Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 423/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-

DOSAR NR-

DECIZIA NR.423

Ședința publică din 14 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Andra Corina Botez

JUDECĂTORI: Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina

- -- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții, ambii domiciliați în com., sat, jud. P și de intervenienții și, cu domiciliul în com., sat, jud. P împotriva deciziei civile nr.666/9.11.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantele, și, toate domiciliate în com., sat, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare au răspuns intimatele-reclamante, și reprezentate de avocat din Baroul d e Avocați P, potrivit împuternicirii avocațiale nr.989/10.04.2008 depusă la dosar, lipsind recurenții-pârâți, și recurenții-intervenienți și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este netimbrat.

Avocat pentru intimații-reclamanți, arată că la dosar există delegație de reprezentare a recurenților-pârâți depusă de avocat, însă nu se află nici o cerere pentru amânarea judecării cauzei.

Menționează că trebuie să se prezinte și la alte procese cu termen de judecată la această dată, astfel încât nu mai poate aștepta, arată că alte cereri nu mai are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Curtea ia act de declarația apărătorului intimaților-reclamanți, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru intimații-reclamanți, arată că nu s-a contestat titlul de proprietate al intimaților, iar recurenții-pârâți nu au solicitat administrarea de probatorii pentru a-și dovedi susținerile făcute.

În continuare învederează că nici recurenții-intervenienți nu au făcut dovada pretinselor îmbunătățiri aduse imobilului în litigiu și, pe cale de consecință solicită respingerea recursului ca nefondat cu obligarea acestora la cheltuieli de judecată.

Precizează apărătorul intimaților că în ipoteza în care taxa de timbru aferentă recursului nu va fi achitată până la sfârșitul ședinței de judecată, solicită anularea acestuia ca netimbrat.

La sfârșitul ședinței de judecată s-a prezentat dl.avocat, apărător al recurenților-pârâți și, și al recurenților-intervenienți și care depune la dosar taxa judiciară de

timbru în cuantum de 10 lei potrivit chitanțelor seria - nr.-/14.04.2008 și seria - nr.-/14.04.2008 și timbru judiciar de 0,15 lei.

Având cuvântul, arată că alte cereri nu mai are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Curtea ia act de declarația apărătorului recurenților-pârâți și recurenților-intervenienți, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat având cuvântul, arată că Tribunalul Prahova la pronunțarea deciziei recurate, nu a ținut cont de motivele dezvoltate oral și menționate în cererea de apel, a respins orice probă solicitată de apelanți pentru a-și dovedi susținerile.

Mai arată că locuința din care se cere evacuarea recurenților nu aparține întrutotul intimaților și consideră că aceștia nu sunt îndreptățiți să solicite și să primească un drept care nu li se cuvine.

Precizează că imobilul în litigiu a fost donat recurenților cu ocazia căsătoriei acestora, astfel că numai datorită unei atare situații s-au realizat îmbunătățiri substanțiale casei de locuit.

Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea deciziei civile nr. 666/9.11.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Prahova, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Vălenii d Munte reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună evacuarea necondiționată a acestora din imobilul proprietatea lor, situat în com., sat., jud. P compus din teren în suprafață de 282. casa, grajd, șopron și anexa (bucătărie de vară), precum și obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivarea acțiunii au arătat reclamanții că sunt proprietarii imobilului susmenționat în baza sentinței civile nr.281/2007 pronunțată de Judecătoria Vălenii d e M, rămasă definitivă, întrucât bunul provine dintr-o succesiune, iar în speță de mai mulți ani pârâții ocupă fără drept proprietatea lor și refuză să o părăsească de bună voie, cu toate că au insistat la eliberarea acestora, împiedicându-i astfel în exercitarea dreptului lor de proprietari.

În baza art.115 Cod pr.civilă pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, învederând că reclamantele sunt surorile pârâtei, iar ei au ocupat spațiul menționat în acțiune în urma unor înțelegeri frățești, ținând cont și de de faptul că au suportat toate cheltuielile de înmormântare cu ambii părinți.

Au precizat pârâții că mai au un frate, G, care le-a vândut drepturile sale succesorale de la pct. "Acasă" pentru suma de 10.000.000 ROL însă ulterior au intervenit alte înțelegeri între acesta și reclamante, iar ieșirea din

indiviziune dispusă de Judecătoria Vălenii de M prin sentința civilă nr.281/2007 s-a făcut cu scopul de aoî nlătura pe pârâta.

Totodată, pârâții au susținut că nu pot părăsi imobilul, deoarece au vârsta înaintată, pârâtul este imobilizat la pat iar reclamantele au omis să menționeze că și pârâta a figurat ca parte în sentința civilă nr.1662/2004 a Judecătoriei Vălenii d Munte, dreptul său succesoral fiind stabilit prin sulta pe care nu a primit-

În urma probatoriilor administrate, prin sentința civilă nr.1047/23.05.2007 Judecătoria Vălenii de Ma admis acțiunea formulată de reclamanți și a dispus evacuarea pârâților din imobilul proprietatea reclamanților situat în com., sat, compus din teren în suprafață de 282. casa de locuit, grajd, șopron și anexă, obligând pârâții la plata sumei de 319 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții au primit în indiviziune și în cote egale imobilul situat în com., sat, iar faptul că nu au achitat sulta la care au fost obligați nu are nici o relevanță în cauză atâta timp cât asupra imobilului nu s-a constituit un drept de retenție și nici nu constituie obiectul executării silite.

Sentința susmenționată a fost atacată cu apel d e pârâții și, care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pe considerentul că instanța de fond nu a efectuat o cercetare judecătorească în detaliu și le-a respins orice probă, iar fiul lor și soția acestuia, au adus o serie de îmbunătățiri imobilului în litigiu.

Au mai arătat apelanții că sunt în vârstă și bolnavi, iar fiul lor și soția acestuia înțeleg să le lase toate îmbunătățirile aduse la construcțiile și gospodăria în litigiu și au solicitat refacerea sau completarea probatoriului cu probele necesare și utile cauzei.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, în raport cu titlul de proprietate deținut.

La 13 octombrie 2007 și au depus o cerere de intervenție accesorie în interesul apelanților și, precizând că evaluează lucrările efectuate la casa și gospodăria în litigiu la sum, de 2450 lei, sub rezerva majorării, invocând în drept disp. art.51 și urm. Cod pr.civilă, cerere care a fost încuviințată de instanță la termenul de judecată din 9 noiembrie 2007.

Prin decizia civilă nr.666 din 9.11.2007 Tribunalul Prahova în baza art.295 cu aplic.art.167 alin.1 Cod pr.civilă a încuviințat apelanților și intervenienților proba cu acte și a respins cererea de completare a probatoriilor cu interogatoriu și martori formulată de aceștia ca fiind neconcludentă.

În baza aceleiași hotărâri a fost respins ca nefondat apelul pârâților și, totodată, s-a respins cererea de intervenție accesorie în interesul apelanților formulată de intervenienții și.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că reclamanții sunt coproprietarii unui imobil situat în comuna, sat, compus din teren, casă de locuit și anexe gospodărești, în timp ce pârâții nu au dovedit că sunt titularii vreunui drept conferit de lege sau consfințit de reclamanți în virtutea căruia să fie îndreptățiți să folosească bunul în litigiu.

În plus, s-a reținut că susținerile acestora din urmă legate de vârsta și neputința lor, sunt lipsite de relevanță în soluționarea pricinii la fel ca și împrejurarea vizând executarea de către și a unor îmbunătățiri la imobilul în litigiu în condițiile în care nu au formulat o cerere de intervenție principală prin care să solicite stabilirea în favoarea lor a unui drept de creanță derivat din realizarea respectivelor lucrări, dar și instituirea unui drept de retenție.

În acest context, în baza art.296 Cod pr.civilă cu aplic. art.480 cod civil tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de pârâți, menținând ca legală și temeinică sentința atacată și, pe cale de consecință, conform art.51 și urm.Cod pr.civilă a respins ca nefondată și cererea de intervenție accesorie formulată de și în interesul apelanților.

Totodată, instanța în temeiul art.295 Cod pr.civilă, a încuviințat apelanților și intervenienților proba cu înscrisuri pe considerentul că soluționarea prezentului litigiu poate fi realizată numai prin administrarea acestei probe, celelalte probe propuse ( interogatoriu și martori) fiind respinse, motivat de faptul că nu au caracter util.

Împotriva deciziei mai sus menționate au formulat recurs pârâții și intervenienții invocând disp.art.304 pct.9 Cod pr. civilă, întrucât instanța de apel a respins orice probă solicitată de ei în baza art.295 Cod pr. civilă pentru a face dovada susținerilor lor.

Au învederat intervenienții că locuința din care se cere evacuarea nu este în totalitate a intimaților, care nu sunt îndreptățiți să solicite și să primească un drept ce nu li se cuvine, iar în ceea ce îi privește, în mod nelegal a fost respinsă cererea de probatorii, în condițiile în care doreau să dovedească îmbunătățirile realizate la casa în litigiu.

S-a precizat în continuare că imobilul le-a fost donat la data căsătoriei și, datorită acestei situații, au fost făcute serioase îmbunătățiri detaliate în cererea de intervenție și întrucât apelanții i-au ajutat ulterior, au înțeles ca aceste lucrări să rămână părinților, ei întemeindu-și gospodăria într-o altă zonă.

Considerând că mențiunile din considerentele deciziei tribunalului nu rezolvă corect fondul apelului și precizând că nu au cunoscut faptul că între apelanți și intimați se derula un proces, deoarece la fond ar fi formulat cererea de intervenție în interes propriu, recurenții au solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii cu trimiterea spre rejudecare la ribunalul Prahova.

Examinând hotărârea atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor invocate, dar și a dispozițiilor legale incidente în prezenta speță, curtea reține următoarele:

O primă critică formulată de către recurenți vizează împrejurarea că în mod nelegal Tribunalul Prahovaa respins cererea intervenienților privind completarea probatoriului, cerere prin care încercau să dovedească îmbunătățirile efectuate la casa în litigiu.

Lecturând conținutul deciziei civile nr.666/9.11.2007 a Tribunalului Prahova, rezultă că instanța de apel a încuviințat pârâților și intervenienților în baza art. 295 Cod pr.civilă numai proba cu înscrisuri, respingând cererea de completare a probatoriului cu martori și interogatoriu ca fiind neconcludentă în condițiile în care pârâții nu au dovedit că sunt titularii vreunui drept care să le permită să folosească imobilul în litigiu, iar intervenienții pentru pretinsele îmbunătățiri efectuate la imobil nu au solicitat stabilirea unui drept de creanță în favoarea lor și, pe cale de consecință, instituirea unui drept de retenție.

Astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 295 Cod pr.civilă, instanța de apel are facultatea nu numai să primească probele efectuate la instanța de fond, ci să le completeze atunci când consideră că acest lucru este necesar, ea uzând de un drept suveran în acest sens.

În speță, problema neadmiterii unor probe noi în apel este o chestiune de apreciere a mijloacelor de probă care nu poate face obiectul controlului instanței de recurs în condițiile în care art.304 pct.11 Cod pr.civilă a fost abrogat iar art. 304 Cod pr.civilă, în actuala reglementare, prevede că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Pe de altă parte, susținerile recurenților-intervenienți în sensul că le-ar fi fost donată casa în litigiu la momentul căsătoriei, casă pe care au lăsat-o părinților împreună cu îmbunătățirile efectuate, precum și faptul că nu au avut cunoștință de existența poziției procesuale, sunt lipsite de relevanță și urmează a fi înlăturate pentru argumentele ce se vor expune în continuare:

Este de observat că, în cauză, reclamanții în dovedirea dreptului lor de proprietate asupra imobilului au invocat sentința civilă nr.281/2007 a Judecătoriei Vălenii d Munte (sentință definitivă și irevocabilă) în baza căreia au dobândit în indiviziune acest bun compus din teren în suprafață de 282. casa din lemn, grajdul, șopronul și bucătăria de vară aflate pe acesta.

În condițiile în care pârâții nu au prezentat un titlu în baza căruia să justifice folosința imobilului și nici nu s-a probat existența unui drept care să le permită acest lucru, în mod corect atât Judecătoria Vălenii d e M, cât și Tribunalul Prahova, făcând aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză, au admis acțiunea formulată.

În raport de considerentele expuse anterior, Curtea constatând că nu se poate reține încălcarea prevederilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă, motiv pentru care, în baza art.312 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat recursul formulat, menținând ca legală decizia atacată.

Deoarece se află în culpă procesuală, în baza art.274 Cod pr. Civilă recurenții vor fi obligați să plătească intimaților 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții, ambii domiciliați în com., sat, jud. P și de intervenienții și, cu domiciliul în com., sat, jud. P împotriva deciziei civile nr.666/9.11.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantele, și, toate domiciliate în com., sat, jud.

Obligă recurenții să plătească intimaților suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 14 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina

--- - - - -- -

GREFIER,

VG/VM

2 ex/06.05.2008

nr- Judec.V de

nr- Trib.

,

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

Președinte:Andra Corina Botez
Judecători:Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 423/2008. Curtea de Apel Ploiesti