Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 226/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE
DOSAR NR- CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA Nr. 226
Ședința publică din data de 27 februarie 2008
PREȘEDINTE: Maria David
JUDECĂTORI: Maria David, Elena Costea Constanța Pană
- C -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta cu domiciliul ales la cab.av. - B,-, sector 1 și în B,-, -.2A,.35, sector 3, împotriva deciziei civile nr. 532 din 28 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL S - prin primar, SC SA S,-, județul P și domiciliat în S- -, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta reclamantă reprezentată de avocat din cadrul Baroului P conform împuternicirii avocațiale nr. 37/2007, intimatul pârât personal și asistat de avocat din cadrul baroului P conform împuternicirii avocațiale nr. 19/2008, lipsind intimații pârâți Consiliul Local S -prin primar, SC SA S.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care;
Părțile prin apărători, arată că alte cereri nu mai au de formulat solicitând cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarația părților, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenta reclamantă susține oral motivele de recurs, făcând un scurt istoric al derulării procesului, criticând sentința pronunțată de instanța de apel ca fiind netemeinică și nelegală fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Referitor la despăgubirile primite de recurenta reclamantă, arată că într-adevăr aceasta a primit despăgubiri însă dacă s-ar fi analizat corect raportul dedus judecății s-ar fi observat că titlul pârâtului provine de la o persoană juridică, respectiv SC SA - care a învederat acestuia, la data vânzării, că imobilul a fost naționalizat conform Decretului 92/1950.
O altă critică este și aceea că instanța de apel trage concluzii fără să cunoască jurisprudența în materie, și care chiar dacă nu este izvor de drept, cel puțin cea europeană, are implicații majore în dreptul românesc, existând la acest moment o instituție procedural ce se poate declanșa automat în cazul admiterii unei cereri la CEDO.
Autoarea recurentei reclamante a dobândit imobilul, având meseria de medic și se încadrează în categoria profesională ce era exceptată aplicării actului de naționalizare.
Solicită admiterea recursului modificarea în tot a hotărârilor pronunțate atât de instanța de fond cât și de instanța de apel și pe fond admiterea acțiunii. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimatul pârât solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ambelor hotărâri pronunțate anterior ca fiind legale și temeinice.
Susține că pârâtul a achiziționat imobilul cu respectarea dispozițiilor art.9 din Legea nr.112/1995, după ce recurenta reclamantă a uzat și epuizat toate căile legale primind totodată și despăgubiri pentru acest imobil.
Depune la dosar concluzii scrise.
Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr. 1084/2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Primăria S prin Primar, SC SA și solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să constate că statul a efectuat o preluare fără titlu valabil la imobilul situat în S,- și de asemenea să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul situat la în S la adresa menționată ca efect al comparării titlului său de proprietate cu cel al pârâților.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul a fost dobândit de autoarea sa prin Ordonanța de adjudecare nr.2 a Tribunalului Ilfov - Secția notariat din 10.01.1944 înscrisă la grefa aceleiași instanțe la 11.01.1944 sub nr. 125
Imobilul a fost naționalizat prin Decretul Lege nr. 92/ 1950 și figurează în anexa nr. 1067/1958 care completează anexa la decretul de naționalizare la poziția 212 pe numele mamei reclamantei . Preluarea a fost efectuată însă în mod abuziv cu încălcarea dispozițiilor art. II din Decretul 92/1950, deoarece autoarea reclamantei la momentul respectiv era intelectual profesionist îndeplinind funcția de doctor, ceea ce o excepta de la expropriere. în consecință, apreciază reclamanta că imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniul autoarei sale, fiind trecut în mod ilegal în patrimoniul statului.
Cu privire la titlul de proprietate al pârâtului reclamanta învederează că acesta a dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare de la un neproprietar în condițiile în care, statul, respectiv Primăria orașului S, prin reprezentanții săi sau SC SA a procedat la o vânzare a unui bun care nu-i aparținea, preluarea fiind făcută fără titlu de către stat.
În consecință reclamanta consideră că se pune problema comparării titlurilor de proprietate atât al ei cât și al pârâtului, precizând că
titlul său de proprietate este mai bine caracterizat în condițiile în care titlul de proprietate al statului nu este valabil. Mai arată reclamanta faptul că apreciază că între pârâtul și reprezentantul statului s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare în baza Legii 112/1995 care este lovit de nulitate pentru cauze ilicite și fraude la lege, ce este dublată de reaua credință a chiriașului cumpărător ce a achiziționat imobilul știind că este moștenitor al fostului proprietar.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii atât ca inadmisibilă, cât și ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării formulate, pârâtul a arătat că prin capătul 2 de cerere reclamanta a formulat acțiune în revendicare în baza dreptului comun, temeiul acțiunii fiind art. 480 cod civil. Consideră acesta că o astfel de cerere este inadmisibilă după apariția Legii 10/2001 modificată, respectiv după 14.02.2001 data intrării sale în vigoare, întrucât actul normativ special cuprindea dispoziții derogatorii de la dreptul comun și are prioritate față de regulile generale. Reclamanta ar fi trebuit să se conformeze dispozițiilor legii speciale respectiv Legea 10/2001.
Pe fondul cauzei, pârâtul a precizat că reclamanta a solicitat compararea titlurilor de proprietate, apreciind că pârâtul este cumpărător de rea credință, acest aspect însă nu corespunde realității întrucât a achiziționat apartamentul de la SC S SA în luna aprilie 1999 în condițiile în care anterior acestei date reclamanta a formulat o altă acțiune în revendicare respinsă prin sentința civilă nr. 2341/1998 pronunțată de Tribunalul Prahova. De asemenea, reclamanta a beneficiat de despăgubiri bănești prin Hotărârea nr. 625/ 1997 pronunțată de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.
Pârâtul a arătat că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul SC SA în baza Legii nr. 15/1990, iar prin adresa nr- FPS comunica Primăriei orașului S posibilitatea cumpărării acestui spațiu în conformitate cu disp. art. 9 din Legea nr. 112/ 1995.
Pârâtul a menționat ca a achiziționat imobilul cu respectarea disp.art. 9 din Legea nr. 112/1995, după ce reclamanta a uzat și epuizat toate căile legale primind totodată și despăgubiri pentru acest imobil. în consecință, la cumpărarea imobilului în luna aprilie 1991 apreciază pârâtul ca a fost de bună credință.
Pârâta Primăria S prin Primar a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică, invocând de asemenea și excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, motivată de faptul că potrivit Legii 215/2001 Primăria nu are calitate juridică. De asemenea, mai arată pârâta că cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere situația juridică a imobilului este reglementată de legea specială 10/2001 cu modificările și completările ulterioare și de legea nr. 112/1995 la care reclamanta a achiesat prin încasarea despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr. 635/1997 emisă de Comisia Județeană P pentru aplicarea Legii 112/ 1995.
Această pârâta a arătat că reclamanta a formulat și notificare în baza Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat diferența de valoare pentru imobilul construcție și teren ce a făcut obiectul hotărârii sus-citate ce nu mai poate fi restituit în natură.
De asemenea, pârâta a apreciat ca inadmisibilă acțiunea față de prevederile exprese ale Legii 10/2001 și ale practicii judiciare.
Pârâta SC SA a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată, invocând de asemenea excepția lipsei calității procesuale pasive a sa.
În motivarea întâmpinării formulate, pârâta a precizat că nu are nici un drept de proprietate asupra apartamentului respectiv menționat în acțiune și nici nu se afla în posesia lui, de aceea neputând fi obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul reclamantei.
Cu privire la fondul cauzei, pârâta a învederat că reclamanta nu poate solicita să se constate că statul a preluat imobilul fără titlul valabil deoarece a primit despăgubiri pentru acesta în baza Legii nr. 112/1995. Prin această acțiune reclamanta a acceptat implicit ideea că preluarea imobilului de către Statul Român s-a făcut cu titlul valabil.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei o precizare la acțiune în sensul că înțelege să se judece în calitate de pârât cu Consiliul Local al Orașului S prin Primar și nu cu Primăria
De asemenea reclamanta a depus răspuns la întâmpinările formulate, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate precizând că înțelege să restituie sumele de bani încasate în baza Legii 112/1995 în măsura în care autoritățile îi vor restitui lipsa de folosință asupra imobilului pe care acestea îl dețin și îl exploatează fără drept de mai bine de o J de secol, încasarea despăgubirilor nu afectează cu nimic valabilitatea dreptului său de proprietate asupra imobilului.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat și administrat proba cu înscrisuri.
Pârâtul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul reclamantei.
După administrarea probatoriilor, Judecătoria Sinaiaa pronunțat sentința civilă nr.54/22.01.2007 prin care a respins ca neîntemeiate excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii formulate de pârâți și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta SC SA și a respins acțiunea precizată ca neîntemeiată, obligând reclamanta la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că nu poate fi primită excepția de inadmisibilitate a acțiunii întrucât nici o dispoziție legale nu interzice expres dreptul la acțiune al reclamantei, dispozițiile invocate din 10/2001 neconținând o normă expresă în sensul interzicerii dreptului de a formula o acțiune de drept comun.
De asemenea instanța a considerat că și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâte SC SA este neîntemeiată deoarece prin primul capăt de cerere reclamanta a solicitat să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului și apoi să fie comparate titlul său și cel al pârâtului.
În privința fondului litigiului prima instanță a apreciat că primul capăt de cerere este neîntemeiat deoarece din analiza actelor normative invocate nu rezultă faptul că Decretul nr. 92/1950 ar fi vădit în neconcordanță cu dispozițiile Constituției din anul 1948, chiar dacă în art. 8 reglementează protecția acordată proprietății private iar în art. 11 prevedea posibilitatea ca bunurile proprietate particulară să devină proprietatea statului, fiind o excepție de la primul principiu.
De asemenea, nu poate fi luată în considerare susținerea potrivit căreia prevederile acestui act normativ sunt contrare CEDO pentru că la momentul adoptării Decretului 92/1950 România nu aderase la respectiva convenție, acest lucru producându-se abia prin Legea nr. 30/ 1994.
Cu privire la cela de-al doilea capăt de cerere prima instanță a reținut că deși reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 480 și urm civ. trebuie să dea eficientă dispozițiilor care își găsesc incidența în speță respectiv art. 20 din Legea 10/20012 modificată și republicată, care instituie dreptul persoanelor care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 de a solicita numai restituirea în natură, cu obligația returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflației, dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a acestei legi.
Or, reclamanta a solicitat și obținut inițial în baza 112/1995, despăgubiri pentru imobilul în litigiu care a fost vândut către chiriași conform respectivului act normativ, iar în baza 10/2001 a obținut și diferență de despăgubiri actualizată cu rata inflației motiv pentru care nu poate solicita și bunul în natură, în caz contrar ajungând la o îmbogățire fără justă cauză.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta arătând că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală pentru că motivarea dată soluției primului capăt de cerere încalcă principiile generale ale teoriei generale a dreptului cu privire la interpretarea normelor juridice, art. II al Decretului 92/1950 instituind persoanele exceptate de la aplicarea acestui act, autoarea sa fiind evident un intelectual profesionist (medic, exceptat de la naționalizare).
Apelanta a precizat că nu puteau fi înlăturate dispozițiile CEDO care fac parte din dreptul intern, România fiind parte semnatară a acestei convenții la data judecării pricinii de față.
Pe de altă parte motivarea judecătorului fondului în sensul că Decretul nr. 92/1950 era în concordanță cu Constituția României din 1948 este o interpretare de manieră proprie și nicidecum legală a textului atâta timp cât locuințele la care s-a referit respectivul decret nu puteau fi naționalizate decât prin expropriere.
Este adevărat că în speță de aplică și dispozițiile 10/2001, însă doar sub aspectul că potrivit art. 2 lit.a din 10/2001, Decretul nr. 92/1950 este declarat ilegal și abuziv, fiind gratuită afirmația potrivit căreia a primit despăgubiri în baza 10/2001, deși este adevărat că a notificat instituțiile abilitate fără a primi vreun răspuns.
Apelanta a arătat că putea proceda la restituirea sumei de 15.000 Euro pe care a primito numai dacă imobilul nu fusese înstrăinat, ceea ce nu era situația imobilului în litigiu, vândut pârâtului persoană fizică în baza 112/1995.
Pe de altă parte, încasarea unor despăgubiri în baza 112/1995 nu este pertinentă raportului juridic dedus judecății, plata respectivelor despăgubiri neafectând valabilitatea dreptului său de proprietate asupra imobilului, mai ales că ar fi trebui să i se plătească și lipsa de folosință asupra imobilului pe care statul 1-a deținut și exploatat fără drept peste o J de secol.
Apelanta a mai arătat că judecătorul fondului nu a analizat sub nici o formă titlurile de proprietate ale părților litigante, catalogând ca injuste și ilegale chiar instituții care au făcut obiectul de reglementare a legislativului, dar nici drepturile celor de la care provin titlurile aflate în conflict.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- iar intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare, dar s-au prezentat în fața instanței și au solicitat respingerea căii de atac exercitate, ca fiind nefondată.
La termenul de judecată din 25.05.2007, intimatul, prin apărătorul ales, a solicitat să se pună în discuție calificarea căii de atac exercitate în cauză ca fiind recurs iar nu apel, operațiune realizată la termenul de judecată când au avut loc dezbaterile în apel din 28.09.2007.
Având în vedere atât obiectul acțiunii, prin care s-a solicitat să se constate că statul a preluat fără titlu valabil imobilul în litigiu, precum și revendicarea aceluiași bun a cărui valoarea este în mod cert mai mare de 1 miliard, în baza art.2821Cod procedură civilă, tribunalul a apreciat că natura prezentei căi de atac este aceea a apelului.
În urma analizării motivelor de apel, s-a pronunțat decizia civilă nr. 532 din 28 septembrie 2007 prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat apelanta reclamantă.
Pentru a pronunța această decizie s-a reținut că apelanta reclamantă a beneficiat de despăgubiri în temeiul Legii nr.112/1995 pentru imobilul revendicat în prezentul litigiu, autoritatea administrativă competentă considerând că este persoană îndreptățită la despăgubiri.
S-a mai reținut de asemenea că la nivelul anului 1997, reclamanta a promovat și acțiune în revendicare potrivit dreptului comun, acțiune ce a fost respinsă, hotărârea pronunțată în cauză fiind definitivă, ceea ce conduce la concluzia stabilirii pe cale judecătorească a caracterului preferabil al titlului statului față de cel invocat de reclamantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, aducând următoarele critici:
Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că prin invocarea faptului că Legea nr.10/2001 suprimă accesul la justiție al petenților prin intermediul acțiunii în revendicare de drept comun se încalcă prevederile art. 480 Cod civil, art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În cel de al doilea motiv de recurs se critică faptul că nu s- analizat în mod corect raportul juridic dedus judecății, întrucât titlul pârâtului provine de la o persoană juridică - SC SA - care a învederat la data vânzării că imobilul a fost naționalizat conform Decretului 92/1950.
Legea 112/1995 are în domeniu de aplicare numai imobilele cu destinație de locuințe trecute în proprietatea statului cu titlu. SC SA a preluat fostul patrimoniu al P, printre care se află și imobilul în speță cu destinația turism.
A treia și ultima critică se referă la ignorarea jurisprudenței CEDO în soluționarea cererii.
Din partea intimatului nu s-a depus întâmpinare ci doar note de concluzii.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului dar și a dispozițiilor legale incidente cauzei, Curtea constată:
Referitor la primul motiv de recursunde se unde se invocă ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Motivul de modificare nu este de ordine publică ci vizează două ipoteze: hotărârea este lipsită de temei legal și hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Cu privire la prima ipoteză se constată că Legea (art. 480 cod civil ) a fost corect aplicată, în sensul că s-a concluzionat că preferabil este titlu intimaților comparativ cu titlu recurentei - reclamante.
S-a argumentat pe larg că "titlul statului", respectiv al intimaților din prezenta cauză, a fost analizat tot într-o acțiune în revendicare pronunțată în anul 1997 tot în comparație cu titlul recurentei - reclamante, finalizându-se prin triumfarea "titlului deținut de stat".
Dispozițiile art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se referă la dreptul la un proces echitabil.
Or, în cauză nu au fost încălcate aceste dispoziții, procesul fiind judecat în mod corect într-un termen rezonabil.
Nici cea de-a doua ipoteză arătată în dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă nu este aplicabilă în speță întrucât s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 480 Cod civil temeiul de drept al cererii de chemare în judecată invocat de recurenta-reclamantă.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recursreferitor la încasarea despăgubirilor în baza Legii nr.112/1995.
Așa cum bine au reținut instanțele anterioare recurenta-reclamantă pentru imobilul revendicat în baza dispozițiilor art. 480 Cod civil, a beneficiat de despăgubiri în temeiul Legii nr.112/1995 așa cum rezultă din Hotărârea nr. 635/3 iulie 1997 emisă de Comisia Județeană
Instanța de apel în motivarea hotărârii a invocat incidența dispozițiilor Legii 10/2001- modificată, pornind de la Hotărârea nr. 635/1997 prin care s-au acordat despăgubiri pentru imobilul în litigiu, arătând că în atare situație pentru analizarea situației juridice a imobilului privind restituirea în natură erau aplicabile dispozițiile acestei legi.
Jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului respectiv art.1 din Protocolul nr.1 a fost corect aplicată în materie și anume:
Art.1 din Protocolul Adițional arată că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În cauza de față dispozițiile art.1 al Protocolului Adițional sunt în favoarea intimaților care au devenit legal proprietarii imobilului în litigiu, iar recurenta-reclamantă a beneficiat de despăgubiri conform legislației în vigoare.
Concluzionând, hotărârea recurată este legală, motiv pentru care, Curtea în baza art. 312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul și va menține ca legală hotărârea recurată, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Văzând și disp.art.274 Cod procedură civilă, obligă recurenta reclamantă la plata sumei de 1000 lei către intimatul pârât, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul ca nefondat declarat de reclamanta cu domiciliul ales la cab.av. - B,-, sector 1 și în B,-, -.2A,.35, sector 3, împotriva deciziei civile nr. 532 din 28 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL S - prin primar, SC SA S,-, județul P și domiciliat în S- -, județul
Obligă recurenta reclamantă la plata sumei de 1000 lei către intimatul pârât, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 27 februarie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria David, Elena Costea Constanța Pană
- - C -, - -,
Grefier,
- -
Red.MD
Tehnored.CN
2 expl/19.03.2008
nr. 1084/2006 Judec.
nr- Trib.
;
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Maria David
Judecători:Maria David, Elena Costea Constanța Pană
