Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1051/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1051
Ședința publică din data de 19 iunie 2009
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Florin
Grefier:
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta HG împotriva sentinței civile nr. 299 pronunțată la data de 20.03.2009 de către Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta Direcția de Sănătate Publică C-S, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă HG, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 16.06.2009, pârâta intimată a depus întâmpinare la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reclamanta solicită HG admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul C-S, reclamanta a HG solicitat obligarea pârâtei Direcția de Sănătate Publică C-S la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de la data de 1.10.2005 și până la încetarea raporturilor de serviciu conform Legea nr. 142/1998, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței fiecăreia până la data efectuării plății.
În motivare, a arătat că acest drept este prevăzut e dispozițiile art. 1 din Legea nr. 142/1998, dispoziții care au fost suspendate succesiv începând cu anul 2002 și până la data de 31.12.2006; că aceste suspendări contravin Constituției României, acordarea tichetelor de masă reprezentând o măsură de protecție socială privind securitatea la locul de muncă și că prin neacordarea acestor drepturi are loc o discriminare în raport cu celelalte categorii de salariați din cadrul unor domenii ale sectorului bugetar, care beneficiază de tichete de masă, încălcându-se astfel dispozițiile art. 41 și art. 53 din Constituția României, ale art. 5 din Codul muncii și ale art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate - sectorul bugetar. A mai arătat că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, că acordarea acestor tichete de masă decurge atât din lege, cât și din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007 (art. 139), parte a acestui contract fiind și Direcția de Sănătate Publică, și că au incidență în cauză dispozițiile art. 977 și ale art. 983 Cod civil.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 142/1998, ale art. 15, 41 și 53 din Constituție și ale art. 5 și 38 din Codul muncii.
Prin sentința civilă nr. 299/20.03.2009, instanța a respins cererea reclamantei.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut în vedere că reclamanta a fost angajata pârâtei.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998 salariații din sectorul bugetar care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator, în limita bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale. Așadar, s-a prevăzut posibilitatea, iar nu obligativitatea acordării tichetelor de masă, în limita prevederilor bugetare.
Astfel, acțiunea reclamantei este netemeinică, întrucât, pe de o parte, dispozițiile legale prevăd posibilitatea, iar nu obligativitatea acordării acestor tichete de masă, iar pe de altă parte acordarea acestora se face în limita prevederilor bugetare, bugetul instituției neprevăzând fonduri în acest sens pentru perioada solicitată de reclamantă.
Contractul Colectiv de Muncă nr.2678/12.12.2005 la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007 prevede că angajatorul este obligat să acorde tichetele de masă potrivit Legii nr.142/1998 în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unitățile financiare de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate (art.139).
Nici în raport de acest temei reclamanta nu este îndreptățită la acordarea contravalorii tichetelor de masă, deoarece Contractul Colectiv de Muncă menționat, deși prevede obligativitatea acordării tichetelor de masă, precizează că aceasta se face potrivit Legii nr. 142/1998, în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unități finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor de sănătate. Or, dispozițiile art.1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998 prevăd că acordarea tichetelor de masă se face în limita prevederilor bugetare, nefiind prevăzute fonduri în acest sens. Mai mult, pentru perioada 01.10.2005-30.06.2008, dreptul la acțiune în sens material este prescris potrivit disp.art.283 al.1 lit. e) din Codul Muncii, care prevăd că termenul în care poate fi formulată cererea este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii.
În motivare a invocat greșita interpretare dată contractul colectiv de muncă, act ce dispune cu caracter obligatoriu acordarea tichetelor de masă.
A mai arătat că lipsa sumelor din bugetul instituției este culpa acesteia, ea trebuind să prevadă necesitatea alocării acestor sume.
A criticat reținerea acțiunii ca prescrisă, termenul de prescripție fiind de 3 ani și nu de 6 luni.
În fine, a arătat că prin hotărârea recurată este discriminată în raport cu ceilalți angajați acțiunea introductivă pârâtei cărora li s-a recunoscut acest drept.
Pe cale de întâmpinare pârâta a solicitat respingerea recursului.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și în baza dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, față de dispozițiile art. 296 și urm. Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă începând cu data de 1.10.2005 și până la data încetării raporturilor de serviciu.
Respingând cererea de chemare în judecată, instanța a avut în vedere pe de o parte, că acordarea acestor drepturi este o facultate a angajatorului condiționată de limitele prevederilor bugetare (în bugetul pârâtei nefiind incluse fonduri în acest sens) și, pe de altă parte, că pentru perioada cuprinsă între 1.10.2005-30.06.2008 dreptul la acțiune este prescris, termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii fiind împlinit.
Instanța de recurs reține că acordarea alocației individuale de hrană este prevăzută în contractul colectiv de muncă (art. 130), contract care face trimitere la dispozițiile Legii nr. 142/1998. . că nu dispune de fonduri prevăzute în buget în acest scop, pârâta nu a făcut nici o dovadă în acest sens. Or, o atare afirmație se impune a fi dovedită în sensul art. 1169 Cod civil, câtă vreme ea are drept consecință neacordarea unor drepturi bănești prevăzute de legea părților.
Pe de altă parte, respingând cererea de acordare a tichetelor de masă până la încetarea raporturilor de serviciu dintre reclamantă și pârâtă, instanța nu a observat că blochează angajatului posibilitatea de a beneficia de acest drept în situația în care, pe viitor, angajatorului îi vor fi alocate sume în acest sens.
A mai reținut instanța prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, întemeindu-și concluzia pe dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii. Se constată, însă, că fiind solicitate drepturi salariale (în sens larg) neacordate, incidente sunt dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, dispoziții ce stabilesc un termen de prescripție de 3 ani.
Pentru aceste considerente, văzând că se impun verificări asupra fondului cererii reclamantei în sensul celor mai sus arătate, în baza dispozițiile art. 312 alin. 1, 2, 5 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 3041Cod procedură civilă, instanța va admite recursul declarat de reclamanta împotriva HG sentinței civile nr. 299/20.03.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva HG sentinței civile nr. 299/20.03.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red. /26.06.2009
Tehnored.: /2 ex./2.07.2009
Prim inst.: Trib. C-S -,
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Ana Biberea, Florin
