Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 35/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 35
Ședința publică de la 01 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Văleanu
JUDECĂTOR 2: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 3: Mona Maria
Grefier -
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 1836/15.10.2007 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata, lipsă fiind recurentul și intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la prim termen, scutită de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Intimata depune la dosar precizări însoțite de întâmpinare.
Instanța, din oficiu, pune în discuția părților aspectul privind admisibilitatea recursului exercitat de, expert tehnic judiciar, în potrivit dispozițiilor art. 282 ind.1 și art. 299 Cod procedură civilă, precum și raportat la hotărârea recurată ce a fost dată de tribunal în recurs.
Interpelată, intimata arată că lasă la aprecierea instanței excepția invocată de instanță.
Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Prin sentința civilă nr. 1311 din 9 august 2006, pronunțată de Judecătoria Pașcanis -a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamanta în contradictor cu pârâta.
Reclamanta a fost obligată să plătească Biroului de Expertize I suma de 30 RON, cu titlu de diferență onorariu expert (expert inginer ).
Pentru a se pronunța astfel, a reținut că reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,4264 ha. teren pe raza localității, teren ce a aparținut defunctului G, potrivit titlului de proprietate nr. 72467 din 18 aprilie 1994. Prin sentința civilă nr. 1757 din 8 aprilie 1998 a Judecătoriei Pașcani, rămasă definitivă, s-a dezbătut succesiunea defunctului Reclamanta este soția supraviețuitoare a defunctului G, iar pârâta este soția supraviețuitoare a defunctului, fiul decedat al defunctului.
Prin sentința civilă nr. 1757 din 8 aprilie 1998, reclamanților, și, moștenitori ai defunctului, le-a fost atribuită suprafața de 1017 teren intravilan, iar pârâtelor, și le- fost atribuită suprafața de 3.051 intravilan.
Prezentă în instanță, pârâta recunoscut că deține terenul care a fost atribuit copiilor în suprafață de 1.017 și a declarat că nu deține nici o suprafață din terenul reclamantei.
Expertiza efectuată în cauză a relevat aceeași situație de fapt. Reclamanta a formulat obiecțiuni la aceasta însă ulterior a renunțat la a le mai susține.
Reclamantei i s-a pus în vedere să completeze onorariul de expert, situație în care a fost obligată prin dispozitiv dată fiind neplata diferenței până la termenul de pronunțare în casare.
În consecință, reclamanta nu și-a dovedit acțiunea, situație în care s- dispus respingerea ei.
Prin decizia civilă nr. 1836 din 15 octombrie 2007 Tribunalul Iașia rejudecat cauza, dispunând respingerea acțiunii și micșorarea onorariului de expert, de la suma de 1.200 lei, la suma de 500 lei.
Reclamanta a fost dată în debit cu suma de 300 lei, către Biroul local de expertize
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul reținut că părțile se află fiecare în posesia propriilor loturi și prin urmare, nu sunt realizate condițiile art. 480 cod civil, urmând a se disjunge respingerea acțiunii, în rejudecare.
De asemenea, în temeiul art. 23 din nr.OG 2/2007, raportat la complexitatea lucrării și valoarea pricinii, instanța a redus onorariul de expert și pentru diferența neachitată fost dată în debit recurenta-reclamantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs expertul, arătând că diferența de onorariu ce i se cuvine pentru expertiza pe care a efectuat-o nu i-a fost achitată, solicitând ca această cerere să fie calificată drept cerere de recurs, deoarece nu a fost încunoștințat despre decizia de micșorare a diferenței de onorar în termen legal.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Examinând cererea de recurs instanța susține că recursul este inadmisibil.
Astfel, cauza de natura celei deduse judecății privitoare la revendicarea suprafeței de 1.000 teren are o natură patrimonială și atrage competența de soluționare a instanțelor în funcție de valoare. Deoarece valoarea terenului revendicat este în sumă de 2 milioane lei (estimare efectuată de reclamantă la termenul din 3 noiembrie 2005 - dosar fond) cauza nu este supusă apelului, ci doar recursului, așa cum dispune art. 282 (1) Cod procedură civilă.
Ori, în speță, calea de atac a recursului a fost epuizată prin pronunțarea deciziei nr. 1836 din 15 octombrie 2007, de către Tribunalul Iași. Prin urmare, nu se mai poate reitera o nouă cerere de recurs împotriva unei hotărâri judecătorești devenite irevocabile.
În consecință, se va dispune în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, respingerea recursului ca inadmisibil, expertul în contestarea deciziei de reducere a onorariului neputând recura decizia pronunțată irevocabil în scris.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de împotriva deciziei civile nr. 1836/15.10.2007, pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
07.03.2008
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Jud.
Președinte:Cristina VăleanuJudecători:Cristina Văleanu, Liliana Palihovici, Mona Maria