Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1000/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1000/
Ședința publică din 9 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 2: Erica Nistor
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta (fostă Aga) împotriva deciziei civile nr.395/A/7.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Aga -, Aga -, -, Aga, Aga -, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 0,50 lei.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea, văzând că reclamantul recurent a solicitat prin cererea de recurs și judecarea în lipsă, conform art.242 pr.civ. constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 14534/19.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa admis cererea formulată de petenta Aga, în contradictoriu cu intimații Aga -, Aga, Aga -, Aga - și -, dispunând anularea încheierii nr. 3122/2008 din dosar nr. 3122/14.01.2008 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin încheierea de carte funciară nr. 3122/2008 pronunțată în dosarul nr. 3122/14.01.2008 de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a fost înscris procesul intentat de Aga, Aga, Aga, Aga și contra Aga în dosarul nr- având ca obiect dezbatere succesorală cu privire la imobilul teren cu construcție nr. 347 comunei.
Astfel, la dosarul administrativ a fost depusă o copie după acțiunea la care au făcut referire petenții, însă, potrivit art. 112 pct. 5.pr.civ. aceasta trebuia certificată că este la fel cu originalul.
Prin urmare, copia acțiunii care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a procesului civil intentat trebuie să respecte aceleași exigențe ca și oricare probă cu înscrisuri atâta timp cât prin plângerea formulată, înscrisurile depuse la dosarul administrativ sunt înscrisuri probatoare de drepturi.
Pentru acest motiv, având în vedere că reclamanta contestă înscrierea, iar intimații nu s-au prezentat în fața instanței pentru a certifica înscrisul la care s-a făcut mai sus vorbire, deși au fost citați în acest sens, judecătoria a admis plângerea formulată și, în consecință, a dispus anularea încheierii de carte funciară nr. 3122/2008 pronunțată în dosarul nr. 3122/14.01.2008 de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Împotriva sentinței civile nr.14534/19.11.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, intimații Aga, Aga, Aga, și Aga au declarat recurs, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 09.01.2009, solicitând modificarea hotărârii și respingerea plângerii de carte funciară.
În motivare, au arătat că din conținutul plângerii de carte funciară nu a reieșit cu claritate care este cererea petentei. În motivare, instanța a arătat că nu a fost depusă în original acțiunea invocată, motiv pentru care înțeleg să depună dovada în original a înregistrării acțiunii.
În drept, recurenții intimați au invocat dispozițiile Legii nr.7/1996.
În dovedire, au depus acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 21.12.2007, citația emisă în acest dosar.
Prin întâmpinare, pârâta intimată a solicitat respingerea recursului, arătând că în urma dezbaterii succesiunii numitului Aga și recurenții au un drept de moștenire asupra imobilului situat în intravilan cu casa 526, dar din eroare a fost trecută întreaga suprafață de teren de 1906 mp în masa bunului partajabil, cu ocazia dezbaterii succesiunii în urma căreia s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. 52/24.10.2007.
Prin sentința civilă nr. 5150/16.04.2008 Judecătoria Timișoaraa dispus desfacerea căsătoriei încheiată cu Aga, însă fără a proceda și la partajarea bunurilor comune.
În drept, intimata pârâtă a invocat dispozițiile Legii nr.7/1996.
La termenul din 07.04.2009 instanța a recalificat în apel calea de atac.
Prin decizia civilă nr.359/A/7.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișaa dmis apelul declarat de apelanții Aga, Aga, Aga, și Aga împotriva sentinței civile nr. 14534/19.11.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata (Aga) și a schimbat sentința, în sensul că a respins plângerea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că apelanții Aga, Aga, Aga, și Aga au depus în calea de atac copia acțiunii înregistrate pe rolul instanțelor și care a fost înscrisă în cartea funciară prin încheierea nr. 3122/2008, contestată pe calea plângerii în prezenta cauză, purtând mențiunea înregistrării acesteia, în original, citația emisă în dosar.
Din actele doveditoare depuse la fila 8 și următoarele, rezultă legătura dintre litigiu și cartea funciară în care s-a înscris mențiunea privind procesul, respectiv nr. 347.
Prin urmare, în baza art. 296.pr.civ. tribunalul a admis apelul și a schimbat sentința, în sensul respingerii plângerii ca neîntemeiate, în baza art. 52 din Legea nr. 7/1996.
Impotriva deciziei civile nr.359/A/7.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în termen legal, a declarat recurs reclamanta (fostă Aga), la data de 01.06.2009, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile recurate în sensul respingerii apelului declarat de pârâți și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond care a anulat încheierea de CF nr.3122/2008 din dosarul nr.3122 a T, prin care fusese înscris procesul promovat de intimații din prezenta cauză, împotriva ei, pentru dezbaterea succesorală cu privire la imobilul teren + construcții situat administrativ în localitatea nr.347.
In motivarea recursului, reclamanta a precizat că în mod corect instanța de fond a anulat încheierea de CF, întrucât petenții au depus doar o copie a acțiunii civile notată în CF, nefiind certificată.
Reclamanta a mai precizat că în urma dezbaterii succesiunii a numitului Aga, intimații au un drept de moștenire asupra imobilului situat în intravilan cu casa nr.526, dar din eroare a fost trecută întreaga suprafață de teren de 1906. în masa bunului cu ocazia dezbaterii succesiunii în urma căreia a fost eliberat certificatul de moștenitor nr.52/24.10.2007.
Prin sentința civilă nr.5150/16.04.2008 Judecătoria Timișoaraa dispus desfacerea căsătoriei încheiată de Aga dar fără a proceda la partajarea bunurilor comune.
Aceste aspecte au fost soluționate în dosarul nr- a Judecătoriei Timișoara, iar prin hotărâre definitivă și irevocabilă a fost respinsă acțiunea intimaților privind constatarea nulității absolute și succesiune.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, pentru termenul de judecată din data de 7.09.2009, intimații Aga, Aga, Aga, și Aga au solicitat respingerea ca nefondat a recursului, menținând ca legală decizia civilă recurată, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de recurs. Intimații au subliniat că prezentul proces are ca obiect plângere împotriva încheierii de CF prin care s-a notat un proces civil, care nu se referă la dezbaterea succesiunii după defunctul Aga sau la vreo eroare privind întinderea suprafeței de teren din CF. Sub acest aspect, s-a arătat că procesul civil notat în CF nu este finalizat, astfel încât plângerea nu e întemeiată.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de petenta recurentă, în raport de obiectul cauzei și dispozițiile Legii nr.7/1996, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin încheierea nr.3122/2008 emisă de T în dosar nr.3122/14.01.2008, s-a admis cererea formulată de Aga, Aga, Aga, și Aga și s-a notat procesul formulat de aceștia împotriva numitei Aga, în dosar nr- al Judecătoriei Timișoara, în CF nr.347, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1569/1999 prin care Aga și soțul ei (în prezent, divorțați - conform sentinței civile nr.5150/16.04.2008 a Judecătoriei Timișoara ) au dobândit în proprietate cota de 5/8 părți din imobilul înscris în CF 347 nr.top.761 - 762.
In consecință, reclamanții din acel dosar, în calitate de nepoți de fii ai defunctei Aga, au solicitat dezbaterea succesiunii asupra cotei de 5/8 din imobil și atribuirea unei cote egale de 1/6 părți fiecăruia, cu înscrierea dreptului de proprietate astfel dobândit în CF nr.347.
In condițiile în care acest proces poartă asupra imobilului înscris în CF nr.347, și se contestă dreptul de proprietate dobândit de petenta Aga și fostul ei soț, Aga (reclamant și el în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei, invocându-se lipsa de consimțământ a vânzătoarei Aga ), raportat la dispozițiile art.52 din Legea nr.7/1996, republicată, a cadastrului și publicității imobiliare, Curtea constată că în mod corect instanța de apel a procedat la notarea în CF sus-menționat a acestui proces.
In consecință, Curtea constată că recursul petentei este nefondat și în baza art.299, 312 alin.1 pr.civ. îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta (fostă Aga) împotriva deciziei civile nr.395/A/7.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 noiembrie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.:/17.12.2009
Tehnored./M/ 2 ex./18.12.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.,
Președinte:Marinela GiurgincăJudecători:Marinela Giurgincă, Erica Nistor, Carmina Orza