Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 45/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 45/

Ședința publică din 11 februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vanghelița Tase

JUDECĂTOR 2: Paulina Georgescu

Grefier - -

S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelantul reclamant, domiciliat în C,-, - 7,. B,. 1,. 30, județul C, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1755/12.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-,având ca obiect Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelantul reclamant reprezentat de dl. avocat și intimatul pârât reprezentat de d-na avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 1513/ 3.04.2008.

Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.

Grefierul de ședință învederează instanței că s-au primit relațiile solicitate C cu privire la imobilele în litigiu. Mai arată că prin cererea adresată instanței la 11.12.2008 dl. expert a solicitat majorarea onorariului cu suma de 850 de lei.

După referatul grefierului de ședință;

Reprezentantul intimatului pârât depune la dosarul cauzei adresa nr. -/10.02.2009 emisă de Primăria Municipiului C - Direcția patrimoniu, reprezentând lista imobilelor ce ar putea fi atribuite în compensare apelantului reclamant, însoțită de planul de situație cu încadrarea în zonă.

Înscrisurile menționate au fost înmânate și apărătorului apelantului reclamant care nu solicită termen pentru comunicarea acestora, precizând totodată că apelantul reclamant dorește ambele terenuri.

Luând act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat ori înscrisuri de depus, instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Având cuvântul pentru apelantul reclamant, avocatul acestuia pune concluzii de admitere a apelului, desființarea sentinței atacate, admiterea acțiunii reclamantului și obligarea pârâților la atribuirea în compensare a celor două imobile identificate în adresa primăriei pentru primele trei imobile atribuite inițial prin dispoziția primarului dar aflate la acea dată în posesia altor persoane.

Pentru intimații pârâți, apărătorul acestora pune concluzii de admitere a apelului și raportat la răspunsul la interogatoriu.

Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului, iar cu privire la cererea de majorare a onorariului, admite cererea d-lui expert, majorează onorariul de expert cu suma de 850 de lei și pune în vedere apelantului reclamant să plătească această sumă.

CURTEA

Asupra apelului de față;

Prin cererea adresată Tribunalului Constanța, înregistrată sub nr-, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Primarul Municipiului C să îi atribuie în compensare bunuri imobile, echivalent valoric cu bunurile atribuite prin dispoziția nr. 796/2006, care se regăsesc la pozițiile 35 și parțial 23 și 36.

În motivarea cererii a arătat că notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost aprobată, prin dispoziția nr. 796/2006 fiind atribuite în compensare mai multe bunuri imobile. Bunurile au fost atribuite în indiviziune mai multor persoane fizice și juridice. Ulterior, a intervenit un partaj voluntar iar reclamantului i-au revenit bunurile în litigiu, cele care se regăsesc la pozițiile 35 și parțial 23 și 36, cu privire la care a aflat ulterior că în realitate au alt proprietar sau au fost revendicate de alte persoane, fiindu-le retrocedate.Ca urmare a apreciat că primarul trebuie să îi atribuie alte bunuri cu o valoare echivalentă.

Prin precizările depuse de reclamant la termenul din 31.05.2007 acesta a reiterat cererea de obligare a pârâtului de a-i atribui alte bunuri cu valoare echivalentă. Aceleași precizări le-a făcut apărătorul acestuia la același termen, în fața instanței, la solicitarea de a preciza dacă se contestă dispoziția nr. 796/2004 a Primarului Municipiului C.

În cauză s-a administrat și proba cu interogatoriul pârâtului.

Soluționând pe fond cauza, Tribunalul Constanțaa pronunțat sentința civilă nr. 1755 din 12.10.2007, prin care a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în urma soluționării notificării nr. 3646/1001 a fost emisă dispoziția nr. 796/2004 în baza căreia au fost atribuite în indiviziune reclamantului și persoanelor fizice, și " și " mai multe terenuri și anume:

- un teren în suprafață de 713. situat în str. - ( poziția 36 din dispoziție);

- un teren în suprafață de 340,47. situat în C, b-dul - cu str. - ( poziția 23 din dispoziție);

- teren în suprafață de 500,87. situat în b-dul - lângă piața ( poziția 35 din dispoziție).

În urma efectuării partajului voluntar s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra terenurilor mai sus menționate, reclamantului fiindu-i atribuite toate aceste terenuri.

La punerea în posesie s-a constatat că terenurile mai sus menționate au fost atribuite altor persoane conform legii 10/2001.

A emite Primarul Municipiului Coa doua dispoziție înseamnă ca reclamantul să fie în posesia a două titluri de proprietate, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 1 al.2 din Legea 10/2001.

În prezent dispoziția mai sus menționată nu a fost anulată, ea producând efecte juridice.

În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 1755 din 12.10.2007, a declarat apel reclamantul ca fiind nelegală și netemeinică.

Motivează apelul arătând că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul vădit și neîndoielnic al acțiunii, pronunțând o hotărâre nelegală.

În mod greșit instanța de fond susține că dacă nu a contestat decizia primarului nu mai poate solicita atribuirea altor terenuri în compensare pentru terenurile ce i-au fost atribuite în compensare prin dispoziție și ocupate de alte persoane.

În momentul în care reclamantul a solicitat întabularea dreptului de proprietate pentru terenurile atribuite în compensare, a constatat că acestea au fost atribuite altor persoane conform legii 10/2001.

În acest context, la interogatoriul luat pârâtului acesta a recunoscut că bunurile atribuite în compensare au fost ocupate de alte persoane și a fost de acord cu atribuirea altor terenuri în compensare.

Pentru cele menționate mai sus, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Analizând sentința apelată în baza motivelor de apel invocate, curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele:

În baza art. 21 din Legea 10/2001 reclamantul împreună cu alte persoane, a notificat Primăria Municipiului C solicitând restituirea în natură a imobilului situat în C, cartier, în suprafață de 98,66 ha. de pe urma autorului.

Odată cu notificarea au fost depuse actele doveditoare și anume, actul de proprietate care a făcut dovada că autorul lor a dobândit în proprietate imobilul mai sus menționat, acte de stare civilă, certificat de moștenitor cu care au făcut dovada de calității de succesori legali ai persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii 10/2001.

În baza art. 23 din legea 10/2001 Primarul Municipiului Cae mis dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură și oferta de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent cu nr. 796 din 19.03.2004.

Au fost atribuite prin compensare mai multe terenuri printre care:

- suprafața de 340,47. situată în C, b-dul - cu str. -;

- suprafața de 713. situată în str. -;

- suprafața de 500,87. situată în b-dul -.

În urma partajului voluntar, toate aceste terenuri i-au fost atribuite reclamantului.

La întabularea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri s-a constatat că au fost atribuite altor persoane conform Legii 10/2001, fapt pentru care a intentat prezenta acțiune.

Soluționând cauza de față în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea cu motivarea că reclamantul nu a contestat dispoziția nr. 796 din 19.03.2004 prin care i-au fost atribuite aceste terenuri și că oad oua măsură de acordare a unor bunuri în compensare ar contraveni prevederilor art. 1 al.2 din Legea 10/2001.

Instanța de fond nu a avut în vedere recunoașterea pârâtului la interogatoriu că este de acord cu atribuirea în compensare a altor terenuri echivalente valoric cu bunurile imobile atribuite prin dispoziția primarului, dar aflate în proprietatea altor persoane.

De altfel, recunoașterea pârâtului în fața instanței de judecată are valoarea unui înscris autentic iar aceasta trebuia să procedeze ca atare.

Cu adresa nr. - din 10.02.2009 Primăria Municipiului C - direcția patrimoniu - Serviciul Patrimoniu face cunoscut instanței că pentru rezolvarea litigiului de față a propus atribuirea în compensare a următoarelor terenuri în valoare totală de 981.330 euro ( valoare stabilită conform raportului de expertiză efectuat în cauză de către expert ):

- teren șoseaua lângă nr. 136, în suprafață de 1320, 50. în valoare de - euro (700 euro/);

- teren zona -, în suprafață de 259. valoare 56.980 euro ( 220 euro/).

Față de cele menționate mai sus și avându-se în vedere împrejurarea că terenurile atribuite în compensare sunt în posesia altor persoane, care au fost atribuite tot în baza Legii 10/2001 și că pârâtul este de acord cu atribuirea în compensare a terenurilor mai sus menționate, se constată că apelul formulat de către reclamant este fondat, conform art. 296 Cod pr. civilă.

Instanța va schimba în tot sentința apelată în sensul că va admite acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului

Va obliga pârâtul, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001, la teren în compensare, după cum urmează:

- teren șoseaua lângă nr. 136, în suprafață de 1320,50.;

- teren - în suprafață de 259. pentru loturile de la poziția 35,36 și 23 din dispoziția nr. 796/2004 emisă de Primarul Municipiului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul civil declarat de apelantul reclamant, domiciliat în C,-, - 7,. B,. 1,. 30, județul C, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1755/12.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-.

Schimbă în parte sentința apelată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamant.

Obligă pârâtul, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001 la teren în compensare, după cum urmează:

- teren șoseaua lângă nr. 136 în suprafață de 1320,50.;

- teren zona - energia în suprafață de 259. pentru loturile de la poziția 35,36 și 23 din dispoziția cu nr. 796/2004 emisă de Primarul Municipiului

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2009.

Președinte, Judecător,

- - Grefier, - -

- -

Jud.fond

Red.dec.jud.

17.03.2009

Dact.gref.

4 ex./18.03.2009

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr-

CĂTRE,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

Biroul local de expertize judiciare

Vă facem cunoscut că, în cauza civilă ce formează obiectul dosarului de mai sus, privind pe apelantul reclamant și pe intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, instanța a dispus majorarea onorariului de expert cu 850 de lei.

Expertul desemnat de instanță pentru efectuarea expertizei tehnice imobiliare este dl..

Diferența de onorariu în sumă de 850 de lei a fost achitată de _______________________________________________ cu ________________________

din____________________________.

Președinte de complet, Grefier,

- - - -

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr-

CĂTRE,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

Biroul local de expertize judiciare

Vă facem cunoscut că, în cauza civilă ce formează obiectul dosarului de mai sus, privind pe apelantul reclamant și pe intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, instanța a dispus majorarea onorariului de expert cu 850 de lei.

Expertul desemnat de instanță pentru efectuarea expertizei tehnice imobiliare este dl..

Diferența de onorariu în sumă de 850 de lei a fost achitată de _______________________________________________ cu ________________________

din____________________________.

Președinte de complet, Grefier,

- - - -

Președinte:Vanghelița Tase
Judecători:Vanghelița Tase, Paulina Georgescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 45/2009. Curtea de Apel Constanta