Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 21/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 21
Ședința publică din data de 1 februarie 2010
PREȘEDINTE: Cristina Paula Brotac
JUDECĂTOR 2: Veronica Grozescu
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de contestatorii și, domiciliați în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.96 pronunțată la data de 26 ianuarie 2005 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL MUNICIPIULUI P, cu sediul în P,-, județul P, cauză venită spre rejudecare potrivit deciziei nr. 8029/ 12 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25 ianuarie 2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie când, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, și a dat următoarea soluție:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.5010/2004 și, au formulat, în contradictoriu cu Primarul Municipiului P contestație împotriva dispoziției nr.6053/29.06.2004, solicitând anularea acesteia și, pe fond, obligarea intimatului să le restituie în natură imobilul preluat sau, în situația în care acest lucru nu este posibil, să le acorde măsuri reparatorii prin echivalent.
În motivarea acțiunii contestatorii au învederat că prin dispoziția nr. 6053/29.06.2004, primarul Municipiului Par espins cererile lor formulate în baza Legii 10/2001 având ca obiect restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru imobilele situate în P,- și-, pe considerentul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.8(1) din Legea 10/2001.
Au învederat contestatorii că deși terenul avut în proprietate de autorii lor și preluat în proprietatea statului nu avea categoria de folosință arabil, ci era teren cu construcții și grădină, s-a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor legale de către unitatea deținătoare, întrucât ei nu au solicitat această suprafață, potrivit prevederilor Legii fondului funciar ci și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile Legii 10/2001.
Tribunatul P prin sentința civilă nr. 96/26.01.2005 a respins contestația ca nefondată, reținând că în cauză nu s-a făcut de către contestatori dovada calității de persoane îndreptățite, în sensul de a prezenta acte din care să rezulte că, la data preluării abuzive, autorul lor a avut în proprietate imobilul în legătură cu care s-au formulat notificările.
Totodată, s-a apreciat că există incertitudine cu privire la suprafața de teren avută în proprietate de autorul părților, dovedindu-se, totodată, că terenul solicitat nu a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, ci a fost scutit de expropriere.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorii, în cuprinsul căruia au învederat că în mod nelegal s-a apreciat că nu au făcut dovezi suficiente cu privire la dreptul de proprietate asupra terenurilor solicitate, deși au depus la dosarul cauzei acte care probau susținerile lor, iar faptul că terenul se regăsește în patrimoniul intimatei atestă împrejurarea că preluarea este abuzivă.
O altă critică a vizat faptul că instanța de fond nu a luat în discuție motivul pentru care fusese respinsă cererea lor de către unitatea deținătoare, respectiv dacă terenul în cauză intră sau nu sub incidența disp.art.8 din Legea 10/2001.
Pe cale de consecință, s-a solicitat, în principal completarea probatoriilor cu efectuarea unei expertize topo care, pe baza actelor aflate la dosar și a celor deținute de intimată, să stabilească suprafața de teren aparținând autorului contestatorilor și amplasamentul acestuia. În ipoteza în care nu se va dispune completarea probatoriilor, apelanții au solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației și obligării intimatei la plata despăgubirilor în echivalent pentru întregul teren preluat.
Apelul contestatorilor a fost admis de Curtea de APEL PLOIEȘTI -Secția civilă, fiind pronunțată decizia nr.972/30.06.2005, prin care a fost schimbată în tot sentința, în sensul că a fost admisă contestația și, anulându-se dispoziția atacată, s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru suprafața de 48.750 mp. teren.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că terenul în litigiu intră sub incidența dispozițiilor Legii 10/2001, iar contestatorii au făcut dovada faptului că din patrimoniul autorului lor, a fost preluată abuziv suprafața de 48.750 mp. teren, situat pe raza orașului P "Bariera ",conform actului autentic de vânzare-cumpărare din data de 13.06.1922 și avizului nr. 314/17.04.1946.
S-a motivat în continuare că, atâta vreme cât terenul este în întregime ocupat de construcții, sunt aplicabile dispozițiile art.10(7) din Legea 10/2001, în sensul acordării măsurilor reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Primăria Municipiului P, care a invocat dispozițiile art.304 pct.9 cod pr.civilă, susținând, că hotărârea dată în apel s-a întemeiat pe prezumții, întrucât probele administrate nu atestă că autorul reclamanților ar fi deținut în proprietate, la data preluării, suprafața de 48.750 mp. terenul neputând de altfel să fie identificat și încadrat într-un plan zonal nici de către expertul desemnat de instanță.
Prin decizia civilă nr.5512 din 6 iunie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, reținând că, în speță, este de necontestat că intimații sunt moștenitorii autorului, care la nivelul anilor 1945-1946 deținut mai
multe proprietăți pe raza municipiului P, dar niciunul din actele administrate în cauză nu lămurește care este suprafața pe care autorul celor în cauză o avea în proprietate la data preluării.
S-a mai apreciat de instanța supremă că există contradicție sub aspectul adresei poștale a imobilului în cauză și nu în ultimul rând expertiza efectuată este eliptică, nerăspunzând decât parțial obiectivelor stabilite de instanță, astfel că urmează cu prilejul rejudecării a se dispune efectuarea unei alte lucrări complete și documentate care să lămurească împrejurările expuse mai sus ce sunt de esența litigiului.
In rejudecare dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI, sub nr- și pe linia deciziei de trimitere, la termenul de judecată din data de 27 aprilie 2007, s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize topo, care să identifice terenul, să-l poziționeze pe schița de plan, să stabilească suprafața ce ar putea fi restituită în natură din totalul de 48750. teren, să identifice suprafața ocupată de construcții, în vederea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent și să menționeze exact care este adresa poștală a imobilului.
Prin decizia civilă nr. 141/9 mai 2008, Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis apelul declarat de contestatori, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis contestația, a anulat dispoziția emisă de intimată și a dispus acordarea de despăgubiri bănești, conform dispozițiilor legii speciale, pentru terenul în suprafață de 48,75 ha.
La stabilirea acestei măsuri instanța a reținut că autorul apelanților, a deținut în proprietate un teren în suprafață de 48.750., situat în orașul P, pct. "", astfel cum rezultă din actul autentic de vânzare- cumpărare din data de 13.06.1922 și avizul nr. 314 din 17.04.1946, împrejurare apreciată cu caracter irevocabil inclusiv de către instanța supremă, ca și calitatea de persoane îndreptățite la retrocedare a apelanților din prezenta cauză.
S-a apreciat că, după judecarea cauzei inclusiv în recurs, în al doilea ciclu procesual, în fața instanței de apel, singurul aspect rămas în controversă este acela legat de întinderea suprafeței de teren revendicată, poziționarea acesteia, precum și împrejurarea dacă acest teren poate fi sau nu retrocedat în natură, în tot sau în parte, ori prin acordarea altor măsuri reparatorii prevăzute de legea specială, context în care se include și chestiunea adresei poștale exacte a acestui teren.
Tribunalul Prahova, pe baza expertizei topo efectuată (ale cărei concluzii nu au fost contestate de către părți) a stabilit că imobilul revendicat în suprafață de 48,75 ha se situează în trei locații diferite, respectiv pe-, nr.67, în Bariera, nr.132, (barieră aflată la capătul străzii - -, la intersecția cu strada -), toate aceste împrejurări fiind stabilite de către expert pe baza actelor justificative și a referatului Primăriei
In ceea ce privește modalitatea de reparație spre care a optat instanța de apel, cu privire la suprafața solicitată, s-au apreciat ca semnificative concluziile aceluiași raport de expertiză potrivit cărora, în perimetrul revendicat de apelanți, nu mai sunt suprafețe de teren libere ce pot fi retrocedate în natură, pe amplasamentul inițial fiind situate elemente ale rețelei de comunicații și edilitare, aparținând domeniului public, blocuri de locuințe și imobile proprietate privată ale persoanelor fizice și juridice. In consecință, Curtea a apreciat că nu poate fi luată în considerare solicitarea apelanților în sensul de a dispune retrocedarea în natură a vreunei suprafețe, astfel că a optat spre acordarea despăgubirilor bănești.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii, criticând-o pentru nelegalitate, pe considerentul că instanța a respins solicitarea lor de acordare în compensare a unor suprafețe de teren echivalente din terenurile libere pe care le are la dispoziție Primăria P, pe raza localității, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin.1 și 2, art. 10 alin.2 și art. 26 alin.1 din Legea nr. 10/2001.
La rândul său, intimatul Primarul Municipiului Paf ormulat recurs, prin care a învederat că instanța de trimitere a încălcat dispozițiile art. 315 Cod proc.civilă, aplicând greșit prevederile Legii nr. 10/2001.
În acest sens, recurentul a menționat că instanța a lămurit pricina numai sub aspectul identificării terenului de 48.750 mp, revendicat de contestatori, nu însă și în ceea ce privește modalitatea de trecere în proprietatea statului a imobilelor ce au aparținut autorului contestatorilor.
Prin decizia civilă nr. 8029/12.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au admis recursurile declarate, s-a casat decizia Curții de APEL PLOIEȘTI nr. 141/9.05.2008 și s- trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, instanța supremă a conchis că hotărârea recurată nu răspunde în niciun fel cerinței stabilită în primul ciclu procesual, de a se determina modul de preluare a imobilului de către stat și de a stabili regimul juridic actual al suprafeței de teren în legătură cu care au fost formulate notificările, ceea ce echivalează cu o nerespectare a prevederilor art. 315 Cod procedură civilă.
Totodată, s-a menționat că instanța de apel reține existența utilităților publice și a construcțiilor indicate de expert în lipsa oricărei probe care să le susțină, fără a motiva în nici un fel de ce în situația în care terenul nu ar putea fi restituit în natură, recurenții nu ar fi îndreptățiți nici la acordarea în compensare a unor suprafețe de teren echivalente.
În apel după casare, având în vedere disp.art. 315 Cod proc.civilă, instanța în baza art. 295 alin. 2 Cod proc.civilă a dispus efectuarea unei noi expertize topo, ale cărei obiective sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 15 iunie 2009.
Examinând sentința apelantă prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum și în raport de dispozițiile legale incidente în soluționarea cauzei, Curtea reține următoarele:
Având în vedere că prezentul litigiu se află în al treilea ciclu procesual, pe linia deciziei de casare nr. 8029/12.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, o primă problemă care s-a precizat că se impune a fi lămurită este aceea referitoare la întinderea suprafeței de teren deținută de autorul contestatorilor.
Din înscrisurile depuse la dosar reiese că în zona - -, numitul a deținut mai multe suprafețe de teren. Astfel, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1922 (fila 16 dosar fond), acesta a dobândit o casă împreună cu un teren (având în față o lățime de 40, iar în spate de 70 mp), în-, iar în- suprafața de aproape 1 ha teren.
Cert este că această persoană figura în matricola nr.2 (impozit pe clădiri) în perioada 1942-1946 și cu un teren viran de 30.000 mp în-.
Se reține că în materie de probațiune, deși în redactarea inițială a Legii nr. 10/2001 s-a impus beneficiarilor acestui act normativ să prezinte în susținerea
dreptului de proprietate actele doveditoare ale raporturilor juridice intervenite în perioada anterioară datei de 6 martie 1945, respectiv acte care atestau deținerea proprietății, ulterior s-a revenit asupra acestui punct de vedere.
Ținând cont de dificultatea reală a prezentării unor astfel de înscrisuri, raportat la perioada mare de timp care a trecut de la momentul preluării terenurilor de către stat, legiuitorul a derogat de la exigențele impuse și a statuat că în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actele prin care s-a dispus ori s-a executat măsura preluării abuzive de către stat.
În speță, prin avizul nr. 314/17 aprilie 1946 emis de Comisiunea de îndrumare a aplicării reformei agrare în jud. P ( fila 32 dosar fond) s-a admis cererea formulată de autorul contestatorilor și acesta a fost scutit de exproprierea suprafeței de 4 ha și 8750 mp, pe considerentul că terenul a fost lucrat de proprietar în regie proprie și în raport de suprafața lui nu sunt incidente dispozițiile privind exproprierea.
Chiar dacă prin acest aviz se revine asupra măsurii exproprierii, în conținutul său se recunoaște de către organele statului de la acea vreme existența și respectiv întinderea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu al numitului și anume suprafața de 48.750 mp teren.
În ceea ce privește modalitatea de preluare a acestui teren (problemă apreciată ca fiind nelămurită în opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție), din actele depuse la dosar nu rezultă că, ulterior revenirii asupra măsurii exproprierii, s-a emis un alt înscris în vederea preluării acestui bun în proprietatea statului.
Un lucru însă este cert, respectiv împrejurarea că suprafața în litigiu se regăsește în prezent în patrimoniul statului, ea fiind afectată de construcții și amenajări de utilitate publică, astfel cum confirmă expertiza topo efectuată în cauză de ing..
În art. 1 alin.1 lit.e din Capitolul I al normelor metodologice din data de 7.03.2007 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se stipulează că în cazul în care pentru un imobil nu se poate face dovada formală a preluării de către stat întrucât decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului, soluționarea notificării se face și în funcție de acest element, iar faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă.
În condițiile în care, în speța dedusă judecății, pentru suprafața de 48.750 mp nu există ulterior anului 1946 un înscris care să ateste preluarea acestuia, dar el în fapt se găsește în patrimoniul statului, fiind afectat integral de construcții și amenajări de utilitate publică, în raport de prevederile legale menționate anterior, rezultă că a avut loc o preluare abuzivă a acestuia, fiind incidente dispozițiile art. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001.
Referitor la regimul juridic actual al terenului în litigiu, raportul de expertiză topo ing. efectuat în cauză a stabilit că această suprafață - astfel cum s-a menționat și în precedent- este afectată de construcții și amenajări de utilitate publică, respectiv blocuri de locuințe- la str. - - și case- pe străzile, - și.
În raport de argumentele expuse anterior, Curtea apreciază că apelanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru imobilul teren în suprafață de 48.750 mp, care a aparținut autorului lor și a fost preluat abuziv în proprietatea statului.
Referitor la modalitatea de despăgubire, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 prevede că în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite de entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanelor îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Conform Hotărârii nr. 196/31 august 2006 și a Hotărârii nr. 196/8 august 2007 (filele 29-36 dosar nr- al Curții de APEL PLOIEȘTI ) emise de Consiliul Local al Municipiului P s-a stabilit lista terenurilor disponibile, proprietatea Municipiului P, care pot fi acordate în compensare persoanelor îndreptățite ca măsuri reparatorii prin echivalent.
Printre aceste terenuri se numără și suprafața de 46,26 ha situată în T 23, parcela 320, zona -- - (fila 35 dosar) identificată de expert ca fiind amplasată în apropierea vechiului amplasament al terenului în litigiu, suprafață asupra căreia intimatul și-a intabulat dreptul de proprietate conform extrasului de carte funciară și a încheierii nr. 24509/24.08.2006.
Având în vedere împrejurarea că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură, potrivit expertizei efectuate în cauză și ținând cont de opțiunea apelanților, exprimată prin cererea depusă la dosar la 25 ianuarie 2010, cu privire la acordarea de teren în compensare din suprafața de 46,26 ha aparținând intimatei, instanța apreciază că solicitarea contestatorilor este întemeiată, motiv pentru care în raport de prevederile art. 1 alin.2 raportat la art.2 lit. i din Legea nr. 10/2001 o va admite.
Pe cale de consecință, în baza art. 296 Cod proc.civilă, Curtea va admite apelul, va schimba în tot sentința, în sensul că va admite contestația, va anula dispoziția nr. 6053/29.06.2004 emisă de Primarul Municipiului P și constatând dreptul contestatorilor de a beneficia de măsuri reparatorii în temeiul legii nr.10/2001 pentru suprafața de 48.750. va obliga intimatul să le acorde acestora teren în suprafață de 48750 mp în tarlaua 23, parcela A 320, zona -- - P, în compensare pentru terenul ce a aparținut autorului acestora.
Urmează a se lua act că apelanții nu au solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de contestatorii și, domiciliați în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.96 pronunțată la data de 26 ianuarie 2005 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul
PRIMARUL MUNICIPIULUI P, cu sediul în P,-, județul P,și în consecință:
Schimbă în tot sentința civilă nr. 96/26.01.2005 pronunțată de Tribunalul Prahova în sensul că admite contestația.
Anulează dispoziția nr. 6053/29.06.2004 emisă de Primarul Municipiului P și constată dreptul contestatorilor de a beneficia de măsuri reparatorii în temeiul legii nr. 10/2001 pentru suprafața de 48.750.
Obligă intimatul să acorde contestatorilor teren în suprafață de 48.750. în tarlaua 23, parcela A 320, zona -- - P, în compensare pentru terenul ce a aparținut autorului acestora.
Ia act că apelanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 februarie 2010.
Președinte, Judecător,
--- - - -
Grefier,
- -
Red.jud.VG
Tehnored.CC
5 ex/11.02.2010
nr.5010/2004 Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Președinte:Cristina Paula BrotacJudecători:Cristina Paula Brotac, Veronica Grozescu
