Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 29/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 29/

Ședința publică din 15 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița

JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat Judecătpr Carmina

-: -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 268/A/ 30.09.2008, pronunțată de Tribunalul Arad - secția civilă - și a sentinței civile nr. 3500/20.05.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în contradictoriu cu intimații pârâți Statul Român - prin municipiul A, reprezentat de Primar - ca și - - și, având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenții reclamanți avocat iar pentru intimații pârâți - și, avocata -.

Procedura completă.

După verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cereri se acordă cuvântul în fond părților.

Avocatul recurenților reclamanți solicită admiterea recursului în sensul casării ambelor hotărâri judecătorești și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Arad, deoarece greșit a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea reclamanților, fără cheltuieli de judecată.

Avocata intimaților pârâți menționați, solicită respingerea recursului reclamanților, cu cheltuieli de judecată, întrucât bine și cu temei a fost respinsă acțiunea reclamanților, ca inadmisibilă.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Arad sub nr- din data de 07 ianuarie 2008, reclamanții și au chemat în judecată pârâții Statul Român prin Municipiul A reprezentat prin primar, - și, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:

-să se constate nevalabilitatea titlului Statului Român de preluare, în baza Decretului 92/1950 a imobilului înscris în CF nr.14069 A situat în A,-, cu nr.top.244.b/2.7631/1393/1.244/a/2, compus din casă de locuit și intravilan.

-să oblige pârâții - și să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 4 înscris în CF colectiv nr.54551 A și CF individual nr. 54555 A, cu nr.top. 244.b/2.7631/1393. 244/2/IV, compus din patru camere și dependințe situat în imobilul din A-.

-să dispună rectificarea de CF și restabilirea situației de CF anterioare preluării imobilului de către Statul Român prin naționalizare în baza Decretului nr. 92/1950 în CF nr. 14069 A prin:

-anularea sistării și închiderii acestei cărți funciare și a înființării și deschiderii noilor cărți funciare, colectivă nr.54.551 A și CF individuale nr.54552, nr.54553 și nr.54555

-redeschiderea CF nr.14069

-radierea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea Statului Român de sub 15 din CF 14069

-cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr.350 din 20.05.2008, pronunțată în dosar nr- Judecătoria Arad, respinge ca inadmisibilă acțiunea reclamanților, motivând în esență că imobilul fiind preluat în mod abuziv, potrivit art. 2 din Legea nr.10/2001, sunt aplicabile în speță dispozițiile Legii nr.10/2001, deoarece această lege specială se aplică cu prioritate față de legea generală - art.480 cod civil - conform principiului "specialia generalibus derogant" și dispozițiile art. 6 alin.2 din Legea nr. 213/1998.

Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel, în termenul legal, reclamanții și și prin decizia civilă cu nr.268/A/30.09.2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arad - secția civilă - respinge apelul reclamanților, motivând în esență că prima instanță a analizat și argumentat în mod temeinic reținerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii reclamanților.

Fiind nemulțumiți de pronunțarea acestor hotărâri judecătorești, reclamanții și, au declarat recurs, solicitând casarea lor, în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare pe fond, Judecătoriei Arad motivând în esență că în mod greșit și nelegal cauza a fost soluționată pe excepția inadmisibilității acțiunii, dispozițiile Legii nr.10/2001 nefiind aplicabile în cauză, ele fiind înlocuite cu principiul "rezoluto iure dantis resolvitur jus accipientis" și cu dispozițiile art. 480-481 Cod civil, și că deci acțiunea în revendicare nu poate fi respinsă, pe excepție, ca inadmisibilă, invocând în drept art. 304 pct.9 și art.312 alin. 1-5 Cod procedură civilă.

Intimații pârâți, - și -, prin întâmpinare au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art.299 și urm Cod procedură civilă și în raport de motivul de recurs invocat, cât și din oficiu, față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că se impune soluția admiterii prezentul recurs formulat de reclamanții de mai sus, în sensul casării ambelor hotărâri judecătorești pronunțate în cauză și a dispunerii trimiterii cauzei spre rejudecare pe fond - Judecătoriei Arad, potrivit art.312 alin.5 Cod procedură civilă, deoarece în mod nelegal prima instanță a fost soluționată pe excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților, deși ea trebuia cercetată pe fond, ceea ce în speță ambele instanțe de judecată nu au realizat, și ca atare respingerea ca inadmisibilă a acțiunii echivalează, în materia respectării dreptului de proprietate, cu un blocaj al accesului la justiție, ceea ce contravine jurisprudenței CEDO care trebuie să aibă prioritate în speță acestei materii, nefiind îngăduit o ingerință în dreptul de acces la o instanță.

Într-adevăr, art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează fiecărei persoane dreptul de a avea acces la o instanță și la un proces echitabil, referitor la drepturile și obligațiile cu caracter civil, iar eventualele limitări admise ale dreptului la acces la justiție trebuie să respecte câteva principii, prin care ele trebuie să urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului și de asemenea este necesară asigurarea unui raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese, însă prin hotărârile judecătorești anterioare nu sunt respectate aceste principii ale limitării exercitării dreptului la acces la justiție deși prin Convenție sunt apărate drepturi și libertăți concrete și efective ale omului, nu teoretice și iluzorii.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat în abstract, ci doar la lumina împrejurărilor specifice ale fiecărui caz, în cadrul recurgerii la jurisdicția europeană putându-se antama și fondul cauzei, adică modul echitabil de soluționare a problemei de fond.

Așadar, în concret, în pricina de față, atât prima instanță, cât și instanța de apel au apreciat că, după apariția Legii nr.10/2001, acțiunile în revendicare bazate pe dreptul comun sunt inadmisibile și ca atare au respins acțiunea de față pe această excepție, fără a mai intra în cercetarea fondului, deși reclamanții au formulat o acțiune complexă, în revendicare - rectificare, specifică sistemului de publicitate imobiliară prin cărțile funciare, întemeiată pe dispozițiile art.34 lit. a din Decretul Lege nr.115/1938, și pe dreptul comun art.480 -481 Cod civil, art.6 din Legea nr.213/1998 și art.1 din Protocolul nr.1 Adițional la Convenția Europeană, prin raportare la art.20 din Constituția României, a cărei finalitate este dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Ambele instanțe au reținut că imobilul a fost preluat de Stat în mod abuziv și fără titlu valabil, dar, titlul de proprietate al pârâților nu mai poate fi pus în discuție față de respingerea anterior a unei acțiuni în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare -cumpărare ( fapt pentru care nu mai poate fi pusă în discuție nici buna - credință a pârâților), dar Curtea constată că acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare a apartamentului în litigiu nu a fost soluționată pe fond, ci respinsă ca prescrisă, potrivit art.45 alin.5 din Legea nr.10/2009, încât respectiva hotărâre nu se bucură de autoritatea lucrului judecat, iar la data apariției Legii nr. 10/2001, apartamentele în discuție erau înstrăinate pârâților chiriași, în perioada 1996-1999, nemaiexistând posibilitatea notificării Statului sau a unei persoane juridice deținătoare, acțiunea în revendicare fiind imprescriptibilă.

În raport de prevederile art. 1 al Protocolului Adițional nr. 1 al Convenției Europene și de art.20 alin.2 din Constituția României, cu prilejul rejudecării cauzei pe fond, instanța de trimitere va examina competența ei de soluționare acțiunii în revendicare bazată pe dreptul comun și de a stabili valabilitatea titlului Statului și după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, ținându-se seama atât de prevederile legislației interne - art.44 din Constituție și art. 480 Cod civil cât și de reglementările internaționale -art.1 Protocol nr.1 Adițional al CEDO - vizând aspectul că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică, acțiunea în revendicare imobiliară fiind deci cazul de a fi cercetată pe fond și nu respinsă pe excepția inadmisibilității ei.

De altfel, prin decizia nr. 33 din 9.06.2008, dată de interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție se stabilește aplicarea cu precădere a legii speciale în concurs cu legea generală și că o neconcordanță dintre legea specială (Legea nr.10/2001) și Convenția Europeană, se rezolvă prin prioritatea convenției, dată în cadrul unei acțiuni în revendicare,

întemeiată, chiar pe dreptul comun, o asemenea acțiune neputând fi respinsă ca inadmisibilă, ci trebuie cercetată - evident - pe fond, prin verificarea dacă prin admiterea ei nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.

În concluzie, rezultând fără echivoc neconcordanță existentă în speță dintre dispozițiile legii speciale - care este Legea nr.10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care neconcordanță trebuie rezolvată prin aplicarea cu prioritate a Convenției, cu ocazia rejudecării pricinii pe fond, Judecătoria Arad, va trebui să cerceteze dreptul de proprietate dedus prezentei judecăți prin prisma art. 1 din citatul Protocol Adițional nr.1, care reglementează materia privării de un bun și de folosința acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 268/A/30.09.2008 pronunțată în dosar nr- de către Tribunalul Arad - secția civilă - ca și a sentinței civile nr. 3500/20.05.2008, pronunțată, în dosar cu același număr de către Judecătoria Arad, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare - pe fond - Judecătoriei Arad.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică din 15 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER,

Red. TP/ 20.01.2009

Dact. NF/21.01.2009

Ex.2

Tribunalul Arad Președinte

Judecător

Președinte:Trandafir Purcărița
Judecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat Judecătpr Carmina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 29/2009. Curtea de Apel Timisoara