Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1108/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1108

Ședința publică din 17 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Florin Șuiu

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu G -

JUDECĂTOR 3: Rujița Rambu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T prin Primar împotriva Deciziei civile nr. 610/A/26.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimate, pentru rectificare carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

PROCEDURA COMPLETĂ.

dezbaterilor și susținerile părților cu ocazia judecării recursului au fost consemnate în încheierea ședinței din 11 noiembrie 2009, care face parte integrantă din decizie și potrivit căreia pronunțarea a fost amânată la 17 noiembrie 2009.

CURTEA,

În deliberare constată că prin Decizia civilă nr. 610/A din 26 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului T împotriva Sentinței civile nr. 241/08.01.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat.

Prin urmare, Tribunalul a menținut hotărârea primei instanțe, care a admis cererea formulată de reclamant și a dispus radierea notei marginale nr. 25677/1998 din CF col. nr. 4299 T, nr. cad. 7158/1.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin decizia civila nr.1419/2004 a Curții de APEL TIMIȘOARA rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.7648/2004 a Înaltei Curți de Casație si Justiție s-a restituit în natura reclamantei imobilul situat în T,-, înscris în CF colectiv 4299 T, compus din 3 apartamente,.1 înscris în CF ind.nr.4300 T și.2 și 3 înscrise în CF ind.4301 T, temeiul de drept fiind Legea nr.10/2001.

În cartea funciară colectivă s-a notat o notă marginală cu nr.25677/1998 privind un apartament cu nr.4 care nu figurează în cartea funciară.

Din cuprinsul cărții funciare nu rezultă că ar exista și un apartament cu nr. 4, întrucât acesta nu a fost înscris niciodată în cartea funciară.

În aceste împrejurări, instanța de fond a apreciat că această notă marginală nu are nici un temei legal, fiind înscrisă fără a exista un drept. Daca pârâta ar fi edificat un apartament cu nr. 4 aceasta ar fi trebuit să-l înscrie în cartea funciară, însă acest fapt nu există. De asemenea, nu există nici un act de apartamentare din care să rezulte acest apartament cu nr. 4.

Prin urmare, în temeiul art. 33 alin. 2 și 34 din Legea nr.7/1996 instanța de fond a dispus radierea din CF col. nr. 4299 Tan otei marginale nr. 25677/1998.

În calea de atac a apelului, pârâta apelantă Primăria Municipiului Tas olicitat desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, susținând că în fața primei instanțe nu a fost corect stabilit cadrul procesual, prin aceea că nota marginală a cărei radiere s-a dispus privea pe proprietarul apartamentului nr. 4, respectiv pe numita, care nu a fost chemată în proces.

Pârâta apelantă a mai susținut că acțiunea de față nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 36 din Legea nr. 7/1996 privind rectificarea înscrierilor din cartea funciară, invocând și disp. art. 22 din Legea nr. 7/1996, conform cărora radierea înscrierii drepturilor reale se face în temeiul actului care exprimă consimțământul titularului la stingerea lor.

Tribunalul a apreciat că este nefondat apelul declarat de pârât, pe baza considerentelor ce în continuare sunt arătate.

Din materialul probator administrat în cauză, respectiv contractul de vânzare - cumpărare depus la fila 18 fond, încheiat sub nr. 12994/22.04.1997 între RA URBIS T și, Tribunalul a apreciat că, în pofida inexistenței unui act de dezmembrare a imobilului, totuși există un apartament cu nr. 4, care a fost vândut lui în baza Legii 112/1995.

A apreciat că, din cartea funciară a imobilului, depusă la filele 31 - 34 fond ( CF 4299 T) rezultă că acest apartament cu nr. 4 nu este intabulat în cartea funciară. Astfel fiind, nu se justifică menținerea unei note marginale cu privire la un apartament neintabulat în cartea funciară, fiind întrunite condițiile pentru a dispune radierea din cartea funciară a acestei note marginale potrivit art. 34 pct. 1 teza I, din Legea 7/1996.

Cât privește stabilirea cadrului procesual în fața primei instanțe, tribunalul a apreciat că obligația definirii acestui cadru revine reclamantului, că pârâta nu poate invoca inopozabilitatea hotărârii judecătorești față de terțe persoane, neavând vreun interes în acest sens, că singura persoană care poate invoca inopozabilitatea hotărârii este proprietarului apartamentului nr. 4, motivul de apel formulat de către Primăria Municipiului T asupra acestui aspect fiind deci neîntemeiat.

Cât privește disp. art. 22 alin. 2 din Legea 7/1996, invocate de asemenea de către apelantă, tribunalul a constatat că acestea vizează radierea înscrierii dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale, pentru care se cere consimțământul titularului la stingerea lor, iar nu radierea unei simple note marginale, cum este cazul în speță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului T solicitând, în temeiul disp. art. 304 pct. 4, 5 și 9 Cod pr.civ. admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârilor cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibilă, nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a învederat incorecta stabilire a cadrului legal, prin aceea că nu fost chemată în judecată proprietara apartamentului nr. 4, motiv pentru care solicită casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.

Recurenta a mai arătat că prin Decizia cu nr. 1419/2004 s-a dispus restituirea în natură doar apartamentelor 1, 2 și 3, nefiind mențioant și. nr. 4.

Totodată, a invocat inadmisibilitatea acțiunii în raport de art. 36 din Legea nr. 7/1996 (actualul art. 34 din legea republicată), precum și principiul relativității consacrat de art. 22 din lege, potrivit căruia înscrierea unui drept se poate face numai împotriva aceluia care, la data înscrierii cererii în cartea funciară, era titularul dreptului cu privire la care se face înscrierea.

Reclamantul intimat a fost citat cu mențiunea de formula întâmpinare, însă nu a dat curs acestei solicitări, depunând doar concluzii scrise.

La termenul din 11.11.2009, așa cum rezultă și din cuprinsul încheierii prin care s-a amânat pronunțarea, Curtea a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive, precum și excepția lipsei capacității procesuale cu privire la pârâta Primăria Municipiului T, excepții pe care Curtea le apreciază ca fiind întemeiate pentru argumentele ce succed.

Este adevărat că în cartea funciară col. nr. 4299 T nu figurează înscris și apartamentul nr. 4, însă nota marginală de sub B9, a cărei radiere se solicită prin cererea de chemare în judecată, vizează pe titularul dreptului transmis prin contractul nr. 12994/22.04.1997 (fila 17 dosar fond), respectiv pe numita, decedată la 20.01.2001, mai exact pe moștenitorii acesteia.

Prin urmare, în condițiile în care pârâta Primăria Municipiului T nu are înscris în CF vreun drept real referitor la aprtamentul nr. 4 și cererea de chemare în judecată nu vizează vreun drept extratabular al acesteia, pârâta nu are calitate procesuală pasivă.

Pe de altă parte, Primăria Municipiului T nu are personalitate juridică, potrivit Legii nr. 215/2001, fiind doar un aparat tehnic-administrativ, astfel că nu are capacitate procesuală.

În consecință, în baza art. 37, art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 3 Cod pr. civ. Curtea va admite recursul pârâtei, va modifica decizia recurată, va admite apelul pârâtei și va schimba sentința apelată în sensul că va respinge acțiunea reclamantului pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei, precum și a capacității procesuale a acesteia.

În baza art. 274 Cod pr.civ. va obliga intimatul să plătească recurentei suma de 4,15 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T prin Primar împotriva Deciziei civile nr. 610/A/26.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva Sentinței civile nr. 241 din 08.01.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-.

Schimbă în tot sentința apelată în sensul că respinge cererea formulată de reclamantul.

Obligă intimatul să plătească recurentei suma de 4,15 lei cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - G - - -

GREFIER,

- -

Red. - 18.11.2009

Tehnored., 2 ex./11.12.2009

Tribunalul Timiș, Judecători: ,

Judecătoria Timișoara, Judecător:

Președinte:Florin Șuiu
Judecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1108/2009. Curtea de Apel Timisoara