Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 94/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 94
Ședința publică de la 20 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Andronic Adriana Elena
JUDECĂTOR 2: Buliga Georgeta
Grefier: - -
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelantul Primarul Municipiului și pe intimata, având ca obiect legea 10/2001 împotriva deciziei civile numărul 257 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata. Lipsește reprezentantul apelantului Primarul Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată, intimata a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinare cu duplicat ce a fost comunicat apelantului. Prin cererea de apel apelantul Primarul Municipiului I solicită judecata în lipsă conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Se dă citire raportului din care rezultă că apelul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxelor judiciare.
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată se acordă cuvântul pe fond.
Intimata, având cuvântul, solicită respingerea apelului formulat de Primarul Municipiului I întrucât motivele indicate de acesta sunt confuze, eronate, aberante și neadevărate. De asemenea arată că hotărârea pronunțată de instanța de fond, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului este temeinică și legală și solicită menținerea acesteia.
Declarând dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr.257 din 16 februarie 2009 Tribunalului Iașis -a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictor cu pârâtul Primarul Municipiului I și s-a anulat dispoziția nr.2434 din 26 noiembrie 2007 emisă de pârât.
S-a dispus restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 305,717. identificat în planșa a III-a punctele A, B, 2, D, A din raportul de expertiză și planșa a III-a din răspunsul la obiecțiuni, care fac parte integrantă din prezenta, teren situat în I,-. A fost obligat pârâtul la 700 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel s-a reținut în esență că reclamanta este persoană îndreptățită să solicite restituirea în natură a imobilului ce a aparținut autorilor săi și în suprafață de 320. că acest teren a fost preluat abuziv de stat. În prezent din acest teren este liber de construcții 305,717. conform expertizei, teren ce urmează a fi restituit reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Primarul Municipiului I considerând-o netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
- greșit instanța de fond și-a însușit expertiza, fără a observa că din actele depuse rezultă că terenul pentru care s-a dispus restituirea nu este același cu fosta proprietate și că suprafața excede celei preluate de stat;
- greșit s-a reținut că suprafața de teren ce a aparținut autorilor reclamantei este de 320. chiar dacă în act este prevăzută aceasta, dar din celelalte date - lungime, lățime - prevăzute în același act rezultă doar 272,55.
Apelantul arată că terenul restituit în natură de instanța de fond nu se suprapune total pe cel din- ci și pe-. Că aceasta este suprafața, arată apelantul, rezultă și din actul de preluare - unde se indică 256,70.
- greșit s-a dispus restituirea în natură, deoarece terenul nu este liber, este sistematizat, ocupat de parcare amenajată, de utilitate publică.
Apelul nu este fondat. Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar se constată că este legală și temeinică sentința apelată.
Prin dispoziția nr.2434 din 26 noiembrie 2007 Primarului Municipiului I, s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 330. teren motivat de faptul că suprafața preluată abuziv este de 256,70. și este ocupat de locuințe, trotuar, căi de acces, iar pentru restul suprafeței nu se face dovada preluării, și s-a propus acordare de despăgubiri în condițiile Legii 247/2005 titlul VII modificată.
Reclamanta a făcut dovada că este persoană îndreptățită conform art.3 din Legea 10/2001, fiind moștenitoarea defuncților și, care au avut în proprietate, conform actului de vânzare-cumpărare din 29 septembrie 1937, un teren în suprafață de 320. situați în I,-, devenită în prezent-.
Acest teren a fost expropriat în baza Decretului 244/1981 și din actul existent la fila 18 dosar rezultă că s-au preluat 52,86. construcții plus 256,70. teren liber (total 309,56.).
Art.2-3 din Legea 10/2001 instituie ca regulă acordarea măsurilor reparatorii în natură, iar ca excepție acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent și numai atunci când există o imposibilitate obiectivă de restituire a imobilului în natură.
Instanța de fond a verificat, pe calea unei expertize topo, dacă terenul revendicat este afectat total sau parțial de construcții sau amenajări, sau de utilitate publică.
Lămurirea acestor aspecte, în viziunea art.10 al.3 coroborat cu art.11 al.3 din Legea 10/2001, respectiv "teren liber" și "teren liber ce poate fi restituit în natură", știut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectațiunii sale, a fost dată de expertul specialist topo -. În expertiza efectuată și în obiecțiunile pârâtului apelant, s-a stabilit că suprafața de 305,717. teren este liber de construcții și de alte cereri de restituire, nu face obiectul detaliilor de sistematizare.
Faptul că pe terenul respectiv sunt parcate mașinile proprietarilor apartamentelor din zonă, nefiind o parcare amenajată, ci doar o platformă betonată, nu poate duce la concluzia că terenul este afectat de construcții sau lucrări de utilitate publică, pentru a fi exceptat de la restituirea în natură către persoana îndreptățită.
Așa fiind, cum s-a stabilit pe baza actelor din dosar că terenul este liber, face parte din fosta proprietate prevăzută în actul din 1937, coincide cu suprafața preluată de stat în baza Decretului 244/1981, astfel că soluția primei instanțe este temeinică și legală.
Așa fiind, potrivit art.296 Cod procedură civilă se va respinge apelul, menținând dispozițiile sentinței apelate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge apelul formulat de Prim arul Municipiului I împotriva sentinței civile nr.257 din 16 februarie 2009 Tribunalului Iași, pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
Grefier,
-
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
27.2009.-
2 ex.-
Președinte:Andronic Adriana ElenaJudecători:Andronic Adriana Elena, Buliga Georgeta