Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 65/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA - CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 65 /
Ședința publică din 13 martie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Carmina Orza JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcărița
GREFIER: - -
S-a fixat termen de pronunțare asupra apelului declarat de declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1107 din 10.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați MUNICIPIUL A prin PRIMAR, fost și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - B, având ca obiect Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 6 martie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, 13 martie 2008.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1107 10.10.2007 Tribunalul Arad admis în parte acțiunea civilă precizată și exercitată de către reclamantul, împotriva pârâților Municipiul A reprezentat prin primar și, fostă.
A anulat decizia nr.1333/13.11.2003, privind aplicarea prevederilor Legii 10/2001 privind imobilul situat în A Calea - 29.17.
A fost obligat primarul Municipiului A să emită decizie prin care să se constate că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești în valoare de 9795,61 lei conform Titlului VII din Legea 247/2005.
A fost respinse celelalte capete de cerere formulate de către reclamant.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul Arad a reținut următoarea stare de fapt: rin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad la data de 5 ianuarie 2004 reclamantul a chemat în judecată pârâtul Primarul municipiului A, solicitând ca instanța să dispună anularea dispoziției nr.1333 din 13.11.2003 cu privire la apartamentul nr.17 din A Calea - 29 emisă de pârât, să se restituie în natură apartamentul nr.17 înscris în CF nr.27918 A cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că nu a primit nici despăgubire pentru acest imobil, banii cuveniți au reintrat în proprietatea Statului Român fiind achitați la CEC.
Pe cale de excepție, a invocat ilegalitatea prevăzută de art. 1 pct.4 lit.B cap.II din Normele metodologice de aplicare a legii nr. 10/2001.
Excepția a fost respinsă prin încheierea din 12.02.2004 cu motivația că dispozițiile art.l pct.4 lit.B din Normele metodologice de aplicare a legii nr. 10/2001 sunt legale și aplicabile raportului juridic dedus judecății, iar preluarea nu a fost abuzivă câtă vreme reclamantul a solicitat aprobarea plecării definitive din țară.
S-a mai reținut că la data aprobării plecării din țară, a solicitat preluarea imobilului la stat care 1-a despăgubit cu suma de40.000lei, sumă virată la CEC A pentru acoperirea creditului nerambursaț, că deși avea posibilitatea înstrăinării imobilului înainte de formalizarea intenției de a părăsi definitiv țara, nu a înstrăinat imobilul.
Pârâtul Primarul Municipiului A prin întâmpinare a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad în soluționarea acestui litigiu, precum și cea admisibilității acțiunii, reclamantul fiind despăgubit potrivit Decretului nr.223/1974.
La data de 13.05.2004 pârâtul a depus raportul de evaluare a imobilului la 48,49.
Examinând acțiunea formulată de reclamantul potrivit cu motivele invocate, excepțiile ridicate de pârât și probatoriul administrat tribunalul a apreciat această acțiune ca nefondată, astfel că a respins- pentru următoarele considerente:
Față de dispozițiile art.24 al. 8 din Legea nr. 10/2001 Tribunalul a apreciat că secția civilă are plenitudinea de competență în soluționarea acestei cereri având în vedere că această decizie contestată nu este un act administrativ de autoritate ci un act de gestiune emis pentru admisibilitatea patrimoniului și neavând legătură cu puterea publică.
S-a mai apreciat că prin Legea nr. 10/2001 s-a creat o jurisdicție specială și o procedură specială pentru a se controla aceste acte administrative de gestiune.
Cu această motivație, tribunalul a respins excepția necompetenței materiale a secției civile a Tribunalului Arad în soluționarea acțiunii reclamantului.
Prin notificarea formulată în condițiile art.21 din lege s-a solicitat pârâtului restituirea în natură a imobilului situat în A Calea - 29,.17 înscris în CF 27918 A și a terenului aferent.
Cu nesocotirea termenului prevăzut de art.23 din lege, pârâtul Primarul Municipiului A, prin decizia nr.1333 din 13.11.2003, a respins cererea reclamantului cu motivația că nu s-a preluat în mod abuziv acest apartament, petentul având posibilitatea de a înstrăina valabil acest apartament înainte de formalizarea intenției de a părăsi definitiv țara.
Reclamantul a solicitat aprobarea plecării definitive din țară, în anul 1978 fiind primită această aprobare.
Deși înainte de formalizarea intenției de a părăsi țara definitiv reclamantul avea posibilitatea înstrăinării valabile a apartamentului, acesta nu a făcut-o, iar după aprobarea plecării a fost de acord cu primirea de despăgubiri, despăgubiri virate în contul sumei de 61.830 lei reprezentând creditul luat pentru construirea acestui apartament și neachitat la acea dată.
Față de dispozițiile Decretului nr.223/1974 s-a apreciat că în anul 1978 s-a făcut de către Statul Român o preluare de la reclamant cu titlu valabil, în sensul că s-a emis decizia administrativă de preluare,s-a intabulat dreptul de proprietate al statului în 22 august 1978 în baza acestei decizii care constituie titlu de proprietate.
In baza acestei decizii a avut loc transferul de proprietate asupra imobilului către stat, deci dreptul de proprietate a trecut în patrimoniul statului.
Au fost acordate despăgubiri, iar decizia a fost comunicată reclamantului și nu a fost contestată de către acesta.
Reclamantul avea posibilitatea de a înstrăina valabil apartamentul înainte de a solicita aprobarea plecării definitive din țară.
Nu a procedat la o înstrăinare a apartamentului ci a acceptat prețul primit cu titlu de despăgubire ca urmare a preluării.
Având în vedere această conduită a reclamantului înainte și după ce a făcut cererea de plecare definitivă din țară, că s-a emis decizia administrativă de preluare imediat după aprobarea plecării și că în baza acestei decizii s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Român, tribunalul a apreciat că cererea reclamantului nu este întemeiată, astfel că o va respinge.
O altă soluție a instanței ar fi echivalat cu o expropriere care nu este atributul instanțelor de judecată.
Ca urmare a respingerii cererii principale, tribunalul a respins cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată.
Intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată pentru a fi obligat reclamantul ca urmare a respingerii acțiunii.
Astfel, prin sentința civilă nr. 351 din 25.05.2004 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 209/2004 s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtului Primarul municipiului A pentru anularea dispoziției nr.1333 din 13.11.2003 emisă de pârât și restituirea în natură a apartamentului nr.17 situat în A, Calea - 29, înscris în CF nr.27918 A și excepțiile ridicate de pârât.
Prin decizia civilă nr. 2666 din 26.11.2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a respins apelul declarat de apelantul împotriva sentinței civile nr. 351 din 25.05.2004 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 209/2004.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că apelul nu este întemeiat, deoarece cu ocazia trecerii apartamentului său în proprietatea statului, apelantul primit o despăgubire de 61.830 lei cu care a fost de acord, astfel că, disp. Decretului nr. 223/1974 au fost respectate, trecerea imobilului în proprietatea statului neapărând ca fiind abuzivă, reclamantul necontestând decizia administrativă, iar în urma emiterii deciziei respective s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în CF pe numele Statului Român.
Prin Decizia nr. 4982 din 23.05.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 2666 din 26.11.2004 a Curții de Apel Timișoara, s-a casat decizia și sentința nr. 351 din 25.05.2004 a Tribunalului Arad și s-a dispus trimiterea cauzei aceluiași tribunal, pentru rejudecare.
Pentru a hotărî astfel Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că recursul a fost fondat, iar cu prilejul rejudecării a apreciat că se impune ca instanța de trimitere să stabilească care este suma rămasă nerambursată din creditul acordate reclamantului, valoarea actualizată a acesteia trebuind achitată în condițiile în care se va dispune restituirea în natură a bunului imobil care, nu a făcut obiectul înstrăinării în baza Legii nr. 112/1995.
În acest sens, s-a apreciat asupra necesității efectuării unei expertize contabile, în condițiile în care reclamantul declară că nu este de acord cu raportul întocmit de Comisia Internă de evaluare din cadrul primăriei Municipiului
În rejudecare la data de 01.11.06 reclamantul a depus precizare de acțiune prin care a solicitat anularea dispoziției 1333/13.11.03 și restituirea imobilului înscris în CF 27918 A, cu nr top 3175/3/2/2; 3175/3/2/2/2/XVII;situat în A. -. solicitând rectificarea Cf prin menținerea înscrierilor de sub B1, Constatarea nulității absolute contractului de vânzare -cumpărare 5354/08.07.2003, încheiat între fostul și cumpărătoare, chemând -o în judecată atât pe aceasta cât și Municipiul A reprez. prin primar și să se dispună efectuarea cuvenitelor modificări în Cf.
Instanța a introdus- în cauză în calitate de pârâtă pe (fostă ).
Prin întâmpinare pârâta (fostă ) a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că fiind chiriașă în apartament s-a hotărât să-l cumpere în anul 2003, iar la data de 18 mai a obținut extras Cf liber de sarcini respectiv fără să fie notat vreun proces sau cerere de revendicare, la dat de 20 05.2003 depus documentația iar la 08.07.2003 a încheiat contractul de vânzare -cumpărare astfel că a fost de bună credință chiar dacă reclamantul susține că la 26 iunie 2003 notat în CF notificarea din 2001.
Reclamantul a solicitat efectuarea unei expertize tehnice în construcții pentru stabilirea valorii de circulație apartamentului,evaluarea creditului nerambursat la zi, precum și a celui rambursat, și stabilirea diferenței de despăgubiri ce ar trebui acordate.
Din raportul de expertiză efectuat de expert rezultă valoarea tehnică a apartamentului ca fiind inițial de 87758lei iar îmbunătățirile efectuate de pârâta fiind de 23180 lei, a terenului de 620 lei total -lei reprezentând 32057 EURO, iar valoarea de circulație este de - lei respectiv 38000EURO.
S-a mai efectuat o expertiză pentru a stabili valoarea creditului rambursat și nerambursat și diferența și stabilirea diferenței valorii despăgubirilor ce urmează să se acorde.
Din acest raport de expertiză rezultă că valoarea actualizată a sumelor plătite cu titlu de avans inclusiv rambursarea de credit (împrumut) la data de 30.06.07 este de 9795,61 lei.
Valoarea actualizată cuantumului creditului la data de 30.06.2007 este de 20575,37 lei.
Valoarea actualizată a sumei nerambursate din creditul acordat reclamantului la aceeași dată este de 17971,36 lei.
Reclamantul în concluzii scrise a solicitat în principal restituirea în natură și în subsidiar despăgubiri bănești.
A reiterat excepția de nelegalitate a deciziei de preluare a imobilului și susține excepția ridicată și pe prevederile art 1 din Primul Protocol adițional la convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța reține că Decretul 223/1974 a fost un decret neconstituțional raportat la dispozițiile art. 12 și 36 din Constituția României din 1965, și în neconcordanță cu art. 481 cod civil, astfel că și imobilul în litigiu a fost preluat de Stat în mod abuziv decizia de preluare fiind nelegală.
Imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Decretului 223/1974, acordându-se despăgubiri pe care reclamantul nu le-a încasat niciodată.
În mod greșit pârâtul a respins cererea reclamantului prin dispoziția 1333/13.11.03, cu motivarea că preluarea apartamentului nu a fost abuzivă astfel că această dispoziție urmează să fie anulată.
Reclamantul deși a formulat prin notificarea înregistrată la executor judecătoresc sub nr 877/2001, nu a notat această notificare și în CF.
În apartament în această perioadă era chiriașă pârâta, care în luna mai 2003, verificând situația apartamentului și constatând că este liber de sarcini a solicitat cumpărarea acestuia, astfel că buna credință acesteia prevăzută de art.970 cod civil nu poate fi înlăturată, chiar dacă în luna iunie 2003 reclamantul a notat notificarea în CF.
Față de această stare de fapt instanța a considerat că imobilul nu mai poate fi restituit în natură, putându-se acorda doar despăgubiri reprezentând suma pe care el a achitat-o în contul prețului raportată la rata inflației, astfel că în baza Tilului VII din Legea 247/05 privind modificarea Legii 10/2001, va fi obligat Primarul Municipiului să emită decizie prin care să constate că reclamantul are dreptul la măsuri reperatorii constând în despăgubiri bănești în sumă de 9795,61 lei.
Au fost respinse celelalte capete de cerere formulate de reclamant.
Întrucât nu s-a depus chitanța privind onorariul de avocat, iar acțiunea este scutită de taxa de timbru, nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat, în termen legal, apel reclamantul, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acțiunii sale precizate și completate și a se dispune restituirea în natură a imobilului în litigiu, cu obligarea lui la plata sumei rămasă nerambursată din creditul acordat de CEC A, la valoarea actualizată, conform expertizei, cu rectificarea corespunzătoare a cărții funciare, prin anularea Dispoziției Primarului A nr.1333/13.11.2003 vizând acest imobil, precum și prin constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr.3534/8.07.2003, încheiat între pârâta (fosta ) și SC SA A, referitor la același imobil, cu cheltuieli de judecată, în toate instanțele, susținând și excepțiile invocate în apel.
Pârâtul Municipiul A - prin Primar - prin întâmpinare (fila 11-13) solicită respingerea apelului reclamantului.
Verificând sentința civilă apelată, în limitele cererii de apel și în raport de toate criticile invocate și probele de la dosar, Curtea stabilește că apelul de față al reclamantei este admisibil, în sensul și pentru considerentele ce se vor expune în continuare mai jos.
Într-adevăr, din analiza întregului material probator de la dosar, administrat atât înainte cât și după casare, Curtea constată că este cazul admiterii acțiunii reclamantului așa cum a fost precizată și completată, întrucât apartamentul în litigiu - bun propriu al reclamantului, dobândit înaintea căsătoriei - a fost trecut în proprietatea statului prin decizia nr. 605 din 14 august 1978, împreună cu un alt imobil (.61 din A Calea bloc.1, proprietatea ) urmare cererii soților, de plecare definitivă din țară.
Instanțele și-au fundamentat greșit soluția pe dispozițiile art.1.4 lit.b din HG nr.498/2003 "pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr. 10/2001", în condițiile în care acestea sunt contrare unor prevederi exprese din chiar legea în aplicarea căreia au fost date ( art.1 și 2 lit. h din Legea nr. 10/2001, în redactarea anterioară republicării).
Astfel excluderea de la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ a persoanelor ale căror imobile au fost preluate în baza Decretului 223/1974 m urmare cererii de plecare definitivă din țară, a încălcat atât dispozițiile legii cadru - care statuează asupra obligației de restituire a imobilelor preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării - cât și pe cele ale legii fundamentale, care consacră ierarhia actelor normative și garantează proprietatea privată.
De altfel, chiar în contextul legislativ al momentului, este greșit a se aprecia că preluarea s-a făcut " cu titlu valabil" în condițiile în care deși Constituția de la 1965 în art.36, ocrotea proprietatea privată, proprietarii au fost obligați să-și înstrăineze construcțiile pe un temei - schimbarea domiciliului - care nu putea constitui un factor de discriminare între cetățenii români, iar dobânditorul nu putea fi decât statul care, nu a putut justifica un interes public ce ar fi permis un asemenea transfer forțat de proprietate.
În considerarea celor argumentate, actul administrativ de preluare reprezintă o manifestare de voință, unilaterală a statului român, iar Decretul 223/1974 în baza căruia s-a emis acest act contravenea dispozițiilor constituționale și ale art. 481 din Codul civil, conform căruia nimeni nu poate fi silit a-și ceda proprietatea decât pentru cauză de utilitate publică și numai cu plata unei echitabile și prealabile despăgubiri.
În mod greșit a fost reținută de către instanțe și împrejurarea primirii de către reclamant a unei despăgubiri în sumă de 61.830 lei, în condițiile în care, din chiar actul administrativ de preluare rezultă că " s-a stabilit", pentru ambele apartamente ale soților și (bunuri proprii) o despăgubire de numai 40.000 lei, care a fost virată în contul Sucursalei Județene A a Casei de Economii și Consemnațiuni, pentru acoperirea unei părți din creditul contractat de reclamant, nerambursat ( a se vedea art. 2 și 4 din decizia nr. 605 din 14.08.1978 fila 6-7 dosar fond).
Această măsură este de altfel în contradicție cu referatul nr. 7335 din 27 iulie 1978 al fostei Direcții de Control, Administrație Locală de stat și Secretariat care la baza deciziei, potrivit căruia datoria personală a soțului - credit nerambursabil în sumă de 61.830 lei - ar fi trebuit să fie acoperită din bugetul statului, conform Decretelor nr.223/1974 și nr. 182/1977, iar despăgubirea pentru ambele apartamente, plafonată la 40.000 lei, să fie achitată proprietarilor (fila 4 dosar fond).
Curtea consideră că prima instanță prin modul cum a soluționat cauza nu a respectat prevederile art.315 alin.1 Cod procedură civilă (potrivit cărora "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului"), deoarece prin sentința civilă apelată se nesocotesc dispozițiile deciziei civile nr.4982 din 23.05.2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosar nr-, care a dat îndrumarea primei instanțe - ca instanță de trimitere - ca să se stabilească, cu prilejul rejudecării cauzei, care este suma nerambursabilă din creditul acordat reclamantului, valoarea actualizată a acesteia trebuind achitată în condițiile în care se va dispune restituirea în natură a bunului imobil, care, astfel cum rezultă din probele administrate nu a făcut obiectul înstrăinării în baza Legii 112/1995 apreciindu-se și asupra necesității efectuării unei expertize contabile, în condițiile în care reclamantul declară că nu este de acord cu raportul întocmit de Comisia Internă de Evaluare din cadrul Primăriei Municipiului A (fila 48 dosar fond)".
În raport de starea de fapt și de drept rezultată din probațiunea administrată în cauză, Curtea stabilește că sunt întrunite toate cerințele legale în materie, pentru a putea opera restituirea în natură a apartamentului în litigiu.
Astfel, referitor la vânzarea și intabularea noului proprietar al acestui apartament Curtea reține că la data de 28.07.2006 i s-a comunicat reclamantului încheierea nr.23472/CF/2006, prin care a fost înscris în CF 27918 A contractul de vânzare - cumpărare cu nr.5354/8.07.2003, încheiat între SC Sa A, ca vânzătoare și (actual ), în calitate de cumpărătoare, prin încălcarea prevederilor art. 44 din OUG nr.40/1999 în condițiile în care reclamantul apelant a depus Primarului municipiului A, notificarea nr.877/13.08.2001, înregistrată la Primăria municipiului A sub nr.20535/15.08.2001, potrivit legii nr.10/2001.
Curtea consideră că în speță sunt aplicabile prevederile art.44 din OUG nr. 40/1999, potrivit cărora " Sunt interzise sub sancțiunea nulității absolute înstrăinarea sub orice formă, concesionarea, ipotecarea, contractul de leasing, precum și orice închiriere în beneficiul unui nou chiriaș, a bunurile imobile - terenuri și construcții cu destinația de locuințe - care fac obiectul unei încunoștințări scrise, notificări sau cereri în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanelor fizice sau juridice deposedate de aceste bunuri".
În dosar este dovedit faptul că la data de 26.06.2003 a fost notată în CF 27918 A, notificarea formulată de reclamantul pentru restituirea în natură a imobilului ( 10 dosar fond) depusă la Primăria municipiului A la 15.08.2001 iar la data 8.07.2003 a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare sus menționat, astfel că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art.44 din OUG 40/1999 și de art.3, Anexa 2, Titlul I din Legea 247/2005, privind nulitatea absolută a acestui contract de vânzare - cumpărare întrucât el a fost încheiat după data de 14.02.2001 ( data intrării în vigoare a Legii 10/2001).
În conformitate cu prevederile aceluiași art.3 din Anexa 2 la Titlul 1 al Legii 247/2005 termenul în care partea interesată poate ataca actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinație de locuințe este de 12 luni, de la data luării la cunoștință despre existența unui astfel de act, termen care, în speță este respectat de către reclamantul apelant, căci acesta a luat la cunoștință la 28.07.2006 despre încheierea de înscrierea în CF 27918 Aaa cestui contracte de vânzare cumpărare cu nr. 5354/8.07.2003, încheiat între părțile mai sus indicate, a cărui nulitate absolută apare deci evidentă, urmând se proceda în consecință la constatarea acestei nulități, căci nu se poate invoca în speță principiul aparenței de drept, de vreme ce eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătoarei nu era invincibilă, iar buna credință a chiriașei intimate nu este perfectă, adică ea nu este lipsită de orice culpă sau chiar îndoială imputabilă acesteia.
În considerarea ideii respectării și aplicării principiului de drept "resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis", Curtea mai observă că și decizia nr.605 /14.08.1978 a fostului Comitet Executiv al fostului Consiliului Popular al Județului este lovită de aceiași nulitate absolută, deoarece nici unul dintre contractanții precitați nu se pot bucura de prezumția de bună - credință, în înțelesul art. 1898 raportat la art. 1899 alin.2 Cod Civ., în condițiile în care notificarea a fost depusă la 13.08.2001 sub nr. 877/2001, iar vânzarea cumpărarea aceluiași imobil a avut loc la 8.07.2003 sub nr. 5354/2003, această înstrăinare fiind nulă absolut, deoarece la acea dată ( a înstrăinării ) bunul imobil în litigiu era deja revendicat de către reclamant prin notificare ( cerându-se restituirea lui în natură) și ca atare acest imobil fiind deci indisponibilizat, notificarea fiind ți intabulată în CF menționată la 26.06.2003, iar vânzarea cumpărarea s-a făcut - nelegal - la 8.07.2003 iar în anul 2006 când li sa comunicat reclamantului înscrierea în CF a acelui contract de vânzare cumpărarea exista notificarea referitoare la apartamentul în cauză, titlul statului nefiind astfel valabil căci preluarea imobilului prin Decretul nr.223/1974 a fost abuzivă, iar reaua credință atât a vânzătoare cât și a cumpărătoarei este evidentă în cauză.
Față de cele sus expuse, Curtea, în acord și cu considerentele deciziei civile de casare nr.4982/23.05.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosar nr.10086/1.2005, constatând că preluarea în proprietatea Statului Român a apartamentului în discuție s-a făcut fără titlu și deoarece, potrivit, prev. art. 2 alin.2 din Legea 10/2001 " persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire" va admite, așadar, prezentul apel al reclamant ului, potrivit disp. art. 295 și 296 Cod pr.civilă și va schimba în parte sentința civilă apelată, în sensul admiterii acțiunii civile precizate și completate a reclamantului, constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare cu nr. 3534/8.07.2003, încheiat între SC SA A și (fost ) privitor la apartamentul nr. 17, situat în municipiul A Calea - 29, ce formează obiectul prezentului dosar.
Totodată, Curtea mai dispune ca o consecință juridică legică și logică și restituirea în natură a acestui apartament, mai sus individualizat, înscris în CF nr.27918 A sub nr.top. 3175/3/2/2, 3175/2/2/2 XVII A, în suprafață de 73. înscris sub B 1 în proprietatea reclamantului ( restituirea în natură fiind posibilă), cu obligarea - corelativă - a acestui reclamant la plata sumei rămasă nerambursată din creditul acordat de CEC A, la valoarea actualizată, conform raportului de expertiză contabil - judiciară întocmită în dosar în valoare de 17.971,36 lei RON ( iar nu de 9.795,61 lei cât a stabilit - eronat - prima instanță, contrar expertizei).
Tot ca o consecință, Curtea va mai dispune și rectificarea CF 27918 A, prin menținerea înscrierii de la 1 și radierii înscrierilor de sub B 2 - 3 și B 6 - 7, cu îndrumarea Biroul de Carte Funciară să efectueze cuvenitele mențiuni, în sensul arătat precum și cu menținerea în vigoare a celorlalte Dispoziții ale sentinței civile apelate referitoare la anularea Dispoziției 1133/13.11.2003 emisă de Primarul municipiului A, privind aplicarea Legii 10/2001 vizând același apartament în litigiu.
Această soluție adoptată în apel corespunde pe deplin, atât prev.art. 44 din OUG nr.40/1999 ( al cărui conținut a fost mai sus reprodus) cât și îndrumărilor privind restituirea în natură a imobilului, cu considerarea nulității absolute a contractului de înstrăinare a imobilului, devenite obligatorii, ale Înaltei Curți de casație și Justiție, date prin decizia civilă de casare menționată, conform art. 315 alin.1 Cod procedură civilă, deoarece reclamantul prin notificarea din 13.08.2001 a solicitat restituirea în natură a imobilului indicat, ceea ce face ca acel contract de vânzare cumpărare încheiat la 8.07.2003 să fie lovit de nulitate absolută, urmare a raportării la acest text legal.
De asemenea, în acest context faptic și juridic apelul reclamantului apare întemeiat și pentru considerentele potrivit cărora proprietatea privată este garantată și ocrotită de lege în mod egal indiferent de titular, atât conform art. 44 alin.2 din actuala Constituție a României, cât și prin dispozițiile prevăzute în art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (adoptat de Consiliul Europei la 20.03.1952 și ratificat de România în anul 1955), care la fel consacră și apară dreptul de proprietate privată al oricărei persoane, prevederile dreptului comunitar aplicându-se cu precădere, în caz de conflict cu dreptul intern, potrivit actualelor prevederi constituționale ale art. 20 alin 1 și 2, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, prin raportare și la încălcarea art.480 Cod civil care reglementează dreptul exclusiv și absolut de proprietate la reclamantului.
La fel, Curtea observă că, chiar în contextul legislativ al acelui moment, este greșit a se aprecia că preluarea imobilului s-a făcut "cu titlu valabil", în condițiile Decretului nr. 223/1974, devreme ce și prin art. 12 și 36 din Constituția acelei vremi, adică, de la 1965 se ocrotea proprietatea privată, iar reclamantul - ca proprietar - a fost obligat să-și înstrăineze locuința, pe un temei - schimbarea domiciliului - care nu putea constitui un factor de discriminare între cetățenii români iar dobânditorul apartamentului, în cauză nu putea fi decât Statul care, nu a putut însă justifica un interes public ce ar fi permis un asemenea transfer forțat de proprietate și ca atare, în considerarea acestor argumente, actul administrativ de preluare menționat reprezintă o modificare de voință unilaterală a Statului Român, iar Decretul 223/1974 - în baza căruia s-a emis acest act, respectiv Decizia nr. 605/14.08.1978 - contravenea dispozițiilor constituționale precizate și ale art.481 Cod civil, conform cărui text legal, " nimeni nu poate fi silit a-și ceda proprietatea decât pentru cauză de utilitate publică și numai cu plata unei echitabile și prealabile despăgubiri".
Din cele mai sus redate rezultă clar că preluarea imobilului din litigiu în proprietatea statului s-a făcut fără titlu iar potrivit art. 2 alin.2 din Legea 10/2001 reclamantul apelant și-a păstrat în permanență calitatea de proprietar avută la data preluării, fiind îndreptățit așadar să ceară restituirea în natură a acestui imobil căci ea este posibilă și admisibilă, câtă vreme apare evident că acest imobil a fost preluat de stat, în proprietate, în temeiul Decretului nr. 223/1974, în mod abuziv, cu nesocotirea prevederilor legale mai sus arătate.
Aceasta, deoarece potrivit art. 2 și 5 din Decretul nr. 223/1974, în situația în care o persoană părăsea definitiv țara, locuința proprietate personală trebuia înstrăinată numai statului, prețul fiind stabilit conform art. 56 alin.2 din legea 4/1973 și fiind exclusă posibilitatea vânzării ei către o terță persoană, întrucât o astfel de vânzare era considerată nulă de drept, consecința fiind tot preluarea de către stat, plata stabilită de către stat neacoperind în mod evident valoarea reală a locuinței și nu îl îndestula în mod just pe proprietar.
În consecință, Curtea stabilește că preluarea imobilului în discuție în temeiul Decretului 223/1974 trebuie considerată abuzivă, căci reclamantul nu avea opțiuni privind înstrăinarea locuinței sale proprietate personală, ci el fiind obligat să se supună dispozițiilor acestui decret, neputând să înstrăineze imobilul anterior formalizării intenției sale de a părăsi definitiv țara, acest proprietar reclamant nefiind nici corespunzător îndestulat prin prețul calculat de stat, care era oricum inferior cu mult prețului real al imobilului în cauză.
De altfel, Decretul nr. 224/1974 a fost abrogat prin Decretul - Lege nr.9/1989, imediat după Revoluție, tocmai în scopul înlăturării imediate a unor asemenea reglementări care, prin caracterul lor discriminator și nedrept au adus grave prejudicii materiale și morale intereselor legitime ale cetățenilor români și desfășurării unor relații normale cu alte state.
Sub aspectele de mai sus, excepția de nelegalitate a deciziei menționate de preluare a imobilului apare admisibilă, fiind la fel, admisibilă și excepția de nelegalitate a dispoziților art. 1 pct.1.4. lit.b Cap.II din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001 ( privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 ) aprobate prin nr.HG 498/2003, întrucât aceste Norme modifică în mod esențial Legea 10/2001 (stabilind - contrar legii - pentru cazul în care o persoană a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința către stat că preluarea nu este abuzivă), avându-se în vedere și principiul ierarhiei actelor normative, fiind clar deci că aceste prevederi din Norme sunt nelegale, în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 coroborate și cu prev. art. 4 din Legea nr. 554/2004, fiind așadar întemeiate aceste două excepții de nelegalitate invocate de reclamantul apelant, citatele dispoziții din Norme fiind contrare unor prevederi exprese din chiar legea în aplicarea căreia au fost date iar excluderea de la beneficiul măsurilor reparatorii, încălcând atât dispozițiile legii cadru - Legea 10/2001 - vizând obligativitatea restituirii cu prioritate în natură a imobilelor preluate fără titlu sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, cât și dispozițiile legii fundamentale vizând ierarhia actelor normative și garantarea dreptului de proprietate privată al reclamantului.
Ca atare, intimata pârâtă chiriașă nu poate fi considerată subdobânditoare de bună credință, pentru toate argumente ce preced, câtă vreme reclamantul a depus notificare pentru restituirea în natură a imobilului la 13.08.2001, notată în CF nr. 27918 A, prin încheierea nr. 10332/26.06.2003 (precum și procesul intentat de același reclamant împotriva Primarului municipiului A prin încheierea nr. 6772/2004) și astfel, numai prin încălcarea dispozițiilor legale arătate și dându-se dovadă de rea credință, la data 8.07.2003 salariații SC SA A ( în reprezentarea Statului Român) în calitate de vânzătoare și pârâta ( fost ) în calitate de cumpărătoare au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr.5354/2003, care are ca obiect tocmai cumpărarea acestui apartament, ce constituia proprietatea personală a reclamantului, pe care l-a solicitat, prin notificarea de restituire în natură.
Reaua - credință a acestor două părți contractante reiese evident astfel din faptul că notificarea pentru restituirea în natură a imobilului a fost depusă de reclamant la 13.08.2001 și ea a fost și notată în Cartea Funciară nr. 27918 A, prin încheierea nr. 10332/26.06.2003, adică anterior acelui contract de vânzare - cumpărare, care s-a încheiat la 8.07.2003, prin această vânzare cumpărare (nelegală) împiedicându-se restituirea în natură a imobilului revendicat de reclamant și prin aceasta s-a încălcat prev. art. 1 și 9 din Legea nr. 10/2001, conform cărora imobilul trebuie să i se restituie reclamantului în natură, în starea în care se afla la data formulării cererii de restituire și liber de orice sarcini ori data cererii de restituire a fost aceia de 13.08.2001, ea fiind înregistrat la Primăria municipiului A sub nr. 20535/13.08.2001 fiind în competența acestei instanțe să constate preluarea abuzivă a imobilului de către Statul Român fără titlu, și într-o atare situație, în accepțiunea art. 2 alin.2 din Legea 10/2001 imobilul în litigiu nu a aparținut niciodată Statului Român ( care a vândut ceea ce nu-i aparținea de drept), iar reclamantului i s-a încălcat astfel și dreptul fundamental prev. în art. 44 din Constituție, referitor la dreptul de proprietate privată și la garantarea lui și prin art. 480 și 481 Cod civil, raportat și la art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la care România aderat conform Legii nr. 30/1994, iar contractul de vânzare cumpărare menționat neavând la bază o cauză licită, în sensul art. 498 pct.4 Cod civil este astfel lovit de nulitate absolută.
Această nulitate absolută derivă din aceia că părțile contractante au avut cunoștință despre faptul că imobilul era revendicat în natură, încă din anul 2001 au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 5453/ 8.07.2003, împiedecând în acest mod punerea în aplicare a Legii 10/2001 și pe apelantul reclamant - ca adevărat proprietar - să intre în posesia imobilului, prin retrocedarea lui în natură, Legea 10/2001 fiind una cu caracter profund reparator și de interes general.
În raport cu soluția adoptată în apel - unde se va dispune, printre altele, admiterea petitelor acțiunii reclamantului vizând restituirea în natură a imobilului și constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, ca și a rectificării Cărții Funciare - Curtea apreciază că nu este cazul trimiterii dosarului la instanța de contencios administrativ pentru soluționarea excepției de nelegalitate a deciziei nr. 605/14.08.1978 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Județului A ( asupra cărei excepții s-a și pronunțat, în sensul de mai sus, avându-se în vedere și caracterul devolutiv al apelului ), o asemenea cerere apărând și ca lipsită de interes procesul ca și neconcludentă, devreme ce în apel este stabilit că preluarea apartamentului nr. 17 proprietatea reclamantului în cauză, în baza Decretului nr. 223/1974 a fost abuzivă, constatare ce a fost făcută și de către prima instanță.
De altfel, chiar dacă prima instanță nu s-ar fi pronunțat în acest sens, în apel, Curtea - constituită ca instanță civilă și nu de contencios administrativ - ar fi putut face acest lucru în mod legal ( după cum a și făcut-o), deoarece cenzura unui act emis de autoritățile administrative în executarea prerogativelor lor de administratori ai proprietății publice sau private și care a intrat deja în circuitul civil și dat naștere unor raporturi juridice de drept civil, este de competența instanței civile,m conform doctrinei juridice, de specialitate, și jurisprudenței în materie.
Așa fiind, față de toate considerentele sus - expuse în temeiul disp.art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul reclamantului, dispunând conform dispozitivului ce se va reda mai jos, criticile formulate în apel fiind întemeiate sub aspectele semnalate și pentru argumentele sus dezvoltate pe larg, ținându-se seama de ansamblul probelor din dosar - administrate atât înainte cât și după casare - precum și de respectarea principiului disponibilității, specific procesului civil, în speță reclamantul solicitând constant și cu prioritate restituirea în natură a imobilului notificat și revendicat deoarece o asemenea restituire în natură este posibilă.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, aflat în culpă procesuală, pârâții intimați Municipiul A - reprezentat legal de Primar și ( fost ) vor fi obligați - la cererea apelantului reclamant - să-i plătească acestuia, în solidar suma de 5780 lei, RON cheltuieli de judecată reprezentând onorarii avocațiale în toate instanțele (respectiv 2000 lei onorariu de avocat, conform împuternicirii avocațiale din 17.06.2003 de la 39 dosar fond al Tribunalului Arad nr.209/2004, apoi 1900 lei, onorar de avocat conform împuternicirii de la 7 dosar apel nr.5311/2004 al Curții de Apel Timișoara și respectiv 1808 lei, RON, onorariu avocațial, conform împuternicirii de la 18 dosar de recurs nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție), alte cheltuieli de judecată nefiind justificate în dosar, iar prin încheierea din 3.10 2007 a primei instanțe s-a constatat că pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1107 din 10.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad - secția civilă - în dosar nr-,în contradictoriu cu intimații pârâți MUNICIPIUL A - reprezentat prin PRIMARUL municipiului A - și (fost ) ca și STATUL ROMÂN - reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, având ca obiect Legea nr.10/2001 și în consecință:
Schimbă în parte sentința civilă apelată de mai sus, în sensul admiterii acțiunii civile precizate și completate a reclamantului -, dispunând, după cum urmează:
Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 3534/08.07.2003 încheiat între SC SA și (actual ), privitor la apartamentul nr.17, situat în municipiul A, calea - 29; ce formează obiectul prezentei cauze;
Restituirea în natură a acestui apartament cu nr.17, situat în A, Calea - 29, înscris în cartea funciară nr.27918 A, sub nr. top 3175/2/2/2/XVII A, în suprafață de 73. înscris sub B1 în proprietatea reclamantului de mai sus, cu obligarea acestuia la plata sumei rămasă nerambursabilă din creditul acordat de CEC A, la valoarea actualizată, în sumă de 17.971,36 lei RON, conform raportului de expertiză contabil - judiciară, de la dosar;
cărții funciare nr.27918 A, prin menținerea înscrierii de la 1 și radierea înscrierilor de sub B 2-3 și de sub B 6-7, îndrumând Biroul de Carte Funciară să efectueze cuvenitele modificări, în sensul menționat.
Menține în vigoare celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate referitoare la anularea Dispoziției nr.1333/13.11.2003, emisă de PRIMARUL A, privind aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, cu privire la apartamentul nr. 17, situat în municipiul A, calea, - 29.
Obligă pârâții intimați MUNICIPIUL A - reprezentat prin PRIMARUL MUNICIPIULUI A și (fostă ) să plătească reclamantului apelant suma de 5.780 lei, RON, în solidar, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, în toate instanțele.
DEFINITIVĂ.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 13 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. TP/ 4.04.2008
Thred. NF/8.04.2008
Ex.2
Tribunalul - Președinte
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcărița
