Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia 30/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 30/

Ședința publică din 15 Ianuarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu JUDECĂTOR 2: Mariana Stan

JUDECĂTOR 3: Corina Pincu

Judecător: - --

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta, domiciliată în Rm.V, str.-, nr.2. -9,.A,.6, județul V, împotriva deciziei civile nr.280/A din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind MUNICIPIUL RM.V prin PRIMAR, cu sediul în Rm.V, str.G-ral, nr.14, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru recurenta-reclamantă, lipsă fiind reprezentantul intimatului Municipiul Rm.V prin Primar.

Procedura, legal îndeplinită.

Apelul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 14 ianuarie 2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinare, formulată de către intimatul Municipiul Rm.V prin Primar, cu copie pentru comunicare.

Avocat depune la dosarul cauzei precizare privind valoarea apartamentului și dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 1750 lei, concluzii scrise și practica judiciară.

Curtea restituie taxa de timbru în valoare de 1750 lei, ca nefolosită, având în vedere faptul că pentru emiterea unei hotărâri care să țină loc de act autentic nu este necesară plata taxei de timbru la valoarea obiectului.

Avocat arată că nu mai are cereri de fomulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea, în raport de această precizare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și pentru motivele expuse pe larg în concluzii scrise de la dosar și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, cu cheltuieli de judecată. Precizează că și în prezent recurenta locuiește în apartament, având în vedere faptul că a obținut suspendarea executării hotărârii pronunțată de instanța de apel.

CURTEA:

Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25.09.2007, reclamanta a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Râmnicu V, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare a apartamentului în care locuiește, situat în Râmnicu V,-, -.49,.A,.6, județul

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că între ea și pârât există un antecontract de vânzare-cumpărare, în temeiul Decretului-lege nr.61/1990 și a Legii nr.85/1992, privind vânzarea unor locuințe din fondurile statului către populație și că, deși a făcut cerere de dobândire în proprietate a acestui apartament către pârât, titular al dreptului de proprietate, inclusiv notificare prin executorul judecătoresc, acesta nu a considerat de cuviință să-și îndeplinească obligația.

Apreciază că pârâtul nu are posibilitatea de opțiune de a refuza încheierea lui, ci este obligat să încheie acest contract.

Pârâtul a invocat, prin notele de ședință depuse la dosar la fila 47, excepția autorității de lucru judecat, precizând că în dosarul nr- s-a pronunțat sentința civilă nr.2479/30.04.2007, ce avea același obiect și aceleași părți ca în prezenta cauză.

Se mai arată că antecontractul de care face vorbire reclamanta în realitate nu există, ci este o simplă solicitare, iar contractul de închiriere asupra apartamentului a fost reziliat prin sentința civilă nr.5874/2005 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, dată în dosarul nr.7669/2005.

A fost atașat dosarul nr-.

Prin sentința civilă nr.4476/09 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr-, a fost espinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Deși există identitate de părți, s-a constatat că în cauza înregistrată sub nr- reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului, în baza contractului de închiriere nr.2201/03 octombrie 1983, invocând ca temei juridic Legea nr.85/1992, iar în prezenta cauză, aceeași pârâtă, pe alt temei juridic, respectiv art.1073, 1077 Cod civil, a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare a apartamentului în baza încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare, astfel că nu este întrunită tripla identitate: de părți, de obiect și de cauză.

Antecontractul de vânzare-cumpărare este o promisiune de a contracta, un acord de voință prin care părțile se obligă să încheie în viitor, la prețul stabilit, contractul de vânzare-cumpărare.

Potrivit principiului consensualismului și al libertății manifestării de voință, părțile pot încheia antecontractul în orice formă. Promisiunea cuprinsă într-un antecontract valorează, în dreptul nostru, o obligație de a contracta și ea îndatorează părțile la executare întocmai ca și orice altă obligație convențională asumată.

În speța de față, reclamanta a precizat că între părți a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, act la dosar la fila 5 și care nu cuprinde elementele definitorii ale unui antecontract de vânzare-cumpărare, ci este o cerere adresată de reclamantă pârâtului, prin care își manifestă dorința de a cumpăra apartamentul nr.6, situat în Râmnicu V,-, -.49,.

Instanța de fond a mai reținut că între părți nu a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care, în baza acordului de voință, să se fi stabilit obligația pârâtului de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare, astfel că instanța nu poate, în baza art.1073 și 1077 Cod civil, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, care a solicitat admiterea acestuia și schimbarea soluției primei instanțe, în sensul pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru terenul în litigiu.

În motivarea apelului, reclamanta a arătat că între ea și proprietarul apartamentului în litigiu există un antecontract de vânzare-cumpărare, iar intimatul-pârât, fără niciun motiv, nu și-a îndeplinit obligația de a face, în sensul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Sentința atacată contrazice în mod flagrant nu doar actele normative incidente în cauză, doctrina și jurisprudența, ci și Decizia nr.716/2008 a Curții Constituționale.

Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.280/A din 20 noiembrie 2008, a respins ca nefondat apelul, reținând, în esență, că reclamanta a invocat ca izvor al obligației de a face pe care cere ca intimatul-pârât să și-o îndeplinească, un așa-zis antecontract de vânzare-cumpărare existent la fila 5 din dosar. La interpelarea instanței, apărătorul reclamantei-recurente a insistat în invocarea acestui izvor al obligației, menționând că nu are în vedere obligația prevăzută de Decretul-lege nr.61/1990 și de Legea nr.85/1992, ci exclusiv pe cea din antecontractul de vânzare-cumpărare de la fila 5 din dosar.

Verificând înscrisul de la fila 5 din dosar, instanța a constatat că acesta nu este, în realitate, un antecontract, ci o notificare adresată pârâtului, prin care se reitera o cerere anterioară de cumpărare a apartamentului în care locuiește.

Antecontractul de vânzare-cumpărare sau promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare este un contract și presupune un acord de voință între părți în sensul vânzării-cumpărării, în viitor, a unui bun.

Instanța de apel a reținut că înscrisul invocat de reclamantă nu este un contract, ci un act juridic unilateral al ei, la încheierea căruia pârâtul nu a participat și care, drept consecință, nu poate să dea naștere la obligații în sarcina acestuia. Notificarea de la fila 5 din dosar nu a dat naștere la niciun fel de obligație de a face în sarcina intimatului-pârât, așa cum a stabilit, în mod corect, și prima instanță.

În lipsa unui antecontract care să conțină o astfel de obligație, nu se putea pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Reclamanta ar fi putut invoca drept izvor al obligației dispozițiile Decretului-lege nr.61/1990 și ale Legii nr.85/1992, însă, în lipsa unei precizări în acest sens și în aplicarea principiului disponibilității, instanța de judecată nu se putea pronunța pe o astfel de cerere.

Instanța a reținut că se mai invocă încălcarea actelor normative incidente în cauză, doctrina și jurisprudența, precum și Decizia nr.716/2008 a Curții Constituționale a României, însă reclamanta nu a precizat care sunt dispozițiile legale încălcate și în ce constau aceste încălcări.

De asemenea, pe de o parte, s-a invocat în mod generic încălcarea doctrinei și jurisprudenței, fără a se menționa concret la ce aspecte se referă această încălcare, iar pe de altă parte, doctrina și jurisprudența nu reprezintă izvoare de drept.

Decizia nr.716/2008 a Curții Constituționale a României a abordat problema constituționalității prevederilor art.1 și art.7 din Legea nr.85/1992, iar nu problema de fond din prezenta cauză. În mod tangențial, în motivarea acestei decizii, se face referire la ipoteza încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare și la posibilitatea pe care o au părțile, de a se adresa instanței pe calea dreptului comun, însă problemele de drept din litigiul de față nu au fost și nici nu puteau fi analizate.

În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului statuat de art.301 din același cod, împotriva deciziei a formulat recurs reclamanta, susținând, în esență, că prin schimbarea naturii juridice a antecontractului în notificare, în mod eronat, instanța nu a mai dat eficiență normelor incidente în această materie.

Se susține că instanța de apel s-a raportat la dispozițiile Legii nr.61/1990 și nr.85/1992, ignorând obiectul investirii, respectiv pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, deși aceste legi constituiau temeiul obligației.

Se solicită admiterea recursului în sensul pronunțării unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Recursul nu este fondat.

Prin sentința civilă nr.5874/2005 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr.7669/2005 s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr.2201/1998, cu consecința evacuării pârâților și din locuința situată în Râmnicu V, -.49,.A,.6, județul V, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.212/R/2006, sub acest aspect.

Totodată, prin sentința civilă nr.2479/2007 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr-, s-a respins cererea formulată de reclamanta, prin care a solicitat obligarea pârâtului municipiul aceleiași localități, prin primar, să încheie contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul pe care-l deține cu chirie, reținându-se că aceasta nu mai deține locuința în baza unui contract de închiriere valabil, condiție cerută de lege imperativ pentru a putea cumpăra.

Astfel, se constată că la data promovării prezentei acțiuni reclamanta nu mai avea calitatea de chiriaș, urmare rezilierii contractului de închiriere din culpa sa, condiție cerută imperativ de lege pentru a dobândi proprietatea asupra apartamentului prin cumpărare.

Prevederile art.1 și 2 din Legea nr.85/1992 reglementează posibilitatea, numai titularilor contractelor de închiriere, de a dobândi calitatea de proprietari ai locuințelor închiriate, calitate pe care reclamanta nu o mai avea la data formulării cererii deduse judecății.

Doctrina juridică, într-adevăr, analizând natura ofertei publice a statului de vânzare către chiriaș a imobilelor construite din fondurile sale, a arătat că, odată acceptată, ea are valoarea unui antecontract de vânzare-cumpărare.

O atare valoare însă nu o are decât în condițiile în care acceptantul ofertei publice are și calitatea de chiriaș.

Însă, cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr.5874/2005, neatacată de către părțile interesate, cei ce solicitau perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, s-a statuat că cei doi reclamanți nu mai aveau calitatea de chiriași la data cerută de lege, deci contractul nu se putea perfecta în persoana lor.

În cauza de față, se cere exact această perfectare a unui antecontract pentru care însă s-a statuat că nu a fost întrunită condiția calității de chiriaș a acceptantului.

Prin urmare, corect instanța de apel, analizând oferta publică urmată de acceptarea făcută de reclamantă, a constatat că nu poate face o nouă calificare a eventualelor raporturi juridice născute, întrucât ea a fost făcută deja pe cale judiciară în mod irevocabil.

Așadar, sub aspectul greșitei interpretări a actului născut între părți, nu există vreo greșeală din partea instanței de apel în pronunțarea soluției sale.

Nu are relevanță în speță temeiul juridic invocat de recurentă, întrucât normele aplicabile în speță sunt prevăzute de legile speciale mai sus menționate, iar prin invocarea temeiului de drept comun se urmărește eludarea acestora.

Chiar recurenta-reclamantă, pe parcursul judecății, ignorând soluțiile pronunțate în celelalte litigii, a oscilat între invocarea ca temei juridic a dreptului comun și normele speciale care reglementează această materie, în încercarea de a obține o altă soluție contrară statuărilor irevocabile la care s-a făcut referire în cele ce preced.

Pentru aceste considerente recursul este privit ca nefondat și va fi respins ca atare, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.280/A din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind MUNICIPIUL RÂMNICU V, prin primar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./04.02.2009

Jud.apel: /

Jud.fond:

Președinte:Florinița Ciorăscu
Judecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan, Corina Pincu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia 30/2009. Curtea de Apel Pitesti