Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 117/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 117
Ședința publică din 14 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Andra Corina Botez
JUDECĂTORI: Andra Corina Botez, Veronica Grozescu
Grefier - - -
Pe fiind judecarea apelului declarat de contestatorul - cu domiciliul ales la Cabinetul avocatului în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.1415 /9 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI P, cu sediul în P,--4 jud.
Apel scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata în contestație Primăria Municipiului P prin consilier juridic lipsind apelantul - contestator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic pentru intimata în contestație Primăria Municipiului P, arată că alte cereri nu mai are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarația reprezentantului legal al intimatei, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic, având cuvântul pentru intimata în contestație Primăria Municipiului P, arată că prin dispoziția nr.8832/22.05.2007 emisă de către Primarul Municipiului Paf ost respinsă cererea notificată întrucât nu s-a făcut dovada preluării abuzive în proprietatea statului a imobilului revendicat.
Solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr.1415 din 9 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Depune concluzii scrise.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr- contestatorul a chemat în judecată pe intimata Primăria Municipiului P, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Dispoziției nr. 8832/22.05.2007 și restituirea în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de 522 mp situat în P,-, jud.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că în mod nelegal s-a respins cererea sa de restituire în natură sau de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul sus menționat, pe motiv că nu a făcut dovada preluării abuzive a acestuia în patrimoniul statului, întrucât potrivit art. 2 lit. a din Legea nr. 10/2001 sunt considerate ca fiind preluate în mod abuziv imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950, iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. h din aceeași lege sunt considerate preluate abuziv și imobilele deținute de stat cu titlu valabil, astfel cum acesta este definit de art. 6 din Legea nr. 213/1992, situație în care dovada preluării abuzive cerută de intimată este nu numai superfluă, dar și contrară dispozițiilor legale, cunoscută fiind împrejurarea că deținerea imobilului de stat în patrimoniu constituie în sine o probă a preluării abuzive.
Intimata, în conformitate cu dispozițiile art. 115 pr.civilă, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, motivând că actele de preluare abuzivă sunt, potrivit nr.HG 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară Legii nr. 10/2001, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, ori, în speță, nu s-au depus asemenea acte, astfel încât nu se poate adopta soluția restituirii în natură sau prin echivalent a imobilului.
Precizează intimata că incidența preluării abuzive nu este prezumată ci, în funcție de fiecare situație, entitatea obligată să soluționeze notificarea trebuie să aprecieze situația respectivă ca încadrându-se în cazurile enumerate la art. 2 alin. 1 din lege.
În cauză s-a administrat proba cu acte.
La data de 9 noiembrie 2007 Tribunalul Prahovaa pronunțat sentința civilă nr. 1415, prin care a admis contestația și a anulat dispoziția nr. 8832/22.05.2007 emisă de intimată, constatând dreptul contestatorului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, constând în despăgubiri pentru terenul în suprafață de 522 mp, situat în P,-, jud. P, despăgubiri ce vor fi calculate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului.
Pentru a dispune astfel, judecătorul fondului a reținut că autorul contestatorului, defunctul, a fost proprietarul imobilului situat în P,-, jud. P, format din teren în suprafață de 522, pe care îl dobândise conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2034/494/12.11.1956.
După apariția Legii nr. 10/2001, contestatorul a formulat notificare, solicitând restituirea în natură a imobilului sau, în măsura în care acest lucru nu este posibil, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, notificare ce a fost respinsă prin dispoziția nr. 8832/22.05.2007 emisă de către intimată, pe motiv că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului.
Instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către statul român, întrucât s-a dovedit că a aparținut autorului contestatorului, iar ulterior anului 1963 - anul în care autorul contestatorului a plecat în Israel, unde a devenit rezident permanent - imobilul a figurat în patrimoniul Consiliului Local P, pentru ca la data de 21.12.2005, prin Hotărârea nr. 117 emisă de Consiliul Local P să aibă loc un schimb de terenuri, Consiliul Local P cedând acest teren numitului, în schimbul unei suprafețe de 500 mp aflată în P,-.
Totodată, referitor la caracterul abuziv al preluării, instanța a mai reținut că în referatul privind situația imobilului în litigiu, întocmit de Administrația Domeniului Public și Privat P, se menționează expres că imobilul a fost preluat de către statul român, fără titlu, încadrându-se astfel în categoria celor prevăzute de art. 2 pct. 2 din Legea nr. 10/2001.
În aceste condiții, judecătorul fondului a stabilit că pretenția contestatorului de a primi despăgubiri pentru imobilul ce a aparținut autorului său este întemeiată, impunându-se totodată respingerea cererii de restituire în natură, întrucât, datorită schimbului de terenuri, această operațiune nu mai este posibilă în prezent, terenul în litigiu devenind proprietatea unei alte persoane.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul legal prevăzut de art. 284 al.1 pr.civ. contestatorul, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Apelantul a susținut că instanța de fond a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, nepronunțându-se asupra capătului de cerere prin care solicită "pronunțarea unei hotărâri care să conțină întinderea măsurilor reparatorii" la care este îndreptățit, nefiind avută în vedere decizia nr. XX din data de 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii.
Se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 297 al. 1 pr.civ, art. 2 al.2 din Legea nr. 10/2001 și decizia nr. XX /19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Intimata, reprezentată în instanță, nu a depus întâmpinare, dar a solicitat prin concluziile orale și scrise formulate, respingerea apelului ca nefondat.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, în raport de normele procedurale incidente și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Apelantul a învestit instanța de fond cu soluționarea unei contestații, având trei capete de cerere: anularea dispoziției nr. 8832/22.05.2007; pronunțarea unei hotărâri care să constituie titlu de proprietate asupra imobilului; "pronunțarea unei hotărâri care să conțină întinderea măsurilor reparatorii, în baza datelor furnizate de o expertiză de specialitate" (fila 2 dosar fond).
Pe parcursul procesului, contestatorul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a fost reprezentat legal sau prin mandatar, iar instanța, soluționând contestația, a stabilit că acesta este îndreptățit să primească măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri pentru imobilul în litigiu, întrucât bunul nu poate fi restituit în natură.
Procedând astfel, judecătorul fondului a soluționat cel de-al treilea capăt de cerere cu care a fost învestit de către contestator, stabilind sub acest aspect, în mod legal, că determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite contestatorului, urmează a fi realizată, conform dispozițiilor Cap. V din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, într-o procedură ulterioară, ce se va desfășura de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aflată în subordinea Cancelariei Primului Ministru.
Procedând astfel, tribunalul a soluționat capătul de cerere invocat de către apelant, neputându-se considera că, întrucât nu s-ar fi stabilit cuantumul concret al despăgubirilor, această împrejurare ar echivala cu o nepronunțare pe fondul cauzei, întrucât, astfel cum s-a menționat în precedent, determinarea exactă a cuantumului despăgubirilor nu intră în competența instanței civile, legiuitorul român stabilind prin Cap. V din Legea nr. 247/2005 o procedură administrativă ulterioară, desfășurată în fața Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, urmând ca decizia emisă de această entitate să poată fi atacată de partea nemulțumită în fața instanței de contencios administrativ a Curții de Apel în a cărei rază domiciliază.
În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor deciziei nr. XX din 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii, invocată de către apelant, Curtea constată că susținerea apelantului este lipsită de relevanță, deoarece nemulțumirea apelantului legată de nedeterminarea cuantumului concret al despăgubirilor acordate nu poate fi asimilată situației avute în vedere de judecătorii Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție la pronunțarea menționatei decizii, respectiv la ipotezele în care unitatea deținătoare nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001 de a răspunde la notificarea părții interesate sau cea în care unitatea deținătoare emite o dispoziție de respingere a cererii de restituire a imobilului, în ambele cazuri instanța de judecată fiind competentă să soluționeze pe fond contestația, neputându-se limita doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă decizie.
Cum în speță nu ne aflăm în niciuna dintre aceste ipoteze, instanța de fond soluționând potrivit dispozițiilor legale în materie și la care s-a făcut referire în precedent, toate capetele de cerere cu care a fost învestită de către contestator, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 296 pr.civ. stabilind că în cauză nu există niciun motiv de netemeinicie sau nelegalitate care să afecteze sentința, a respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de contestatorul - cu domiciliul ales la Cabinetul avocatului în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.1415 /9 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI P, cu sediul în P,--4 jud.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Andra Corina Botez, Veronica Grozescu
--- - - -
GREFIER
- -
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red.
Tehnored.
4ex./22.04.2008
f- Tribunalul Prahova
R
Președinte:Andra Corina BotezJudecători:Andra Corina Botez, Veronica Grozescu
