Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1111/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1111
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu G -
JUDECĂTOR 3: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 554/A/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Municipiul T prin Primar, și, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
PROCEDURA COMPLETĂ.
dezbaterilor și susținerile părților cu ocazia judecării recursului au fost consemnate în încheierea ședinței din 11 noiembrie 2009, care face parte integrantă din decizie și potrivit căreia pronunțarea a fost amânată la 17 noiembrie 2009.
Se constată depuse prin serviciul de registratură al instanței, la 16.11.2009, concluzii scrise formulate de pârâta intimată Primăria Municipiului
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Timiș, reclamanții și au chemat în judecată PRIMĂRIA solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va da, să obliga pârâta la restituirea în natură a apartamentului înscris în CF 19868 T și, în subsidiar, acordarea de despăgubiri bănești raportate la valoarea de piață a apartamentului.
În motivare au invocat că au fost obligați să înstrăineze către Statul Român apartamentul - ca urmare a plecării din România - și că despăgubirea primită nu este echivalentă cu valoarea imobilului.
La 15.04.2008, reclamanții au invocat vicierea consimțământului la data preluării apartamentului și îmbogățirea fără justă cauză a statului ca temeiuri ale acțiunii în revendicare formulate (fila 22 dosar).
Prin sentința civilă nr. 2587/25.06.2008, Tribunalul Timișa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, având în vedere obiectul cererii, cuantumul pretențiilor reclamanților (110.000 euro) și faptul că aceștia nu au urmat procedura Legii nr. 10/2001.
În dosarul nr- de la Judecătoria Timișoara, reclamanții au chemat în judecată în calitate de pârâți și pe cumpărătorii apartamentului în litigiu, și (fila 15 dosar).
Având în vedere că reclamanții precizează că înțeleg să se judece în contradictoriu cu Primarul Municipiului T, reprezentanta pârâtei Primăria Municipiului Tai nvederat că reprezintă și Municipiul T (fila 50 dosar).
Prin sentința civilă nr. 2308/17.02.2009, instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare și, respectiv, pe cea a tardivității constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că imobilul înscris în CF 19868 T, proprietate reclamanților, a fost preluat de Statul Român în baza Decretului 223/1974, proprietarii fiind despăgubiți cu 40.000 lei.
Apartamentul a fost, ulterior, vândut către și în baza Legii nr. 112/1995, pârâtul dobândind în proprietate cota sa de proprietate cu titlu de moștenire ca urmare a decesului tatălui său.
Cererea în revendicare a fost respinsă ca fiind inadmisibilă față de disp. Legii nr. 10/2001 și cele dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 33/2008, câtă vreme reclamanții nu au soliciat restituirea imobilului în baza legii speciale, respectiv a Legii nr. 10/2001.
Cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 a fost respinsă ca tardivă, instanța reținând incidența disp. art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare au invocat neobservarea împrejurării că, în subsidiar, au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imbilul preluat și că nu au urmărit vătămarea dreptului de proprietate dobândit de foștii chiriași în baza Legii nr. 112/1995.
Prin decizia civilă nr. 554/A/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- apelul a fost respins ca nefondat.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut în vedere că reclamanții tind la retrocedarea în natură a imobilului sau, în subsidiar, la acordarea de despăgubiri urmare a constatării nevalabilității titlului statului și a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului. Dreptul comun în materia bunurilor preluate fără titlu valabil este reprezentat de disp. art. 480 cod civil corelate cu cele ale art. 6 din Legea nr. 213/1998. Acest din urmă text legal permite instanțelor judecătorești să cerceteze titlul în baza căruia statul a preluat imobilele în cadrul unei acțiuni în retrocedare întemeiată pe dreptul comun, dar numai până la apariția unei legi speciale de reparație.
Această lege este Legea nr. 10/2001, lege de care reclamanții nu au înțeles să uzeze și care a suprimat acțiunea dreptului comun, aspect consacrat prin Decizia 53/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, respectiv, prin Decizia 33/2008 dată de aceeași instanță.
În situația de față, Legea 10/2001 nu contravine CEDO și nici Protocolului 1, câtă vreme reclamanții nu numai că nu dispun de un bun actual în sensul art. 1 din sus-menționatul Protocol, dar dreptul de proprietate asupra imobilului nu le-a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, un bun actual neexistând, deci, în patrimoniul reclamanților.
Împotriva deciziei au declarat recurs în termen reclamanții care au criticat-o pentru nelegalitate.
În motivare au invocat neobservarea de către instanțe a cererii de despăgubiri formulate, cerere ce nu aduce atingere dreptului de proprietate al cumpărătorilor apartamentului.
Au invocat că despăgubirile primite în baza Decretului 223/1974 sunt derizorii raportat la valoarea apartamentului, că statul nu i-a despăgubit și că un atare cuantum al despăgubirilor reprezintă o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor.
Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinări în cauză.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza disp. art. 306 al. 2 Cod pr. civ. față de disp. art. 299 și urm. Cod pr. civ. instanța reține următoarele:
Invocând nevalabilitatea preluării imobilului de către stat, reclamanții au solicitat în principal restituirea acestuia în natură sau, în subsidiar, despăgubiri bănești reprezentând valoarea de piață a imobilului.
Pe calea prezentului recurs reclamanții au reiterat susținerile din primă instanță (fila 47 dosar fond) și criticile formulate pe calea apelului potrivit cu care nu contestă dreptul de proprietate al pârâților foști chiriași - cumpărători ai imobilului ci au în vedere obligarea statului la despăgubiri, capăt de cerere asupra căruia instanțele nu s-au pronunțat.
Din interpretarea disp. art. 6 din Legea 213/1998 rezultă că fac parte din domeniul statului sau al unităților administrativ-teritoriale imobilele dobândite în perioada 06.03.1945 - 22.12.2989 dacă au intrat în proprietatea statului cu titlu valabil, instanțele de judecată fiind competente să stabilească valabilitatea titlului.
Nici Legea 10/2001 și nici Decizia 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu interzic sub sancțiunea inadmisibilității ca persoanele interesate să solicite instanțelor judecătorești să cerceteze valabilitatea titlului statului fără a revendica bunul afirmativ preluat fără titlu valabil, aceasta fiind cererea ce ar atrage incidența dispozițiilor art. 6 alin. 2 din Legea 213/1998.
Este adevărat că, potrivit jurisprudenței CEDO, simpla solicitare de a obține un bun preluat de stat nu reprezintă nici un bun actual și nici o speranță legitimă însă, în cauză, reclamanții tind să li se recunoască nevalabilitatea ieșirii bunului din patrimoniul lor, iar constatarea nevalabilității i-ar pune în situația de a avea o speranță legitimă în sensul reparării prejudiciului prelungit suferit.
Nu poate fi reținută nici prioritatea dată Legii 10/2001 cu motivarea că astfel sunt protejate dreptul de proprietate al pârâților cumpărători sau securitatea raporturilor juridice câtă vreme, așa cum s-a arătat mai sus, reclamanții nu mai solicită constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în favoarea pârâților - persoane fizice ci obligarea statului la acordarea de despăgubiri bănești, respectiv subsidiarul cererii inițiale.
Respingând în baza art. 137 al. 1 Cod pr. civ. cererea de chemare în judecată, instanțele au procedat în mod greșit la neexaminarea fondului cauzei, conform considerentelor mai sus arătate.
Se impune, în consecință, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spr rejudecare la prima instanță.
În rejudecare, va fi verificat titlul statului și, în funcție de soluția dată acestui capăt de cerere, instanța va verifica temeinicia și legalitatea pretențiilor la despăgubiri formulate de reclamanți. Totodată, instanța va verifica legalitatea cadrului procesual raportat la cererea precizată a reclamanților.
Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 312 al. 1,2,3, 5 Cod pr. civ. rap. la art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. instanța va admite recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 554/A/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Va casa decizia recurată și sentința civilă nr. 2308/17.02.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- și va trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 554/A/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează decizia recurată și sentința civilă nr. 2308/17.02.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - G - - -
GREFIER,
- -
Red. - 17.11.2009
Tehnored., 2 ex./11.12.2009
Tribunalul Timiș, Judecători:
Judecătoria Timișoara, Judecător:
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu
