Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 38/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 38/
Ședința publică din 18 februarie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Paulina Georgescu
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea:
- apelului civil declarat de reclamanta, domiciliată în I,-,.6;
- cererii de aderare la apel formulată de reclamanta, domiciliată în B,-, sect. 1,
în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 1911 din 26 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, Secția civilă, în dosarul nr- (nr. în format vechi 2796/2006), având ca obiect contestație în temeiul Legii 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru apelanta reclamantă, cât și pentru intimata reclamantă, conform împuternicirii avocațiale nr. 453/2008, depusă la dosar, iar pentru intimații pârâți, răspunde avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 75578 din 18.02.2008, pe care o depune la dosar (în anexă, chitanța nr. - din 26.06.2006 - onorariu avocat în sumă de 400 lei).
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Apărătorul intimaților pârâți depune la dosar întâmpinare. Precizează că un exemplar de pe întâmpinare l-a înmânat doamnei avocat.
. fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri, cât și asupra cererii de aderare la apel formulată de reclamanta.
Avocat, solicită admiterea cererii de aderare la apel, formulată de reclamanta. Învederează că din eroare a fost declarat apel numai de către pârâta, însă, concomitent a fost formulată și cererea de aderare la apel. Este de părere că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 48(2) din Codul d e procedură civilă, având în vedere natura raportului de drept succesoral, declararea apelului chiar și de către una dintre părți este suficientă, profită și se răsfrânge și asupra celorlalte.
Pe fondul cauzei, pune următoarele concluzii:
Consideră hotărârea atacată ca fiind nelegală și netemeinică.
Solicită, în principal, admiterea apelului formulat de și și schimbarea în tot sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, anulării dispoziției de respingere a notificării și obligării pârâților la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc în cuantum de 2.247.178 lei, astfel cum rezultă din Raportul de expertiză administrat în cauză, întocmit de expert.
În subsidiar, solicită admiterea apelului și desființarea sentinței apelate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe - Tribunalul Constanța.
Solicită instanței să constate că în considerentele sentinței instanța de fond omite să constate limitarea obiectului cauzei la situația lotului nr. 36 asupra căruia poartă dispoziția de respingere și introduce considerente generale privind situația ambelor loturi, ceea ce demonstrează caracterul generic și necircumstanțiat al considerentelor pentru care acțiunea a fost respinsă.
De asemenea, s-a considerat în mod nelegal că nerealizarea condiției de construire pe terenul obiect al acțiunii, indiferent de natura fortuită sau natura culpabilă a cauzei nerealizării acesteia, conduce, potrivit voinței exprimate de părți, la "revocarea" contractului de vânzare-cumpărare.
S-a considerat fără temei că prin clauzele inserate în contractul de vânzare-cumpărare ce reprezintă titlul de proprietate al autorului reclamantelor s-a introdus un pact comisoriu expres de gradul patru, care are ca efect "revocarea" de drept a contractului, fără a mai fi necesară intervenția instanței de judecată; că nu mai are relevanță nici măcar modalitatea faptică în care proprietarul a reintrat în posesia terenului.
Sancțiunea juridică civilă a rezoluțiunii unui contract trebuie să fie personală - această condiție nu este îndeplinită pentru considerentul că nu există nici o manifestare de voință a vânzătorului în sensul aplicării respectivei sancțiuni față de cumpărător.
Decizia nr. 22043 din 24 octombrie 1958 este una de generalitate și lipsită de orice element de individualizare privind pe titularii respectivelor contracte. În perioada de timp de peste 30 de ani (1926-1958) nu a existat nici o manifestare de voință și nici o dovadă reală privind intenția sau faptul rezoluțiunii și preluării de drept civil a terenului de către fostul vânzător.
Sancțiunea civilă a rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare pentru neîndeplinirea unei obligații de către cumpărător este una prescriptibilă, în termenul de prescripție de zece ani instituit de art. 1900 alin.1 Cod civil. Neexistând nici măcar o astfel de manifestare de voință din partea vânzătorului înlăuntrul termenului de prescripție, Decizia nr. 22043 din 24 octombrie 1958 apare ca fiind lipsită de orice valoare și efecte juridice în planul dreptului și circuitului juridic civil.
În contractul ce reprezintă titlul de proprietate al autorului reclamantelor și în toate actele normative ale vremii care guvernau aceste contracte se stipula expres că "neconstruirea în termenul convenit se va stabili de Administrația Comunală prin delegații ei, prin încheiere de proces verbal de către o din care neapărat va face parte și un proprietar din oraș". Nu exista nici un astfel de act.
Sunt nelegale toate considerentele privind caracterele și condițiile rezoluțiunii de plin drept a contractului, urmare inserării unui pact comisoriu de gradul patru.
Consideră că decizia nr. 22043 din 24 octombrie 1958 a Sfatului Popular al Orașului C, unica manifestare a fostului vânzător față de autorul reclamantelor, este un act samavolnic de preluare abuzivă și fără nici un temei sau titlu a proprietății de către regimul comunist.
Această situație juridică a fost constatată și sancționată și în alte cauze similare privind loturi de teren Stațiunea și a fost calificată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - instanța de recurs în materie - ca reprezentând o nesoluționare a fondului cauzei în termenii și conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Instanța supremă a dispus în această situație trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunal - instanța de fond.
Apărătorul intimaților pârâți, având cuvântul, solicită respingerea ca nefondat a apelului formulat de apelanta reclamantă, cât și a cererii de aderare la apel, formulată de reclamanta.
Solicită cheltuieli de judecată, astfel cum au fost dovedite.
Consideră că se află în prezența unui pact comisoriu de gradul patru, situație în care contractul se considera reziliat de plin drept, fără nici un fel de formalitate sau intervenție a instanței judecătorești.
Motivarea reclamantelor este contradictorie, întrucât, în opinia lor, rezilierea nu se putea produce decât pe cale judecătorească, motivare ce lipsește de eficiență juridică această clauză, care se referea tocmai la evitarea oricăror formalități.
Decizia nr. 22043 din 24 octombrie 1958 nu face altceva decât să constate intervenită de drept rezilierea, și nu produce prin ea însăși încetarea efectelor contractului.
Chiar dacă s-ar invoca vreo cauză de forță majoră, aceasta nu poate fi reținută, în condițiile în care cumpărătorul nu și-a respectat obligația într-un termen de șase ani, prelungit ulterior, astfel că nerespectarea obligațiilor de construire are drept efect desființarea necondiționată a convenției de îndată ce au expirat cele două termene susmenționate.
În același timp, trebuie avută în vedere și data încheierii contractului, respectiv 1926, data la care al doilea război mondial nu începuse, România intrând în război la data de 21 iunie 1941, astfel că rezultă un termen de cinci ani în care reclamanții nu au întreprins vreun demers din care să rezulte intenția lor de a edifica construcția la care s-au obligat.
Mai mult, această construcție putea fi edificată după terminarea războiului, lucru nerealizat de reclamanți.
Solicită a se observa că, în aceste condiții, în mod corect s-a reținut că nu a operat o preluare abuzivă, astfel încât să fie incidente dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr-, reclamantele și au contestat dispoziția nr. 1782/21.06.2006 emisă de primarul Municipiului C, solicitînd anularea acesteia și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele notificate, respectiv lotul de teren nr. 28 - 525,60 mp. Și lotul nr. 36 - 525,45 mp. Din careul 40 din Stațiunea. În principal s-a solicitat un lot de teren similar iar în subsidiar despăgubiri bănești.
În motivare au arătat că au calitatea succesori ai proprietarilor și
Au mai arătat că Decizia nr.22043/24.10.1958 a Sfatului Popular al Orașului C nu poate avea valoarea unui act juridic de rezoluțiune a contractelor de vînzare-cumpărare nr. 1615/1926 și 2219/1925, nefiind întrunite condițiile rezoluțiunii întrucît nu s-a respectat termenul de prescripție de 3 ani, pactul comisoriu nu era de gradul IV, nu a avut un caracter personal, nu a devenit opozabilăerga omnes. Reclamantele au susținut că această decizie constituie un act administrativ abuziv de preluare a terenurilor, neavînd temei juridic.
În dovedire a depus înscrisuri.
Pîrîtul a depus întîmpinare și documentația care a stat la baza emiterii dispoziției contestate.
În întîmpinare s-a susținut că respectivele contracte de vînzare-cumpărare, prin care s-a dobîndit dreptul de proprietate asupra terenurilor revendicate, cuprindeau obligații care nu au fost îndeplinite și un pact comisoriu de gradul IV care a fost valorificat.
Solutionând pe fond cauza, Tribunalul Constanțaa pronunțat sentința civilă nr.1911 din 26 octombrie 2007, prin care a respins ca nefondată actiunea formulată de relcamantele și în contradictoriu cu pârâtii Primarul Municipiului Constanta și Municipiul C prin Primar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a retinut că în cauză operează pactul comisoriu de gradul IV - contractul de vânzare-cumpărare nr.1615/1926 a fost desființat de drept nefiind necesară interventia justiției și drept urmare în speță nu sunt incidente dispozițiile Legii nr.10/2001.
În termen legal, împotriva sentintei civile nr.1911 din 26 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanta, au declarat apel, reclamantele și, ca fiind nelegală și netemeinică.
Motivează apelul arătând că în mod gresit instanța de fond a retinut că în speță nu sunt incidente dispozițiile Legii nr.10/2001, ci a rezolutiunii contractului de vânzare-cumpărare urmare a pactului comisoriu de gradul IV.
S-a considerat în mod nelegal că nerealizarea condiției de construire pe terenul obiect al actiunii, indiferent de natura fortuită sau natura culpabilă a cauzei nerealizării acesteia, conduce, potrivit vointei exprimate de părti la rezolutiunea contractului de vânzare-cumpărare.
Sanctiunea civilă a rezolutiunii unui contract trebuie să fie una personală, această condiție nu este îndeplinită pentru considerentul că nu există absolut nici o manifestare de voință a vânzătorului în sensul aplicării acestei sanctiuni față de cumpărători.
Decizia nr.22043/1958 este una generală și lipsită de orice element de individualizare pentru terenurile respectivelor contracte.
Această sanctiune civilă a rezolutiunii este una prescriptibilă în sensul că potrivit art.1900 al.1 cod civil "actiunea pentru nulitatea unei conventii sau pentru stricarea unei conventii se prescrie prin 10 ani, în toate cazurile când legea nu dispune altfel".
Nu se poate sustine că această sanctiune a intervenit automat neexistând măcar o manifestare de voință din partea vânzătorului.
Decizia nr.22043 din 24 octombrie 1958 emisă de fostul S popular al Orasului Constanta în baza căruia a fost desființat de drept contractul de vânzare-cumpărare este unica manifestare de voință a fostului vânzător față de autorul apelantei, este un act samavolnic de preluare abuzivă, fără nici un temei sau titlu a proprietății autorului ei.
Această situație juridică a fost constatată și sanctionată în alte cauze similare privind loturi de teren din statiunea și a fost calificată de către Înalta Curte de Casatie și Justitie ca reprezentând o nesolutionare a fondului cauzei în temeiul și conform dispozițiilor Legii nr.10/2001.
Față de cele mentionate mai sus a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentintei apelate, în sensul admiterii actiunii așa cum a fost formulată.
În baza art.293/4 Cod pr.civilă reclamanta a aderat la apelul formulat de către reclamanta solicitând în principal admiterea apelului, schimbarea în tot a sentintei apelate, în sensul admiterii actiunii astfel cum a fost formulată și precizată și a anulării dispoziției de respingere a notificării și obligării pârâtilor la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc în cuantum de 2.247.178 lei.
Analizând sentința apelată în baza motivelor de apel formulate, curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele:
Reclamantele și au dedus judecătii, încălcarea dreptului lor de proprietate asupra unor terenuri reprezentând lotul 28 în suprafață de 525,60 mp și lotul 36 în suprafață de 525,45 mp din careul 40 din statiunea.
Reclamantele s-au legitimat ca succesoare ale autorilor lor și.
În baza contractului de vânzare-cumpărare nr.1615/1926 autorul reclamantelor a cumpărat de la Primăria C un teren în suprafață de 525,60 mp constituind lotul nr.28 în statiunea și prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2219/1925 s-a cumpărat tot de la Primăria Constanta un teren în suprafață de 525,60+ mp situat în lotul 36, statiunea.
În cuprinsul contractului este înserată clauza conform căreia cumpărătorul este obligat să construiască o casă de locuit sau în conformitate cu planurile aprobate de Administratia Municipală în termen de 6 ani cu începere din momentul autentificării contractului.
De asemenea este instituită obligatia cumpărătorului de a contribui cu din toate cheltuielile edilitare făcute de Primăria Municipiului Constanta pe trotuarul și pe strada din directa terenului cumpărat.
Condițiile generale prevăzute în contract contin o clauză conform căruia nerespectarea vreunei obligatii asumate de cumpărător prin acest act atrage rezilierea deplin drept a contractului de vânzare-cumpărare fără nici o altă formalitate sau punere în întârziere, clauză ce constituie un pact comisoriu de gradul gradul IV, desființarea conventiei realizându-se de drept, fără interventia instantei de judecată.
Pactul comisoriu înserat în cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 1926 și 1925 ale autoarei reclamantei, care contin clauza potrivit căreia vânzarea se desființează, "fără somatie, judecată și fără nici un drept de despăgubire pentru cumpărător", în cazul în care partea nu își îndeplineste obligatia de a construi în termen de 6 ani este după termenii folositi un pact comisoriu de gradul IV care are drept efect desființarea necondiționată a contractelor de îndată ce a fost expirat termenul de executie, fără ca obligatia să fi fost adusă la îndeplinire.
În prezenta unui asemenea act, rolul instantei de judecată sub aspectul aplicării sanctiunii rezolutiunii, este înlăturat în totalitate, rezolutiunea operează de drept, fără a fi necesară interventia instantei, sanctiunea desființării contractului fiind efectul direct al neexecutării obligatiei debitorului.
De aceea, s-a retinut în mod corect și de către instanța de fond, că nu era necesară interventia instantei pentru a pronunța rezolutiunea contractului,pentru că, prin voința părtilor, s-a renunțat cu anticipatie la caracterul judiciar al rezolutiunii, instanța nu poate aprecia asupra oportunității pronunțării rezolutiunii, ci doar va constata că rezolutiunea contractului a avut loc de deplin drept.
În privința momentului în car are loc desființarea contractului, în cuprinsul căruia a fost înserat un pact comisoriu expres de gradul IV,acesta nu se produce numai ca efect al unei împrejurări obiective - dar și ca efect al manifestării vointei creditorului de a face efectivă această sanctiune.
Manifestarea de voință a creditorului, de a face efectivă sanctiunea rezolutiunii, a fost exprimată în anul 1958, prin decizia nr.22043.
Această decizie nu constituie în sine un act abuziv de nationalizare și de dobândire a proprietății asupra terenurilor de către stat, cum gresit sustine reclamanta, ci reprezintă doar manifestarea de voință a creditoarei Primăria C de a da eficientă pactului comisoriu și de a prelua efectiv în posesia sa terenul în litigiu, întrucît în urma rezolutiunii de deplin drept a contractului de vânzare-cumpărare, terenurile au reintrat în patrimoniul vânzătoarei.
Este adevărat că decizia nr.22043/1958 nu face referire expresă și nu evidentiază parcelele de teren ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu autorii reclamantilor, dar identificarea acestora este lesne de făcut, pentru că din actele depuse rezultă că cele două parcele vândute acestora, facparte din suprafata de teren cuprinsă între și Marea Neagră, cedată de Ministerul Domeniilor Comunei Constanta în 1905.
Până în momentul emiterii deciziei nr.22043/1958, prin care creditoarea și-a manifestat expres și neîndoielnic vointa de a da eficientă pactului comisoriu, debitorul putea executa în mod valabil obligatia asumată, având în vedere că România a intrat în război în anul 1941 și a durat până în anul 1945, ori putea face dovada că deși a încercat să-și execute obligatia, a fost împiedicat de creditor,ori de o cauză de forță majoră.
Ori, în cauză, se retine că reclamanta nu a făcut dovada că autorul ei a fost împiedicat să construiască câte o casă pe cele două loturi cumpărate sau că, în urma demersurilor efectuate pentru eliberarea autorizatiei de constructie, i s-au respins cererile de către organele în drept de la acea vreme.
Se retine, pentru considerentele expuse mai sus și pe care nu le vom relua că cele două parcele de teren nu au fost preluate abuziv de către stat de la autorii reclamantei, prin decizia 22043/1958 și urmare a rezolutiunii de drept a contractelor de vânzare-cumpărare, autorii reclamantei au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, situație în care reclamantele nu sunt îndreptățite la restiuirea în natură sau prin echivalent a celor două suprafete de teren, în condițiile Legii nr.10/2001 așa cum s-a retinut corect în dispoziția nr.2782 din 21 iunie 2006 emisă de Primarul Municipiului Constanta și de către instanța de fond, prin sentința civilă nr.1911 din 26 octombrie 2007.
În concluzie, în speță nu sunt incidente dispozițiile Legii nr.10/2001 reclamanta neavând calitatea de persoane îndreptățite și de proprietare ale celor două terenuri.
În privința termenului de prescriptie de 10 ani prevăzut de art.1900 al.1 Cod civil pentru neîndeplinirea obligatiei de către cumpărător, se constată că acesta nu operează dat fiind pactul comisoriu de gradul IV invocat în cele două contracte de vânzare-cumpărare.
Avându-se în vedere cele mentionate, curtea în baza art.296 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantele reclamante împotriva sentintei civile nr.1911 din 26 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul civil declarat de reclamanta, domiciliată în I,-,.6 și de reclamanta, domiciliată în B,-, sect. 1, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 1911 din 26 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, Secția civilă, în dosarul nr- (nr. în format vechi 2796/2006).
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,azi 18.02.2008.
Președinte Judecator
Grefier
- -
jud.fond:
red.dec.jud./01.04.2008
tehnored.gref. - 15.04.2008/ 6 ex.
Președinte:Paulina GeorgescuJudecători:Paulina Georgescu, Vanghelița Tase
