Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 526/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 526/
Ședința publică din 18 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan judecător
JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul civil declarat de revizuienții, împotriva deciziei civile nr.208 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrelor judiciare în valoare de 0,3 lei și a chitanței de achitarea taxei judiciare de timbru în sună de 10,00 lei.
Dezbaterile asupra recursului civil de față au avut loc în ședința publică din 12 martie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când, în urma deliberării s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 14.11.2001, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâtul pentru a fi obligat să le lase în deplină proprietate și posesie terenul de 720. intravilan, situat în comuna, județul A, tarlaua 41, parcela 1569, cu vecinătățile menționate în acțiune.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că terenul în litigiu a aparținut autoarei, iar pârâtul îl ocupă fără drept.
La rândul lui, pârâtul a formulat la data de 16.01.2002 cerere reconvențională, solicitând pe această cale instanței să constate că este proprietarul terenului în suprafață de 720. precum și nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr.66344/06.03.1995 eliberat pe numele autoarei reclamanților pentru această suprafață de teren, în contradictoriu și cu pârâta Comisia Județeană A de Fond Funciar, cu motivarea că terenul în litigiu a aparținut unchiului său și face parte din suprafața totală de 1,48 ha. pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr.18/1991.
Judecătoria Topoloveni, prin sentința civilă nr.746/05.07.2002, a admis acțiunea formulată de reclamanți,cu consecința obligării pârâtului să le respecte proprietatea și posesia asupra terenului de 720. situat în intravilanul comunei, tarlaua 41, parcela 1569.
Totodată, a fost respinsă cererea reconvențională, cu motivarea că operează excepția autorității de lucru judecat în raport de decizia civilă nr.1344 din 06.05.1999 pronunțată de Tribunalul Argeș.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență că soluția primei instanțe a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.1201, art.480 și următoarele din Codul civil.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.388/03.03.2003, a respins ca nefondat apelul, reținând că judecătoria în mod corect a apreciat că există autoritate de lucru judecat, față de decizia civilă invocată în acest sens.
Curtea de APEL PITEȘTI, prin decizia civilă nr.866/R/14.05.2003, a admis recursul declarat de pârâtul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal, reținându-se că atât reclamanții, cât și pârâtul dețin acte de proprietate asupra terenului în litigiu, emise în baza Legii nr.18/1991. În aceste condiții, se impune ca instanța de apel să soluționeze cauza în fond, să compare aceste acte, în raport apartenența terenul anterior cooperativizării.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 15.07.2003, iar prin decizia civilă nr.213 din 03 martie 2004 fost admis apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.746 din 05.07.2003 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, în dosarul nr.1599/2001, a fost schimbată în parte sentința în sensul respingerii acțiunii fiind menținută în rest sentința.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că pentru terenul în litigiu în suprafață de 720. înscris în titlul de proprietate nr.66344 din 06.03.1995 nu există hotărâre de validare de către Comisia Județeană A de Fond Funciar, iar această împrejurare reiese din adresa nr.360 din 24.02.1999 eliberată de Primăria comunei. Pe de altă parte, s-a constatat că intimații-reclamanți nu au făcut dovada gradului de rudenie dintre autoarea lor și defunctul.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs părțile, ambele recursuri fiind respinse prin decizia civilă nr.272/R/29.09.2004 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr.2082/2004.
Prin sentința civilă nr.585/05.11.2006 au fost respinse excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, a fost admisă în parte acțiunea formulată de împotriva lui, și, stabilindu-se linia de hotar între proprietățile părților pe linia colorată cu pe planșa A, punctele 8-9 din raportul de expertiză tehnică și obligat pârâtul să-și ridice construcțiile magazie, și gard de pe terenurile proprietatea reclamantului.
Sentința a rămas definitivă prin decizia civilă nr.80/22.03.2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- și irevocabilă prin decizia civilă nr.544/R/26.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Împotriva deciziei civile nr.213 din 03 martie 2004 Tribunalului Argeș și a sentinței civile nr.585/05.11.2006 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, revizuienții, și au formulat cerere de revizuire, solicitând admiterea acesteia în temeiul art.322 pct.5 Cod procedură civilă.
În motivare s-a arătat că prin sentința nr.746/05.07.2001 pronunțată de Judecătoria Topolovenia fost admisă acțiunea promovată de reclamanți, având ca obiect revendicarea terenului de 720. teren intravilan, menționat în titlul de proprietate nr.66344/1995, fiind respinsă cererea reconvențională formulată de, pentru constatarea nulității absolute a titlului de proprietate.
Prin decizia nr.213/03.03.2004 pronunțată de Tribunalul Argeșa fost admis apelul lui, schimbată sentința în sensul respingerii acțiunii, în considerente reținându-se că titlul de proprietate pentru este eliberat fără validare din partea
Or, din actele eliberate de Comisia Locală de Fond Funciar rezultă că autoarei revizuienților i s-a stabilit dreptul de proprietate prin nr.54/1991 pentru 1,83ha.teren, această hotărâre de validare reprezentând un înscris nou în sensul dispozițiilor art.322 pct.5 Cod procedură civilă.
S-a invocat și faptul că toate hotărârile a căror revizuire se solicită au avut în vedere împrejurarea conform căreia nu ar fi existat o hotărâre de validare care să consolideze dreptul de proprietate al autoarei.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.208 din 10 noiembrie 2008, respins cererea de revizuire, reținând în esență că, în dosarul în care a fost pronunțată decizia atacată nu se regăsește hotărârea de validare nr.54/1991 a Comisiei Județene de Fond Funciar A, considerată act nou de către revizuienți, însă acest act nu a fost solicitat sau invocat la momentul pronunțării hotărârii atacate și nici în calea de atac a recursului exercitată împotriva aceleiași decizii.
S-a constatat că hotărârea de validare nu a fost depusă nici în dosarul în care s-a pronunțat sentința atacată cu revizuire și decizia prin care aceasta a devenit definitivă (nr.80/22.03.2007), nu s-a solicitat eventuala emitere a unei adrese de către instanță pentru a se înainta hotărârea indicată, actul considerat a fi nou nu a fost reținut de partea potrivnică, aflându-se în posesia unei autorități, în cauză nefiind dovedită imposibilitatea revizuienților de a-l prezenta în instanță.
Cu privire la adeverința care însoțește hotărârea nr.54/1991 a Comisiei Județene de Fond Funciar A, s-a constatat că aceasta nu atestă decât generic validarea pentru 1,83 ha. pentru, făcând vorbire despre hotărârea de validare menționată și nu îndeplinește cerințele legii pentru a fi considerată act nou separat de hotărârea de validare.
Tribunalul a mai reținut că acest act nu este determinant în cauză, lipsa validării nefiind singurul argument care a condus instanța la respingerea cererii formulată de către reclamanți, întrucât intimații-reclamanți nu au făcut dovada gradului de rudenie dintre autoarea lor și defunctul.
Împotriva deciziei civile nr.208/10.11.2008 pronunțată de Tribunalul Argeș au declarat recurs revizuienții, și, invocând nelegalitatea hotărârii determinată de interpretarea eronată dispozițiilor art.322 pct.5 Cod procedură civilă, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea criticii se susține că soluția adoptată de tribunalul s-a limitat să invoce condițiile prevăzute în text, ignorând practica judiciară și doctrina de specialitate care a dat o interpretare mai largă, și nu formală, cum s-a procedat in cauză, în sensul că cerința este îndeplinită, chiar dacă înscrisul poartă o dată ulterioară pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită (ca în speță), dacă se referă la situații atestate de alte înscrisuri preexistente.
Se mai arată că adeverința nr.3103/2008, eliberată de Primăria comunei constituie un act nou, ce vizează hotărârea comisiei județene de fond funciar din anul 1991 și atesta că autoarei recurenților i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,83 ha. în care este inclus și terenul de 720. și menționat în titlul de proprietate în intravilan, tarlaua nr.41, parcela nr.1569, ce demonstrează că autoarea recurenților a avut în proprietate această suprafață de teren.
Chiar dacă emană de la o autoritate publică, constituie un act nou, ce nu a putut fi administrat inițial din împrejurări care nu pot fi imputate recurenților. Hotărârea tribunalului, a cărei revizuire s-a cerut, s-a întemeiat exclusiv pe adresa nr.360/1999, eliberată de Primăria comunei, în care s-a precizat în mod expres că nu există hotărâre de validare de către Comisia Județeană de Fond Funciar de 720m.p. pe numele autoarei recurenților. În considerentele aceleiași hotărâri s-a reținut că nu a fost propusă la validare de Comisia comunală, întrucât terenul nu a fost evidențiat în registrul agricol.
Se susține că aceste considerente din decizia ce se cere a fi revizuită sunt în contradicție totală cu înscrisurile noi ce au fost invocate în cererea de revizuire, contradicție ce este evidențiată și de procesul-verbal nr.1152/17.06.1993 a comisiei comunale de fond funciar, care evidențiază că a fost pusă în posesie pe această suprafață de teren de 720.
Aceste înscrisuri noi, au o forță doveditoare prin ele însele, fiind de natură să ducă la stabilirea unei alte situații de fapt, având o importanță deosebită, chiar hotărâtoare pentru dezlegarea acestei pricini și dacă ar fi fost cunoscute de către instanțe cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi fost cu totul alta decât cea pronunțată, întrucât ar fi făcut obiect de cercetare pentru instanțe și ar fi infirmat cele consemnate în adeverința nr.360/1991, eliberată de Primăria și pe care a pus temei tribunalul când a pronunțat decizia ce se cere a fi revizuită.
Se solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată.
Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la data pronunțării. Deci, în cadrul revizuirii, nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăți, pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecății, finalizată cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Revizuirea este o cale de atac de retractare deoarece se adresează aceleiași instanțe care a soluționat pricina în fond, cerându-i-se să revină asupra hotărârii atacate în baza noilor împrejurări invocate, care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii.
Motivele caracteristice de revizuire presupun că hotărârea a fost justă în raport de actele dosarului existente la data pronunțării hotărârii, însă, ulterior, s-au descoperit materiale noi, astfel încât situația de fapt reținută de instanță văzută prin prisma noilor elemente nu mai corespunde realității, impunându-se retractarea hotărârii respective.
Potrivit dispozițiilor art.322 pct.5 Cod procedură civilă, dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, se poate solicita revizuirea unei hotărâri.
Pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire trebuie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
- partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată;
- înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă;
- înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită;
- înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică intenționat sau involuntar, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;
- înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.
Din interpretarea prevederilor legale precitate reiese că în discuție este vorba de un înscris ce nu a putut fi administrat inițial, independent de voința părții. Înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecății, iar partea care se prevalează de acesta să nu-l fi putut produce în instanță urmare reținerii lui de partea potrivnică ori dintr-o împrejurare ce nu-i poate fi imputată.
În concret, revizuienții au invocat drept act nou adeverința nr.3103/2008, eliberată de Primăria comunei, care atestă existența Hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar nr.54/1991, prin care i s-a reconstituit autoarei lor dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,83 ha. în care este inclus și terenul din litigiu de 720. care a fost trecut în titlul de proprietate nr.66344/1995, emis pe numele lui, autoarea acestora.
Cu privire la revizuirea ce face obiectul dosarului nr.95/civ/2004, formulată în conformitate cu dispozițiile art.322 pct.5 din Codul d e procedură civilă, instanța a constatat în mod greșit că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute în cuprinsul acestui text de lege.
Condiția preexistenței înscrisului trebuia analizată din perspectiva împrejurării că reprezintă actul final al unei întregi proceduri aflate în curs de desfășurare la data pronunțării deciziei atacate cu revizuire, reprezentând "validarea" autoarei revizuienților. La data pronunțării deciziei atacate nu exista la dosar, din culpa intimatelor Comisiile de fond funciar, care cu rea-credință au reținut acest act și au refuzat să comunice instanței situația reală și hotărârea de validare.
În litigiile invocate de către revizuient în mod constant au fost emise înscrisuri care au atestat o situație contară realității și nu poate fi imputată părților pasivitatea, în condițiile în care înscrisurile nu au putut fi înfățișate în cauză dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuienților. Validarea dreptului de proprietate s-a făcut pe numele autoarei acestora, de aceea nu au fost în posesia hotărârii comisiei județene, iar autoritățile în permanență au emis înscrisuri cu conținut contrar situației reale, așa cum reiese din adresa nr.360 din 24.02.1999 eliberată de Primăria comunei, menționată ca act determinant în considerentele deciziei civile nr.213 din 03 martie 2004 Tribunalului Argeș.
Înscrisul este doveditor în sensul art.322 pct.5 Cod procedură civilă și exista la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar nu a putut fi înfățișat în instanță din motivele prezentate, deși a depus diligențe în acest sens.
Este cert că înscrisul este determinant prin el însuși și dacă ar fi fost cunoscut de către instanță cu ocazia soluționării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată, trecându-se la compararea titlurilor exhibate de părți.
Motivarea instanței de fond, în sensul că înscrisul nu este determinant întrucât nu rezolvă și calitatea de moștenitoare a autoarei revizuienților față de defunctul este nefondată. Autoarea revizuienților a fost validată în nume propriu, așa cum rezultă din titlul de proprietate nr.66344/06.03.1995, din cererea de reconstituire a acestui drept, dar și din actele noi, temei al revizuirii.
Considerentele tribunalului cu referire la această excepție încalcă statuările deciziei civile nr.866/R/14.05.2003, prin care s-a dispus cu putere de lucru judecat că atât revizuienții din această cauză, dar și pârâtul, dețin acte de proprietate asupra terenului în litigiu emise în baza Legii nr.18/1991, impunându-se ca instanța să soluționeze cauza în fond, prin compararea actelor de proprietate.
A împărtăși considerentele tribunalului și soluția adoptată de respingere a cererii de revizuire ar presupune încălcarea prevederilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cu care orice persoană are drept la judecarea în mod echitabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Interpretarea restrictivă a prevederilor art.322 pct.5 Cod procedură civilă contravine atât principiului aflării adevărului în cauză, dar și prevederile art.13 din Convenție ce statuează dreptul revizuienților ale căror drepturi și libertăți recunoscute au fost încălcate de a se adresa efectiv instanței, în condițiile în care această încălcare se datorează unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale, în speță Comisiile de fond funciar care au împiedicat aflarea adevărului prin conduita lor abuzivă.
Pentru aceste considerente recursul este privit ca fondat și va fi admis în temeiul art.304 pct.9 combinat cu art.312 Cod procedură civilă, urmând a fi modificată decizia civilă nr.208/10.11.2008 în sensul admiterii cererii de revizuire a deciziei civile nr.213/2004 a Tribunalului Argeș care va fi anulată, cu consecința trimiterii cauzei aceluiași tribunal pentru judecarea apelului.
În ceea ce privește cererea de revizuire formulată împotriva sentinței civile nr.585/2006 a Judecătoriei Topoloveni, instanța constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.322 alin.1 Cod procedură civilă, urmând a fi avute în vedere prevederile art.137 Cod procedură civilă.
Potrivit art.322 alin.1 Cod procedură civilă, pot fi atacate cu revizuire hotărâre rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de instanțe de recurs atunci când evocă fondul.
Fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea revizuirii nu se poate face decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.
În determinarea hotărârii care poate fi atacată și implicit în determinarea competenței trebuie avută în vedere instanța care s-a pronunțat asupra fondului în cadrul procesului respectiv, iar nu instanța la care a rămas irevocabilă hotărârea.
Altfel spus, revizuirea este de competența instanței care a analizat fondul raportului juridic dedus judecății și nu de competența celei care s-a pronunțat asupra acestuia în căile de atac.
Prin respingerea unei căi de atac sunt analizate în fondul lor criticile formulate împotriva hotărârii atacate, ceea ce nu conduce în mod automat și la o analiză a fondului raportului juridic litigios.
În materia revizuirii, a evoca fondul în primă instanță înseamnă a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză.
În căile de atac, evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei probelor.
În concluzie, hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se situația de fapt, nu sunt susceptibile de revizuire.
Cerința de a fi vorba de o hotărâre de fond este prevăzută în mod expres doar pentru hotărârile pronunțate de instanțele de recurs.
Necompetența materială delimitează atribuțiile instanțelor de grad diferit. Potrivit art.323 alin.1 din Codul d e procedură civilă, cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere.
Cum în speță sentința civilă nr.585/15.11.2006 a rămas definitivă prin decizia civilă nr.80/22.03.2007 a Tribunalului Argeș prin care s-a respins ca nefondat apelul și irevocabilă prin decizia civilă nr.544/R/26.10.2007 a Curții de APEL PITEȘTI, prin care s-a respins recursul ca nefondat, se constată incidența prevederilor art.323 Cod procedură civilă și în consecință, în temeiul art.165 Cod procedură civilă, va fi disjunsă această cerere de revizuire, urmând a fi trimisă spre competentă soluționare aceleiași instanțe de fond, respectiv Judecătoria Topoloveni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite recursul declarat de revizuienții, împotriva deciziei civile nr.208 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Modifică decizia în sensul că disjunge cererea de revizuire a sentinței civile nr.585/2006 a Judecătoriei Topoloveni și o trimite spre competentă soluționare acestei instanțe.
Admite cererea de revizuire a deciziei nr.213/2004 a Tribunalului Argeș. Anulează decizia și trimite cauza aceluiași tribunal pentru judecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./08.04.2009
Jud.fond: /
OPINIE SEPARATĂ
de noi, judecător - --, asupra recursului declarat de revizuienții, și, împotriva deciziei civile nr.208 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, în partea privitoare la cererea de revizuire deciziei nr.213/2004 a Tribunalului Argeș, raliindu-ne la opinia celorlalți membri ai completului în ceea ce privește cererea de revizuire a sentinței civile nr.585/2006 a Judecătoriei Topoloveni.
Astfel, considerăm nefondat recursul formulat împotriva modului de soluționare a cererii de revizuire a soluției pronunțate în apel d e către Tribunalul Argeș, fondată pe art.322 pct.5 Cod procedură civilă.
Dispozițiile textului fac vorbire despre descoperirea unor înscrisuri
- doveditoare;
- reținute de partea potrivnică sau;
- care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților-.
O primă condiție o reprezintă capacitatea doveditoare a acelor înscrisuri pentru soluționarea pricinii.
În examinarea acestei condiții, tribunalul a constatat că înscrisul, certificând cuprinsul unei hotărâri luată în anul 1991 de către Comisia Județeană pentru aplicarea Legii fondului funciar A, relevă faptul că, în acel an, a fost recunoscută îndreptățirea generică a numitei la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de1,83ha. fără ca din acesta să reiasă că terenul în litigiu ar fi fost avut în vedere la stabilirea întinderii. Deci, sub acest aspect, înscrisul este nerelevant cât privește identitatea acestui teren ca fiind cuprins în patrimoniul autoarei.
Ceea ce însă a condus instanța la pronunțarea soluției sale, a reprezen--o nu atât lipsa unei asemenea validări, cât lipsa calității de moștenitoare a acestei persoane, față de fostul proprietar al terenului, spre a se putea presupune că în acel total de 1,83 ha. s-ar fi inclus, prin moștenire, și terenul în litigiu.
Din acest înscris nou nu rezultă o asemenea stabilire a calității de moștenitor, avută în vedere de către hotărârea a cărei revizuire se cere, după cum, nici o altă modalitate de transmisiune a terenului din patrimoniul lui din cel al autoarei revizuienților,.
De altfel, nici nu se formulează o asemenea critică în recurs, deși hotărârea atacată se fondează pe două argumente, și nu numai pe cel al imposibilității înfățișării înscrisului, cu ocazia soluționării pricinii în fond.
Sub acest aspect, de asemenea constatăm critica a nu fi fondată.
Tribunalul a arătat, în motivarea soluției sale, că o atare imposibilitate nu s-a dovedit în cauză.
Revizuienții nu au susținut reținerea înscrisului de către adversar, iar cât privește imposibilitatea procurării, datorată unei împrejurări mai presus de voința celor ce o invocă, nu se arată în ce ar consta ea.
Dimpotrivă, hotărârea nr.54/1991, după cum se observă, a fost luată cu 10 ani înaintea pronunțării soluției a cărei retractare se solicită, ea devenind publică și făcând obiect al punerii în executare, în condițiile specifice ale Legii nr.18/1991, prin punerea în posesie a titularului dreptului recunoscut prin aceasta și eliberarea titlului de proprietate.
Revizuienții nu sunt terți față de această hotărâre, ci chiar moștenitorii titularei dreptului, așa încât, nu se poate înțelege care ar fi fost împiedicarea în a prezenta, în instanță, conținutul acestei hotărâri, în partea ce îi privește.
Susținerea potrivit căreia, abia la o distanță de circa 4 ani, de la data pronunțării hotărârii a cărei retractare se solicită, ar fi putut obține relații cu privire la conținutul acestei hotărâri, este una nefondată.
Revizuienții n-au pretins nici un moment, dar nici nu au dovedit că, mai înainte de pronunțarea hotărârii, ar fi efectuat demersuri în vederea obținerii unor astfel de relații și că ele ar fi fost împiedicate printr-un eventual abuz, cauză nelegitimă sau chiar una legitimă, invocată de autoritatea deținătoare a originalului, care să nu fi încetat decât în momentul formulării cererii de revizuire.
Dacă s-ar fi considerat vătămați printr-un asemenea comportament al unui reprezentant al vreunei autorități, aceștia ar fi trebuit să folosească mijloacele legale spre a obține satisfacția dreptului lor, respectiv acela de a li se elibera înscrisuri cu conținutul considerat de ei real al hotărârii pe care o depun în cererea de revizuire.
Totodată, față de faptul că, la dosarul în care a avut loc cercetarea fondului, au fost depuse mai multe asemenea dovezi cu conținut diferit, vizând aceeași hotărâre asupra întinderii generice a dreptului autoarei revizuienților, este posibil ca unele dintre acestea să înscrie date diferite de cele reale, situație avută, de asemeni, în vedere de legea română.
Admiterea recursului, în aceste condiții, ar da loc abuzului de drepturi procesuale recunoscute părților, în condițiile art.723 Cod procedură civilă, spre a fi folosite cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, câtă vreme, revizuienții nu au înțeles să-și realizeze îndreptățirea de a obține relații cu privire la întinderea dreptului autoarei lor, împotriva persoanelor ce le-au împiedicat acest exercițiu, în măsura în care se pretinde că ar fi existat o astfel de împiedicare.
Față de aceste argumente, opinăm în sensul respingerii recursului în partea ce privește revizuirea deciziei nr.213/3 martie 2004 Tribunalului Argeș.
JUDECĂTOR,
- --,
Tehnored./15.04.2009.
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Florinița Ciorăscu, Corina Pincu
