Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 289/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 289/2010-
Ședința publică din 11.02.2010
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
Judecător:: -
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul pârât STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M, P-ța -, nr. 3 - 5, județul S M, în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii cu domiciliul în S M,-, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 195/Ap din data de 15.10.2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, prin care s-a păstrat sentința civilă nr. 2285 din data de 03.04.2009, pronunțată de Judecătoria Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă intimatul reclamant personal, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, după care:
Intimatul reclamant arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și apel, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând cheltuieli de deplasare și 800 lei timpul pierdut la instanță.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2285/03.04.2009 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr- a fost admisă acțiunea reclamanților și împotriva pârâtului STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR B și în consecință a fost obligat acesta din urmă la plata sumei de 42.100 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor constând în sporul de valoare adus de reclamanți imobilului în cauză, precum și la plata sumei de 150.235 lei reprezentând valoarea de piață a aceluiași imobil, în privința căruia reclamanții au fost evinși în urma cumpărării acestuia de la pârât.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că reclamanții au cumpărat de la SC SA SMi mobilul în cauză situat în mun.S M,-, iar ulterior prin sentința civilă nr.8688/2002 a Judecătoriei Satu Mare rămasă definitivă și irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a actului de naționalizare a imobilului de către Statul Român. Totodată, prin decizia civilă nr.35/2003-A a Curții de Apel Oradea pronunțată în dosar nr.3417/2003 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către reclamanți în condițiile Legii nr.112/1995.
Față de această stare de fapt, instanța de fond a realizat aplicarea în cauză a disp.art.1337-1351 cod civil în materia garanției vânzătorului pentru evicțiune față de cumpărător, precum și a disp.art.48-50 din Legea nr.10/2001, evocând și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din19.10.2006 în cauză împotriva România, reținând în privința cuantumului pretențiilor solicitate și cuvenite reclamanților concluziile lucrării de specialitate încuviințate în cauză și efectuate de exp.ing..
Împotriva acestei sentințe a promovat apel în termenul legal pârâtul, solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării acestuia doar la restituirea prețului actualizat.
Prin decizia civilă nr. 195/Ap din data de 15.10.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Satu Mare, a respins apelul declarat de apelantul-pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, reprezentat prin DGFP S M, cu sediul în mun.S M, - nr.3-5, jud.S M, împotriva sentinței civile nr.2285/03.04.2009, pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, ambii cu.în mun.S M,-, jud.S
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Examinând cu prioritate excepția de tardivitate, conform disp.art.137 alin.1 Cod de procedură civilă anterior evocate, tribunalul a reținut în fapt că potrivit dovezii de la fila nr.92 din dosarul primei instanțe, sentința ce face obiectul prezentului apel a fost comunicată pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la data de 08.05.2009, în timp ce apelul a fost înregistrat la udecătoria Satu Mare și înaintat ulterior la ribunalul Satu Mare, la data de 26.05.2009 (fila nr.2 din dosarul de apel), fiind expediat prin poștă la data de 25.05.2009 (fila nr.9 idem).
Raportat la această stare de fapt tribunalul a reținut că potrivit disp.art.284 alin.1 Cod de procedură civilă termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, termen calculat conform disp.art.101 alin.1 Cod de procedură civilă, adică pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
De asemenea, s-a reținut că potrivit art.104 Cod de procedură civilă actele de procedură, așa cum este cazul și al cererii de apel d e față, atunci când sunt trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea termenului.
Întrucât în prezenta cauză termenul legal de 15 zile calculat pe zile libere de la data comunicării din 08.05.2006, fără a lua în calcul și ziua comunicării, s-a împlinit într-o zi nelucrătoare, duminică 24.05.2009, tribunalul aapreciat își găsesc incidența în cauză disp.art.101 alin.5 Cod de procedură civilă, cu aplicarea disp.art.104 Cod de procedură civilă anterior menționate, termenul procedural prorogându-se legal până la sfârșitul primei zile de lucru imediat ulterioare datei de împlinire a termenului procedural.
Prin prisma celor de mai sus, tribunalul a respins excepția de tardivitate invocată.
Examinând criticile apelantei pe fond, față de solicitarea de a se judeca pricina în lipsă (fila nr.6 din dosar), coroborat cu poziția procesuală exprimată de către reprezentanta intimaților reclamanți, tribunalul a apreciat că soluția primei instanțe se prezintă a fi temeinică și legală iar criticile apelanților ca fiind nefondate, prin prisma următoarelor considerente:
Raportat la starea de fapt necontestată, aceea a desființării cu titlu retroactiv și în mod irevocabil, pe cale judecătorească, a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995 între vânzătorul Satul Român și cumpărătorii și, în mod temeinic și legal prima instanță a făcut aplicarea legislației în materia evicțiunii, cu respectarea prevederilor speciale pe care le implică încadrarea bunului vândut în privința cărora a survenit evicțiunea în categoria imobilelor ce constituie obiectul de reglementare al actelor normative reparatorii, în speță Legea nr.10/2001 cu modificările ulterioare.
Astfel, în ce privește criticile apelantei fundamentate pe preeminența dispozițiilor speciale cuprinse în Legea nr.10/2001, tribunalul a reținut că normele speciale aplicabile în cauză nu sunt de natură, în mod concret, să excludă dispozițiile cu caracter general cuprinse în art.1337-1351 Cod civil în materia garanției vânzătorului pentru evicțiune, în sensul unei limitări a întinderii acestei garanții din partea Statului Român, atunci când aceasta vizează un imobil ce face obiectul de reglementare al legii reparatorii. Dimpotrivă, jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în acest sens, al încălcării disp.art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în măsura în care se limitează această garanție de care beneficiază cumpărătorul evins al unui bun imobil dobândit în condițiile Legii nr.112/1995, prima instanță evocând în mod just hotărârea Curții Europene din 19.10.2006 în cauza împotriva României.
Referitor la criticile apelantei structurate pe inaplicabilitatea în cauză a disp.art.50 indice 1 alin.1 din Legea nr.10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.1/2009, în sensul că, atâta vreme cât prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare în cauză, rezultă că reclamanții cumpărători nu au dobândit imobilul "cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995", astfel încât nu ar beneficia de prevederile acestei norme juridice, tribunalul a constatat că o asemenea interpretare este inacceptabilă, conducând la golirea de conținut a normei juridice în cauză. Astfel, dacă s-ar constata încheierea unui contract cu respectarea integrală a condițiilor Legii nr.112/1995 și s-ar menține ca valabil încheiat, nu ar mai exista temei pentru a acorda foștilor chiriași deveniți cumpărători ai imobilului despăgubiri în condițiile art.50 indice 1 alin.1 anterior menționat. În ipoteza contrară, aceea a constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, cu consecința restituirii imobilului către fostul proprietar în condițiile Legii nr.10/2001, s-ar ajunge prin interpretarea de mai sus ca foștii chiriași cumpărători evinși să nu beneficieze niciodată de norma juridică evocată întrucât judecătorește s-a constatat nevaliditatea contractului încheiat în condițiile Legii nr.112/1995.
Tribunalul apreciat că în realitate, prin exprimarea utilizată de legiuitor, s-a urmărit doar realizarea unui criteriu de distincție între dobândirea prin vânzare-cumpărare a unui imobil ce face obiectul de reglementare a Legii nr.10/2001, în condițiile speciale ale Legii nr.112/1995, prin opoziție cu dobândirea aceluiași imobil în condițiile dreptului comun sau ale altor ipoteze excepționale, reglementate însă prin alte acte normative, distinct de Legea nr.112/1995.
Prin prisma acestui raționament judiciar s-au înlătura ca nefondate și aceste critici ale apelantei.
În ce privește criticile structurate pe inexistența obligației apelantei-pârâte de a restitui și comisionul de 1% perceput de SC SA, care a figurat ca vânzător în contractul de vânzare-cumpărare a imobilului în cauză, instanța de control judiciar a apreciat că lămurirea raporturilor juridice dintre apelanta care figurează în concret în cauză în reprezentarea Statului Român și unitatea care a figurat ca vânzător al imobilului, în temeiul legii, de asemenea tot în reprezentarea vânzătorului Statul Român, nu poate fi opusă cu succes reclamantului cumpărător evins într-un contract în care vânzătorul a fost însuși Statul Român, fără nicio distincție în acest sens.
Întemeiat pe aceste considerente, tribunalul a respins apelul promovat conform dispozitivului prezentei decizii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot deciziei atacate, prin obligarea pârâtului exclusiv la restituirea prețului actualizat.
Prin motivele de recurs s-au invocat următoarele:
- recurentul nu se opune, în principiu, restituirii prețului plătit de către chiriașii ale căror contracte de vânzare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sens în care, recurentul invocă prevederile art. 50 alin. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001 republicată;
- recurentul nu se opune, în principiu, actualizării prețului plătit, actualizare făcută până în anul introducerii acțiunii;
- recurentul nu este implicat în evaluarea și vânzarea locuințelor în condițiile Legii nr. 112/1995, ca atare, Ministerul Finanțelor Publice restituie sumele plătite de către chiriași în baza contractelor de vânzare - cumpărare, încheiate cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, dar mai puțin comisionul de 1% din valoarea acestor sume, care dace în sarcina unității specializate în evaluarea și vânzarea apartamentelor, în speță SC SA;
- întrucât demersul judiciar cade sub incidența de reglementare a dispozițiilor art. 50 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 1/2009, poate fi conturată concluzia că reclamanții nu se încadrează în textul de lege invocat.
Intimații deși legal citați, nu s-au prezentat și nici nu și-au comunicat poziția în cauză.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța de recurs reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 35/2003-A pronunțată de Curtea de Apel Oradea la data de 10.11.2003, s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare încheiate între SC SA S M și pârâții chiriași ai imobilului situat pe nr. top. 3254 și 3255/1 S M, alături de alți pârâți în proces comparând și cu.
În considerentele hotărârii despre care s-a făcut vorbire mai sus s-a reținut că, la data cumpărării de către chiriași a imobilului litigios, Statul nu era întabulat în CF, aspect de care aceștia au luat cunoștință sau puteau să ia cu diligențe minime, ceea ce relevă reaua credință a chiriașilor, ei neputând astfel să beneficieze de protecția oferită de art. 46 din Legea nr. 10/2001, contractele fiind încheiate cu un neproprietar. Totodată, prin considerentele aceleași decizii s- reliefat că intimații dețin contract de închiriere încheiat după anul 1990, apartamentul fiind liber în înțelesul art. 2 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, deci restituibil în natură.
În prezenta cauză fost administrată proba expertizei judiciare, prin concluziile lucrării de specialitate fiind reliefate, pe de o parte, valoarea de piață a apartamentului ocupat de intimații reclamanți - în cuantum de 150.235 lei - și respectiv valoarea de circulație a investițiilor efectuate de familia - în cuantum de 42.100 lei - pe de altă parte, prin concluziile formulate expertul circumscriindu-se obiectivelor încuviințate de instanță.
Este de observat însă că, atât prin întâmpinare, apoi prin cererea de apel cât și în actuala fază procesuală, recurenta pârâtă a stăruit asupra aplicabilității în speță a prevederilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, sens în care și-a exprimat poziția de neopunere față de obligarea sa la restituirea prețului actualizat.
În condițiile în care, prin probatoriul despre care s-a făcut vorbire mai sus, nu s-a făcut un mod de calcul privind actualizarea prețului plătit de intimații pârâți cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare, desființat ulterior prin hotărârea judecătorească menționată, deși față de apărările pârâtului exprimate prin întâmpinarea depusă la dosar la instanța de fond ( fila 24) s-ar fi impus ca raportul de expertiză ordonat în cauză să cuprindă și un obiectiv axat pe varianta propusă de pârât, în sensul actualizării prețului plătit potrivit indicelui de devalorizare, toate acestea, alături de motivele ce succed, reclamă reluarea judecății în apel în scopul completării expertizei.
În același context, este de precizat că, modificarea hotărârii recurate în absența suplimentării materialului probator cu dovada despre care s-a făcut vorbire anterior, nu este posibilă, iar o atare probă devine necesară în condițiile în care instanța de recurs, contrar celor reținute de tribunal, apreciază că în speță își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, prin urmare intimații sunt îndrituiți - alături de valoarea investițiilor - la restituirea prețului actualizat, date fiind considerentele reținute în cadrul hotărârii judecătorești definitive și irevocabile amintite, în temeiul cărora contractul lor de vânzare cumpărare a fost desființat. De altfel, în același sens converg și modificările aduse ulterior prin Legea nr. 1/2009.
O atare soluție nu echivalează nicidecum cu golirea de conținut a textului de lege enunțat, astfel cum a considerat instanța de apel, fiind vorba de o transpunere în practică a unei norme în consonanță cu voința legiuitorului, normă în cadrul căreia s-a prevăzut în mod expres că, în cazul contractelor încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 - caz incident în speță -, chiriașilor li se cuvine "restituirea prețului actualizat".
Cauza " / României" la care face trimitere atât instanța de apel cât și instanța de fond, are în vedere alte circumstanțe, diferite de cele prezente în speța de față, în cauza menționată fiind vorba de validarea în justiție a două titluri pentru același imobil, deci inclusiv a contractului de vânzare cumpărare încheiat de fostul chiriaș, contract ulterior desființat.
Față de considerentele ce preced, instanța de recurs constată incidența prevederilor art. 312 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, pe cale de consecință, va admite recursul, va casa decizia, cu trimiterea cauzei la ribunalul Satu Mare pentru o nouă judecare a acesteia în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurentul pârât STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M, P-ța -, nr. 3 - 5, județul S M, în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii cu domiciliul în S M,-, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 195/Ap din data de 15.10.2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la ribunalul Satu Mare, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată și onorariul de avocat vor fi avute în vedere la rejudecare cauzei.
Pronunțată în ședința publică din 11.02.2010.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - JUDECĂTOR 3: Toader
- judecători fond -
- judecători apel -, Melita
- dact. gref. - 09.03.2010 - 6 ex.
- emis 4 com. - 09.03.2010 - STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M,
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Toader
