Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1003/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1003/
Ședința publică din 9 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 2: Erica Nistor
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Federația Comunităților din România - Comunitatea din T împotriva deciziei civile nr.370/A/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și a sentinței civile nr.15.569/5.12.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T prin Primar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor B și Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin T, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta recurentă Federația Comunităților din România - Comunitatea din T avocat, iar pentru pârâții intimați Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T prin Primar se prezintă consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, reprezentantul reclamantei recurente - avocat, depune la dosar concluzii scrise pentru a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul reclamantei recurente, avocat, solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, conform motivelor și concluziilor scrise depuse la dosar, pe care le reiterează și oral, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâților intimați - consiliere juridic, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, conform întâmpinării depuse la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.15569/05.12.2008, Judecătoria Timișoaraa admis excepția inadmisibilității acțiunii si a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta Federația Comunităților din România, în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei si Finanțelor prin T Consiliul Local al Municipiului T si Municipiul T prin Primar, având ca obiect obligarea pârâților să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie cota de 2/4 din imobilul în suprafață totală de 7672, format din casă și C, situat în T,-, înscris în CF nr. 2415 T și rectificarea acestei cărții funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului asupra cotei de 2/4 din imobil și înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei, cerere întemeiată pe dispozițiile art.480 și 481 Cod civil.
Pentru a pronunta această hotărâre, judecatoria a retinut că din cuprinsul cărții funciare nr. 2415 T reiese că reclamanta a deținut cota de 2/4 parte din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în T,-, ulterior devenind proprietar al acesteia Statul Român.
Instanța de fond a mai reținut că în materia revendicării imobilelor naționalizate există un conflict de legi între dreptul comun reprezentat de Codul civil și legile speciale de retrocedare a proprietăților confiscate de stat în perioada anterioară anului 1990. În cazul de față, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Codului civil în timp ce situația imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România este reglementată de nr.OUG 94/2000 republicată.
În acest context, conflictul de legi existent cu privire la modalitatea în care fostul proprietar al unui imobil preluat înainte de 1990 de către Statul Român poate să îl redobândească, respectiv apelând la dispozițiile dreptului comun cuprinse în art. 480 cod civil sau la cele speciale din nr.OUG 94/2000 republicată, se soluționează în favoarea legii speciale conform principiuluispecialia generalibus derogant, a arătat judecătoria.
O astfel de interpretare este în concordanță nu numai cu întreg sistemul juridic român dar și cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului astfel cum este reflectată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În nici o decizie de speță în care s-a analizat încălcarea art. 6 din Convenție de către Statul Român în litigiile având ca obiect revendicarea imobilelor naționalizate, construcții sau terenuri, nu s-a statuat că reglementarea situației juridice a acestora printr-o lege specială, derogatorie de la dreptul comun, contravine principiilor enunțate în Convenție. Curtea a apreciat în mod constant că încălcările de către Statul Român a Convenției se regăsesc în situațiile în care s-a recunoscut nevalabilitatea titlului statului asupra unui imobil dar nu s-a dispus și înapoierea efectivă a acestuia fostului proprietar combinat cu lipsa oricărei despăgubiri juste. Or, în speța de față nu suntem într-o astfel de situație, reclamantul trebuind să parcurgă procedura reglementată de nr.OUG 94/2000 republicată în prealabil, deoarece numai în funcție de modalitatea în care aceasta se finalizează se poate aprecia dacă s-au încălcat în vreun fel drepturile fundamentale ale reclamantei ocrotite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Curtea nu impune în mod necondiționat restituirea în natură a imobilelor naționalizate, aspect ce reiese din cauzele soluționate de aceasta și în care condamnă Statul Român, alternativ, la restituirea imobilului naționalizat sau la plata unei despăgubiri pecuniare, astfel că nu se poate constata de plano că existența unei reglementări speciale în materia retrocedării imobilelor ar contraveni Convenției, a mai arătat prima instanță.
Considerentele expuse mai sus, conduc la concluzia că inadmisibilitatea revendicării unui imobil naționalizat pe calea dreptului comun nu înlătură accesul la justiție al persoanei care se pretinde a fi titularul dreptului de proprietate asupra unui astfel de imobil, ci impune ca exercitarea acestuia să se facă numai în condițiile legii speciale în materie, respectiv a nr.OUG 94/2000 republicată. Numai în acest context se poate analiza și înlătura când este cazul, orice neconcordanță a legii române raportat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a reținut de asemenea judecătoria.
Impotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta Federația Comunităților din România - Comunitatea din T, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea apelului, reclamanta, reiterând in esență susținerile din cererea de chemare in judecată, a invocat de asemenea, decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, arătând că, in cazul in care sunt sesizate neconcordanțe intre legea specială si Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată in cadrul unei acțiuni in revendicare, întemeiată pe dreptul comun, in măsura in care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice. procedurii prevăzute de către OUG 94/2000 nu exclude posibilitatea introducerii unei acțiuni in revendicare bazate pe dreptul comun, in condițiile in care Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează, in art.1, Protocolul 1, dreptul la proprietate.
În accepțiunea apelantei, neparcurgerea procedurii prevăzute de nr.OUG94/2000 nu exclude posibilitatea introducerii unei acțiuni în revendicare pe dreptul comun, în condițiile în care art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenție garantează dreptul de proprietate. Preluarea imobilului nu s-a făcut pentru o cauză de utilitate publică si nici in baza unui titlu valabil; prin urmare, respingerea acțiunii in revendicare ar echivala cu oad oua expropriere, mai arătat apelanta.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.287 Cod procedură civilă.
Pârâtul intimat Statul R prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat si menținerea ca temeinică si legală a sentinței pronunțată de instanța de fond.
In motivarea întâmpinării, referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pe dreptul comun, se arată că prin apariția nr.OUG 94/29.06.2000 s-a stabilit că imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu de către Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de către orice altă persoană juridică, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice, se retrocedează foștilor proprietari în condițiile acestui act normativ, cererile de retrocedare urmând a fi depuse la Comisia specială de retrocedare, care va dispune prin decizie motivată, fie retrocedarea imobilelor solicitate de către cultele religioase, fie respingerea cererii de retrocedare, în cazul în care se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent. Deciziile Comisiei de retrocedare vor putea fi atacate în contencios administrativ la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul solicitat. Astfel, reclamanta avea posibilitatea să solicite retrocedarea imobilului din litigiu în temeiul legii speciale, care a stabilit condițiile și termenele privind retrocedarea, și nu în condițiile dreptului comun, întrucât a fost înlocuit de Legea nr.10/2001, care cuprinde atât norme speciale de drept substanțial cât și reglementarea unor proceduri administrative obligatorii, prealabile sesizării instanței. Prin dispozițiile sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l totodată controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special. Prin art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 s-a recunoscut faptul că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, care va fi exercitată după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, care implică parcurgerea procedurii speciale prevăzute de această lege, cu excluderea procedurii de drept comun. Curtea Constituțională a statuat prin decizia nr. 373/04.05.2006 că Legea nr. 10/2001 recunoaște persoanelor îndreptățite la restituirea imobilelor preluate abuziv calitatea de proprietar avută la data preluării, însă restituirea în natură a imobilului și implicit exercitarea dreptului de proprietate se fac numai în urma constatării dreptului de proprietate, fie prin decizie a autorității administrative implicate în aplicarea legii, fie prin hotărâre judecătorească, în cazul în care deciziile acesteia sunt atacate în justiție. În aceste condiții, prevederile Codului civil în care se menționează faptul că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa afara numai pentru cauza de utilitate publica și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, nu mai pot servi ca temei în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, după intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001. cu caracter special din această legea oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură și prin măsuri reparatorii în echivalent și în acord cu soluțiile adoptate de către Curtea Constituțională a României privind domeniul de aplicare a acestei legi, se constată că aceasta, in limitele date de către dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării în natură sau în echivalent a imobilelor preluate de către stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Deci, sunt inadmisibile acțiunile în revendicare introduse pe dreptul comun după intrarea în vigoare a legii speciale nr. 10/2001, acest act normativ suprimând acțiunea dreptului comun al revendicării, dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât, fiind o lege nouă, perfecționează sistemul reparator și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. 1 și 3 din Constituție și ale art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acțiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă, având în vedere că există legi speciale care dădeau posibilitatea acesteia să obțină retrocedarea imobilului în temeiul acestora și nu pe dreptul comun.
Intâmpinarea a fost motivată in drept pe dispozițiile art.115 si urm. pr.civilă.
Pârâții intimați Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T prin Primar, au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, menținerea ca temeinică si legală a sentinței pronunțată de prima instanță si respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca fiind inadmisibilă, nefondată, netemeinică si nelegală.
In motivarea întâmpinării, cu privire la excepția invocată, se arată că reclamanta nu a solicitat restituirea imobilului pe cale administrativă, pe baza unei notificări formulate prin intermediul unui executor judecătoresc, așa cum prevede Legea specială nr. 10/2001, potrivit căreia, la art. 1, imobilele preluate în mod abuziv de către stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 se restituie de regulă în natură, în condițiile acestei legi. Reclamanta era obligată să respecte procedura specială prevăzută de către actul normativ menționat, respectiv să parcurgă procedura necontencioasă, iar ulterior, să conteste eventual în instanță actul administrativ emis de către instituția pârâtă. Atâta timp cât legea prevede o procedură specială pe care subiecții de drept să o respecte pentru a solicita și a li se restitui imobilele preluate de către stat, fiind o lege specială, reclamanții nu se pot adresa, pe calea dreptului comun, direct instanței de judecată pentru restituirea imobilului, fiind obligați să respecte procedura prevăzută de legea specială, or reclamanta nu a solicitat pe cale administrativă, în baza Legii 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în T, str. - nr. 18, înscris în CF nr. 2415 În doctrină s-a arătat faptul că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, pentru toate imobilele care intră sub incidența acestei legi, persoanele îndreptățite pot obține repararea prejudiciului cauzat numai în condițiile Legii nr. 10/2001, iar după intrarea în vigoare a acestei legi, acțiunea în constatarea nevalabilității titlului și restabilirea situației anterioare, care este de fapt o acțiune în revendicare, nu mai poate fi, în principiu, primită, urmând a fi respinsă ca inadmisibilă. Reclamanta nu avea un drept de opțiune între cele două acte normative, legea generală și legea specială, fiind obligată să solicite recunoașterea dreptului pretins doar pe calea legii speciale, respectiv Legea nr.10/2001. Trecerea imobilului în proprietatea Statului Român s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul preluării lui, nulitatea trebuind apreciată în raport cu acest moment, iar titlul în temeiul căruia s-a efectuat intabularea dreptului de proprietate al Statului Român în CF nr. 2415 nu a fost declarat neconstituțional, raportat la prevederile Constituției României socialiste de la acea vreme și nici nu a fost declarat contract vreunor angajamente internaționale la acea vreme. Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia " parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat".
In drept, au fost invocate prevederile Legii nr.10/2001.
In apel nu au fost solicitate si administrate probe noi.
Prin decizia civilă nr.370/A/10.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Federația Comunităților din România - Comunitatea din T, împotriva sentinței civile nr. 15569/05.12.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de T, Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T prin Primar și a respins cererea apelantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
In mod corect prima instanță a reținut că in situația în care imobilul în litigiu se circumscrie unor reglementări speciale cât privește restituirea sa de către stat, derogatorii de la dreptul comun, procedura de restituire ce trebuie urmată este cea prevăzută în legea specială, conform principiului de drept "specialul derogă de la general".
În speță, imobilul a aparținut, anterior preluării de către Statul Român, Comunității Ortodoxe din T, în cotă de, după cum reiese din copia cărții funciare nr. 2415 T, depusă la filele 9-12 fond, fiind deci un imobil aparținând unui cult religios. Or, situația imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România este reglementată de OUG nr.94/2000 republicată, această lege specială reglementând retrocedarea proprietăților confiscate de stat in perioada anterioară anului 1990, proprietăți care au aparținut cultelor religioase.
Pentru a obține restituirea imobilului, reclamanta, pretinsă succesoare a proprietarului deposedat, trebuia să parcurgă procedura prevăzută de OUG nr.94/2000 republicată, cererea de restituire formulată în baza art.480 Cod civil fiind inadmisibilă.
Această soluție nu este incompatibilă cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și nici cu prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale si ale protocoalelor adiționale ale acesteia, întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a interzis adoptarea unor reglementări speciale privind restituirea proprietăților confiscate. Din aceleași considerente nu pot fi apreciate ca întemeiate nici susținerile apelantei privind neconcordanța între legea specială și Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale și ale protocoalelor adiționale ale acesteia, nefiind deci în situația în care, sesizând o asemenea neconcordanță, să se dea prioritate Convenției, in cadrul unei acțiuni in revendicare întemeiată pe dreptul comun, după cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
Prima instanță a reținut în mod corect că încălcarea de către Statul Român a Convenției a fost reținută de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în situațiile în care s-a recunoscut nevalabilitatea titlului statului asupra unui imobil, dar nu s-a dispus și înapoierea efectivă a acestuia fostului proprietar, combinat cu lipsa oricărei despăgubiri juste, situație neincidentă în speță. În cauza de față, reclamantul trebuia să parcurgă procedura reglementată de OUG nr.94/2000 republicată, întrucât doar in funcție de modalitatea in care aceasta ar fi fost finalizată s-ar fi putut aprecia dacă reclamantei i-au fost încălcate în vreun fel drepturile fundamentale ocrotite de Convenție.
Curtea nu impune statului restituirea in natură a imobilelor naționalizate, acesta putând să achite și despăgubiri pecuniare, după cum reiese din soluțiile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în care statul este condamnat, alternativ, la restituirea imobilului sau la plata unor astfel de despăgubiri. Astfel fiind, nu se poate constata de plano că existența unei reglementări speciale in materia retrocedării imobilelor ar contraveni Convenției și nici faptul că prin nerestituirea imobilului în natură s-ar ajunge la oad oua naționalizare, după cum au pretins apelanții.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.296 și 297.pr.civ, tribunalul a respins apelul ca nefondat, iar în baza art.274 alin.1 pr.civ. respins cererea apelantei, aflată în culpă procesuală, privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Impotriva deciziei civile nr. 370/A/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și a sentinței civile nr.15.569/5.12.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în termen legal, la data de 10.07.2009, a declarat recurs reclamanta Federația Comunităților din România - Comunitatea din T, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile nr.370/A/10.04.2009 și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea recursului, reclamanta a susținut că acțiunea civilă dedusă judecății este o acțiune în revendicare imobiliară, întemeiată pe dispozițiile art.480-481 civil îndreptată împotriva Statului Român al cărui titlu de preluare a imobilului în temeiul Decretului de naționalizare nr.92/1950 nu este valabil, astfel încât reclamanta nu și- pierdut niciodată dreptul de proprietate deținut anterior naționalizării.
Din acest punct de vedere, argumentul instanțelor potrivit cu care, legea specială are prioritate în raport cu dreptul comun, și că reclamanta nu mai poate uza de dispozițiile dreptului comun, dacă nu a utilizat procedurile speciale, este nelegal deoarece prin decizia nr.33/09.06.2008, pronunțată de Inalta C de Casație și Justiție în recursul în interesul legii care a făcut obiectul dosarului nr.60/2007, aceasta, cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, a dispus: "Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
In cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr.10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate.Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, intemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice".
Potrivit statuării Inaltei Curți de Casație și Justiție, "aplicarea unor dispoziții ale legii speciale poate fi înlăturată dacă acestea contravin Convenției Europene a Drepturilor Omului".
Decizia Inaltei Curți a fost că neparcurgerea procedurii prevăzute de către OUG nr.94/2000nu exclude posibilitatea introducerii unei acțiuni în revendicare bazate pe dreptul comun,în condițiile în care Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează, în art.1, Protocolul 1, dreptul la proprietate.
Prin urmare, Inalta C de Casație și Justiție a dispus prin decizia antemenționată că instanțele de judecată vor analiza în cadrul fiecărei acțiuni întemeiate pe dreptul comun dacă acțiunea este admisibilă.
Reclamanta precizează că nici instanța de fond și nici cea de apel nu au analizat circumstanțele concrete ale cauzei, respectiv nevalabilitatea titlului statului, urmare a nerespectării dispozițiilor Decretului nr.92/1950, încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei prin intabularea Statului Român în CF, fără ca reclamanta să fie înștiințată, imposibilitatea obiectivă a reclamantei de a uza de dispozițiile legii speciale.
Pentru aceste considerente, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei pentru rejudecare pe fond la Judecătoria Timișoara.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.7 și 8.pr.civilă.
Prin întâmpinarea depusă în cauză în termen legal, intimații Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Consiliul Local al Municipiului T au solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât și situația imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România este reglementată de OUG nr.94/2000, republicată, iar reclamanta nu avea dreptul de opțiune între cele două acte normative, legea generală și legea specială, fiind obligatoriu să solicite recunoașterea dreptului pretins doar pe calea legilor speciale.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de reclamantă în raport de temeiul de drept invocat și dispozițiile art.299, 312 alin.1 și 304 pct.9 pr.civ. Curtea constată că este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Acțiunea civilă de față este întemeiată pe dispozițiile art.480 și 481.civ. care consacră dreptul de proprietate ca pe un drept perpetuu, nelimitat în timp, care nu se stinge prin neuz și care există atâta timp cât există bunul la care se referă, iar prin adoptarea Legii nr.10/2001, Statul Român nu a consacrat o discriminare între proprietari, intenția legiuitorului fiind de a facilita acordarea măsurilor reparatorii prin lege specială, nicidecum de a paraliza demersurile judiciare ale acestora pentru recuperarea proprietăților abuziv preluate de către stat.
Pe de altă parte, potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există o normă de drept română și un tratat internațional referitor la drepturile omului la care România este parte au prioritate reglementările internaționale, situație în care instanța nu va putea face abstracție de următoarele texte de lege, care o obligă să judece acțiunea de drept comun:art.6 paragraful 1din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia orice persoană are dreptul la un proces echitabil;art.1din Protocolul adițional nr.1 la Convenție privitor la respectarea dreptului de proprietate.
Tot în acest sens s-a pronunțat și Inalta C de Casație și Justiție în dosarul nr.60/2007 (pusă în situația să soluționeze un recurs în interesul legii cu privire la admisibilitatea acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001), statuând că "concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă aceasta nu este prevăzut în mod expres în legea specială. In cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenția are prioritate, aceastăprioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice".
Concluzionând, Curtea reține că împrejurarea că reclamanta nu a apelat la dispozițiile legii speciale nu este de natură a conduce la pierderea dreptului subiectiv de proprietate, ci doar la pierderea dreptului la acțiune în temeiul legii speciale, fiind deci decăzut din dreptul de a obține măsuri reparatorii prin procedura specială a Legii nr.10/2001 sau a OUG nr.94/2000.
Această lege nu reprezintă decât o alternativă pentru persoanele care revendică imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cărei procedură s-a dovedit însă în multe cazuri ineficientă, fapt constatat și în practica din ultimii ani a Curții Europene a Drepturilor Omului în cazurile privind România (, ).
A considera o acțiune civilă în revendicare imobiliară pe calea dreptului comun, inadmisibil, ar echivala și cu încălcarea dreptului la un recurs efectiv, un alt drept fundamental al omului, consacrat prin art.13 din Convenție, care prevede dreptul oricărei persoane de a se adresa efectiv unei instanțe naționale atunci când i s-au încălcat un drept sau o libertate recunoscute de Convenție, precum și cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, consacrat prin art.6 din Convenție.
Pentru aceste considerente, Curtea reține că cele două instanțe de judecată au pronunțat hotărâri nelegale raportat la dispozițiile art.400 - 481.civil și în baza art.299, 312 alin.1 pr.civ. va admite recursul reclamantei, va casa ambele hotărâri și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, Judecătoria Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta Federația Comunităților din România - Comunitatea din T împotriva deciziei civile nr.370/A/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și a sentinței civile nr.15.569/5.12.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
Casează ambele hotărâri și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, Judecătoria Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 noiembrie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.:/25.11.2009
Tehnored./M/ 2 ex./26.11.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.,
Președinte:Marinela GiurgincăJudecători:Marinela Giurgincă, Erica Nistor, Carmina Orza
