Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 116/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.116
Ședința publică de la 28 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Paula Păun
JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR"SA - Sucursala Regională de Ferate C, împotriva deciziei civile nr.605 din 16 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și sentinței civile nr.659 din 18 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OCPI D - C, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR"SA - Sucursala Regională de Ferate C și intimatul OCPI D -
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că recursul este declarat în termen, motivat, timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei; recurenta petentă, prin motivele de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă, formulată de recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR"SA - Sucursala Regională de Ferate C, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
1. Prin sentința civilă nr.659/18 mai 2009, pronunțată de Judecătoria Segarcea, în dosarul nr-, a fost respinsă plângerea formulată de petenta Compania Națională de Ferate-Regionala CFR C împotriva încheierii de carte funciară nr. 56062/24.07.2009 emisă de OCPI D, ca neîntemeiată.
Pentru se pronunța astfel, instanța constatat că a fost învestită cu plângerea formulată de petentă împotriva încheierii de carte funciară nr. 56062/24.07.2008 prin care s-a dispus respingerea cererii petentei pentru intabularea dreptului de proprietate în Cartea Funciară pe tronsonul C- C.
În condițiile în care petenta se află la prima înscriere, nefiind în situația în care s-a solicitat înscrierea unui drept în cartea funciară împotriva unei persoane, prezentei plângeri i s-a aplicat regulile specifice procedurii necontencioase.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că între CNCF "CFR" SA B și Sc Srl a fost încheiat contractul având ca obiect intabularea domeniului public al statului deținut în concesiune de petentă pe tronsonul de cale ferată C -C. Prin încheierea menționată mai sus a fost respinsă cererea privind înscrierea dreptului de proprietate în Cartea Funciară.
În vederea întocmirii documentației cadastrale, s-a încheiat o convenție cu SC SRL; s-a realizat lucrarea de către persoana autorizată care a fost depusă la OCPI.
În data de 15.08.2008 s-a întocmit referatul de completare nr.172 prin care s- dispus completarea documentației întocmite, în conformitate cu art.13 din Ordinul 634/2006 lit.e, potrivit cu care planul de încadrare în zonă se admite la scara 1:2000 - 1:5000; s-a dispus completarea documentației depuse cu anexa 14 și 15; calcularea suprafețelor și descrierile topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare.
La data de 23.09.2009 OCPI D, a formulat un referat de respingere a documentației cadastrale a imobilului situat în unitatea administrativ teritorială Cerăt, interval CF C -C, km 292+274.61-2924+435,59., pe considerentul că nu s-au prezentat documentele solicitate prin referatul de completare și s-a depășit termenul stabilit prin acest referat.
Documentația întocmită nu conține planul de încadrare în zonă. 1:2000 - 1:5000, în mod excepțional, pentru imobilele de mari dimensiuni admițându-se scara 1:10000, după caz, conform art.13 lit.e din Ordinul 634/2006; anexa 14 și 15 referitoare la măsurători efectuate în rețeaua de îndesire și ridicare și pentru ridicarea detaliilor topografice, prin metode clasice și prin tehnologia, potrivit dispozițiilor art.13 lit.j din Ordinul 634/2006; descrierile topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare, așa cum prevede art.13 lit.l și nici calculul suprafețelor, prevăzute de lit.k al aceluiași articol.
Or, în această situație instanța a apreciat că referatul de respingere a fost legal întocmit, în situația în care, pe de o parte documentația nu a fost întocmită la scara solicitată, nu s-a identificat prin puncte cadastrale poziționarea acesteia, iar pe de altă parte nu se face dovada de către petentă a întinderii suprafeței ce a primit-o în concesiune pe acest interval de cale ferată și pe care dorea să o intabuleze
Petenta arătat că, în ceea ce privește calculul suprafețelor, acesta este individualizat în planul de situație depus la OCPI D, însă nu face dovada acestor susțineri în sensul indicării întinderii suprafeței de teren concesionată, pe zona respectivă, inventarul depus ca anexă la contractul de concesiune reliefând doar o suprafață totală de teren concesionată pe diferite subunități (regionale, căi ferate).Or, în această situație nu se poate spune cu certitudine că suprafața de teren indicată de societatea de cadastru (SC SRL) i- fost concesionată petentei, iar în subsidiar ( situație afirmativă) să se poată preciza că are aceeași delimitare (amplasament identic), astfel încât să i se poată da un număr cadastral unic.
Pentru anexa 14, invocat o înțelegere între societatea prestatoare și OCPI,în sensul de a nu mai fi cuprinsă în documentație, întrucât s-ar afla în alte documentații ce au fost deja recepționate, dar nu face dovada acestei convenții; aceleași argumente (nedovedite) au fost folosite și pentru lipsa descrierilor topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare.
În conformitate cu art. 10 din același act normativ, s-a întocmit în mod corect referatul nr.172/15.08.2008 de completare, împreună cu motivațiile corespunzătoare. Referatul de completare a fost transmis persoanei autorizate pentru rezolvare și spre știință proprietarului, stabilindu-se termen de maxim 10 zile pentru refacere.
Acest referat se emite o singură dată pentru un dosar depus spre recepție sau înscriere în cartea funciară.
Întrucât documentația nu a fost completată, în conformitate cu art.10 alin.4 s-a emis referatul din 23.09.2008, de respingere a documentației cadastrale.
Consecință a faptului că documentația cadastrală nu a fost recepționată, nu s-a alocat, în conformitate cu art.10 lit.g, număr cadastral în indexul cadastral, aceasta fiind o condiție obligatorie și preliminară înscrierii în cartea funciară.
Ca urmare, pe baza referatului de respingere a fost emisă încheierea nr. 56062/24.07.2009. de respingere a înscrierii în cartea funciară.
Față de cele reținute, instanța a constatat că actele emise de OCPI în dosarul nr. 56062/24.07.2009 au respectat condițiile impuse de lege, și că soluția de respingere a cererii de înscriere în cartea funciară este corectă, înscrierea fiind posibilă numai după recepția documentației cadastrale, corect și complet întocmită, și după alocarea numărului cadastral.
Împotriva acestei sentințe declarat apel petenta Compania Națională de Ferate CFR C care a arătat că s-au solicitat societății prestatoare alte planuri de încadrare în zonă, că această societate a convenit cu OCPID ca anexa 14 să nu mai fie introdusă în celelalte documentații și că planul de amplasament a fost depus pentru a se dovedi că terenul face parte din domeniul public al statului.
2. Prin decizia civilă nr. 605 din 16 oct. 2009 Tribunalul Dolja respins apelul formulat de apelanta COMPANIA NAȚIONALĂ FERATE CFR SA- SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C cu sediul în C,--7, județul D,împotriva sentinței civile nr.659/18 05 2009, pronunțată de Judecătoria Segarcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata OCPI C,cu sediul în C,-, județul D, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, reținând că cererea formulată de petentă privind înscrierea în cartea funciară nu îndeplinește cerințele impuse de art.48 alin.1 lit.c din Legea 7/1996 republicată, text de lege conform căruia înscrisul depus de petent trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic.
Dispoziția legală menționată este imperativă și nu permite derogări, finalitatea legii 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară fiind de a asigura evidența cadastral-juridică a tuturor imobilelor de pe raza fiecărei unități administrativ-teritoriale; acordarea numărului cadastral și deschiderea cărții funciare pe baza acestuia reprezintă o condiție esențială a aplicării actului normativ menționat, întregul sistem de publicitate imobiliară reală având la bază tocmai identificarea precisă a imobilelor pe baza numerelor cadastrale.
Împrejurările de fapt invocate de apelantă sunt total irelevante în soluționarea prezentei pricini, întrucât nemulțumirile legate de refuzul oficiului de cadastru de a acorda numerele cadastrale pot fi valorificate pe calea unei acțiuni în contencios administrativ, și nu pe calea plângerii împotriva încheierii date de registratorul carte funciară; în cadrul unei astfel de plângeri, întemeiate pe prevederile art.50 alin.2 din Legea 7/1996 republicată, instanța este ținută să examineze legalitatea și temeinicia încheierii respective prin prisma dispozițiilor legale și a înscrisurilor depuse de petent în susținerea cererii de înscriere în cartea funciară.
3. Împotriva deciziei Tribunalului, a declarat recurs petenta Compania Națională de Ferate "CFR SA", solicitând admiterea recursului, cu modificarea în tot a deciziei civile, în sensul admiterii plângerii formulate, anulării încheierii de respingere și obligării OCPI D să emită o încheiere de admitere a cererii de înscriere a dreptului de proprietate în Cartea Funciară.
Apreciază, raportat la motivarea instanței de apel, că încheierea de respingere emisă de OCPI, deși este act administrativ nu este supusă controlului instanțelor judecătorești de contencios administrativ, în condițiile Legii nr.544/2004, ci contenciosului administrativ special reglementat prin Legea nr.7/1996, republicată.
În acest sens prin art.50 alin.1 din Legea nr.7/1996, republicată, este reglementată obligativitatea comunicării încheierii, iar prin alineatele următoare se prevede că "încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere", care se înaintează judecătoriei în a cărei rază de competență se află imobilul.
S-au invocat prevederile art.304 pct.7 Cod pr. civ.
De asemenea, s-a susținut că, în raport de obiectul acțiunii, dispozițiile legale aplicabile și probatoriul administrat în cauză, decizia civilă atacată este nelegală și netemeinică.
Recursul este nefondat.
Referirea instanței de apel la posibilitatea reclamantei de a-și valorifica anumite pretenții pe calea unei acțiuni în contencios administrativ și nu pe calea plângerii împotriva încheierii dată de registratorul de carte funciară, nu are în vedere fondul acțiunii cu care a fost investită instanța, având ca obiect plângerea împotriva încheierii de carte funciară, plângere ce a fost analizată strict prin prisma dispozițiilor Legii nr.7/1996. Prin această referire, instanța a avut în vedere de fapt o altă nemulțumire a reclamantei legată de refuzul oficiului de cadastru de acorda numere cadastrale, și nu necompetența instanței în soluționarea plângerii.
În speță, instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea.
Art.13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul prevede că documentația pentru intabularea dreptului de proprietate (sau a altui drept real) cuprinde printre altele planul de încadrare în zonă la scara de 1:2000 - 1:5000, în mod excepțional pentru imobilele de mari dimensiuni admițându-se scara 1:10000 (lit.e) și planul de amplasament și delimitare a imobilului la scara 1:200 - 1:5000 - (lit.f).
Art.4 din Regulament prevede că realizarea documentațiilor necesare înscrierii în cartea funciară a actelor juridice cuprinde mai multe etape, între care și recepția documentațiilor cu înregistrarea în registrul cadastral al imobilelor, denumit index cadastral, recepția cadastrală, transmiterea documentației asistentului - registrator.
cadastrală este o etapă premergătoare și necesară pentru aprobarea înscrierii dreptului real în cartea funciară.
Conform art.10 alin.2 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.634/2006 - în cazul în care documentația este incompletă se întocmește referatul de completare cu toate datele, documentele și informațiile care lipsesc sau care necesită refacere, modificare.
În speță, s-a întocmit un asemenea referat de completare prin care s-a constatat că documentația nu respectă art.13 lit.e, j, k și l din Regulament și s-a cerut petentei să completeze cu documentația cadastrală recepționată și cu atribuire de număr cadastral.
Petenta nu a completat documentația cu documentele cerute prin referatul de completare, astfel că s-a respins recepția documentației pentru depășirea termenului stabilit prin referatul de completare și pentru neprezentarea documentelor solicitate prin referatul de completare.
Cum, recepția documentației cadastrale și acordarea de număr în indexul cadastral, constituie o condiție prealabilă aprobării cererii de înscriere a dreptului real în cartea funciară - corect s-a respins înscrierea dreptului petentei în cartea funciară, prin încheierea atacată.
Prin urmare, soluția de respingere a acestei plângeri este legală, astfel că nu se impune modificarea deciziei recurate nici în baza art.304 pct.9 Cod pr. civ.
Față de aceste considerente și în baza art.312 Cod pr. civ. urmează a se respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C împotriva deciziei civile nr. 605 din data de 16 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 659 din data de 18.05. 2009 pronunțată de Judecătoria Segarcea în dosar nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.jud.
2 ex/22.02.10
Tehnored.
Jud. fond Gh.
Jud. apel
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Paula Păun, Tatiana Rădulescu