Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1215/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1215/R/2009
Ședința publică din 14 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTORI: Eugenia Pușcașiu, Andrea Chiș Ana Ionescu
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenții revizuienți - SRL și - Import Export SRL împotriva deciziei civile nr. 113/25 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluj, privind și pe intimații și având ca obiect revendicare de imobil.
La apelul nominal se prezintă în instanță reprezentantul intimaților, avocat, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare nu este legal timbrată cu timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosar s-a depus prin registratura instanței întâmpinare de către reprezentantul intimaților avocat, iar de către reprezentanta recurenților avocat, s-a depus de asemenea o cererea de amânare a cauzei din care rezultă că la termenul din 14 mai 2009 nu are posibilitatea de a se prezenta în instanță fiind plecată din localitate iar recurenții nu doresc substituirea acesteia cu un alt avocat, iar la aceeași dată respectiv de 14 mai 2009, se va prezenta în calitate de apărător ales al intimatului în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr-, iar în dovedirea celor solicitate depune la dosar împuternicirea avocațială și copia citației din dosarul nr -, având termen de judecată la data de 14 mai 2009.
Instanța, având în vedere cererea formulată în scris de către reprezentanta recurenților, o pune în discuție reprezentantului intimaților prezent la acest termen.
Reprezentantul intimaților arată că nu se opune cererii de amânare a cauzei depusă la dosar de către reprezentanta recurenților, având în vedere că aceasta este justificată cu actele anexate cererii.
Instanța, constată că recurenții au fost citați cu mențiunea de a achita timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, iar aceștia nu s-au conformat sens în care respinge cererea de ammânare a cauzei solicitată în scris de către reprezentanta recurenților și invocă din oficiu excepția insuficientei timbrări a recursului și pune în discuție această excepție reprezentantului intimaților.
Reprezentantul intimaților față de excepția invocată solicită a se dispune anularea recursului ca insuficient timbrat.
Curtea lasă cauza în pronunțare asupra excepției.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 13537/2008 pronunțată la data de 05.12.2008 în dosar nr-, Judecătoria Cluj -N a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire a sentinței civile nr. 2994/6.04.2007 a Judecătoriei Cluj -N în dosar nr-, formulată de revizuientele - și - SA,
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr. 2994/2007 pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar nr-, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta împotriva pârâtelor - și - SA, au fost obligate pârâtele să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 2300 mp înscris în Cf 633 prev. cu nr. top. 256/35/2, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Poșta, au fost obligate pârâtele să desființeze construcțiile edificate pe terenul proprietatea reclamantei, astfel cum au fost descrise prin raportul de expertiză în specialitatea construcții Capitolul V "Concluzii" și au fost obligate pârâtele la plata sumei de 6513 lei cheltuieli de judecată.
Înscrisurile pe care revizuientele și-au întemeiat cererea sunt procesul verbal de punere în posesie din 23.10.2000, procesul verbal de punere în posesie din 08.04.1995, titlul de proprietate nr. 27911/911/20.10.1995, titlul de proprietate nr. 25846/2036/01.11.2000 și extrasele din Registrul Agricol privind pe.
Instanța a apreciat că în cauză nu sunt incidente disp. art. 322 pct. 5 Teza I pr.civ. pe care își întemeiază revizuientele cererea, întrucât înscrisurile de care se prevalează acestea nu sunt înscrisuri care să fi fost reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, fiind vorba despre înscrisuri care se află în evidența unor autorități publice iar revizuientele puteau formula în fața instanței de fond cereri întemeiate pe dispoz. art. 175 alin. 1.pr.civ.
Împrejurarea că revizuientele nu au avut cunoștință de existența acestor înscrisuri nu poate fi reținută ca fiind o împrejurare mai presus de voința acestora care să fi împiedicat prezentarea înscrisurilor.
Cu privire la certificatele de moștenitor depuse la dosar de revizuiente, instanța a apreciat că aceleași argumente expuse cu privire la actele de reconstituire a dreptului de proprietate sunt valabile și în privința acestora.
De asemenea, în ce privește înscrisurile sub semnătură privată depuse de revizuiente la dosarul cauzei, instanța a reținut că revizuientele nu au probat împrejurarea că aceste înscrisuri au fost reținute de partea potrivnică sau că ar fi existat împrejurarea mai presus de voința lor care să le fi împiedicat să le prezinte instanței de fond, deși sarcina probei revenea în baza art. 1169.civ.
Prin decizia civilă nr. 113/A/25.02.2009 Tribunalului Cluja fost anulat ca netimbrat apelul declarat de revizuientele - SRL și - Import Export SRL împotriva sentinței civile nr. 13357/2008 din 05.12.2008, pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -
Pentru a pronunța această decizie tribunalul reținut că, la momentul introducerii cererii de revizuire, revizuientele nu au achitat taxa de timbru datorată potrivit disp. art. 11 alin. 1 teza I, coroborată cu art. 3 lit. h din Legea 146/1997, în conformitate cu disp. art. 20 alin. 2 din același act normativ, deși au fost citate pentru termenul din 25.02.2009 cu mențiunea achitării taxei de timbru de 5 lei și 0,15 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat.
La termenul din 25.02.2009, Tribunalul a constatat că deși legal citate, revizuientele nu au achitat taxa de timbru ce li s-a pus în vedere, considerent pentru care, în temeiul dispoz. art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997, apelul dedus judecății a fost anulat ca netimbrat, păstrându-se în întregime hotărârea atacată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal revizuientele, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul a fost întemeiat pe disp. art. 304 pct. 5 și 9 Cod proc.civ. și în motivarea lui s-a arătat că neplata taxei judiciare de timbru s-a datorat faptului că nu a avut cunoștință despre termenul de judecată din 25.02.2009, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra excepției netimbrării recursului.
Este real că sediul celor două societăți este în,-, unde de altfel au și fost citate, însă este imposibil ca nicio persoană să nu fi fost găsită la adresa respectivă, în condițiile în care sediul firmei este în permanență aflat sub pază. Prin urmare, în cauză este prezentă situația încălcării art. 921Cod proc.civ. coroborat cu art. 304 pct. 5 Cod proc.civ. deoarece este vorba de o persoană juridică, astfel că actele procedurale nu puteau fi comunicate prin afișare, dat fiind faptul că nu este vorba de un refuz de primire, iar la sediul unității se găsește întotdeauna o persoană care să primească actele.
Mai mult, suma în discuție este neglijabilă, fiind vorba de o taxă judiciară de timbru de 5 lei care nu poate ridica nici un fel de probleme pentru revizuiente, neputând fi vorba de dificultăți în achita această sumă.
Prin întâmpinarea depusă, intimații s-au opus admiterii recursului.
În cauză fost stabilit ca termen pentru judecarea recursului data de 14.05.2009, termen pentru care recurentele au fost citate cu mențiunea să achite timbru judiciar de 0,15 lei noi, obligație pe care nu și-au îndeplinit-
Este real că pentru termenul stabilit, 14.05.2009, avocata recurentelor a solicitat amânarea cauzei, motivat pe faptul că nu se poate prezenta în instanță, având o altă cauză la Înalta Curte de Casație și Justiție, cerere care a fost respinsă de instanță, având în vedere neîndeplinirea de către recurente obligațiilor de a achita timbru judiciar aferent recursului, obligație care, conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 le revine lor personal și nu avocatului acestora.
Potrivit disp.art.137 alin.1 Cod proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
Conform Normelor metodologice de aplicare a lgi 146/1997 modificată, privind taxă judiciară de timbru, instanța va încunoștiința partea despre cuantumul taxelor datorate și obligația de a le achita până la termenul stabilit, sub sancțiunea anulării acțiunii.
În cauză, instanța stabilit necesitatea achitării timbrului judiciar de 0,15 lei pentru termenul de judecată din 14 mai 2009, pentru care revizuienții au fost citați cu această mențiune, sub sancțiunea anulării recursului.
Recurenții nu și-au îndeplinit această obligație, motiv pentru care, în baza art. 11 și 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, curtea va anula ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamanții - SRL și - Import Export SRL împotriva deciziei civile nr. 113 din 25 februarie 2009 Tribunalului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamanții - SRL și - Import Export SRL împotriva deciziei civile nr. 113 din 25 februarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. IA dact. GC
2 ex/26.05.2009
Jud.apel:
Președinte:Eugenia PușcașiuJudecători:Eugenia Pușcașiu, Andrea Chiș Ana Ionescu