Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1273/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1273
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 2: Tania Țăpurin președinte secție
JUDECĂTOR 3: Costel Drăguț președinte instanță
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 199 din 27 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 333 din 10 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Motru în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant, asistat de avocat, și intimatul pârât, asistat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul reclamant, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, arătând că în mod greșit s-a reținut faptul că intimatul ar fi avut posesia terenului înaintea recurentului, dovada fiind chitanța sub semnătură privată. Această chitanță a fost anulată prin rămânerea definitivă a sentinței civile ce ține loc de act de vânzare-cumpărare prin care recurentul a dobândit dreptul de proprietate. A pus concluzii de admitere a recursului, casarea deciziei în sensul de a se constata dreptul de proprietate al recurentului asupra terenului de 997. și să se stabilească grănițuirea dintre cele două proprietăți, cu cheltuieli de judecată. A depus concluzii scrise.
Avocat, pentru intimatul pârât, a arătat că pârâtul a cumpărat terenul în anul 1957, cu act autentic, fapt confirmat și de fii vânzătorului, iar în zonă nu a fost niciodată Sentința civilă despre care se face vorbire în motivele de recurs nu îi este opozabilă și pârâtului, așa încât actul pârâtului este valabil. Totodată, recurentul nu a făcut dovada calității de proprietar și nici a ocupațiunii. A solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin cererea înregistrată la 7.05.2007 reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să oblige pârâtul să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului o suprafață de teren situată în pct."V satului", în satul, cu lățimea de 12 pe o latură și 18 pe cealaltă latură, pe o lungime de 82 cu vecini: la -, la -, la est, la vest ( ).
În motivarea cererii sale a arătat reclamantul că, are acest teren de la și, care în anul 1957 l-au vândut mamei sale,.
Prin sentința civilă nr.3026 din 12.12.2007 a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul și a fost admisă acțiunea, obligat pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață totală de 997 mp. identificat conform raportului de expertiză compus din două parcele. Prima de 650. cu vecini la nord -, la sud - ( ), la est rest proprietate (), la vest ( și cea de a doua de 347 mp. cu vecini: la nord -, la sud - ( ), la est și la vest rest proprietate (arabil).
A fost stabilită linia de hotar între proprietățile reclamantului și pârâtului, după cum urmează: pe partea de nord a terenului în suprafață de 997 mp. -, iar hotarul ce desparte terenul reclamantului - rest proprietate, pe partea de vest de terenul pârâtului este gardul vechi. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 520 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, iar Tribunalul Gorj, prin dec. civilă nr.1030 din 07.04.2008, a admis recursul declarat, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin sentința civilă nr. 333/10.02.2009 pronunțată de Judecătoria Motru în dosar nr-, a fost admisă în parte acțiunea și s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților, conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert, respectiv între punctele 7,6,5,4,11 din anexa la raport (fila 80 din dosar).
S-a respins capătul de cerere privind revendicarea, precum și excepția autorității de lucru judecat.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 355,25 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarea stare de fapt și de drept;
Prin sentința civilă nr. 3411 din 12.12.2001 a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de în contradictoriu cu, cu privire la revendicarea terenului în suprafață de 1200.p situat în V satului și a fost admisă cererea reconvențională formulată de, constatându-se că acesta este proprietarul terenului în cauză. Sentința respectivă a fost modificată în parte prin decizia Tribunalului Gorj nr.508 din 29.03.2002, în sensul că a fost respinsă și cererea reconvențională, iar prin raportul de expertiză întocmit în cauza de față expertul a concluzionat că terenul în litigiu este același cu terenul ce a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunțat sentința civilă mai sus menționată.
Instanța a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat în cauză, hotărârea respectivă dobândind de fapt o autoritate de lucru judecat provizorie, dat fiind faptul că într-o acțiune în revendicare se poate schimba oricând situația de fapt, în sensul că oricând poate ocupa pârâtul terenul revendicat de reclamant.
Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamantul revendică o suprafață de teren situată în V satului, invocând în dovedirea dreptului de proprietate înscrisul sub semnătură privată din 1950 prin care vinde suprafața de 1250.p; înscrisul sub semnătură privată din 1957 prin care și soțul ei vând aceiași suprafață de teren mamei reclamantului, și sentința civilă nr.2114 din 1999 prin care moștenitorii vânzătorilor și îi atestă întreaga proprietate.
Pârâtul a susținut că terenul respectiv îi aparține, invocând în dovedirea dreptului de proprietate înscrisul sub semnătură privată din 1958 prin care tatăl lui a cumpărat terenul respectiv de la fratele și cumnata sa, și; înscrisul sub semnătură privată din 17.03.1951 prin care vinde lui un plaț de casă; actul de vânzare cumpărare încheiat la data de 12.06.1950 prin care vinde lui un plaț de casă în suprafață de 1250. și contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1941 prin care cumpără de la și un teren în suprafață de 1250.p în punctul și un teren în punctul Ogradă.
Având în vedere constatările expertului, în urma identificării terenurilor evidențiate în actele prezentate de ambele părți, instanța a apreciat că se impune compararea acestora, respectiv: sentința civilă nr. 2114 din 26.08.1999, invocată de reclamant și actul sub semnătură privată încheiat la data de 17.03.1951 și contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1941, invocate de pârât, dispunându-se atașarea dosarului nr. 3189/1999 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2114/1999 a Judecătoriei Motru, constatându-se că sentința respectivă a fost pronunțată pe baza interogatoriilor pârâților și, fără a fi depus însă vreun act privind proveniența terenului înstrăinat, nefăcându-se dovada că acesta a aparținut părinților pârâților și.
S-a reținut că, în condițiile în care terenul în litigiu se regăsește în actele invocate de pârât, a fost și este deținut și în prezent de acesta și, în condițiile în care la pronunțarea sentinței civile nr. 2114/1999 nu a fost prezentat nici un act de proveniență a terenului respectiv, instanța a dat preferință actelor de proprietate ale pârâtului, având în vedere totodată că posesia pârâtului este mai bine caracterizată, actul sub semnătură privată din 1987 ce a stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 2114/1999 fiind încheiat ulterior actelor din 1941 și 1951, prezentate de pârât.
În ce privește cererea privind grănițuirea proprietății s- reținut că, potrivit dispozițiilor art. 585.civ. art. 584.civ. este fondată, stabilindu-se linia de hotar între cele două proprietăți conform raportului de expertiză, respectiv între punctele 7,6,5,4,11 din anexa la raportul de expertiză.
Împotriva sentinței au declarat apel părțile.
Apelantul reclamant critică sentința arătând că prima instanță nu a avut în vedere actele de proprietate din 1950 și 1957, că instanța nu s-a conformat după rejudecare, deciziei civile nr. 1030/7.04.2008 a Tribunalului Gorj, în sensul că nu a analizat decât înscrisurile prezentate de pârât și nu a avut în vedere înscrisul autentic din 1957, întărit prin sentința civilă nr. 2114/1999.
Apelantul pârât criticat sentința sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate de instanță, susținând că nu au fost corect calculate cheltuielile efectuate de către acesta fiind mult mai mari, avându-se în vedere ciclurile procesuale, precizându-le la 1709,5 lei.
Prin decizia civilă 199 din 27 mai 2009 Tribunalului Gorjs -au respins ambele apeluri.
Tribunalul a reținut că în raport de dispoz. art. 274 pr.civ. și art. 584 cod civil, cheltuielile în acțiunea pentru grănițuire sunt suportate deopotrivă de ambele părți, ceea ce a realizat și instanța de judecată.
Cât privește apelul reclamantului, s-a reținut că din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert rezultă că terenul revendicat de reclamant nu este același cu terenul evidențiat în actul de vânzare cumpărare din 1957, care are următoarele elemente de orientare și localizare: la - drumul comunal, la S- matca pârâului și, la E- și -.
Acest teren nu se învecinează cu proprietatea lui, (moștenitor ) și nu se regăsește în actul de vânzare cumpărare din 12.06.1950, prin care Gh. vinde, autoarea reclamantului, suprafața de 1250., vecină la R- I, la A-, la M-zi - și M- noapte - șoseaua comunală.
Prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la 15.03.1987 D și vând reclamantului o bucată de teren cu lungimea de 81 și lățimea de 14. cu vecini la R-, la A-, la M-zi -, la M-noapte -, promitenții vânzători susținând că terenul îl au ca moștenire de la și, iar prin sentința civ. 2114/26 aug. 1999 se constată vânzarea cumpărarea acestui teren.
Terenul pentru care s-a pronunțat această sentință nu se regăsește în actul de vânzare cumpărare din 1950, nici în actul de vânzare cumpărare ce a făcut obiectul contractului din 31 iulie 1957, sentința nu este opozabilă pârâtului, cu atât mai mult cu cât vânzătorii nu au dovedit că bunul ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare l-au deținut în baza unui act translativ de proprietate sau în alt mod, sentința fiind dată numai pe baza susținerilor părților.
S-a considerat că posesia pârâtului este mai bine caracterizată și că actul din 1987 opus de reclamant care a stat la baza pronunțării sentinței civ. 2114/1999 este ulterior actelor din 1941 și 1951 prezentate de pârât.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, motivând că au fost încălcate în primă instanță îndrumările date de instanța de casare, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, că motivele din considerente sunt contradictorii și străine de natura pricinii. S-a susținut că s-a reținut greșit că actul de vânzare cumpărare al reclamantului datează din anul 1987, că nu s-a avut în vedere că înscrisul invocat de pârât a fost constatat fals. Recurentul a criticat faptul că nu s-a realizat grănițuirea terenurilor pe întreaga suprafață pe care o deține, că dispozitivul sentinței nu este complet și nu poate fi pus în executare, deoarece nu arată învecinările terenului și dimensiunile laturilor, că în mod greșit s-a ignorat expertiza realizată de exp., hotărârea fiind întemeiată pe o expertiză incompletă, care nu a luat în considerare toate actele.
Recurentul a arătat că greșit nu s-a luat în considerare actul său de vânzare cumpărare din anul 1957, care face referire la întregul teren, învecinat cu, că nu s-a măsurat terenul pârâtului pentru a se observa că acesta ocupă abuziv și terenul proprietatea reclamantului.
Pârâtul intimat a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, în absența acestei părți a considerentelor fiind imposibil să se exercite controlul judiciar. Decizia pronunțată în apel d e tribunal răspunde acestor cerințe, instanța făcând o analiză completă a criticilor cu care a fost investită, astfel că nu este fondat motivul de recurs referitor la nemotivarea hotărârii. De asemenea, argumentele pentru care tribunalul a adoptat o anumită soluție privesc cu exactitate situația de fapt descrisă de reclamant prin acțiune, se referă la actele depuse la dosar, susținerea recurentului în sensul că motivarea deciziei ar fi străină de natura pricinii fiind nefondată.
Judecătoria a respectat dispozițiile art. 315, potrivit cu care dezlegările date de instanța de casare asupra unor probleme de drept și indicațiile privind administrarea unor probe sunt obligatorii pentru instanța de trimitere.
Astfel, decizia din recurs a statuat că prima instanță nu a stabilit situația de fapt, nu a procedat la compararea titlurilor și a impus suplimentarea probatoriilor prin efectuarea unei expertize tehnice.
Rejudecând pricina, judecătoria comparat titlurile, având în vedere chiar actele de proprietate menționate de tribunal, ca instanță de recurs, și a administrat noi probe. Faptul că soluția dată nu a fost în concordanță cu așteptările și susținerile reclamantului nu duce la concluzia că îndrumările instanței de casare nu au fost respectate.
Situația juridică a terenului a fost corect reținută de instanțele de fond, în urma analizării materialului probator.
Recurentul a criticat raportul de expertiză întocmit de exp. și a susținut că instanțele ar fi trebuie să ia în considerare prima expertiză, realizată de exp..
Susținerile sale sunt nejustificate, pentru că se referă la probe administrate în cicluri procesuale diferite. Prima expertiză a fost întocmită anterior pronunțării deciziei de casare de către instanța de recurs, iar cea de doua expertiză s-a realizat în al doilea ciclu procesual, cu respectarea dispozițiilor art. 208 privind convocarea părților și deplasarea expertului la terenul în litigiu, iar din cuprinsul acestei lucrări rezultă că expertul a avut în vedere toate actele depuse de părți la dosar.
Expertul a concluzionat că terenul în litigiu nu este același cu terenul evidențiat în actul de vânzare cumpărare din anul 1957 și terenul menționat în actul de vânzare cumpărare din 12 iunie 1950, deoarece nu corespund vecinii terenurilor și dimensiunile laturilor. Terenul din actul de vânzare din 1957 se învecinează la cu drumul comunal și la cu matca pârâului, acestea fiind elementele de identificare ce nu puteau fi schimbate în timp, iar terenul revendicat de învecinează la cu, iar la Sud cu, drumul comunal nemaifiind precizat ca vecin al acestuia.
Terenul precizat în actele de înstrăinare din anii 1950, 1957 nu coincid ca vecinătăți nici cu terenul cu privire la care s-a pronunțat sentința civilă 2114/26.08.1999.
Așadar, prin compararea unor elemente fixe din teren ce nu se puteau modifica, indiferent de schimbarea deținătorilor persoane fizice, rezultă cu claritate că terenurile nu coincid.
Pentru a stabili situația juridică a terenului, instanța are în vedere și concluziile sentinței civile 3411 din 12.12.2001 și ale deciziei civile 508 din 29 martie 2002, prin care s-a soluționat acțiunea în revendicarea aceluiași teren promovată de reclamant. Instanțele de fond au reținut că autoritatea de lucru judecat nu se justifică în speță, ca excepție prevăzută de art. 166, deoarece situația de fapt, privitoare la deținătorul terenului, se poate modifica în timp. Concluziile hotărârilor judecătorești anterioare privind situația de drept, adică titlul de proprietate invocat și calitatea de proprietar sunt opozabile părților și au putere de lucru judecat.
Instanțele au reținut că terenul în litigiu( potrivit vecinătăților, același cu terenul revendicat în cauza de față) nu este identic celui din actul de vânzare cumpărare din anul 1957, invocat de reclamant, însă are aceleași învecinări cu terenul din actul sub semnătură privată încheiat de tatăl pârâtului.
Starea de drept, confirmată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nu poate fi ignorată într-un litigiu ulterior purtat între același părți, și a fost reținută identic și în litigiu de față, potrivit constatărilor expertului.
Ca urmare, reclamantul nu a dovedit proprietatea asupra terenului, caz în care nu are relevanță susținerea sa privind faptul că terenul pârâtului nu fost măsurat și privind constatarea ca fiind fals înscrisului invocat de pârât. Mai mult, falsul nu a fost constatat ca urmare a unei proceduri judiciare inițiată în fața unei instanțe, ci la solicitarea reclamantului, într-o procedură extrajudiciară.
În atare situație, dispozițiile art. 480 civ. au fost corect aplicate în speță, acțiunea în revendicare fiind respinsă.
Față de soluția dată acestui capăt de cerere, instanțele au stabilit corect linia de hotar, realizând o grănițuire a proprietăților părților, așa cum a fost dovedită limita acestora. Instanțele nu aveau posibilitatea de îngrădi și terenul revendicat, cât timp reclamantul nu s-a dovedit proprietar.
În dispozitivul sentinței se face referire la raportul de expertiză în baza căruia s-a stabilit linia de hotar, raport care face astfel parte integrantă din hotărâre, astfel că nu există impedimente la executare, dispozitivul fiind clar și cuprinzând obligații precise ale părților.
Față de aceste considerente, se apreciază că decizia atacată este legală, că nu există motive de nelegalitate în sensul art 304, iar recursul se va respinge ca nefondat.
În temeiul art. 274 c, recurentul va fi obligat către intimata la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat și cheltuieli de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant împotriva deciziei civile nr. 199 din 27 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul pârât .
Obligă recurentul reclamant către intimatul pârât la 1009 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. /tehnored. GI
2ex/19.11.2009
,
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Tania Țăpurin, Costel Drăguț
