Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 118/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.118
Ședința publică de la 28 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Paula Păun
JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 519 din 06 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și sentinței civile nr.245 din 26 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, și - decedată -moștenitoare fiind intimata pârâtă,având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant, asistat de avocat și intimații pârâți și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că recurentul reclamant a depus înscrisuri, după care;
Avocat, pentru recurentul reclamant, a solicitat, potrivit dispozițiilor art.305 din Codul d e procedură civilă, încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv memoriu tehnic, memoriu arhitectură, fișa corpului de proprietate și o copie xerox de pe o planșă fotografică.
Intimații pârâți și, pe rând având cuvântul, au arătat că se opun cererii formulate de apărătorul recurentului reclamant, întrucât aceste înscrisuri au mai fost depuse la dosarul cauzei.
Instanța, deliberând, a admis cererea formulată de apărătorul recurentului reclamant, privind încuviințarea înscrisurilor, care au fost depuse.
Constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, instanța a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul reclamant, a susținut faptul că, de vreme ce Tribunalul Dolja judecat un apel, este aplicabil art.299 Cod procedură civilă, astfel că decizia nr. 519 din 06 iulie 2009 este supusă recursului. A arătat că în decizia recurată nu se face mențiunea că încheierea de amânare a pronunțării, din 22 iunie 2009, face parte integrantă din decizie, însă, se menționează că ar fi irevocabilă, fără indicarea termenului de recurs, acestea fiind motive de nulitate conform art.105 Cod procedură civilă.
A susținut motivele de recurs invocate în scris, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat, în principal, admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare; în subsidiar, a solicitat admiterea recursului și modificarea ambelor hotărâri, în sensul admiterii acțiunii. Cu cheltuieli de judecată.
Intimații pârâți și, pe rând având cuvântul, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile a instanței de apel ca fiind temeinică și legală.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași la data de 09.06.2008, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâții, și, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, sa fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 381. pe care îl ocupă fără drept și să fie obligați pârâții să-și taie și ridice salcâmii situați dincolo de hotar și să mute gardul la limita proprietăților, iar dacă aceștia nu o vor face, să-i fie încuviințat reclamantului să o facă pe cheltuiala lor.
In motivarea în fapt a acțiunii, timbrată legal cu taxă de timbru de 174 lei și timbru judiciar, reclamantul a arătat că, în baza contractului de întreținere nr. 6089/17 iunie 1996, este proprietarul terenului de 2620. ce face obiectul acestui contract, teren din care pârâții îi ocupă fără drept suprafața de 381. pe care o revendică, teren ce a fost reconstituit autorilor săi conform nr. 1782-4482-44814/08.08.1997. A arătat reclamantul că, încă din anul 2002, pârâții au început să-și planteze salcâmi chiar pe hotar, cu fiecare an care a trecut îi uscau pe cei vechi și se extindeau spre terenul său, mutând din ce în ce mai mult spre interiorul terenului său gardul despărțitor dintre ei. Deși le-a atras atenția și le-a explicat că linia despărțitoare dintre proprietăți a fost dintotdeauna una dreaptă și nu curbă, cum au făcut-o pârâții din 2001 și până în prezent, pârâții au refuzat, spunând că nu ocupă teren din cel al reclamantului. Totodată, a arătat reclamantul că în anul 2004, pentru a vedea ce suprafață de teren îi ocupă pârâții și pentru a-și înscrie terenul în cartea funciară, a chemat un inginer topo să-i măsoare proprietatea și să întocmească documentația cadastrală, cu această ocazie constatând că pârâții îi ocupă o suprafață de teren de 381. A învederat că a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, dar demersurile sale au rămas fără rezultat și că din actele sale de proprietate rezultă cu certitudine că terenul său are o suprafață de 2600 cu front stradal de 20 și că în spatele curții are 16, liniile ce unesc aceste puncte trebuind să fie drepte.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480, 483 și urm. și 608.civ. art. 109 și urm.
La data de 04.07.2008, pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâții au arătat că sunt proprietarii terenului intravilan în suprafață de 1760. situat în F,-, județul D, conform contractului de întreținere nr.397/1997, teren ce a fost reconstituit conform titlului de proprietate nr.901-45376/04.07.1996, autorilor și. Au mai arătat pârâții că nu sunt adevărate susținerile reclamantului, în sensul că și-au extins gardul despărțitor și că îi ocupă abuziv o suprafață de 381. cu atât mai mult cu cât, din măsurătorile cadastrale a rezultat că pârâții dețin în fapt doar 1721. și nu 1760. cât este înscris în nr. 901-45376/04.07.1996. Cu privire la cererea formulată de reclamant, de a fi obligați să-și ridice salcâmii situați pe terenul reclamantului, au arătat pârâții că acești arbuști nu sunt plantați de ei, ci au crescut în mod, iar linia de hotar este aceeași dintotdeauna, chiar dacă nu are o linie dreaptă, continuă, ci frântă.
Prin sentința civilă nr.245/26.03.20009, pronunțată de Judecătoria Filiași, în dosarul nr-, fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul impotriva pârâților, și.
S- luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru se pronunța astfel, instanța constatat și reținut următoarele:
Reclamantul este proprietarul suprafeței de 2620. teren arabil intravilan, situată în F,-, județul D, pe care a dobândit-o de la părinții săi și, urmare a contractului de întreținere autentificat sub nr.6089/17.06.1996, teren pe care autorul l-a dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate ca moștenitor al tatălui său, conform nr. 1782-44814/1997. De asemenea, pârâții și sunt proprietarii terenului arabil intravilan în suprafață de 1760. situat in F,-, județul D, teren pe care l-au dobândit urmare a contractului de întreținere încheiat cu pârâta și autorul, părinții pârâtei, teren pe care vânzătorul l-a primit urmare a aplicării legilor fondului funciar conform nr. 901-45376/1996.
Acțiunea în revendicare își are sorgintea în dispozițiile art. 480.civ. motiv pentru care, pentru ca o astfel de acțiune să fie admisă, cel care revendică trebuie să dovedească, pe de o parte, faptul că este titularul dreptului de proprietate asupra bunului pretins, iar, pe de altă parte, să facă dovada că pârâtul ocupă abuziv acel bun.
Din declarațiile celor 4 martori audiați în cauză, instanța a reținut că proprietățile părților sunt despărțite de un gard de sârmă, înalt cam de 1 metru care este aplecat pe anumite porțiuni spre reclamant, iar hotarul dintre proprietăți îl mai constituie și pomii - specia corcoduși și salcâm, crescuți in mod spontan pe hotar. De asemenea, instanța a reținut că acest gard pe care au crescut puieții de salcâm, pruni și corcoduși, desparte proprietățile părților dinainte de reconstituirea dreptului de proprietate, adică înainte de intrarea in vigoare a Lg. 18/1991. Din declarația martorei, instanța a reținut că pârâții au încercat să construiască un gard de beton intre proprietatea lor și a reclamantului, dar au fost somați de către reclamant, prin executor, să nu pună gardul, motiv pentru care pârâții nu au pus decât 4 lacre din acest gard de ciment, în partea dinspre stradă. Din declarația martorei, instanța a reținut că prin anii 1990, tatăl reclamantului a construit in apropierea hotarului, un grajd în partea dinspre pârâți și a lăsat loc spre proprietatea pârâților, atât cât picătura de la streașina grajdului să cadă pe locul lui, respectiv cam la o distanță de 1 metru de hotar, care la data construirii grajdului era reprezentat de un gard de sârmă, gard construit de părinții pârâtei.
Ca urmare a celor reținute, instanța a constatat că hotarul dintre proprietățile părților, determinat de gardul de sârmă și de arborii crescuți spontan, nu a fost modificat după reconstituirea dreptului de proprietate pentru autorii părților.
Din raportul de expertiză tehnică topo efectuat în cauză, instanța reținut că, așa cum rezultă din măsurători, terenul intravilan aflat în posesia reclamantului are o suprafață de 2247. cu 373. mai puțin decât în actele de proprietate, iar terenul avut în posesie de pârâți, are, din măsurători, suprafața de 1778. cu 18. mai mult decât în actele de proprietate, dar că această diferență se încadrează în toleranța admisă de OCPI. Expertul a concluzionat că pârâții nu ocupă din terenul reclamantului, iar linia de hotar dintre proprietățile părților este reprezentată de gardul de plasă de sârmă aflat în stare avansată de degradare, gard care se sprijinea pe salcâmi plantați din loc în loc și retezați la data efectuării expertizei, la o înălțime de o J de metru de la sol. De asemenea, comparând schița topo efectuată de expert, cu actele de proprietate existente la dosar, instanța a constatat că terenurile identificate de expert ca aparținând părților, au lățimile la stradă, în concordanță cu cele prevăzute în actele de proprietate.
Reclamantul a criticat raportul de expertiză, arătând că, la întocmirea acestuia, expertul nu a ținut seama de planurile de la Primărie și de schițele anexe contractelor de întreținere precum și de planul urbanistic și, de asemenea, nici de actele de proprietate ale părților, motiv pentru care, instanța a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, în care expertul să țină seama de toate actele de proprietate și de toate schițele cadastrale. Prin răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamant la raportul de expertiză, expertul a arătat că la identificarea celor două proprietăți a ținut seama de limita materială existentă pe teren și de actele de proprietate, neputând ține seama de schițele depuse de reclamant și întocmite de AF și Primăria F, deoarece schița întocmită de AF aproximează distanțele la un metru, iar schița întocmită de Primărie nu prevede distanțele. De asemenea, expertul a mai arătat că, dacă limita de hotar dintre proprietățile părților ar fi o linie dreaptă, parte din construcțiile aflate pe proprietatea pârâților ar fi pe proprietatea reclamantului.
Ca urmare a răspunsului la obiecțiuni, precum și a celor reținute din declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv că hotarul dintre proprietățile părților nu a fost modificat, iar construcțiile existente pe proprietățile părților au mai mult de 30 de ani, instanța a apreciat că, atât schița topo efectuată de expert, cât și concluziile raportului de expertiză, sunt în conformitate cu situația reală și cu actele de proprietate ale părților.
In consecință, constatând că pârâții nu ocupă din terenul reclamantului, instanța respins acțiunea în revendicare formulată de reclamant și, de asemenea, și acțiunea având ca obiect "obligație de a face" deoarece, așa cum s-a reținut din probele administrate, pârâții nu au plantat salcâmi pe terenul reclamantului și nici nu pot fi obligați la mutarea gardului ce delimitează proprietățile, deoarece acest gard delimitează corect linia de hotar dintre proprietățile părților.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând- pentru nelegalitate și netemeincie.
În motivarea apelului, s-a susținut, în esență, că instanța de fond analizat în mod greșit probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor și expertiza tehnică efectuată, instanța întemeindu-și soluția pe concluziile raportului de expertiză, în realitate fiind necesar ca măsurătorile pentru amplasarea terenului în spațiu, să fie făcute prin raportare la puncte fixe pentru întreaga lungime și lățime a terenului, expertul refuzând să facă raportare la -.
Prin întâmpinarea formulată la data de 25 mai 2009, intimații-pârâți au solicitat respingerea apelului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică, motivele de apel invocate înfățișându-se ca neîntemeiate.
Prin decizia civilă nr.519 din 06 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins, ca nefond, apelul declarat de reeclamant.
Analizând apelul dedus judecății, prin prisma criticilor invocate și în raport de caracterul devolutiv conferit de dispozițiile art. 292 pr.civ. Tribunalul a reținut următoarele:
Instanța de apel a constatat că prima instanță, în adoptarea soluției pronunțate, a analizat și interpretat judicios întreg materialul probator administrat în cauză, procedând în mod corelativ la o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente în materie, sentința apelată fiind, astfel, legală și temeinică, motivele de apel, ce se circumscriu criticilor ce vizează interpretarea eronată a probelor administrate în cauză, înfățișându-se ca neîntemeiate.
Tribunalul a constatat că, în mod corect, instanța de fond a reținut că reclamantul este proprietarul terenului arabil intravilan, în suprafață de 2620. situat în F,-, județul D, pe care l-a dobândit de la părinții săi, și, urmare a contractului de întreținere autentificat sub nr.6089/17.06.1996, imobil pe care autorul l-a dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate, ca moștenitor al tatălui său, conform nr. 1782-44814/1997.
De asemenea, instanța de fond, în mod just, reținut că pârâții și sunt proprietarii terenului arabil intravilan în suprafață de 1760. situat în F,-, județul D, imobil pe care l-au dobândit în baza contractului de întreținere, încheiat cu pârâta și autorul, părinții pârâtei, teren pe care vânzătorul l-a primit urmare a aplicării legilor fondului funciar conform nr. 901-45376/1996.
Totodată, din coroborarea probei cu acte, cu proba cu expertiza tehnică judiciară topografică, întocmită de expert, în mod legal și temeinic, instanța de fond constatat că, terenul intravilan aflat în posesia reclamantului are o suprafață de 2247. cu 373. mai puțin decât în actele de proprietate, iar terenul avut în posesie de pârâți, are,din măsurători, suprafața de 1778. cu 18. mai mult decât în actele de proprietate, dar că această diferență se încadrează în toleranța admisă de OCPI.
Astfel, în mod corect, instanța de fond constatat că pârâții nu ocupă din terenul reclamantului, iar linia de hotar dintre proprietățile părților este reprezentată de gardul de plasă de sârmă, aflat în stare avansată de degradare, gard care se sprijinea pe salcâmi plantați din loc în loc și retezați la data efectuării expertizei, la o înălțime de o J de metru de la sol, din compararea schiței topo efectuat de expert cu actele de proprietate existente la dosar, rezultând că terenurile identificate de expert, ca aparținând părților, au lățimile la stradă, în concordanță cu cele prevăzute în actele de proprietate.
Împotriva celor două hotărâri, în termen legal, au declarat recurs reclamantul, invocând motivele de nelegalitate prev.de art.304 pct.5, 7, 8 și 9 pr.civ. în sensul că:
Deși cauza a avut ca obiect revendicare și grănițuire, instanța de fond a pronunțat sentința cu recurs, iar Tribunalul, deși a judecat în apel, a pronunțat decizia, irevocabilă; de asemenea, în decizia recurată, nu se face mențiunea că încheierea din 22 iunie 2009, de amânare a pronunțării, face parte integrantă din decizie. S-a arătat că acestea constituie motive de nulitate, conform art.105 pr.civ.
Decizia recurată reia în principal motivarea sentinței și doar pe o pagină, la nivel general și declarativ, apare o așa zisă motivare; practic, decizia nu este motivată nici în fapt și nici în drept, nu se răspunde la motivele de apel și la concluziile scrise, fiind încălcate dispoz.art.261 pct.5 și 7 pr.civ. legislația națională și europeană.
Instanța de apel nu a manifestat rol activ în soluționarea cauzei, neadministrând proba cu supliment la raportul de expertiză și încălcând astfel prev.art.129, 292 și 295 (2) pr.civ. încheierea de respingere a cererii de probatorii fiind și nemotivată; nu a fost lămurită nici situația celor 18 mp.teren, în plus, la pârâți.
Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată, deși acestea au fost cerute.
S-a dat o interpretare greșită probelor dosarului, expertizei, actelor de proprietate, cadastru, memoriu tehnic, depozițiile martorilor, reținându-se o situație de fapt neconformă realității.
Întrucât pe parcursul judecării recursului a decedat intimata pârâtă, a fost conceptată și în calitate de moștenitoare a acesteia, intimata (fiica autoarei).
Recurentul reclamant a depus la dosar mai multe înscrisuri: autorizație executare lucrări, memoriu tehnic, plan de situație, memoriu arhitectură, fișă corp de proprietate.
Recursul este nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurentul reclamant, se constată că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de casare sau modificare a hotărârilor, expres și limitativ prevăzute de art.304 pct.1-9 pr.civ.
Astfel, neregularitățile invocate de recurent, cu referire la căile de atac, sau lipsa unor mențiuni în cuprinsul deciziei atacate, nu constituie motive de nulitate, conform art.105 alin.2 pr.civ. întrucât, textul menționat are în vedere actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale, însă numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare.
Or, în speță, sentința a fost supusă și examinată în cele două grade de jurisdicție - apel și recurs - cum, de altfel, susține și recurentul că este corect, iar, pe de altă parte, mențiunile eronate - cu referire la căile de atac - sau lipsa unor mențiuni în cuprinsul deciziei - cu referire la încheierea de amânare a pronunțării (deși aceasta există la dosar, iar în decizie se menționează că dezbaterile sunt cuprinse în încheierea respectivă) - nu înlătură efectele ce decurg din dispozițiile Codului d e procedură civilă care se aplică, indiferent de eventualele erori strecurate în hotărâri, sub acest aspect.
Prin urmare, în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prev.de art.304 pct.5 pr.civ.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate prev.de art.304 pct.7 pr.civ. acesta se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, ceea ce nu este cazul în speță.
Decizia atacată este motivată, conform art.261 alin.1 pct.5 pr.civ. cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile și susținerile apelantului, răspunzând criticilor aduse sentinței, în limitele prevăzute de art.295 alin.1 pr.civ. astfel încât, și din acest punct de vedere, recursul nu este fondat.
Potrivit art.295 alin.2 pr.civ. instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art.292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
Ca atare, textul nu obligă instanța de apel să refacă sau să completeze probele administrate la prima instanță, lăsând la aprecierea judecătorului, cererile formulate sub acest aspect.
Prin urmare, Tribunalul, respingând cererea de probatorii, formulată de apelant, nu a încălcat nici-o dispoziție legală ce vizează rolul activ al judecătorului, încuviințarea și administrarea probatoriilor în apel.
Față de probele administrate la instanța de fond, Tribunalul a apreciat ca neîntemeiată cererea privind efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, motivând că nu se impune administrarea acestei probe, prin încheierea din 22 iunie 2009, așa încât, și critica formulată sub acest aspect, este nefondată.
În condițiile în care, prin sentința atacată, s-a reținut că- chiar daca pârâții dețin în plus, față de actele de proprietate, suprafața de 18 mp.teren - acest teren de 18 mp.nu aparține reclamanților, lămurirea situației cu referire la acest teren este irelevantă în soluționarea cauzei, astfel încât, și din acest punct de vedere critica estre neîntemeiată.
Referitor la cererea de cheltuieli de judecată, formulată de reclamant atât la fond cât și în apel, în raport de dispoz.art.274 alin.1 pr.civ. - care prevede că numai partea care cade în pretenții este obligată să plătească cheltuielile de judecată - este evident că, față de soluția de respingere a acțiunii și, respectiv, a apelului, pârâții nu puteau fi obligați la cheltuieli de judecată, către reclamant.
Prin urmare, în mod corect, prin hotărârile atacate, nu s-a făcut aplicarea dispoz.art.274 alin.1 pr.civ. în sensul admiterii cererii reclamantului, iar prin soluția de respingere a acțiunii și, respectiv, a apelului, cele două instanțe s-au pronunțat implicit și asupra cererii reclamantului, de obligare a pârâților la cheltuieli de judecată.
În consecință, și din acest punct de vedere nu există motive de nelegalitate a hotărârilor atacate.
Referitor la actele depuse la dosar de către reclamant, atât la instanța de fond, cât și în căile de atac, modul de interpretare al acestora nu se încadrează în dispoz.art.304 pct.8 pr.civ. - care prevede, ca motiv de nelegalitate a hotărârilor, cazul când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia - întrucât textul vizează, în esență, interpretarea juridică ce i se dă unui act juridic, cum ar fi dacă instanța ar judeca un contract de vânzare-cumpărare ca un contract de locațiune, ceea ce nu este cazul în speță.
Sub aspectul înscrisurilor depuse la dosar, ca și al celorlalte probe administrate în cauză - expertiză, depozițiile martorilor - criticile formulate de recurentul reclamant vizează modul de apreciere și interpretare a acestora de către instanță, în sensul stabilirii unei anume stări de fapt, respectiv că pârâții nu ocupă din terenul reclamantului.
Or, sub acest aspect, criticile vizează aspecte de netemeinicie a hotărârilor, și nu de nelegalitate, cum impune art.304 pr.civ. pentru promovarea recursului.
Prin urmare, aceste critici nu pot face obiectul examinării în recurs, și, ca atare, nici nu atrag modificarea sau casarea hotărârilor atacate.
Față de considerentele expuse, în baza art.312 pr.civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 519 din 06 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și sentinței civile nr.245 din 26 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți si - aceasta și in calitate demoștenitoare a intimatei pârâte,având ca obiect revendicare imobiliară.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
03.02.2010
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Paula Păun, Tatiana Rădulescu
