Anulare act. Decizia 1107/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1107
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu G -
JUDECĂTOR 3: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea Societatea de Investiții Financiare A împotriva deciziei civile nr. 1431/29.06.2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.1667/C/2006, în contradictoriu cu intimații, Pres SRL A, AVAS B, - SRL A, și Asociația A - prin lichidator - -
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
PROCEDURA COMPLETĂ.
dezbaterilor și susținerile părților cu ocazia judecării recursului au fost consemnate în încheierea ședinței din 11 noiembrie 2009, care face parte integrantă din decizie și potrivit căreia pronunțarea a fost amânată la 17 noiembrie 2009.
Se constată depuse prin Serviciul de registratură al instanței, la 17 noiembrie 2009, concluzii scrise formulate de contestatoarea Societatea de Investiții Financiare
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare, constată:
Prin decizia civilă nr.1431/29.06.2006, pronunțată în dosarulnr. 1667/2006, având în vedere și îndreptarea erorilor materiale dispuse prin încheirea din 09.11.2006, Curtea de Apel Timișoaraa admis recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 209/25.02.2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 8029/2003.
A modificat decizia civilă recurată, în sensul că a admis apelul reclamantului, a schimbat în tot sentința civilă nr. 949/11.12.2002, pronunțată de Judecătoria Lipova în dosarul nr. 739/2002.
A admis acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții A, - A, AVAS B, Asociația A, AVAS T și SRL A, și.
A constatat nulitatea absolută parțială a actelor de privatizare - contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 211/18.06.1995 și nr. 400/26.07.1995 privind imobilul "moară ", înscrisă în (anexa I, poziția 3 contractului de privatizare).
A admis cererea de chemare în garanție formulată de - -
A obligat chematele în garanție: AVAS B și - la restituirea din prețul plății pentru pachetul de acțiuni achiziționate a valorii actualizate la data plății în funcție de rata inflației și a părții din preț care corespunde morii din.
A respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de -
A respins ca nedovedită cererea reclamantului și pârâtei - -, cu privire la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că imobilul nscris în CF 2884, nr. top 4541/ 2, constând în intravilan cu moară în suprafață de 765 mp, a fost cumpărat de bunicii reclamantului și donat tatălui reclamantului.
În anul 1948 imobilul a fost preluat de Statul Român în baza Legii nr. 119/1948, însă dreptul de proprietate al Statului a fost întabulat după 20 de ani, în baza Decretelor nr. 218/1960 și 712/1966.
Reclamantul a formulat o acțiune în rectificare CF privind moara în litigiu, iar prin decizia civilă nr. 635 /16 mai 1995 Curții de Apel Timișoarai -a fost recunoscut irevocabil dreptul de proprietate asupra imobilului și și- întabulat acest drept.
La data semnării contractelor de privatizare nr. 218/18.06.1995 și nr. 400/26.07.1995, proprietar tabular ai imobilului înscris în CF 2884 era reclamantul, - - fiind radiată din CF încă din data de 15.06.1995.
Întrucât Statul Român nu era proprietar al imobilului la data privatizării, iar pârâții au figurat ca părți în litigiul derulat în perioada anilor 1993 - 1995, când reclamantul a revendicat moara, aceștia din urmă nu se pot prevala de buna credință și nu pot susține că nu au avut cunoștință de faptul că Statul Român a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului și că reclamantul este înscris ca proprietar.
Potrivit art. 45 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
La alin. 2 al aceluiași articol se menționează că actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.
Împotriva deciziei civile nr. 1431/29.06.2006 a Curții de Apel Timișoaraa formulat contestația în anulare pârâta Societatea de Investiții Financiare - -
În motivarea contestației, invocând art. 317 al. 1 pct. 2 Cod pr. civ. a susținut că prin soluționarea recursului declarat împotriva unei hotărâri a Curții de Apel Timișoara tot de către Curtea de Apel Timișoara, s-a încălcat competența după materie a instanțelor judecătorești, competența revenind în speță Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 4 Cod pr. civ.
Printr-o completare și o precizare ulterioare ale contestației (filele 32-36 și 62-63), în susținerea motivului prevăzut de art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod pr. civ. contestatoarea a arătat că instanța de recurs a încălcat dispozițiile de ordine publică privitoare la competență și în raport cu art. 3231, art. 3229și art. 43alin. 3 din OG nr. 88/1997, în conformitate cu care, având în vedere obiectul contractelor a căror nulitate s-a invocat, competența revine secției comerciale a curții de apel, iar nu secției civile.
Contestatoarea a invocat și art. 318 teza I Cod pr. civ. motivând că soluția instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, care are la bază confuzia în care s-a aflat tot timpul reclamantul în legătură cu autorul deposedării sale de imobilul moara din, eroare însușită de instanța de recurs.
Prima greșeală materială o reprezintă denumirea pârâtei care a chemat în garanție; pârâta a fost chemată în garanție de către Asociația și nu de către - -. Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni a fost încheiat între FPP I ( -) și Asociația.
A doua eroare materială este dată de confuzia instanței de recurs în ceea ce privește calitatea părților. Astfel, - - și Asociația au fost intimate și în apel și în recurs, fără să fi exercitat nici calea de atac a apelului, nici calea de atac a recursului. Ca urmare, s-a admis cererea de chemare în garanție a unei persoane fără calitate, ceea ce nu poate fi decât rezultatul unei erori materiale.
Intimatul - a depus la dosar întâmpinare, prin care a solictat respingerea contestației în anulare, cu motivara că recursul a fost judecat de către Curtea de Apel Timișoara în conformitate cu decizia irevocabilă a Înalte Curți de Casație și Justiție cu nr. 6446/07.11.2005, nefiind încălcate normele de competență.
A formulat întâmpinare și intimata A și a solicitat respingerea ca nefondată a contestației în anulare. A arătat că decizia nr. 1431/29.06.2006 a Curții de Apel Timișoaraa fost pronunțată cu respectarea normelor de competență aplicabile la acea dată, având în vedere că pe parcursul litigiului normele de procedură civilă au suferit modificări succesive cu privire la competența materială a instanțelor.
Intimata Aaf ormulat întâmpinare și în raport cu motivele suplimentare de contestație în anulare, arătând că necompetența instanței civile putea fi oricând invocată, inclusiv în fața instanței de recurs, ceea ce nu s-a întâmplat, fapt ce atrage inadmisibilitatea acestui motiv de contestație.
A mai arătat că motivul prin care se susține existența unei greșeli materiale este nefondat.
pe care contestatoarea le califică "erori materiale" pot fi cel mult erori de judecată, a căror rectificare nu este permisă în calea de atac a contestației în anulare, iar calitatea părților și raporturile dintre ele au fost discutate în mod repetatîn diversele faze de judecată.
Examinând hotărârea contestată în raport cu motivele invocate, Curtea constată că se impune respingerea contestației în anulare pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Curtea de Apel Timișoara prin soluționarea recursului declarat de reclamantul - împotriva deciziei civile nr. 209/25.02.2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 8029/2003, nu a încălcat art. 4 pct. 1 Cod pr. civ. și deci competența Înalte Curți de Casație și Justiție.
Pe parcursul judecării litigiului de față, normele de procedură civilă în materie de competență au fost modificate succesiv.
Astfel, la data judecării apelului în dosarul de față, conform Codului d e procedură civilă modificat de nr.OUG 58/2003 doar curțile de apel judecau "apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii și tribunale în primă instanță".
Drept urmare, Curtea de Apel Timișoaras -a pronunțat asupra apelului declarat împotriva sentinței Judecătoriei Lipova nr. 949/11.12.2002 prin decizia cu nr. 209/25.02.2004.
Împotriva deciziei nr. 209/25.02.2004, reclamantul a declarat recurs.
Recursul a fost înregistrat inițial la Înalta Curte de Casație și Justiție Având în vedere modificările aduse de OUG65/2004 Codului d e procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție Bat rimis recursul spre competentă soluționare Curții de Apel Timișoara prin decizia cu nr. 6446/07.09.2005.
Conform art. II alin. 3 din OUG65/2004, la data intrării în vigoare a ordonanței "recursurile aflate pe rolul Înalte Curți de Casație și Justiție se trimit la curțile de apel".
Prin urmare, Curtea de Apel Timișoara nu a încălcat normele de competență în vigoare la data pronunțării, motivul de contestație fiind din acest punct de vedere neîntemeiat.
În ceea ce privește natura comercială a litigiului și, ca o consecință, necompetența instanței civile, acest motiv de contestație în anulare este inadmisibil în raport cu art. 317 alin. 1 Cod pr. civ. care prevede că motivele prevăzute de pct. 1 și 2 pot fi valorificate printr-o contestație în anulare "numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".
În cazul de față, contestatoarea le invocă pentru prima dată acum în contestația în anulare.
Pe de altă parte, litigiul este într-adevăr de competența instanței civile, având în vedere că a fost promovat în conformitate cu dispozițiile art. 45 (fost 46) din Legea nr. 10/2001.
Motivul de contestație bazat pe art. 318 teza 1 Cod pr. civ. este neîntemeiat.
Contestatoarea susține că soluția instanței de recurs ar fi rezultatul unei greșeli materiale, prin confuzia asupra autorului deposedării reclamantului de imobilul în litigiu și cu privire la calitatea părților.
Ceea ce vizează contestatoarea sunt eventuale greșeli de judecată, care nu pot face obiectul unei contestații în anulare, admisibilă doar pentru greșeli materiale evidente, de formă, iar nu vizând fondul cauzei.
Pe de altă parte, în privința denumirii părților și implicit a calității, Curtea de Apel Timișoaraa procedat la îndreptarea unor erori materiale prin încheierea din 09.11.2006, pronunțată în dosarul nr-.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE - împotriva deciziei civile nr. 1431/29.06.2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 1667/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE - împotriva deciziei civile nr. 1431/29.06.2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 1667/2006.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - G - - -
GREFIER,
- -
Red. - 08.12.2009
Tehnored., 2 ex./14.12.2009
Instanță de recurs, Curtea de Apel Timișoara
Judecători:,
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu
