Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 53/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 53

Ședința publică de la 19 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Pașcan

JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu

Grefier - -

********************************

La ordine a venit spre examinare apelul civil promovat de apelanta-pârâtă DE CONSUM, împotriva sentinței civile nr. 1435/D din 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr.-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat consilier juridic pentru apelanta-pârâtă de Consum și intimații-reclamanți, G, -, și, lipsă fiind și.

Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Intimații solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se prezenta apărătorul ales, av. -.

Consilier juridic nu se opune acestei cereri.

La a doua strigare a cauzei se prezintă pentru intimați av. - care arată că va depune delegația de reprezentare a acestora până la sfârșitul ședinței de judecată.

Consilier juridic nu se opune și solicită cuvântul asupra recursului.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Consilier juridic având cuvântul asupra apelului, solicită admiterea acestuia și respingerea acțiunii introductive ca nelegală.

Prin apelul promovat se critică sentința de fond pentru că prima instanță nu s-a pronunțat asupra înscrisului depus.

Din actele depuse de reclamanți nu rezultă că notificarea le-a fost comunicată.

Solicită așadar admiterea apelului motivat de faptul că nu s-a făcut dovada comunicării notificării.

Av. pentru intimați solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, precizând că s-a făcut pe deplin dovada faptului că s-a depus notificarea în termen legal. Notificarea a fost comunicată legal la data de14 fe3bruarie 2002.

Din punctul de vedere al intimaților sunt îndeplinite condițiile pentru ca apelanta să răspundă la decizie.

Dacă apelanta pretinde că nu a primit notificarea, trebuie să facă dovada în acest sens.

Solicită deci respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.

Depune delegația la dosar pentru reprezentarea intimaților.

S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă 1435/D/2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul - a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanții - decedată cu moștenitorii, G, -, și, în contradictoriu cu pârâta de Consum și a fost obligată pârâta să se pronunțe asupra notificării reclamanților.

Tribunalul a reținut în considerentele hotărârii următoarea situație de fapt și de drept:

Prin cererea înregistrată sub nr.7545/ 14.11.2005 la Judecătoria M, reclamanții: -., -. G, -. -, -., -. și au chemat în judecată pe pârâta DE CONSUM, jud. B solicitând a se dispune obligarea acesteia la restituirea unui imobil situat în comuna, jud. B, imobil care a fost notificat în anul 1945 și pentru care reclamanții au formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, și care a fost ignorată de pârâtă.

Judecătoria Moinești prin sentința civilă nr.94/ 18.01.2006 a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Bacău, unde cauza a fost înregistrată sub nr-.

Prin încheierea din 10.05.2006 dosarul a fost suspendat în temeiul art.1551Cod procedură civilă față de decesul reclamantei și pentru ca reclamanții să-și precizeze obiectul acțiunii și temeiul de drept.

La data de 04.05.2007 reclamanții -. G, -. -, -., -., și, în calitate de moștenitori ai defunctei, au solicitat repunerea pe rol a cauzei, precizând că obiectul acțiunii îl reprezintă obligarea pârâtei de a emite o dispoziție la restituirea în natura a imobilului, depunând, în copie notificarea formulata potrivit Legii nr.10/2001, înregistrată la nr.61/ 14.02.2002 la BEJ din, adresată pârâtei.

Pârâta, cu adresa fără număr, la solicitarea instanței pentru termenul din 10.10.2007 a susținut că nu a primit notificarea formulată de reclamanți și că se afla în posesia imobilului în litigiu din anul 1967 ca urmare a cumpărării acelui imobil de la numitul G, depunând în acest sens și copia unui înscris intitulat "minută".

Din probele aflate la dosar, s-a constatat că reclamanții au făcut dovada cu înscrisurile de la filele 32, 33 dosar, că au depus, în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001, notificarea de retrocedare a imobilului prin intermediul BEJ, notificare înregistrată la nr.61/ 14.02.2002 la acel executor și în același timp este dovedit ca pârâta deține acel imobil așa cum a și recunoscut.

În consecință, s-a reținut că față de dispozițiile art.25 din Legea nr.10/2001, republicată, pârâta avea obligația legală de a se pronunța asupra notificării printr-o decizie de admitere sau de respingere a cererii de notificare, obligație de care nu s-a achitat

Împotriva hotărârii pronunțate de tribunal a declarat apel doar pârâta care a criticat hotărârea apelată susținând că instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra înscrisului depus de apelanta pârâtă la termenul din 10.10.2007, când a menționat că nu a primit notificarea.

Apelanta susține că din probatoriu administrat reclamanții nu au făcut dovada comunicării notificării prin executorul judecătoresc și că instanța s-a pronunțat fără a avea în vedere dispozițiile art.25 din nr.HG250/2007 pentru aplicarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001 care diferențiază termenul de răspuns la notificare în funcție de depunerea înscrisurilor doveditoare.

Curtea, examinând hotărârea apelată în raport de criticile aduse de apelant și din oficiu constată apelul nefondat.

Așa cum rezultă din precizările la acțiune făcute de reclamanți, la fila 21dosar tribunal, obiectul acțiunii de față îl constituie obligarea pârâtei la soluționarea notificării.

Susținerile pârâtei precum că nu a primit notificarea nu pot fi reținute față de probele aflate la dosar.

Astfel la dosar s-a depus adresa Executorului judecătoresc de pe lângă Judecătoria Moinești și O -, prin care se comunică reclamantelor că la data de 14.02.2002 a fost primită și totodată expediată notificarea înregistrată sub nr.61/2002.

În 2005 părțile au notificat din nou, de astă dată direct pârâta, așa cum rezultă din dosarul Judecătoriei Moinești, filele 2-3, solicitând a li se comunica un răspuns în scris la notificare până la1 noiembrie 2005.

Notificarea făcută în 2005 fost făcută cu confirmare de primire și constituie în contextul probelor aflate la dosar, o revenire la notificarea inițială, făcută prin executorul judecătoresc.

Persoana juridică deținătoare - în speță pârâta - trebuia să se pronunțe, prin decizie după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării ( art.25alin.1 din /2001 republicată).

Pârâta nu s-a conformat și nu s-a pronunțat nici prin dispoziție motivată asupra cererii.

Sub acest aspect instanța a procedat legal și a obligat pârâta să soluționeze notificarea.

Pentru cele ce preced, în baza art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul civil promovat de apelanta-pârâtă DE CONSUM, împotriva sentinței civile nr. 1435/D din 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr.-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, -, ca nefondat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 martie 2008.

Președinte, Judecător, Grefier,

Red.

Red.31.03.2008

Tehn. 10 ex. 31.03.2008

Președinte:Elena Pașcan
Judecători:Elena Pașcan, Camelia Viziteu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 53/2008. Curtea de Apel Bacau