Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 91/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILA NR.91/

Ședința publică de la 02 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vanghelița Tase

JUDECĂTOR 2: Eleonora Spiridon

Grefier - -

S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelanta reclamantă, domiciliată în B,-,. 9,.1,.1,. 5, sect. 4, prin & din B, bd. -, nr. 63, sect. 3, în contradictoriu cu intimatele-pârâte PRIMĂRIA ORAȘULUI și ORAȘUL PRIN PRIMAR, cu sediul în Sud,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1061 din 31.05.2007 pronunțată de Tribunalul constanța, secția civilă, în dosarul nr- (nr. format vechi 4786/2006), având ca obiectcontestație în temeiul Legii 10/2001.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30.03.2009, și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea inregistrata sub nr.4786/2006 al Tribunalului Constanta reclamanta in contradictoriu cu paratii Primaria orasului si Primarul orasului a formulat contestatie impotriva dispozitiei nr.751/03.11.2006.

In expunerea situatiei de fapt a aratat reclamanta ca, cu notificarea nr.95/2002 a solicitat restituirea in natura a terenului in suprafata de cca.167 mp.din parcelarea -,situate in localitatea si identificat ca fiind lotul nr.7.

Cu toate acestea in dispozitia contestata s-a vorbit de un alt numar de lot si de o alta suprafata,care nu corespund notificarii depuse,aspect care nu poate denota decat faptul ca intimatele incearca,cu rea credinta si chiar viclenie sa incurce lucrurile.

Sustine reclamanta ca este nepoata de sora si mostenitoare a defunctei lescu,nascuta,care la randul ei,ca sotie legala a fost mostenitoare a def.lescu.

Se mai sustine de catre reclamanta ca a adresat un numar de 5 notificari,prin executorul judecatoresc,pentru o serie de imobile-teren situate in raza localitatii,la care s-a raspuns cu mare intarziere.

Actiunea nu a fost intemeiata in drept.

In sustinerea actiunii s-au depus inscrisuri si anume:dispozitia contestata,notificarea depusa,acte de stare civila.

Desi nu au depus intampinare paratii au depus la dosarul cauzei documentatia ce a stat la baza emiterii dispozitiei contestate.

In suplimentarea probatoriilor instanta a pus in discutia partilor si a incuviintat efectuarea unei expertize tehnice imobiliare care sa identifice terenul in litigiu si care sa stabileasca posibilitatea restituirii sale in natura.Reclamanta a fost decazuta din aceasta proba,in temeiul art.170 alin.3 pr.civ.fata de neachitarea onorariului de expert in tremenul procedural.

De asemenea paratii au solicitat instantei sa constate ca fata de neidentificarea terenului sunt in imposibilitate de a prezenta instantei situatia juridica a terenului.

Soluționând pe fond cauza, Tribunalul Constanțaa pronunțat sentința civilă nr.106 din 31mai 2007 prin care a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Primăria Orasului și Primarul Orasului ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada dreptului autorului său asupra imobilului în litigiu dar actul nu face o identificare a imobilului prin vecinătăți,motiv pentru care acțiunea a fost respinsă.Pentru identificarea imobilului în litigiu a fost admisă proba cu expertiza tehnică, iar reclamanta neachitând onorariul a fost decăzută din această probă.

În termen legal, împotriva sentinței civile nr.1061 din 31.05.2007 pronunțată de Tribunalul Constanțaa declarat apel reclamanta.

Motivează apelul arătând că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a respins acțiunea cu motivarea că reclamanta nu a făcut o identificare a imobilului,deși a reținut că a făcut dovada dreptului de proprietate.

Identificarea imobilului nu s-a putut face în fața instanței de fond,întrucât posibilitatea financiară nu i-au permis administrarea probei cu expertiză topometrică.

În prezent eforturile financiare îi permit administrarea acestei probe.

De altfel, instanța de fond nu a solicitat pârâtei, date în legătură cu situația juridică a imobilului în funcție de care putea să hotărască forma de despăgubire ce urma să fie acordată reclamantei.

Pentru cele meționate, reclamanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii contestației.

În ședința de judecată din 2 aprilie 2009, instanța din oficiu a pus în discuția părților lipsa calității procesual active a reclamantei.

În referire la excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, se constată că este fondată pentru următoarele:

Conform art.137 Cod pr.civilă "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos,în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".

Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat.

În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesual activă aparține celui ce se poate prevala de acest interes.

Reclamanta fiind cea care pornește acțiunea trebuie să justifice atât calitatea procesual activă cât și pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.

În cauza dedusă judecății, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001în baza căreia a solicitat restituirea în natură a terenului în - situată în și identificată în lotul nr.7 rămas de pe urma autorului.

Legea recunoaște dreptul la restituirea bunurilor preluate abuziv nu numai în persoana foștilor propriertari, ci și în beneficiul moștenitorilor legali sau testamentari ai foștilor proprietari persoane fizice.

Restituirea este condiționată de dovada calității de moștenitor legal sau testamentar,probă care se poate realiza prin acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate, certificat de moștenitor, testament sau certificat de calitate de moștenitor.

Prin aceasta se dovedește aptitudinea de a succede și vocația succesorală.

Potrivit Legii nr.36/1995 dovada calității de moștenitor se face cu certificatul de moștenitor sau cu certificatul de calitate de moștenitor. Coroborând dispozițiile acestei legi cu cele cuprinse la pct.23.1 lit.b din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2002, rezultă preeminența puterii doveditoare a certificatului de moștenitor sau de calitate de moștenitor față de celelalte mijloace de probă - testament, acte de stare civilă.

În cauza dedusă judecății reclamanta s-a legitimat ca moștenitoare legală și testamentară a defunctului zis.

Din actele de stare civilă existente la dosar, rezultă că reclamanta este nepoată de soră a defunctei, ea având calitatea de colateral privilegiat (nu este moștenitor rezervatar).

La data de 19 aprilie 1984 s-a dezbătut succesiunea rămasă de pe urma defunctului decedat la 14 februarie 1984 eliberându-de certificatul de moștenitor nr.596/1984 de către fostul notariat de Stat Local-sector IV

De pe urma defunctului a rămas ca moștenitoare legală și testamentară în calitate de soție supravietuitoare căreia îi revine întreaga masă succesorală rămasă de pe urma defunctului.

În urma decesului decedată la 13 ianuarie 1991s-a dezbătut succesiunea eliberându-se certificatul de moștenitor nr.319 din 9 aprilie 1991.

De pe urma defunctei au rămas ca moștenitori: reclamanta (nepoată de soră) în calitate de legatar cu titlu particular căreia îi revine locul de veci situat în Cimitirul;, (strănepoți) cărora în baza testamentului olograf datat la 29 aprilie 1989 le revine întreaga masă succesorală.

Avându-se în vedere cele menționate mai sus, se constată că reclamanta nu are calitatea de moștenitor de pe urma defunctului care a dobândit în proprietate imobilul în litigiu și a cărei restituire o solicită, ci calitatea de moștenitoare de pe urma defunctei (soția lui ) care în calitate de legatar cu titlu particular i-a revenit în urma dezbaterii succesiunii la locul de veci din Cimitirul, restul de moștenire aparținând unor strănepoți - legatari cu titlu universal).

Este adevărat că întreaga masă succesorală rămasă de pe urma defunctului a fost transmisă soției supraviețuitoare în calitate de moștenitor legatar și testamentar, dar aceasta la rîndul ei neavând copii a transmis moștenirea prin legat:legat cu titlu particular reclamantei căreia i-a fost transmis locul de veci și legat cu titlu universal - terțe pesoane cărora le-a revenit întreaga masă succesorală.

În atare situație, reclamanta nu are calitate procesual activă de a sta în proces, fapt pentru care va admite excepția invocată.

În baza art.296 Cod pr.civilă pentru considerentele expuse va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată,în sensul că va respinge acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesual activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELELEGII

DECIDE

Admite excepția.

Admite apelul civil declarat de apelanta reclamantă, domiciliată în B,-,. 9,.1,.1,. 5, sect. 4, prin & din B, bd. -, nr. 63, sect. 3, în contradictoriu cu intimatele-pârâte PRIMĂRIA ORAȘULUI și ORAȘUL PRIN PRIMAR, cu sediul în Sud,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1061 din 31.05.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, în dosarul nr- (nr. format vechi 4786/2006).

Schimbă în tot sentința apelată în sensul că respinge acțiunea formulată ca fiind introdusă de către o persoană fără calitate procesual activă.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică,astăzi 02.04.2009.

Președinte Pentru jud.- eliberată

- - din funcție urmare a pensionării

se semn.conf.art.261 al.2 cpc

Președinte instanță

Grefier

- -

Jud.fond:

Red.dec.jud./02.05.2009

Tehnored.gref./12.05.2009

5 ex.

Președinte:Vanghelița Tase
Judecători:Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 91/2009. Curtea de Apel Constanta