Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 246/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 246/
Ședința publică din 5 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de către pârâtul apelant Primarul municipiului T - împotriva sentinței civile nr.878 din 4.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu reclamanții intimați, G, și, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta apelantă consilier juridic, pentru reclamanții intimați avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Nemaifiind formulate alte cereri sau probe de administrat instanța acordă cuvântul părților asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului apelant consilier juridic solicită admiterea apelului lor și schimbarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamanți ca fiind prematură, netemeinică și nelegală, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamanților intimați avocat solicită respingerea apelului formulat de către pârâtul Primarul Municipiului T ca netemeinic și nelegal pentru motivele prezentate în întimpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. dosar - la data de 25.03.2008, reclamanții, G, și au chemat în judecată pârâții Primăria Municipiului T - Comisia Tehnică de Aplicare a Legii nr.10/2001 și Primarul Municipiului T, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea în natură a apartamentelor din imobilul situat în T,-, iar în subsidiar, dacă restituirea în natură nu este posibilă pentru o parte sau întregul imobil, să se dispună acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii ori acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că prin notificarea nr. 1191/2001 defunctul și reclamanta au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în T, -. Imobilul a cărui restituire se solicită este înscris în CF nr. 1709
Deși au depus la dosarul administrativ nr. 1715 întocmit de către Comisia Tehnică de aplicare a Legii nr. 10/2001 în temeiul notificării formulate toate actele prevăzute de către lege, respectiv înscrisurile care atestă calitatea lor de persoane îndreptățite, precum și înscrisuri cu privire la imobil, precum și toate celelalte înscrisuri solicitate de către comisie, aceasta a refuzat în mod sistematic și abuziv soluționarea notificării formulate invocând în mod repetat necesitatea completării dosarului administrativ cu diverse înscrisuri.
Mai mult, reclamanții au depus în cursul anului 2007 numeroase cereri prin care au solicitat soluționarea dosarului administrativ cu înscrisurile aflate la dosar și emiterea unei dispoziții motivate de către Primarul Municipiului T, conform prevederilor Legii nr. 10/2001; însă toate aceste solicitări nu s-au soldat cu nici un răspuns din partea Comisiei tehnice de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul primăriei Municipiului
De asemenea, s- solicitat ca în soluționarea cauzei să se aibă în vedere și decizia nr. 20/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12.11.2007, privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la aplicarea disp. art. 26 alin 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în legătură cu stabilirea competenței instanței de a judeca pe fond contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care se solicită restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv sau în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare, decizie care, potrivit art. 329 alin 2 din proc.civ. are caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești.
Potrivit art. 21 alin 1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, "Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a acestei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public vor fi restituite persoanei îndreptățită, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată o organelor de conducere ale unității deținătoare".
În legătură cu ducerea la îndeplinire a acestei dispoziții, prin art. 22 alin. 1 din aceeași lege se prevede că" persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni (prelungit, succesiv, prin ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 109/2001 și nr. 145/2001) de la data intrării în vigoare prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului", precizându-se, totodată, că "în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil".
Totodată, prin art. 26 alin. 3 din legea menționată s-a precizat că "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată, de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Or, din moment ce s-a reglementat că deciziile, respectiv dispozițiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsul art. 2 alin 2 și în art.14 din Legea nr.10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă decizie/dispoziție de restituire în natură. Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, instanța judecătorească, cenzurând decizia/dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legii, o va anula, dispunând ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil.
O astfel de soluție se impune și pentru că, în îndeplinirea atribuției de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurii reparatorii prin restituirea în natură imobilului, judecătorul are a și asupra eficienței soluției pe care o adoptă, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea deținătoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire.
Ca urmare, în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.
De altfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, precum și respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau prematuri introdusă ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte.
În același timp, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din proc.civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici-o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. 2, că nici-o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Primarul Municipiului T și Primăria Municipiului T au formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamanților ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare, pârâții invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului T - Comisia tehnică de aplicare a Legii nr. 10/2001 având în vedere faptul că în litigiile privind Legea nr. 10/2001 calitate procesuală pasivă poate avea doar Primarul Municipiului Pârâții invocă de asemenea excepția de prematuritate a introducerii cererii de chemare în judecată, deoarece petenții nu au completat dosarul administrativ cu actele solicitate.
Pârâții menționează faptul că, prin adresele nr. - 6420/06.04.2004 respectiv -6420/1715/04.02.2006, reclamanților li s-au solicitat în completarea dosarului administrativ de aplicare a Legii nr. 10/2001 depunerea sentinței pronunțate în urma procesului înaintat de reclamanții și soția, cu și pentru dreptul de proprietate, înscris în CF nr. 1709, partea a II-a la nr.. 9. De asemenea, arată pârâții, faptul că numele persoanelor revendicatoare trebuie să fie același în toate actele aflate la dosar, precum și că trebuie scrise cu aceeași ortografie. Pârâții arată că soluționarea pe cale administrativă respectiv a dosarului având ca obiect revendicarea imobilului din prezenta speță nu a fost posibilă deoarece acesta trebuie completat cu actele mai sus menționate, fundamentarea și emiterea dispoziției fiind condiționată de actele respective.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
În probațiune au fost depuse: copie act identitate; certificat deces; certificat moștenitor nr. 58/29.06.2007; notificarea nr. 1191/12.11.2001; extras CF 1709 T; copie act identitate.; referat nr. 1715/07.10.2003; proces verbal nr. 4460/27.05.1986; proces verbal din 10.03.2003; raport de evaluare din martie 2004; extras CF 70281 T, schițe plan.
Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr. 878 din 4.03.2009 pronunțată în dosar nr-, a admis acțiunea formulată de reclamanții, G, și în contradictoriu cu Primarul Municipiului T, a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite a accede la beneficiul măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr.10/2001 republicată și-n consecință: a propus acordarea de despăgubiri în condițiile titlului VII apartenent Legii nr.247/2005 modificată prin OUG nr.14/2007 pentru imobilul situat în T,-, înscris în CF 1709 T nr. top 6042/2 casă și curte în suprafață de 366. expropriat.
Totodată, a obligat pârâtul Primarul Municipiului T, în calitate de reprezentant al unității notificate ca, la rămânerea irevocabilă a hotărârii, să transmită dosarului Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit procedurii configurate de același titlu VII apartenent Legii nr.247/2005.
Din actele și lucrările dosarului, Tribunalul Timiș a reținut că prin excepțiile invocate prin întâmpinare de către pârât și care, în fapt, se circumscriu apărărilor formulate în cuprinsul actului procedural. În adevăr, Primăria Municipiului T - Comisia tehnică de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu se verifică a avea legitimare procesuală pasivă în speță ci numai Primarul Municipiului T, în calitatea sa de reprezentant al unității deținătoare, învestită cu soluționarea notificării, potrivit art.22 din legea nr.10/2001 republicată.
În ceea ce privește prematuritatea formulării unui astfel de demers judiciar, tribunalul reține, în acord cu petiționarii, că este învestit cu acțiune îndreptată contra refuzului nejustificat al unității deținătoare de a soluționa (la aproximativ 7 ani de la data formulării notificării), cererea acestora de retrocedare în natură a imobilului ce face obiectul notificării, sau, în subsidiar, cu acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. Încă anterior publicării Deciziei dată în interesul legii cu nr. 20/19.03.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție și obligatorie în virtutea art. 329 alin.3 din codul d e procedură civilă, instanțele judecătorești au sancționat tergiversarea nejustificată a etapei administrative a procedurii speciale reglementată de legea nr.10/2001, și, respingând excepțiile de prematuritate invocate în apărare, au obligat entitățile învestite cu soluționarea notificărilor să le rezolve, invocând în sprijinul acestei teze, și dreptul de acces la justiție, reglementat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu atât mai mult, în urma pronunțării acestei decizii în interesul legii, în scopul accelerării procedurii speciale instituite de legea nr.10/2001, s- conferit instanțelor de judecată, și prerogativa soluționării pe fond a unor asemenea cereri, îndreptate contra refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Reclamanții, G, și își legitimează vocația de a accede la beneficiul măsurilor reparatorii reglementate de legea nr.10/2001 republicată, în accepția art. 3 lit. a și 4 alin. 1 și 2 din lege, având calitatea de soție supraviețuitoare, și, respectiv, de descendenți ai defunctului proprietar tabular, potrivit certificatului de moștenitor autentificat sub nr. 58/29.06.2007 de BNP -( fila 10).
Din analiza cărții funciare in extenso cu nr. 1709 T, coroborată cu Tabelul cuprinzând proprietarii de teren și construcții din expropriați prin Decretul Prezidențial nr.44/3.02.1986 și cu Procesul-verbal nr. 4460/27.05.1986 ( filele 42-57), tribunalul reține că, în adevăr, imobilul situat în T,-, înscris în CF nr. 1709 T sub nr. top 6042/2 casă și curte în suprafață de 360. proprietatea lui și (pozițiile B 7-8) a fost expropriat în anul 1986, trecând în proprietatea Statului Român (poziția ).
Împrejurarea că la poziția B9 este notat un proces intentat de anumite persoane fizice contra proprietarilor tabulari nu are relevanță sub aspectul dovedirii proprietății, de vreme ce, nu numai în cartea funciară, dar și în decretul prezidențial de expropriere, și în procesul-verbal întocmit în acest sens, sunt evidențiați proprietarii de la pozițiile B7-8 - reclamanta și autorul celorlalți petiționari - (decedat în anul 2007). altfel, în favoarea acestora operează o prezumție de proprietate a imobilului în discuție ce nu a fost înlăturată printr-o probă contrară de către pârât. În acest sens sunt și dispozițiile art. 24 apartenente Legii cu nr. 10/2001 republicate, potrivit cărora, "În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actulnormativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.În aplicarea prevederilor alin.(1), și în absența unor probe contrare,persoana individualizată în actul normativ sau de autoritateprin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar", precum și normele interpretative ale textului de lege, aprobate prin HG nr.250/2007. în care apare ca nejustificată poziția pârâtului de a le solicita petiționarilor, depunerea la dosarul administrativ a soluției date în urma disputei procesuale notată în CF nr. 1709 T la poziția B9.
Ulterior exproprierii, casa a fost demolată, iar terenul a fost transnotat în altă carte funciară și ocupat aproape în totalitate de construcții noi (blocuri), astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului administrativ, necontestate, de altfel, de petiționari (a se vedea filele 58-60, 128-129). În atare situație, tribunalul apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile art.11 alin. 4 și 5 apartenente Legii nr.10/2001 republicate, și care spun că "În cazul in care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupa funcțional întregul teren afectat, masurile reparatorii se stabilesc in echivalent pentru întregul imobil. Valoarea construcțiilor expropriate si demolate se stabilește potrivit valorii de piața de la data soluționării notificării, stabilita potrivit standardelor internaționale de evaluare in funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului. Totodată, alin.7 și 8 ale aceluiași articol prevăd că " In situațiile prevăzute la alin. (2), (3) si (4) valoarea masurilor reparatorii in echivalent se stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a parții din imobilul expropriat - teren si construcții - care nu se poate restitui in natura, stabilita potrivit alin. (5) si (6). (8) In situațiile prevăzute la alin. (2), (3) si (4), masurile reparatorii prin echivalent vor consta in compensare cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent de către entitatea investita potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate in condițiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.
Din lecturarea dispozițiilor legale antecitate, în corelație cu cele ale art.1 alin. 2 și alin. 3 teza a doua din legea nr.10/2001 republicată, rezultă că întreaga metodologie de stabilire a măsurilor reparatorii ce se acordă în echivalent (evaluarea, scăderea despăgubirilor primite - dacă se face dovada achitării acestora proprietarilor expropriați, etc.), se face potrivit legii speciale, care, în speță se verifică a fi Titlul VII apartenent legii nr.247/2005, modificată prin OUG nr.14/2007. Ceea ce îngăduie și obligă la a se conchide că, după apariția legii nr.247/2005, excede prerogativelor instanței (cât și entității învestite cu soluționarea notificării) cuantificarea măsurilor reparatorii în echivalent ce urmează a fi stabilite și acordate în cadrul unei proceduri speciale (supuse de asemenea controlului judecătoresc al instanțelor de contencios administrativ).
Singura excepție prevăzută de legiuitor este măsura acordării în compensare, cu acordul persoanelor îndreptățite a unor bunuri sau servicii (în speță, reclamanții au solicitat prin acțiunea introductivă atribuirea unor astfel de bunuri, exprimându-și implicit acordul și preferința pentru o așa măsură reparatorie), și care este de competența entității învestite cu soluționarea notificării, așa cum rezultă din prevederile clare și nesusceptibile de alte interpretări ale art.1 alin.2 și alin. 3 teza întâi, precum și a disp. art.1.7 din normele interpretative aprobate prin HG nr.250/2007. Numai că, în speță, prin procesele-verbale întocmite în condițiile art. 1 alin. 5 din lege, pârâtul afirmă că nu deține bunuri disponibile ce pot fi acordate în compensare ( filele 79-82). În atare situație, cum petiționarii nu au contestat în fața instanței de contencios administrativ aceste procese-verbale (potrivit art.10 alin.1 din legea nr.554/2004, dat fiind că competența disponibilizării unor astfel de bunuri din domeniul privat sau public al unității administrativ-teritoriale aparține, după caz, consiliului local sau consiliului județean, în virtutea atribuțiilor conferite de art. 36 și 91 din legea nr.215/2001), și nici nu au identificat ei înșiși asemenea bunuri disponibile cu privire la care să solicite, aceleiași instanțe, includerea în tabelele supra anunțate, devine îngăduită și concluzia că cei dintâi au a se mulțumi cu celelalte măsuri reparatorii în echivalent propuse de legiuitor. De altfel, tribunalul observă că aceasta se privește a fi și ultima lor voință, obiectivată în corpul concluziilor scrise depuse la dosar.
Împotriva sentinței civile nr. 878 din 4.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a declarat apel Primarul municipiului solicitând schimbarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamanți ca fiind prematură, netemeinică și nelegală.
Apelantul a arătat că în mod greșit s-a stabilit că reclamanții au calitate de peroane îndreptățite la măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, deoarece aceștia nu și-au completat întregul dosar administrativ cu cele solicitate de către Comisia Tehnică.
De asemenea s-a arătat că prima instanță nu a ținut cont de împrejurarea că numele persoanelor revendicatoare trebuie sa fie aceleași în toate actele aflate la dosar.
Examinând apelul prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzute de art.287 și urm. Cod pr.civilă se reține că acesta este neîntemeiat.
În mod corect Tribunalul Timișa reținut că reclamanții au calitatea procesuală activă justificată prin actele de stare civilă și certificatul de calitate de moștenitor nr. 58 din 29.06.2007 iar acțiunea acestora nu este prematură deoarece au formulat notificare încă din anul 2001, la care au atașat acte justificative însă nici până în prezent această notificare nu a fost soluționată.
-se justiției tocmai pentru a se opri această tergiversare nejustificată a soluționării cererii reclamanții s-au conformat normelor constituționale și comunitare privind accesul la justiție iar soluția Tribunalului Timiș, de admiterea acțiunii, conform dispozitivului hotărârii a dat satisfacției principiului accesului liber la justiție și valorificării drepturilor civile subiective, în conformitate cu dispozițiile reglementărilor speciale.
Din această perspectivă criticile formulate în apel nu sunt susținute de probele din dosar, ipoteză în care apelul Primarului municipiului va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de către Primarul municipiului T, împotriva sentinței civile nr. 878 din 4.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red LL/ 23.11.2009
Dact. NF/23.11.2009
Ex.2
Tribunalul Timiș Președinte.
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat
