Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 417/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1204/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.417
Ședința publică de la 29 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței civile nr.254/F din 31.03.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI.
are ca obiect - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns apelanta-pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, intimata-reclamantă și intimata-pârâtă Primăria comunei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că apelanta pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a solicitat judecata în lipsă.
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, conform art.242 pct.2 din Codul d e procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și reține dosarul în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16.12.2001 sub nr.102/2002, pe rolul Tribunalului Ialomița, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtele S și PRIMĂRIA COMUNEI, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care pârâtele să fie obligate să-i restituie în natură clădirea din zid acoperită cu tablă, presa de ulei și terenul de 3000. aferent acestei construcții, care au aparținut bunului său, situate în prezent în spatele Circ.Medicale din, județ
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr.10/2001.
Prin motivele de fapt ale acțiunii, reclamanta a susținut că imobilul a cărui restituire o solicită a aparținut bunicului său și a fost preluat abuziv de stat în baza Decretului nr.111/1951. După apariția Legii nr.10/2001, a notificat ambele pârâte în vederea restituirii imobilului, acestea refuzând însă să soluționeze cererea sa.
Pârâta Sad epus la doar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că este o societate privatizată integral, situație în care se aplică dispozițiile art.27 din Legea nr.10/2001, iar reclamanta nu poate beneficia decât de restituirea prin echivalent a terenului menționat în acțiune.
Cu privire la construcție și presa de ulei, solicitate de reclamantă, pârâta a susținut că nu se află în patrimoniul său, vechea construcție fiind distrusă în urma unui incendiu, iar clădirea existentă în prezent pe teren fiind construită în totalitate de către societatea pârâtă.
Prin sentința civilă nr.657/F/17.06.2002, Tribunalul Ialomițaa respins acțiunea reclamantei, ca fiind neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că bunurile solicitate de reclamantă prin acțiune, au fost proprietatea numitului, au fost trecute în proprietatea statului potrivit Decretului nr.111/1951 și au fost transferate în folosința fostului S Popular al Comunei, în baza deciziei nr.225/31.07.1956 a Secției Financiare a fostei Regiuni
A reținut, totodată, că potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, reclamanta este nepoata celui deposedat de bunurile în cauză, dovedindu-și astfel calitatea procesuală activă.
Pe de altă parte, s-a reținut că pârâta Saf ost privatizată în totalitate și are în proprietate exclusivă, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria nr.022/7.08.2001, un teren în suprafață totală de 63180,5. suprafață care include și terenul revendicat de reclamantă prin acțiune, astfel cum rezultă din adresa nr.725/22.11.2001 eliberată chiar de pârâtă.
Cu privire la construcția existentă în prezent pe teren, s-a reținut că aceasta nu este una și aceeași cu cea menționată de reclamantă în acțiune, susținere confirmată și de pârâta Primăria prin adresa nr.757/5.06.2002.
În raport de această situație de fapt, s-a apreciat de tribunal că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art.27 alin.1 din Legea nr.10/2001, restituirea putându-se face numai prin măsuri reparatorii în echivalent, ținându-se seama de opțiunea persoanei îndreptățite și cu respectarea procedurii reglementată de același act normativ.
Cum reclamanta, atât prin cererea introductivă, cât și prin revenirile ulterioare, a înțeles să solicite, în exclusivitate, restituirea în natură a bunurilor menționate în acțiune, tribunalul a considerat că se impune respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr.33/30.01.2003 s-a dispus de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă respingerea apelului, ca fiind nefondat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că vechea construcție solicitată de reclamantă prin acțiune nu mai există și în condițiile în care pârâta era privatizată integral la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, în mod corect prima instanță a reținut netemeinicia acțiunii reclamantei.
Și împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta reclamantă, învederând că pârâta a prezentat la dosar un certificat al dreptului de proprietate asupra unui teren de 63100. dar nu a depus înscrisuri care să ateste că respectiva clădire din zid acoperită cu tablă a fost incendiată, precum și actul de construcție al noii clădiri. A solicitat restituirea clădirii și a terenului aferent în suprafață de 3000. în natură, iar în subsidiar, restituirea prin echivalent.
Prin decizia civilă nr.1410/8.02.2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de apel nu s-a preocupat de identificarea imobilului care a făcut obiectul preluării de către stat și nu a stabilit care este persoana deținătoare a construcției.
S-a considerat că instanța de judecată nu a avut un rol activ în soluționarea cauzei, astfel cum impuneau dispozițiile art.129 alin.5 Cod de procedură civilă, situație în care se impune trimiterea cauzei pentru rejudecare, instanța trebuind să stabilească cu claritate situația de fapt și să dispună efectuarea unei expertize pentru identificarea și individualizarea imobilului în litigiu, numai astfel putându-se stabili dacă clădirea revendicată există și este aceeași cu cea deținută de societatea pârâtă.
În apel după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă sub nr.7933/2003, iar prin decizia civilă nr.567/28.11.2006, s-a dispus din nou respingerea apelului formulat de apelanta reclamantă împotriva sentinței instanței de fond, ca fiind nefondat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, deși Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus prin decizia de casare efectuarea unei expertize care să stabilească dacă clădirea revendicată există și este aceeași cu cea deținută de societatea pârâtă, o astfel de verificare nu este de natură a schimba soluția primei instanțe, în raport de dispozițiile art.29 alin.3 ale Legii nr.10/2001, care reglementează restituirea imobilelor evidențiate în patrimoniul societăților comerciale privatizate.
S-a considerat că neefectuarea raportului de expertiză în rejudecare nu încalcă dispozițiile art.315 Cod de procedură civilă, cu motivarea că o astfel de probă nu ar putea determina o altă situație de fapt care să modifice soluția pronunțată în cauză cu privire la teren și construcție.
În ceea ce privește cererea de restituire în natură a presei de ulei, situată în clădirea revendicată, instanța de rejudecare a apelului a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.6 alin.4 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora "în situația în care utilajele și instalațiile solicitate sunt evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art.21 alin.1 și 2, după stabilirea contravalorii acestora, prin decizia entității implicate în privatizare, se va propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
S-a reținut astfel că și pentru acest capăt de cerere, nu se pot acorda decât despăgubiri, astfel că, indiferent de situația rezultată în urma identificării clădirii și a presei de ulei printr-o expertiză de specialitate, acestea nu pot fi restituite în natură, astfel cum s-a solicitat de reclamantă prin acțiune.
Deși reclamanta a solicitat prin cererea de apel o suprafață mai mare de teren și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în anumite condiții, pentru construcție și terenul care nu se mai poate restitui în natură, instanța de apel a considerat că nu poate analiza această cerere, deoarece părțile nu pot modifica în calea de atac a apelului obiectul acțiunii și nu pot formula cereri noi, potrivit art.294 Cod de procedură civilă.
Și împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin decizia civilă nr.5977/21.09.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza pentru rejudecare la instanța de fond, reținând că instanța de rejudecare a încălcat dispozițiile art.315 Cod de procedură civilă, deoarece nu a dispus efectuarea expertizei de identificare a imobilului și nu s-a preocupat să stabilească persoana deținătoare a acestuia, astfel cum se stabilise, cu putere obligatorie, prin decizia de casare.
În condițiile în care pârâta a susținut că este integral privatizată, instanța de recurs a apreciat că se impune ca în rejudecare să se pună în discuția părților și introducerea în cauză a, chemat să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, conform dispozițiilor Legii nr.10/2001.
Pornind de la necesitatea parcurgerii tuturor gradelor de jurisdicție de către părți, s-a apreciat că se impune trimiterea pentru rejudecare la instanța de fond, respectiv la Tribunalul Ialomița.
La Tribunalul Ialomița, dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției Civile sub nr-, iar la termenul de judecată din data de 5.02.2008 s-a dispus, având în vedere decizia de casare, nr.5977/21.09.2007, introducerea în cauză în calitate de pârâtă a
În rejudecare, s-a pronunțat la data de 27.02.2008 sentința civilă nr.280/F prin care s-a admis acțiunea reclamantei, s-a constatat că aceasta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, constând în acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv - "clădire din zid acoperită cu tablă și presă de ulei (în suprafață de 165.) și teren aferent în suprafață de 2066. aflate în comuna, județ I, moștenire de la, despăgubiri corespunzătoare valorii de piață a imobilelor, stabilită conform art.10 alin.9 din Legea nr.10/2001.
Prin aceeași sentință a fost obligată pârâta să emită decizie în sensul celor constatate și s-a respins acțiunea față de pârâtele - în faliment și Primăria Comunei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că de la autorul reclamantei, au fost preluate de stat, în baza Decretului nr.111/1951, construcția cu destinația de locuință și anexe gospodărești,clădire din zid în care a funcționat până la naționalizare o presă de ulei și terenul pe care s-au aflat acestea, în suprafață de 4000. imobile situate în comuna.
Pentru casa de locuit și terenul aferent în suprafață de 547. s-a reținut că reclamanta a primit despăgubiri în temeiul Legii nr.112/1995, astfel că la momentul apariției Legii nr.10/2001 se punea problema restituirii și a celorlalte imobile, respectiv clădirea presei și presa de ulei, precum și diferența de teren de 3453.
Din acest teren, suprafața de 1387. se afla la data notificării în domeniul public al localității, aflându-se în continuarea terenului pe care este situată construcția ce a avut destinația de casă de locuit și în care funcționează în prezent Dispensarul din comună.
Prin dispoziția nr.87/9.02.2004 emisă de Primarul Comunei, s-a restituit reclamantei în echivalent suprafața de 1387. teren, în conformitate cu dispozițiile art.10 alin.10 și art.26 din Legea nr.10/2001, măsură reparatorie acceptată de reclamantă, situație în care cererea formulată în prezenta cauză împotriva Primăriei Comunei a fost apreciată ca fiind neîntemeiată.
S-a reținut că la data notificării, se afla în posesia pârâtei, în prezent în faliment, clădirea în care a funcționat presa de ulei și terenul în suprafață de 2066. bunuri preluate prin divizare de MINEX
În condițiile în care, la data apariției Legii nr.10/2001, această societate era privatizată integral, s-a considerat de instanța de fond că sunt aplicabile dispozițiile art.29 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001, reclamanta fiind îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzător valorii de piață a acestora.
S-a reținut că potrivit art.29 alin.3 din lege, într-o astfel de situație, măsurile reparatorii se propun de către instituția publică care a efectuat privatizarea, în speță pârâta, căreia îi revine și obligația prevăzută de art.26 din Legea nr.10/2001, respectiv emiterea unei decizii prin care să acorde reclamantei despăgubirile la care este îndreptățită.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S, susținând, în primul rând, faptul că a fost pronunțată cu încălcarea procedurilor prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod de procedură civilă, întrucât, deși s-a dispus citarea sa după introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, cu copie de pe cererea de chemare în judecată și copie de pe decizia de casare, pentru termenul din 19.02.2008, a fost citată fără comunicarea acestor acte de procedură.
Pe fondul cauzei, a susținut că avea obligația de a emite, potrivit legii, decizie motivată pentru propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale modificate și completate, respectiv a Titlului VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției și nu de acordare direct a despăgubirilor, astfel cum s-a dispus prin sentința instanței de fond.
Prin decizia civilă nr.691/A/29.09.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis apelul, a desființat sentința instanței de fond și a trimis cauza pentru rejudecare la același tribunal.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că sentința apelată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art.105 alin.2 Cod de procedură civilă cu raportare la art.90 alin.1 Cod de procedură civilă și art.1141alin.2 Cod de procedură civilă, respectiv cu citarea apelantei fără comunicarea actelor de procedură, respectiv a cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate acesteia.
S-a considerat că în acest fel, s-au încălcat și îndrumările din decizia de casare prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se beneficia de toate gradele de jurisdicție, a se respecta dreptul de apărare și principiul contradictorialității față de pârâta, introdusă în cauză.
Întrucât în ultima decizie de casare s-a reluat și critica privind faptul că nu s-a respectat decizia de casare anterioară, în sensul că nu s-a administrat și o expertiză de identificare a bunurilor revendicate, pentru a se stabili cu certitudine unitatea deținătoare, s-a dispus de instanța de apel ca instanța de fond să administreze și expertize tehnice de identificare a bunurilor și orice probe necesare pentru stabilirea în concret a situației de fapt și de drept a imobilului.
În fond după casare, cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub același număr unic de dosar, iar prin încheierea de ședință din data de 17.02.2009 s-a luat act de faptul că pârâta nu mai are personalitate juridică, fiind dizolvată, lichidată și radiată de la Oficiul Registrului Comerțului I, urmare închiderii procedurii de faliment a acesteia.
Prin sentința civilă nr.254/F/31.03.2009, Tribunalul Ialomița, rejudecând în fond cauza, a admis cererea reclamantei, a constatat că aceasta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, constând în acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv - "clădire din zid acoperită cu tablă și presă de ulei (în suprafață de 165.) și teren aferent în suprafață de 2066. aflate în comuna, județ I, moștenire de la, despăgubiri corespunzătoare valorii de piață a imobilelor, stabilită conform art.10 alin.9 din Legea nr.10/2001; a fost obligată pârâta să emită decizie în sensul celor constatate și s-a respins acțiunea față de pârâta Primăria Comunei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, deși în rejudecare s-a încercat, în lumina deciziei de casare, efectuarea unei expertize tehnice de identificare a bunurilor a căror reconstituire s-a solicitat, nici reclamanta și nici pârâta nu s-au prezentat în instanță și nu au înțeles să avanseze sumele necesare efectuării acestei expertize.
Soluționând cauza pe baza celorlalte probatorii existente la dosar, instanța de fond a reținut că la data apariției Legii nr.10/2001, în a cărei posesie se afla imobilul solicitat de reclamantă, era integral privatizată, ulterior, bunurile ieșind din patrimoniul acesteia, într-o modalitate ce poate fi asimilată înstrăinării, situație în care restituirea în natură a bunurilor nu poate fi dispusă, reclamanta fiind îndreptățită conform art.29 din Legea nr.10/2001 doar la măsuri reparatorii în echivalent.
Conform art.29 alin.3 din aceeași lege, s-a reținut că măsurile reparatorii se propun de către instituția publică care a efectuat privatizarea, în speță, căreia îi revine și obligația prevăzută în art.26 din Legea nr.10/2001, respectiv emiterea unei decizii prin care să acorde reclamantei despăgubirile la care este îndreptățită.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta AVAS criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel s-a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit legea atunci când a obligat apelanta AVAS să emită decizie privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, conform articolului 10 alin.9 din Legea nr.10/2001. Articolul 29 din lege prevede expres obligația AVAS de a emite, în astfel de cazuri, o decizie motivată prin care să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, respectiv, Legea nr.247/2007 Titlul VII.
S-a mai susținut de apelantă că legea prevede pentru restituirea unui astfel de imobil, o procedură administrativă obligatorie,prealabilă sesizării instanței de judecată, pe care intimata reclamantă nu a dovedit că ar fi parcurs-o până la capăt. Deși aceasta a formulat notificare în condițiile Legii nr.10/2001, apelanta nu a soluționat-o în termenul prevăzut de lege deoarece nu au fost anexate și toate actele doveditoare, în conformitate cu dispozițiile articolului 22 și următoarele.
În opinia apelantei, instanța de fond nu putea soluționa cererea de restituire formulată de reclamantă, atâta timp cât nu exista încă, o decizie sau dispoziție motivată prin care AVAS să fi soluționat notificarea reclamantei și nu exista fundament legal pentru a echivala lipsa răspunsului cu o respingere a cererii de restituire.
Pe fondul cauzei apelanta a mai susținut că nu s-au administrat probe din care să rezulte evidențierea imobilului în litigiu în patrimoniul unei societăți comerciale și nici dovezi privind existența fizică a acestuia, pentru a se putea stabili care este instituția obligată la acordarea de măsuri reparatorii, conform Legii nr.10/2001.
În drept apelanta a invocat dispozițiile articolelor 282 și următoarele din Codul d e procedură civilă, Legea nr.10/2001, iar în baza articolului 242 pct.2 din Codul d e Procedură Civilă a solicitat judecarea apelului în lipsă.
Analizând sentința instanței de fond în raport de dispozițiile Legii nr.10/2001 și de criticile dezvoltate de apelanta AVAS, care stabilesc limitele devoluțiunii în prezenta cauză, Curtea va reține că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză a rezultat că intimata reclamantă a formulat în termen legal notificare privind restituirea imobilului în litigiu, cerere nesoluționată de pârâte în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001.
Absența răspunsului AVAS, în calitate de unitate implicată în privatizare, echivalează cu refuzul restituirii imobilului iar reclamanta, în calitate de titular al notificării,se poate adresa instanței de judecată pentru cenzurarea acestui refuz, astfel cum s-a statut cu putere obligatorie prin decizia nr.XX pronunțată la 19.03.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Prin aceiași decizie s-a statuat că într-o astfel de situație cererea echivalează cu o contestație împotriva soluției tacite de respingere a notificării, iar instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond pricina.
Problemele de drept dezlegate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin această decizie sunt obligatorii pentru instanțe, conform dispozițiilor articolului 329 Cod Procedură Civilă, iar motivul de apel prin care se susține nelegalitatea sentinței apelate pentru faptul de a fi soluționat pe fond cererea reclamantei se impune a fi respins ca nefondat.
Nefondată este și critica privind nelegalitatea sentinței instanței de fond, în raport de dispozițiile cuprinse Titlul VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Curtea nu va reține susținerile apelantei, prin care se invocă dreptul intimatei reclamante la acordarea de despăgubiri în conformitate cu dispozițiile cuprinse în titlul VII din Legea nr.247/2005, având în vedere circumstanțele speței deduse judecății și dispozițiile deciziei nr.LII (52) pronunțată la data de 04.06.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție, tot în recurs în interesul legii.
Prin această decizie s-a reținut, cu putere obligatorie pentru instanțele de judecată, faptul că, prevederile cuprinse în articolul 16 și următoarele din Legea nr.247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Înalta Curte de Casație și Justiție a asimilat refuzul unității deținătoare de a soluționa notificările formulate în baza Legii nr.10/2001, în termenul prevăzut de această lege,cu respingerea cererii de restituire și a stabilit prin decizia nr.XX/19.03.2007 dreptul persoanelor interesate de a ataca în instanță acest refuz și obligația instanței de a soluționa pe fond cererea de restituire.
În condițiile în care refuzul pârâtelor de a soluționa notificarea intimatei reclamante a fost atacat în instanță de către aceasta prin acțiunea adresată instanței de fond la data de 15.07.2002 (cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.247/2002 ), înseamnă că, cel mai târziu la această dată, refuzul a fost asimilat, conform deciziei în interesul legii arătate anterior, cu respingerea notificării și este evident că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile articolului 16 și următoarele privind procedura administrativă de acordare a despăgubirilor, apelanta reclamantă fiind îndreptățită conform legii la acordarea de despăgubiri prin echivalent.
A considera altfel și a impune intimatei reclamante alte măsuri reparatorii decât cele prevăzute de lege la data formulării acțiunii, ar reprezenta nu numai o încălcare a dispozițiilor articolului 329 din Codul d e procedură civilă, care reglementează obligativitatea problemelor de drept dezlegate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin recurs în interesul legii,dar și o încălcare gravă a principiului neretroactivității legii civile și a normelor cuprinse în articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor articolului 29 din Legea nr.10/2001 care reglementează situația juridică a imobilelor evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, Curtea reține că pe tot parcursul soluționării cauzei SC SA, în prezent lichidată, a invocat aceste dispoziții legale, susținând că la data apariției Legii nr.10/2001 era o societate privatizată integral, iar imobilul solicitat de intimata reclamantă prin notificare era evidențiat în patrimoniul său.
În dovedirea susținerilor sale SC SA, a depus la dosar actele de privatizare și certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr.002 emis la data de 16.08.2001 (filele 46-60 din dosarul nr.102/2002 al Tribunalului Ialomița ), înscrisuri în raport de care, critica apelantei prin care se susține că nu s-ar fi administrat dovezi din care să rezulte că imobilul era evidențiat în patrimoniul unei societăți privatizate este evident netemeinică.
Referitor la necesitatea efectuării unei expertize de specialitate, care să identifice terenul în litigiu, susținută în finalul motivelor de apel, Curtea reține că o astfel de probă a fost încuviințată de către instanța de fond, în raport de dispozițiile articolului 315 Cod Procedură Civilă și de indicațiile cuprinse în decizia de casare, dar nu s-a putut efectua, din culpa exclusivă a părților, care nu au înțeles să dea curs dispozițiilor instanței de judecată și să achite onorariul de expert.
În aceste condiții, în mod legal instanța de fond a dispus decăderea părților din dreptul de a mai administra o astfel de probă,conform dispozițiilor articolului 170 alin.3 Cod Procedură Civilă și a procedat la soluționarea cauzei pe baza celorlalte dovezi existente la dosar, care dovedeau calitatea intimatei reclamante de persoană îndreptățită la restituire, în condițiile prevăzute de articolul 29 din Legea nr.10/2001.
În apel, cale devolutivă de atac, care ar fi permis apelantei reclamante să solicite suplimentarea probatoriului administrat la instanța de fond, în condițiile prevăzute de articolul 292 alin.1 Cod Procedură Civilă, aceasta nu și-a trimis în instanță un reprezentat care să susțină motivat necesitatea efectuării expertizei și, mai ales, să-și asume obligația achitării onorariului de expert, prin cererea de apel solicitând, ca și la instanța de fond, judecarea cauzei în lipsă.
În aceste condiții și având în vedere dispozițiile articolului 1169 Cod civil, potrivit căruia cel ce face o susținere în fața instanței de judecată trebuie să o și dovedească, Curtea va dispune în baza articolului 296 Cod Procedură Civilă respingerea apelului ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței civile nr.254/F/31.03.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în B,-,.4 Bis,.3,.3,.30, județ B, și intimata pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în comuna, județul
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 29 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
5 ex/14.07.2009
---------------------------------
I -
Președinte:Daniela Adriana BînăJudecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea
