Investire cu formulă executorie hotarare, contract. Decizia 472/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 472
Ședința publică din 5 mai 2008
PREȘEDINTE: Cristina Paula Brotac
JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
- -
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de petenta domiciliată în B, sector 4,-, -.8,.2,.5,. 54, împotriva încheierii din 14 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta petentă personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul a fost timbrat cu 2,00 lei prin anularea chitanței nr. -/5 mai 2008 la fila 11 dosar și timbru judiciar de 0,50 lei.
Recurenta petentă personal, arată nu are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentei.
Recurenta petentă personal arată că este nemulțumită pentru că nu
i-a fost reconstituit dreptul de proprietate și nu a fost motivată de instanță respingerea cererii de investire cu formulă executorie a sentinței.
Depune concluzii scrise și solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
CURTEA
Prin cererile înregistrate pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr- la data de 12.03.2008 a solicitat, pe de o parte, învestirea cu formulă executorie a sentinței civile nr. 1389/14.02.2007 pronunțată de această instanță, iar, pe de altă parte, legalizarea cu mențiunea definitivă și irevocabilă a aceleiași hotărâri.
În baza încheierii din 14 martie 2008 Tribunalul Dâmbovițaa respins cererea formulată pe considerentul că prin dispozitivul sentinței ce se solicită a fi învestită doar s-a constatat dreptul numitei la plata despăgubirilor, fără a se dispune obligarea pârâtei la plata acvestora.
Totodată s-a reținut că persoana interesată are altă cale de valorificare a dreptului recunoscut prin hotărârea în discuție, respectiv înaintarea hotărârii legalizate și a
raportului de expertiză întocmit în dosarul nr- al Tribunalului Dâmbovița la Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor potrivit art. VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva încheierii mai sus-menționate a formulat recurs criticând-o pentru nelegalitate motivat de faptul că dispozitivul sentinței civile nr. 1389/2007 nu se referă numai la dreptul său la plata despăgubirilor, ci și la reconstituirea dreptului de proprietate pentru 1ha livadă în punctul "", iar cererea sa de învestire tocmai acest aspect îl viza, respectiv obligarea primarului să întocmească documentația necesară eliberării titlului de proprietate.
A învederat recurenta că la data de 12 martie 2008 a formulat două cereri legal timbrate prin care solicita ca sentința civilă nr. 1389/14 decembrie 2008 "să fie învestită cu formulă definitivă și irevocabilă" și aceeași hotărâre să fie învestită cu formulă executorie, dar prin încheierea recurată a fost respinsă cea de-a doua cerere, fără a se face nicio precizare cu privire la "investirea hotărârii cu formulă definitivă și irevocabilă".
Considerând că această "învestire cu formulă definitivă și irevocabilă" este un drept al său care nu-i poate fi refuzat și echivalat cu o legalizare, recurenta a solicitat admiterea căii de atac promovate și modificarea încheierii pronunțate, în sensul admiterii cererilor sale de învestire cu formulă executorie, respectiv cu formulă definitivă și irevocabilă a sentinței civile nr. 1389/14 decembrie 2007.
Examinând încheierea atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei Curtea reține următoarele:
Critica formulată de recurentă vizând împrejurarea că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra cererii sale privind "investirea cu formulă definitivă și irevocabilă" a sentinței civile nr. 1389/14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița nu poate fi reținută de instanță și, pe cale de consecință, va fi înlăturată ca atare pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În baza cererii formulate la data de 12.03.2008 (fila 5 dosar -) a solicitat legalizarea cu mențiunea definitivă și irevocabilă a hotărârii mai sus menționate, iar demersul său sub acest aspect a fost soluționat favorabil de către instanța competentă în sensul că s-a făcut mențiunea pe cererea sa de către judecătorul delegat că "se va legaliza" sentința în discuție.
Prin urmare, în speță, instanța în virtutea rolului activ, având în vedere natura dreptului și scopul urmărit prin formularea cererii respective s-a pronunțat concret asupra acesteia, soluționând-o în cadrul legal corespunzător.
Astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 269 al. 1 pr.civ. hotărârile pot fi învestite numai cu formulă executorie (formulă care dă exemplarului pe care se aplică valoarea unui titlu original, unic în mâinile celui care a obținut recunoașterea unui drept) și nicidecum nu pot fi "investite cu mențiunea definitivă și irevocabilă" astfel cum precizează recurenta că ar fi solicitat.
Prin urmare Tribunalul Dâmbovița în mod corect a procedat la soluționarea cererii de legalizare cu mențiunea definitivă și irevocabilă, neputând face nicio mențiune
cu privire la această problemă, în cuprinsul încheierii de ședință din 14.03.2008 prin care s-a pronunțat asupra cererii de învestire cu formulă executorie.
Referitor la această a doua cerere soluționată prin încheierea mai sus-menționată Curtea reține că prin sentința civilă nr. 1389/14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița (hotărâre ce s-a solicitat a fi învestită cu formulă executorie) s-a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta Primăria G și intervenienta Centrul de Recuperare și Reabilitare G, constatându-se că reclamanta este îndreptățită să primească despăgubiri pentru suprafața de 26.140 mp teren intravilan conform raportului de expertiză.
Art. 374 al. 1.pr.civ. precizează că nicio hotărâre judecătorească nu se poate executa dacă nu este învestită cu formula executorie prevăzută de art. 269 al. 1.civ. afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizorii și de alte hotărâri prevăzute de lege, care se execută fără formulă executorie.
În speța de față, astfel cum reiese din dispozitivul sentinței civile 1389/2007, dispozitiv care reprezintă partea cea mai importantă a hotărârii împotriva căreia se exercită căile de atac și prin care trebuie rezolvate toate cererile părților, pârâta sau intervenienta nu au fost obligate la executarea unei prestații către reclamata, ci doar s-a constatat de către instanță că acesta din urmă este îndreptățită să primească despăgubiri pentru suprafața de 26.140 mp teren intravilan conform raportului de expertiză întocmit de expert (fila 105 verso - dosar fond -), fără a se face vreo mențiune în cuprinsul dispozitivului (așa cum susține recurenta), cu privire la reconstituirea suprafeței de 1 ha teren în punctul "".
În atare situație, așa cum s-a stabilit în practica judiciară și literatura de specialitate, hotărârea dată asupra unei asemenea acțiuni, nu poate fi învestită cu formulă executorie și pe cale de consecință, nu poate deveni titlu executoriu pentru a fi pusă în executare.
De altfel, mergând pe acest raționament corect, în mod legal, Tribunalul Dâmbovițaa respins cererea petentei privind învestirea cu formulă executorie, precizând totodată calea pe care aceasta o are la îndemână pentru valorificarea dreptului său.
În raport de considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că recursul formulat este nefondat, motiv pentru care în baza art. 312 pr.civ. îl va respinge, menținând ca legală încheierea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta domiciliată în B, sector 4,-, -.8,.2,.5,. 54, împotriva încheierii din 14 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5.05.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
--- - --- - -
GREFIER
-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red. VG
Tehnored.
2 ex./07.05.2008
f - Tribunalul Dâmbovița
Președinte:Cristina Paula BrotacJudecători:Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez