Excepție de neconstituționalitate. Decizia 77/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 77

Ședința publică din 1februarie 2010

PREȘEDINTE: Andra Corina Botez

JUDECĂTOR 2: Veronica Grozescu Cristina

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul -, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la.Av., în B, sector 2, Șoseaua cel M, nr.48,.35 A, sector 1,.2,.5, împotriva încheierii de ședință din data de 13.01.2010 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții ORAȘUL G PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL G, ambele cu sediul în G,- A, jud. D, MINISTERUL FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B, sector 3,-, AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI,cu sediul în B, sector 1,- și REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, cu sediul în B, sector 1, B-dul - G, nr.31.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-reclamant și intimații-pârâți Orașul G prin primar, Consiliul Local G, Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Domeniilor Statului și Regia Națională a Pădurilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin întâmpinarea depusă (fila 36 dosar nr- al Tribunalului Dâmbovița ) intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar prin intermediul serviciului registratură intimatul Ministerul Agriculturii a depus la dosar o cerere prin care solicită comunicarea motivelor de recurs.

Pentru a da posibilitatea părților să se prezinte în instanță la acest termen de judecată, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, reținând că nu se poate da curs cererii formulate de intimatul Ministerul Agriculturii, întrucât recurentul nu a depus alte motive față de mențiunile existente în declarația de recurs, ce i-a fost comunicată intimatului anexat dovezii de citare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la doua strigare a cauzei au lipsit recurentul-reclamant și intimații-pârâți Orașul G prin primar, Consiliul Local G, Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Domeniilor Statului și Regia Națională a Pădurilor.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere solicitarea intimatului-pârât Ministerul Finanțelor Publice de judecare a cauzei în lipsă, conform disp.art.242 alin.2 Cod pr.civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față;

Prin încheierea de ședință din data de 13.01.2010, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosar nr-, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâții Orașul G-prin primar, Consiliul Local G Ministerul Finanțelor, Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția Domeniilor Statului, în dosarul având ca obiect constatarea preluării fără titlu și, în principal, revendicarea unor bunuri imobile, respectiv: pădurea în suprafață de 121 ha și 7000 mp " Trupul "; imobilul din G, str. - -, compus din teren în suprafață de 2500 mp și construcțiile aflate pe acesta; moșia de 80 ha " G "; imobilul din G, str. - -, în suprafață de 4340 mp cu toate construcțiile aferente; iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri bănești din partea pârâților, pentru imobilele menționate.

Potrivit încheierii de ședință menționată, reclamantul a invocat la acel termen de judecată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor date de instanță în încheierea de ședință din data de 5.11.2009, prin care s-a soluționat cererea de reexaminare a cuantumului taxei judiciare de timbru, iar cererea sa de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă de către instanță ca inadmisibilă, în raport de art.29 alin.1 din Legea nr. 47/1992, reținându-se că vizează dispozițiile unei încheieri și nu se referă la neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță care să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva acestei încheieri reclamantul a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 29 alin.6 din Legea nr. 47/1992 republicată, fiind nemulțumit de soluția de respingere a cererii sale de sesizare a Curții Constituționale.

Intimații nu au fost reprezentați în instanță și nu au depus întâmpinare.

Examinând încheierea recurată în raport de dispozițiile art. 303 alin.2 și art. 3041Cod proc.civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit disp.art.29 alin.1 din Legea nr. 47/18.05.1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepțiile de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial pot avea ca obiect numai neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei.

În speță însă, recurentul a înțeles să formuleze cererea de sesizare a Curții Constituționale în raport de pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor instanței de fond, date prin încheierea de ședință din data de 5.11.2009 (paragraful 8 din practicaua încheierii recurate), situație în care, în raport de dispozițiile exprese și limitative ale art. 29 alin.1 din Legea nr. 47/1992, în mod legal, judecătorul fondului a apreciat cererea ca inadmisibilă, dispozițiile instanței dintr-o încheiere de ședință neputând face obiectul unei excepții de neconstituționalitate.

În considerarea celor menționate în paragrafele precedente, Curtea constată că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiile art. 29 alin.6 din Legea nr. 47/1992 republicată, care statuează că, în situația în care excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin.1,2 sau 3 ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare a Curții Constituționale se respinge ca inadmisibilă, caz în care, stabilind că nu există nicio cauză de nelegalitate sau netemeinicie a încheierii atacate, în temeiul art. 312 alin.1 Cod proc.civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la.Av., în B, sector 2, Șoseaua cel M, nr.48,.35 A, sector 1,.2,.5, împotriva încheierii de ședință din data de 13.01.2010 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții ORAȘUL G PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL G, ambele cu sediul în G,- A, jud. D, MINISTERUL FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B, sector 3,-, AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI,cu sediul în B, sector 1,- și REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, cu sediul în B, sector 1, B-dul - G, nr.31.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 1 februarie 2010.

Președinte, Judecători,

--- - - - -- -

Grefier,

Red.jud.

Tehnored.CC

9 ex/05.02.2010

nr- Tribunalul Dâmbovița

operator de date cu caracter personal

notificare nr. 3120/2006

Președinte:Andra Corina Botez
Judecători:Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Excepție de neconstituționalitate. Decizia 77/2010. Curtea de Apel Ploiesti