Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 406/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 406/2009

Ședința publică de la 22 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție

JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru

JUDECĂTOR 3: Mihaela

Grefier

Pe rol se află soluționarea contestației la executare formulată de contestatorii și -, împotriva deciziei civile nr. 295/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul recurent asistat de avocat cu delegație la dosar pentru contestatori, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Întrucât unul dintre membrii titulari ai completului de judecată C 2 - recurs civil, respectiv dl. judecător și-a încetat activitatea prin pensionare, completul de judecată a fost complinit, în conformitate cu prevederile art. 98(6) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, prin participarea d-nei judecător - -, desemnată din lista de permanență pentru soluționarea incidentelor procedurale ivite la acest termen, încheindu-se proces verbal în acest sens.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței legala îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul de față este motivat și legal timbrat, cu 77 RON taxă judiciară de timbru și 5 RON timbru judiciar, în completarea celei inițiale depuse odată cu declararea căii de atac în cuantum de 20 RON și timbru judiciar de 0,15 RON.

Mandatarul contestatorilor recurenți - avocat depune la dosar, împuternicire avocațială și chitanță reprezentând onorariu de avocat și declară că nu mai are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri formulate, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Mandatarul recurenților contestatori - avocat, invocă dispozițiile art. 399 cod procedură civilă cu privire la calea de atac exercitată, considerând că în speță, raportat la valoarea contractului de împrumut de aproximativ 29.900 Euro și a somației emise pentru suma de 38.000 Euro, urmând ca apoi în această somație să fie trecută suma de 62.000 Euro, fără a se elibera nici o chitanță, și urmând o altă somație în valoare de 95.000.000 ROL, calea de atac este apelul. Tribunalul Sibiu în mod eronat a judecat cauza în complet de recurs, privând și partea de o cale de atac.

Cu privire la admisibilitatea căii de atac, invocă a se avea în vedere prevederile art. 401/1, 401/1 pct. 1 cod procedură civilă, art. 402 alin. 3 cod procedură civilă, solicitând a se constata nelegală și netemeinică hotărârea tribunalului în complet de recurs, și în consecință casarea acesteia și trimiterea spre rejudecare la ribunalul Sibiu, în complet de apel. Calea de atac legală împotriva hotărârii instanței de fond, având în vedere și textele de lege invocate este apelul și nu recursul.

Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

Prin sentința civilă nr.48/13.01.2009, pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr-, a fost admisă în parte contestația la executare formulată de contestatorii și - în contradictoriu cu intimata și OG s-a dispus anularea consemnării din contractul de împrumut autentificat de BNP prin încheierea 328/12 februarie 200, referitoare la perceperea de penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.

Au fost respinse capătul de cerere privind anularea somației de plată 89 din 13.2008 și cel formulat împotriva Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu, iar intimata a OG fost obligată la plata cheltuielilor parțiale de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență că titlurile executorii supuse analizei sunt contractul de împrumut încheiat la 12.II. 2007, autentificat de BNP prin încheierea de autentificare nr. 328/12.02.2007 și actul adițional încheiat la 11.06.2008 și autentificat sub nr. 1403/11.VI. 2008 de -.

În primul titlu, suma împrumutată este de 29.820 Euro echivalent a 101.090 lei cu termen la 12.07.2007, cu garanție constând în autoturism marca Opel tip, înmatriculat sub nr. -, mașina universală de tâmplărie. Tot aici este inclusă o clauză penală, după cum rezultă din alineatul secund.

C de-al doilea titlu se referă la un alt împrumut de 32.680 euro ( ce se adaugă la primul ) cu termen de restituire la 10.10.2008, garanția extinzându-se și la imobilul din Municipiul Sibiu,-, județul Sibiu, înscris în CF nr. 38.018 Sibiu nr. top. 5129/2/2/2/28. Actul adițional fixează un nou termen de restituire la 10 octombrie 2008, pentru ambele împrumuturi.

În virtutea acestora, s-a procedat la urmărire silită, prin cerere de executare formulată de intimata înregistrată la. sub nr. 89/17.IV.2008.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii și - solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare pentru soluționarea cauzei pe fond, ea fiind respinsă ca tardivă.

În motivarea recursului se arată că prin contestație s-a atacat întinderea sumelor executate și nu titlul, nu s-a verificat înscrierea începerii executării silite în, când în ambele numere topo era notată interdicția de înstrăinare încă din 2006, iar instanța de fond nu a soluționat celelalte cereri din precizarea de acțiune deși dobânda de 0,1% pe zi de întârziere a fost anulată.

În subsidiar se cere modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii după administrarea probelor în apel.

Tribunalul Sibiua calificat calea de atac formulată de contestatori, ca fiind recurs, în considerarea disp. art. 402 al. 2 proc. civ.

Prin decizia civilă nr.48/2009, a fost respins recursul contestatorilor, instanța reținând că aceștia au solicitat, prin acțiune în justiție, anularea somației de plată 89 din 13 octombrie 2008, anularea încheierii CF prin care se notează executarea silită asupra imobilului proprietatea contestatorilor și constatarea nulității absolute a unei dispoziții din contractul de împrumut privind penalități de întârziere și dobânda.

În mod corect, prima instanță a apreciat că în cauză a fost încălcat termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 proc. civ. și a fost respinsă ca tardivă contestația la executare.

Termenul de 15 zile în care somația 89/2008 putea fi contestată s-a împlinit la 3.11.2008. Cum contestația a fost promovată la 6.11.2008 dreptul la acțiune este prescris.

Somația de plată pentru recuperarea creanței a fost emisă în considerarea actului adițional la contractul de împrumut în care se specifică garantarea împrumutului cu imobilul înscris în 38018 nr. top 5129/2/2/2/28/2.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii și, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în

complet de apel, susținând că, în mod greșit Tribunalul Sibiua calificat drept recurs calea de atac declarată, care față de dispozițiile art. 402 alin. 3 proc. civ. neanalizată de tribunal, calea de atac promovată trebuia calificată drept "apel" și soluționată ca atare în complet de doi judecători, iar nu "recurs", cum greșit a calificat-o și judecat-o Tribunalul Sibiu.

În drept se invocă art. 304 pct. 1, 8, 9. proc. civ.

Recursul este legal timbrat ( fila 4).

Intimații nu au depus întâmpinare.

Verificând legalitatea deciziei, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

Prin contestația la executare formulată de debitorii și, aceștia au solicitat anularea actelor de executare pornite în temeiul titlului executoriu, respectiv a contractului de împrumut autentificat prin încheierea nr. 328/2007 al P din Sibiu.

Calea de atac de drept comun împotriva contestației la executare este recursul, astfel cum se statuează prin dispozițiile art. 402 alin. 2 teza I proc. civ. conform cărora, hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă fără drept de apel. Excepțiile de la această regulă sunt prevăzute în teza a II - a din același articol, prin care se stabilește că, hotărârile pronunțate în temeiul art. 400 ind. 1 și 401 alin. 2. proc. civ, sunt supuse apelului. Aceste excepții sunt expres și limitativ prevăzute de lege și ele nu pot fi extinse prin analogie și la alte cazuri.

Art. 402 alin. 3. proc. civ, la care fac trimitere debitorii, prevede că hotărârea prin care s-a soluționat contestația privind înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea ce se execută.

Din interpretarea acestui text legal, rezultă că hotărârea dată în contestația la executare privind lămurirea titlului este supusă apelului sau recursului, după caz, numai atunci când titlul executoriu este o hotărâre judecătorească. În celelalte cazuri, în care executarea silită se face în temeiul unui titlu care nu este o hotărâre judecătorească, cum este cazul în speță, calea de atac împotriva hotărârii dată în contestație la executare este calea de drept comun, respectiv recursul.

Față de aceste considerente, Curtea reține că, în mod corect Tribunalul Sibiua calificat drept recurs, calea de atac declarată de debitori, făcând referire la dispozițiile art. 402 alin. 2. proc. civ. astfel că decizia civilă nr. 295/2009 este irevocabilă, iar calea de atac declarată de debitori împotriva acesteia este inadmisibilă.

Pentru aceste motive:

În numele legii

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorii și împotriva deciziei civile nr. 295/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 Octombrie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

.

Tehn.

7 ex/09.11.2009

Jud. fond -

Jud. recurs - / /

Președinte:Anca Neamțiu
Judecători:Anca Neamțiu, Carla Maria Cojocaru, Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 406/2009. Curtea de Apel Alba Iulia