Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 403/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 403/2009
Ședința publică de la 22 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 42/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat G cu delegație la dosar pentru reclamanta recurentă și dl. în calitate de secretar al Primăriei și Consiliului Local H, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Întrucât unul dintre membrii titulari ai completului de judecată C 2 - recurs civil, respectiv dl. judecător și-a încetat activitatea prin pensioare, completul de judecată a fost complinit, în conformitate cu prevederile art. 98(6) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, prin participarea d-nei judecător - -, desemnată din lista de permanență pentru soluționarea incidentelor procedurale ivite la acest termen de judecată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de intimatul pârât Consiliul Local al Municipiului H, din care un exemplar se comunică cu mandatarul reclamantei recurente. Totodată, se înregistrează la dosar din partea intimatei pârâte Primăria orașului H, concluzii scrise.
Reclamanta recurentă, prin mandatar, depune la dosar concluzii scrise, înregistrate prin serviciul registratură al instanței, trimise atât pe fax cât și în original.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Mandatarul reclamantei recurente - avocat G solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, și în consecință modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond și obligarea în solidar a pârâților, respectiv a Primăriei orașului H la plata în favoarea recurentei reclamante, a despăgubirilor cuvenite.
Menționează că hotărârea pronunțată de instanța de apel este străină de natura pricinii iar faptul că imobilul a fost considerat ca lipsit de valoare este culpa intimatului Consiliul Local al orașului H, deoarece a fost în pasivitate și l-a lăsat să se deterioreze, așa cum s-a statuat de fapt de hotărârea pronunțată de instanța supremă. Prin aceiași hotărâre a instanței supreme, s-a stabilit că recurenta are calitatea de persoană îndreptățită, există un prejudiciu și Statul Român este obligat să-o stabilească cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin. Singurul aspect neclarificat este cuantumul acestor despăgubiri care se cuvin recurentei, instanța de apel trecând peste faptul că imobilul nu mai este în stadiul în care a fost preluat în mod abuziv de la recurentă și antecesoarea acesteia. Prin hotărârea instanței de apel se face referire doar la împrejurarea că, scriptic nu există diferență de valoare între valoarea imobilului preluat de stat și a aceluia restituit, or din probele dosarului ( planșe fotografice, expertizele efectuate în fața instanței de apel) rezultă clar acest aspect. Un alt motiv al recursului de față este faptul că faptul că instanța de apel a interpretat greșit legea, față de împrejurarea că, în rejudecare, aceasta era ținută să stabilească valoarea acestor despăgubiri și a ignorat concluziile expertizelor efectuate în cauză.
Pentru considerentele arătate, solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Reprezentantul intimaților pârâți Consiliul Local H și Primăria orașului H - dl. secretar, solicită respingerea recursului declarat de reclamanta și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
Arată că în cauză au fost efectuate expertize cu privire la valoarea imobilului în litigiu, prin care s-a statuat că nu i se cuvin reclamantei nici un fel de despăgubiri pentru acesta, lucrări care puteau fi contestate de către aceasta, însă nu a făcut acest lucru. Față de argumentele dezvoltate pe larg în întâmpinarea și concluziile scrise depuse la dosar, pe care solicită ca instanța de recurs să le aibă în vedere în soluționarea prezentei cauze, solicită respingerea recursului de față ca nefondat.
Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea înregistrată la 08.04.1997 la udecătoria Cluj N, reclamanta a solicitat despăgubiri în valoare de 10.000.000 lei pentru imobilul proprietatea sa, situat în H,-, care a fost preluat de stat în mod abuziv, prin Decretul nr. 190/1989. Imobilul a fost restituit în natură reclamantei, prin Hotărârea nr. 110/1996 a Consiliului Județean C - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, dar în perioada în care s-a aflat în posesia statului, construcția a fost degradată în așa măsură încât nu mai poate fi reparată și se impune demolarea.
Judecătoria Cluj N, prin sentința civilă nr. 7864/1997 a respins acțiunea, sentința a fost confirmată de Tribunalul Cluj prin decizia civilă 1491/18.11.1997.
În urma strămutării, Curtea de APEL ALBA IULIAa soluționat recursul reclamantei și admițându-l, a casat hotărârile pronunțate și a trimis cauza spre rejudecare la udecătoria Alba Iulia, cu motivarea că litigiul nu s-a soluționat în fond ci numai pe excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului Județean
Judecătoria Alba Iulia, în raport de cuantumul despăgubirilor solicitate de 197.881.372 lei, precizat la 10.10.2000, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Alba, care prin sentința civilă nr. 478/2000 a respins acțiunea.
Curtea de APEL ALBA IULIA, admițând apelul reclamantei a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
Rejudecând litigiul, Tribunalul Alba, prin sentința civilă nr. 516/2001 a respins atât acțiunea principală cât și cererea prin care pârâtul Consiliul Local Hac hemat în garanție SC SA
Curtea de APEL ALBA IULIA, prin decizia civilă nr. 1/A/06.03.2002, a respins apelul declarat de reclamantă, dar Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă, prin decizia civilă nr. 5001/2003, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat hotărârile primei instanțe și a instanței de apel, trimițând cauza spre rejudecare la ribunalul Alba, cu îndrumările necesare pentru completarea probelor.
Rejudecând cauza, Tribunalul Alba, prin sentința civilă nr. 233/2005 a respins atât acțiunea principală cât și cererea de chemare în garanție, iar Curtea de APEL ALBA IULIA prin decizia civilă nr. 12/A/18.01.2006 a respins apelul declarat de reclamantă.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia civilă nr. 7417/25.09.2006 de ICCJ - Secția civilă, și casată, apoi trimisă cauza Tribunalului Alba, pentru soluționarea apelului.
Prin decizia civilă nr. 137/A/22.06.2007, Tribunalul Alba - Secția civilă a admis apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 233/2005 pronunțată de Tribunalul Alba și în consecință a anulat hotărârea atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Alba Iulia, ca instanță de fond.
Curtea de APEL ALBA IULIA, prin decizia civilă nr. 5/11.01.2008 a admis recursul declarat de Primăria și Consiliul Local H împotriva deciziei civile nr. 137/A/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. 4864/A/2006, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel Tribunalul Alba.
În rejudecarea apelului, prin decizia civilă nr. 42/A/03.03.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, a fost respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 233/2005 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr. 1617/2004.
S-a reținut în considerentele deciziei că expertiza efectuată nu corespunde criteriilor prevăzute de art. 13 din lege, iar instanța de casare a apreciat că pentru a se stabili valoarea despăgubirilor pe care o poate pretinde reclamanta pentru pierderea e valoare se impune efectuarea unei noi expertize și a dat îndrumări instanței de rejudecare, care s-a conformat. Valoarea imobilului stabilită la momentul exproprierii în 1989 fost de 74.040 lei, pe care reclamanta nu a contestat-o nici un moment și valoarea imobilului la data retrocedării în 1996 de 81.966 lei stabilită de Comisia constituită în temeiul Legii 112/1995- ale cărei acte de asemenea, nu au fost contestate, astfel că instanța de fond în mod corect a stabilit că sunt nefondate pretențiile reclamantei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea lui, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului și modificarea în tot a sentinței și rejudecând cauza în fond să se dispună obligarea în solidar a Consiliului Local H și a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor la plata sumei de 74.324,41 lei cu dobânda legală calculată de la data de 13.05.2008 și până la achitarea integrală a debitului, precum și a cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.
În expunerea motivelor de recurs, reclamanta a criticat hotărârea atacată, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă. arată că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea. Opinia reclamantei recurente este că după multe procese, ICCJ, prin decizia 5001/2003, a constatat că este persoană îndreptățită la despăgubiri, că Statul Român și Consiliul Local al Municipiului H se fac vinovați de aceste degradări și deci urmează a i se achita despăgubiri. În consecință, a fost admis recursul său, casată hotărârea și trimisă spre rejudecare cauza în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor, după administrarea probei cu expertiza tehnică. De aceea, consideră că singura problemă care mai trebuia soluționată era stabilirea cuantumului despăgubirilor. Cu toate acestea instanța de fond, cu încălcarea art. 315 alin. 1 cod procedură civilă a respins acțiunea, motiv pentru care hotărârea este nulă.
Chiar dacă instanța de rejudecare are o deplină putere de apreciere și poate ajunge la altă soluție decât cea pronunțată anterior sau poate menține hotărârile anterioare, are totuși obligația de a se conforma dispozițiilor instanței de recurs.
Un al doilea motiv de critică este întemeiat pe art. 304 pct. 7 cod procedură civilă. Astfel, instanța de apel nu face referire la faptul că imobilul proprietatea reclamantei era deteriorat în momentul în care s-a emis dispoziția atacată, motiv pentru care s-a adresat instanței pentru a obține despăgubiri pentru degradările aduse imobilului de la momentul preluării și până la momentul retrocedării. Există fotografii la dosar care atestă acest fapt, însă tribunalul nu face nici o referire în motivare la acest aspect. În dosare există dovada că reclamanta a cerut Consiliului Local, în repetate rânduri atribuirea unei locuințe, pentru că nu se mai putea sta în imobilul în litigiu ocupat de țigani, și s-au depus poze care arată starea locuinței. În anul 2001 fost aprobată această cerere, dovada fiind depusă la fila 97 în dosar nr. 1697/2001 a Tribunalului Alba. În acest fel este contrazisă susținerea Consiliului Local că ar fi avut în folosință acest imobil. Reclamanta a avut domiciliul, după expropriere domiciliul în C N, și din întâmpinarea depusă de SC SA rezultă explicit că imobilul a fost ocupat de chiriași acceptați și tolerați de Consiliul Local. Martorii aduși de Consiliul Local nu aveau nici un act încheiat cu reclamanta și nici nu au putut spune ce chirie i-au plătit. Din aceste probe rezultă că după expropriere imobilul a fost dat în administrare Consiliului local al municipiului H, care l-a închiriat acelor țigani, care au depus mărturie.
Raportat la aceste probe și la susținerile SC SA trebuie înlăturată afirmația că imobilul a fost preluat pentru demolare, deci Consiliul Local nu trebuia să-l întrețină, ca și excepția lipsei calității procesuale pasive. Susținerea instanței că reclamanta a primit un imobil de aceeași valoare ca și cel care a fost expropriat este neîntemeiată și trebuie înlăturată.
Prin întâmpinare, Primăria Has olicitat respingerea recursului ca nefondat, prin întâmpinare, susținând că toți foștii proprietari au continuat să folosească imobilele expropriate, deși le-au fost plătite despăgubirile, datorită evenimentelor din decembrie 1989. După apariția Legii 112/1995, persoanele expropriate care au cerut restituirea imobilelor - le-a fost aprobată, condiționat de restituirea sumelor primite cu titlu despăgubirea momentul exproprierii. În condițiile în care reclamata nu a contestat valorile la crea s-a expropriat imobilul și cea de la data retrocedării pretențiile sale sunt nefondate. Nefondate sunt considerate și afirmațiile reclamantei referitoare la aplicarea art. 304 pct. 7 cod procedură civilă și solicită a fi respinse.
Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma motivelor de recurs raportat la art. 304 cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin decretul nr. 190/10.08.1989 a fost expropriată reclamanta și antecesoarea sa, de imobilul situat în H--4, înscris în CF 2983 H top 1168/1-2/IV și CF 2984 H top 1168/1-2/V, pentru demolare și construirea unor artere de circulație și blocuri, primind despăgubiri.
Imobilele nu au mai fost demolate, iar în temeiul Legii 112/1995 prin Hotărârea nr. 10/5.09.1996 a Comisiei Județene de aplicare a Legii 112/1995 C s-a hotărât restituirea în natură, prin redobândirea dreptului de proprietate a imobilului situat în H-, cu obligația restituirii sumei primită ca despăgubire actualizată.
ultim al art. 3 din Legea 112/1995 prevede că pentru pierderile de valoareimputabile,revine statului obligația de despăgubire. Statul Român a preluat imobilul prin expropriere în scopul demolării acestuia. Aceasta înseamnă că statul nu avea obligația ce revine unui bun proprietar de a conserva imobilul, de a face reparațiile necesare. Ar fi absurd a pretinde celui ce a dobândit proprietatea în scopul demolării, să efectueze lucrări de întreținere și conservarea acestuia. A pretinde o asemenea conduită din partea statului, în condițiile menționate, depășește orice limită a predictibilității (cu referire la restituirea imobilului proprietarului anterior) respectiv, a diligenței la care este obligat un bun proprietar. Nu se poate reține vinovăția pârâților pentru o eventuală degradare a imobilului, astfel că nici nu ar putea fi obligați la despăgubiri către reclamantă, mai ales că acesteia i s-au plătit despăgubiri la exproprierea locuinței, necontestate în ce privește cuantumul.
În acest context nu sunt aplicabile nici prevederile art. 998, 999, 1002 cod civil, care se întemeiază tot pe ideea de culpă, respectiv pe obligațiile care incumbă unui bun proprietar de imobil.
Prin decizia civilă nr. 5001/2003 Secția civilă a ÎCCJ a motivat, în drept temeiul în care se acordă - de principiu - despăgubiri pentru pierderile de valoarea ale imobilelor restituite, fără însă a particulariza în speța dedusă judecății principiile de drept invocate. A dat indicații de a se efectua expertiza tehnică care să determine valoarea despăgubirilor produse prin degradarea imobilului având în vedere starea imobilului la data preluării și valoarea lui la acea dată.
Ori, din memoriul tehnic efectuat în cauză, așa cum corect a reținut și instanța de apel, rezultă că la momentul preluării imobilul avea o valoare de 74.040 lei, reclamanta primind despăgubiri de 72.000 lei, iar la data retrocedării august-septembrie 1996 valoarea era de 81.966 lei, stabilită de Comisia de aplicare a Legii 112/1995. Valoarea stabilită de comisie nu a fost contestată de reclamantă la acel moment, iar după expirarea termenului de 30 de zile, de la comunicare, este tardivă orice contestare, actul producându-și efectele juridice. Așadar, nu s-a produs o degradare sau o reducere a valorii imobilului de la momentul preluării la momentul restituirii. Și calculele efectuate ulterior de experți au la baza aceleași acte la care s-a făcut referire anterior.
Împrejurarea că s-a demolat imobilul nu este imputabilă pârâților, care nu mai aveau în proprietate imobilul.
Procedând în acest fel, instanța nu a încălcat decizia de îndrumare a ÎCCJ, ci a făcut o corectă aplicarea a Legii 112/1995 în împrejurările concrete ale cauzei.
Afirmațiile reclamantei că imobilul nu mai putea fi locuit sau că a fost închiriat, sunt nerelevante față de temeiul legal invocat, aplicabil cauzei, respectiv art. 3 și 13 din Legea 112/1995.
Față de aceste aspecte de fapt și de drept, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantei, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, menținând hotărârea atacată, ca legală.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 42/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 22 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
.
Tehn.
7 ex/14.12.2009
Jud. fond -
Jud. apel - /
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Carla Maria Cojocaru, Mihaela
