Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1655/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.1655/
Ședința publică din 12 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Veronica
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții domiciliat în Rm.V, str.G-ral, nr.6, -.A,.10, județul V, domiciliat în Rm.V,-, -.D,.5, județul V și domiciliat în comuna, sat, județul V, împotriva deciziei civile nr.106/A din 28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții: domiciliată în Rm.V,-, -.B,.2, domiciliată în comuna, sat și, domiciliată în comuna, sat, jud.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat -, pentru recurenții-reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.695 din 29 2009 și avocat, pentru intimații-pârâți, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.64/2009, eliberată de Baroul Vâlcea.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune în discuția părților excepția legalității și admisibilității căii de atac în raport de valoarea obiectului acțiunii și de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă.
Avocat - arată că lasă la apreciere soluționarea excepției.
Avocat solicită admiterea excepției privind legalitatea și admisibilitatea căii de atac, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului de față;
Constată că, prin sentința civilă nr.135/12 februarie 2005, Judecătoria Horezua respins, ca nefondată, acțiunea prin care reclamanții, și solicitaseră obligarea pârâtei de a le lăsa, în deplină proprietate și posesiune, un teren de 600 mp. a se stabili linia de hotar între proprietăți și a se dispune desființarea construcției edificate pe teren, pe cheltuiala pârâtei.
În vederea stabilirii timbrajului, terenul a fost evaluat la suma de 6.000.000 lei.
În motivare, s-a reținut în fapt că proprietățile învecinate ale părților sunt stăpânite în configurația actuală de cca.60-70 ani, pârâta deținând, chiar, mai mult decât întinderea declarată în registrul agricol, însă reclamanții nu au dovedit, la rândul lor, că sunt proprietari pe suprafața care o revendică, cu atât mai mult, cu cât, nu au un titlu de proprietate emis în condițiile Legii nr.18/1991 asupra terenului trecut în proprietatea statului cu prilejul dobândirii, în anul 1976, de către aceștia, a construcției de pe teren.
Prin decizia civilă nr.487/29 aprilie 2005, Tribunalul Argeș admițând apelul reclamanților, a schimbat în tot sentința și a obligat-o pe pârâtă să respecte proprietatea și posesiunea unui teren de 138 mp. potrivit expertizei, stabilită pe toată linia de hotar și obligând-o pe aceasta să-și demoleze cotețul aflat pe teren, în caz de refuz fiind autorizați reclamanții să efectueze operațiunea, pe cheltuiala sa.
În motivare, s-a reținut în fapt că, în proprietatea statului, nu a trecut decât terenul pe care l-a donat fiului său și era aferent construcției înstrăinate, în vreme ce terenul din litigiu nu a ieșit niciodată din proprietatea reclamanților.
Or, în teren a fost identificat vechiul hotar al proprietăților care în prezent nu este respectat de către pârâtă.
Prin decizia civilă nr.1039/R/19 septembrie 2005, Curtea de APEL PITEȘTI admițând recursul declarat de pârâtă, a casat decizia și a trimis pricina, spre rejudecare,aceluiași tribunal, reținând în fapt că niciodată instanța nu a transpus în teren titlurile de proprietate ale părților asupra terenurilor în litigiu, probă care însă se impune cu necesitate.
Rejudecând după casare, Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.260/A din data de 6 aprilie 2006, admis apelul reclamanților, a schimbat în parte hotărârea și a obligat-o pe pârâtă să respecte proprietatea și posesiunea unui teren de 138 mp. așa cum a fost identificat în expertiza făcută în fața primei instanțe de fond, în funcție de care a stabilit și hotarul dintre proprietăți, instituind și obligația de demolare a construcțiilor de pe teren.
În motivare s-a reținut în fapt că, între timp, reclamanții au depus la dosar și ordinul de restituire asupra suprafeței aferente casei de locuit, însoțit de schiță, în vreme ce pârâta nu a făcut dovada asupra proprietății terenului pe care și-a ridicat construcția.
Prin decizia civilă nr.1000/R/22 iunie 2006, Curtea de APEL PITEȘTI, constatând că instanța de trimitere nu a respectat îndrumările obligatorii date prin prima casare, a casat din nou decizia și a trimis spre rejudecare, pentru a se efectua expertiza tehnică de transpunere în teren a titlurilor părților, inclusiv a celui nou depus de reclamanți în recurs.
Tribunalul Vâlcea, prin încheierea din data de 23 2006, verificân-du-și investirea, a constatat că sentința atacată era supusă, în condițiile art.2821Cod procedură civilă, numai căii de atac a recursului, sens în care completul s-a compus din 3 judecători.
Prin decizia civilă nr.1384/R/14 decembrie 2006, după introducerea în cauză a moștenitorilor pârâtei inițiale, și a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, Judecătoriei Horezu, pentru ca aceasta să reanalizeze fondul acțiunii în funcție de noile acte depuse pe parcursul judecății, pentru a se stabili dacă există sau nu o ocupare a vreunei părți din proprietatea reclamanților, câtă vreme prima instanță de fond statuase că aceștia nu au depus titluri de proprietate emise în condițiile Legii nr.18/1991.
Împotriva deciziei, au formulat recurs intimații-intervenienți în locul pârâtei, criticând-o pentru greșita calificare a căii de atac a fi recurs și nu apel, întrucât pricina este una privind fondul funciar, pentru care Legea specială nr.247/2005 prevedea, la data pronunțării, și calea de atac a apelului.
Curtea de APEL PITEȘTI, prin decizia nr.254/R/13 aprilie 2007 respins ca inadmisibil recursul, constatând corectă pronunțarea tribunalului într-o soluție de recurs, împotriva căreia legiuitorul nu mai prevede calea de atac a încă unui recurs.
Astfel, reinvestită Judecătoria Horezu, prin sentința civilă nr.431/9 aprilie 2008, admis în parte acțiunea și a stabilit linia de hotar dintre cele două proprietăți, respingând capetele de cerere privind revendicarea și demolarea construcțiilor.
În motivare, s-a reținut în fapt că reclamanții invocă un drept de proprietate pentru o suprafață totală de 1.200 mp. așa cum se afla înscrisă în actul de donație nr.355/30 martie 1948, în primul ciclu procesual aceștia arătând că parte a proprietății s-ar situa dincolo de drumul la care se află aliniate fondurile, porțiunea în litigiu situându-se în lungul gardului despărțitor față de gospodăria pârâtei.
În al doilea ciclu procesual, însă, reclamanții și-au modificat cererea, indicând ca obiect al revendicării o cu totul altă porțiune, constând în teren arabil, neafectat de nici o construcție și folosit, într-adevăr, de către pârâtă la sud de proprietatea reclamanților, măsurat a avea 110,80 mp.
Cum însă susținerile potrivit cărora pârâta ar fi ocupat proprietatea reclamanților prin edificarea unor cotețe pentru animale, s-au constatat nefondate, la fel ca și cele privind desființarea gardului despărțitor, instanța a ajuns la concluzia că reclamanții urmăresc, pe orice cale, întregirea întinderii scriptice trecute în actul lor de donație din anul 1948, act care însă nu poate fi o bază reală de raportare în stabilirea întinderii dreptului, câtă vreme datele înscrise sunt contradictorii, iar suprafețele cumulate după divizarea rolului autorului fiind imposibil de regăsit în teren.
Mai mult, date fiind impreciziile înscrisurilor, instanța a constatat că proba testimonială relevă faptul că pârâta nu a schimbat posesia îndelungat statornicită de mai mult de 30 ani înaintea ivirii litigiului, hotarul nefiind modificat de peste 50 ani.
Ca atare, nedovedindu-se fapta pârâtei de a încălca proprietatea reclamanților, a fost respinsă acțiunea în revendicare, stabilindu-se hotarul potrivit identificărilor făcute în teren de către expert.
Împotriva sentinței, în termen, au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în sensul că instanța de fond ar fi omologat un raport de expertiză ce a aplicat greșit titlurile de proprietate ale părților.
Tribunalul Vâlcea prin încheierea din 17 martie 2009, apreciind că obiectul cauzei, întrucât include și un capăt de cerere în grănițuire s-ar bucura de triplu control jurisdicțional, a calificat calea de atac drept apel, s-a compus în acest mod și a respins-o, constatând că instanța în mod corect a transpus în teren titlul de proprietate emis în condițiile aplicării Legii nr.18/1991, titlu față de care nu se dovedește vreo acaparare din partea pârâtei.
Ba mai mult, s-a constatat că reclamanții oscilează în a indica însuși obiectul revendicării lor, neavând cu exactitate cunoștință chiar ei despre o asemenea încălcare.
Împotriva deciziei, în termen, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru motive indicate a se încadra în cele prevăzute de art.304 pct.7 și 8 Cod procedură civilă, dezvoltate în sensul că instanța nu a ținut cont de dovezile administrate de reclamanți, ci a dat eficiență probelor testimoniale administrate într-o altă fază procesuală, deși martorii se află în dușmănie cu reclamanții, a ignorat concluziile expertizei, evidențele rolului agricol, autorizația de construire și alte înscrisuri cu care s-a tins la dovedirea temeiniciei acțiunii.
Curtea, în ședința publică de astăzi 12 2009 pus în discuție admisibilitatea căii de atac a recursului.
Asupra acestei excepții:
Potrivit dispozițiilor art.2821alin.1, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard lei inclusiv.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de un miliard lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
În cauza de față se solicită revendicarea unui teren evaluat la 6.000.000 lei vechi, dar și efectuarea unor manopere prin care se cerer revenirea la un pretins alt hotar decât cel existent, mutarea deci a semnelor de hotar materializate într-un gard, precum și desființarea unor construcții pretins a fi fost edificate în interiorul proprietății reclaamnților, așa cum va fi ea delimitată ca urmare a revendicării. Toate aceste cereri sunt patrimoniale, comportă evaluare, deci litigiul este unul ce poate fi privit prin prisma dispozițiilor art.2821Cod procedură civilă, valorile indicate de părți fiind sub cea limită de 100.000 lei.
Ca atare, criteriul instituit de legiuitor se regăsește și în litigiile de acest gen, iar valoarea în pricina de față este mai mică de un miliard lei, constatăm că în cauză soluția dată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
În această situație, hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de disp.art.299 alin.1 Cod procedură civilă, ea nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă, motiv pentru care ea are a fi respinsă. fără ca aceasta să semnifice îngrădirea liberului acces la justiție sau de încălcare a dreptului la un proces echitabil. Aceasta, pentru că pricina s-a bucurat de dublul grad de jurisdicție pe care legiuitorul i l-a prevăzut, apelul fiind, chiar mai permisiv în privința termenelor de motivare, a probelor ce pot fi administrare, decât recursul.
Pe de altă parte, trebuie observat că existența a una sau mai multe căi de atac la soluția primei instanțe de fond a fost deja tranșată cu putere obligatorie între părți, dar mai ales pentru instanța de trimitere, atunci când Curtea de Apel a respins ca inadmisibil recursul formulat împotriva deciziei prin care tribunalul a calificat calea de atac ca fiind recursul și a casat la rândul său hotărârea primei instanțe și a trimis acesteia spre a relua judecata cu administrarea întregului probatoriu considerat necesar.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanții:, domiciliat în Rm.V, str.G-ral, nr.6, -.A,.10, județul V, domiciliat în Rm.V,-, -.D,.5, județul V și, domiciliat în comuna, sat, județul V, împotriva deciziei civile nr.106/A/28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții:, domiciliată în Rm.V,-, -.B,.2, județul V, domiciliată în comuna, sat, județul V și, domiciliată în comuna, sat, județul
Obligă reclamanții la plata sumei de 500 lei față de intimații-pârâți reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - --- - -
Grefier,
Red.-/24.11.2009
GM/8 ex.
Jud.fond:
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Corina Pincu Ifrim, Veronica
