s-a încuviințat o tranzacție asupra unui drept care nu exista în proprietatea părților. Tranzacția nu putea fi admisă de instanța de fond întrucât s-a tranzacționat ceea ce nu era, fiind încălcată norma imperativă, convențiile încheiate între părți având conținut diferit. Antecontractul de vânzare dintre și are stipulate anumite clauze, respectiv clauza de dezicere. Recurenta s-a prezentat la notar în vederea perfectării vânzării și pentru ca să achite diferența de preț. dar acesta din urmă nu s-a mai prezentat la notar. Tranzacția nu putea fi primită întrucât cele 2 antecontracte aveau clauze diferite, iar prețul asupra imobilului nu a fost plătit. Nu s-a stabilit care convenție trebuia perfectată și care era valabilă. Recursul este fondat întrucât a fost încălcată legea părților și normele imperative, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat și depus în scris la dosar, casarea celor două hotărâri și pe fond, respingerea acțiunii. Pe cale separată va solicita cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimații, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea celor două hotărâri ca fiind legale și temeinice. Arată că recurenta a încheiat 2 antecontracte de vânzare cu două părți diferite și nu a fost reținut comportamentul abuziv al acesteia, care a primit sume mai de zeci de mii de euro pentru cele două antecontracte de vânzare. Între recurentă și intimații a fost încheiat un antecontract de vânzare pentru suma de 60 de mii de euro pentru o suprafață de 530. teren și imobilele de pe acest teren. Cu privire la tranzacție, intimații s-au subrogat cu creditorul împotriva recurentei. Intimații s-au prezentat la notariat pentru încheierea contractului, dar cartea funciară a fost blocată întrucât au fost încheiate două antecontracte de vânzare succesive. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul în replică, arată că nu putea avea loc o cesiune de creanță între intimați întrucât în cauză a fost încheiat un antecontract. Codul civil arată că vânzarea rămâne valabilă asupra celui care înregistrează primul act la Cartea funciară.
Avocat pentru intimați având cuvântul în replică, arată că nu se putea încheia contractul de vânzare întrucât era blocată Cartea Funciară.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.667 din 28 februarie 2008 Judecătoriei Romans -a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta B, s-a luat act de tranzacția încheiată între reclamanți și intervenienta cu privire la dreptul de proprietate asupra suprafeței de 530. teren curți construcții situat în municipiul R, 112, parcela 1/1 și asupra casei compusă din 4 camere, anexă, 2 cotețe, cramă, hol și 2 încăperi pentru depozitare construcții situate pe suprafața de 530. teren, respectiv R,-, jud.
Prin tranzacția încheiată intervenienta a primit de la reclamanți suma de 31.000 euro, sumă reprezentând avansul pe care aceasta la achitat pârâtei B, comision aferent antecontractului, onorarii notariale și de avocat, operând subrogația reclamanților în drepturile intervenientei. Suma de bani pe care reclamanții o aveau de achitat cu titlu de preț, compensându-se cu suma de bani pentru care reclamanții deveneau creditori în baza tranzacției.
De asemeni, prin tranzacție, intervenienta în interes propriu a renunțat la dreptul pretins prin cererea de intervenție și s-a obligat să îndeplinească formalitățile necesare radierii notării antecontractului în Cartea Funciară și a renunțat la orice alte pretenții financiare izvorâte din antecontractul de vânzare-cumpărare nr.62/23 august 2007.
Prin aceeași hotărâre s-a constatat efectuată vânzarea-cumpărarea intervenită între reclamanți și pârâtă asupra bunurilor - suprafața de 530. curți construcții situată în intravilanul Municipiului R, 112, parcela 1/1, o casă, 2 magazii, un grup sanitar, beci o anexă situate pe terenul menționat, conform antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la 1 nov.2007 și autentificat sub nr.3030 din
S-a respins cererea reclamanților de obligarea pârâtei la plata de penalități.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin cererea introductivă reclamanții au chemat în judecată pârâta pentru a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 530. teren curți construcții situată în Municipiul R, 112, parcela 1/1 și o casă cu 4 camere, un grup sanitar, un beci, o anexă gospodărească, construcții situate pe terenul menționat.
La data de 1 februarie 2008 reclamanții și-au completat acțiunea și au solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1 % pe zi, din prețul total, începând cu data de 11 decembrie 2007 și până la perfectarea actelor în formă autentică.
În cauză s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de numita, prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să consfințească dreptul său de proprietate asupra acelorași bunuri indicate de reclamanți în baza antecontractului de vânzare-cumpărare nr.62 din 23 august 2007 cu reducerea prețului în raport de penalitățile datorate.
Instanța de fond a reținut că intre intervenientă și pârâtă s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare nr.62 din 23 august 2007, care conținea o promisiune bilaterală de a vinde și de a cumpăra, bunurile în cauză - 530. teren și construcțiile aflate pe acesta din R, 112, parcela 1/1,-, jud.N, proprietatea pârâtei fixându-se prețul de 70.000 euro din care s-a achitat 25.000 euro.
Ulterior, a încheiat cu reclamanții un antecontract de vânzare-cumpărare prin care s-a convenit că la data de 10 decembrie 2007 să încheie în formă autentică un act de vânzare-cumpărare pentru aceleași bunuri promise a fi vândute de pârâtă și intervenientă, iar prețul stabilit a fost de 60.000 euro, din care s-a achitat, în momentul încheierii antecontractului, 30.000 euro, urmând ca diferența să se achite până la 10 decembrie 2007.
Pârâta a folosit banii încasați în interes personal, nu a finalizat actul în formă autentică cu nici una din părți, nu a restituit nici una din sumele primite ca avans, urmând a vinde altor persoane bunurile în cauză.
S-a apreciat, în raport de cele reținute că acțiunea reclamanților este întemeiată în parte prin tranzacția încheiată între reclamanți și intervenientă, primii s-au subrogat în drepturile creditoarei acesteia, fiind îndreptățiți să ceară executarea în natură a obligației pârâtei.
Referitor la penalitățile solicitate s-a apreciat că vor fi respinse pe considerentul că, în materia răspunderii contractuale este necesară punerea în întârziere a debitoarei, nefiind îndeplinite cerințele art.1079-1081 Cod civil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, iar Tribunalul neamț prin decizia civilă nr.14 din 27 ianuarie 2009 respins ca nefondat apelul deoarece apelanta nu poate invoca neplata diferenței de preț de 30.000 euro în scopul susținerii refuzului îndeplinirii de către reclamanții-intimați a obligațiilor liber asumate de aceștia de a cumpăra imobilul în litigiu în condițiile în care apelanta a încasat două avansuri atât de la reclamanți - 34.000 euro, cât și de la intervenientă - 25.000 euro conform antecontractului, iar eventualele pretenții ale acesteia din urmă față de care antecontractul este supus rezoluțiunei sub aspectul restituirii sumei achitate parțial din prețul convenit cu pârâta, s-au stins pe calea contractului judiciar - tranzacția încheiată în cauză cu reclamanții, care față de pârâtă s-au subrogat în drepturile menționate, invocate de intervenienta în interes propriu cu titlu de pretenții pentru restituirea avansului.
De asemeni, s-a apreciat că tranzacția intervenită între intimații reclamanți și intimata intervenientă, nu este de natură a leza drepturile apelantei-pârâte, care a avut un comportament abuziv, intenționând să încaseze de la un alt terț posibil cumpărător un preț, mai mare, dorind rezoluțiunea ambelor antecontracte, deși nu a restituit sumele primite ca avans.
Împotriva hotărârii pronunțate în apel a declarat recurs pârâta, recursul fiind declarat și motivat în termen și legal timbrat cu taxă de timbru de 2858 lei și timbru judiciar de 0,50 lei.
În motivarea recursului se arată, în esență că deși a încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare cu intimații-reclamanți și cu intimata intervenientă, nici unul din promitenții cumpărători nu au achitat diferența de preț, motiv pentru care nu s-a prezentat la notar la data de 20 decembrie 2007.
Susține recurenta că nu a fost de acord cu tranzacția și nu a semnat-o iar reclamanții au fost în culpă întrucât nu i-au achitat diferența de preț la scadență, motiv pentru care nu a perfectat vânzarea.
Examinând cauza sub aspectul motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Recurenta este nemulțumită de faptul că intimații au încheiat o tranzacție cu privire la bunurile ce-i aparțin, tranzacție de care instanța a luat act deși aceasta nu a fost semnată și de ea.
Acest motiv de recurs nu va putea fi reținut deoarece tranzacția vizează doar renunțarea intimatei-inerveniente la drepturile ce i se cuvin din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta, în schimbul sumei achitate pârâtei ca avans, sumă ce i-a fost restituită de intimații-reclamanți.
Aceștia în fapt au achitat astfel prețul întreg recurentei pentru imobilul în litigiu. Deci, intimații reclamanți, conform antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu recurenta și-au asumat obligația de a cumpăra imobilul în litigiu pentru prețul de 60.000 euro, din care au achitat ca avans recurentei, suma de 30.000 euro.
Ulterior, au achitat diferența de 30.000 euro intimatei-interveniente în contul obligației recurentei de restituire a avansului primit de la intimata-intervenientă.
Astfel, în fapt intimații reclamanți au achitat suma de 60.000 euro, iar recurenta-pârâtă a primit suma de 55.000 euro și a determinat cheltuieli de 5.000 euro cu demersurile efectuate de intimați, în total 60.000 euro.
De aceea se va aprecia că în mod corect ambele instanțe au apreciat ca fiind legală tranzacția încheiată de intimați, nefiind necesar acordul recurentei, convenția intimaților privind doar obligațiile acestora asumate prin antecontractele încheiate cu recurenta nu și obligațiile acesteia.
Îndeplinirea obligației recurentei a fost stabilită de instanță, ca urmare a aprecierii ca îndeplinite obligațiile intimaților reclamanți, referitoare la plata prețului convenit cu recurenta, în sensul constatării vânzării cumpărării între recurentă și intimații-reclamanți.
În aceste condiții se va aprecia că nu are relevanță faptul că în cele două antecontracte de vânzare-cumpărare sunt prevăzute două prețuri diferite pentru bunurile vândute, atât timp cât doar pentru antecontractul încheiat cu intimații-reclamanți s-au constatat a fi îndeplinite condițiile pentru perfectarea acestei convenții.
În considerarea celor menționate Curtea de Apel în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenta-pârâtă B împotriva deciziei civile nr.14 din 27.01.2009, pronunțată de Tribunalul neamț în dosarul nr-.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 23 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
red.sent.-
red.dec.apel-/
red.dec.rec. /08.12.
tehnored.BC/ 7 ex/ 18.12.2009
com.tuturor părților
Președinte:Liliana CiobanuJudecători:Liliana Ciobanu, Daniela Părău, Sorina Ciobanu