Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 566/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 566
Ședința publică din data de 27 mai 2008.
PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 2: Eliza Marin
JUDECĂTOR 3: Elena Costea
GREFIER -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții G A, G, -, - - prin ator, G toți domiciliați în S,--3, județul P, împotriva deciziei civile nr.75/7 febr. 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, cu domiciliul ales la Cabinet avocat în B,-,. 20, sector 5, intervenientul cud omiciliul ales la Cabinet avocat în B,-,. 20, sector 5.
Cerere de recurs scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții-pârâți G, G, toți prin avocat conform împuternicirii avocațiale /2008 ( Baroul Prahova ), lipsă fiind recurentul-pârât G, intimatul-reclamant, intimatul-intervenient -.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se invederează instanței că la dosar s-au depus de către intimatul-reclamant și intimatul-intervenient - întâmpinare la recursul formulat de pârâți și totodată și cerere prin care solicită a fi comunicate părților adverse întâmpinarea.
Curtea, comunică un exemplar de pe întâmpinare apărătorului -recurenților-pârâți, avocat.
Avocat având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul critică decizia civilă nr. 75/7 febr. 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova sub aspectul nelegalității ei, în sensul că cel care a investit Judecătoria Sinaia și nu Tribunalul Prahova, cu acțiunile în revendicare imobiliară, a fost reclamantul, fără a prețui, în vreun fel, obiectul cererii sale, în sensul art. 112 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, ceea ce presupune o valoare sub 5 miliarde lei vechi.
Potrivit, art. 181din Codul d e procedură civilă, chiar dacă valoarea obiectului pricinii se modifică pe parcursul judecății, rămâne competentă instanța mai întâi investită.
De asemenea, sarcina probei privind valoarea obiectului pricinii, revenea reclamanților, care nu au prezentat documente în acest sens și nici nu au solicitat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.
În schimb, pârâții au invederat instanței că valoarea obiectului pricinii este sub 5 miliarde lei vechi, față de însumarea valorilor apartamentelor pârâților din contractele de vânzare-cumpărare, încheiate cu SC SA P, în baza Legii nr. 112/1995.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul motivelor mai sus arătate. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sinaia sub nr- reclamantul a chemat în judecată civilă pe pârâții G, G, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că Statul român nu a avut niciodată un titlu valabil asupra imobilului situat în S,-, - teren și construcție, și să fie obligați pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie, imobilul sus menționat.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că imobilul în discuție a fost dobândit de autoarea sa prin moștenire de la tatăl său, fiind constituit cu titlu de dotă la căsătoria cu, de care s-a despărțit în anul 1945,că Statul român nu a avut niciodată un titlu valabil asupra imobilelor, pentru că a încălcat dispozițiile constituționale din 1948 care garantau dreptul de proprietate și dreptul de moștenire, astfel că Decretul nr.92/1950 nu poate constitui titlu pentru stat, cu atât mai mult cu cât nu există identitate între persoana pe numele căreia s-a făcut naționalizarea respectiv și proprietarul imobilului.
A mai arătat reclamantul că în temeiul Legii nr.112/1995 pârâții au cumpărat imobilul în discuție, care nu a ieșit niciodată din proprietatea sa având în vedere nevalabilitatea titlului statului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâții au solicitat respingerea acțiunii și au invocat excepția inadmisibilității acesteia în condițiile în care a fost introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.
Pe fondul pricinii pârâții au arătat că au cumpărat apartamente din imobilul revendicat în temeiul art.9 din Legea nr.112/1995 că reclamantului i-a fost restituit în natură terenul aferent imobilului prin sentința civilă nr. 875/1999 a Judecătoriei Sinaia iar prin Dispoziția nr.516/2007 a Primarului oraș Sis -au acordat măsuri reparatorii pentru imobilul ce a făcut obiectul Legii nr.112/1995.
Față de precizarea făcută de pârâți în sensul că și au decedat, s-a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor și.
Pe rolul aceleiași instanțe a fost înregistrat și dosarul nr.261/2007 prin care același reclamant a chemat în judecată pe pârâții, și G, prin care a solicitat de asemenea să se constate că statul nu are titlu valabil asupra imobilului din S- și pârâții să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilului în litigiu.
Prin întâmpinarea pârâții și au solicitat respingerea acțiunii invocând aceeași excepție de inadmisibilitate.
Au precizat că a încetat din viață pârâtul ai cărui moștenitori sunt,.
Având în vedere obiectul celor două acțiuni, strânsa legătură dintre acestea, instanța a dispus conexarea dosarului nr.261/2007 la dosarul nr.260/2007, ulterior reclamantul solicitând chemarea în judecată în calitate de pârâți a numiților, și, precizând că în fapt pârâtul este pârâta, actualmente.
Pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului motivat de faptul că acesta nu a făcut dovada cu înscrisuri a faptului că este succesorul autoarei sale.
În cauză s-a format cerere de intervenție în interes propriu de -, care a arătat că este coproprietar al imobilului, sens în care a depus la dosar certificatele de calitate de moștenitor nr.57/22 decembrie 1997 și nr.3/12 martie 1999 eliberate de BNP, cerere ce a fost admisă în principiu la data de 7 august 2007.
De asemenea reclamantul și intervenientul au invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sinaia, precizând că valoarea imobilelor revendicate este de peste 5 miliarde lei vechi, valoare pe care pârâții au contestat-o opunându-se astfel cererii de declinare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
După administrarea probatoriilor Judecătoria Sinaiaa pronunțat sentința civilă nr. 948 din 25 septembrie 2007, prin care a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâți și a respins cererile de chemare în judecată conexe formulate de reclamant și cererea de intervenție în interes propriu ca inadmisibilă, obligându-i pe aceștia la plata cheltuielilor de judecată către pârâtele și,în cuantum de 300 lei și respectiv 800 lei.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că reclamantului îi revine obligația de a estima valoarea pretențiilor deduse judecății iar în situația în care valoarea este contestată, ea se stabilește printr-o expertiză de specialitate care însă nu a fost solicitată de reclamant și intervenient, cu atât mai mult cu cât nici nu au făcut dovada modului în care au evaluat bunurile revendicate.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului a fost de asemenea respinsă întrucât a făcut dovada calității de moștenitor cu actele depuse la dosar.
Referitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii și cererii de intervenție instanța a reținut că prin sentința civilă nr.857/1999 a Judecătoriei Sinaia, reclamantului i-a fost retrocedat terenul aferent imobilelor revendicate în suprafață de 1255 mp. situat în S- și 3, asupra căruia și fost în pus în posesie prin procesul verbal din 22 decembrie 1999 întocmit de executorul judecătoresc din cadrul Judecătoriei Sinaia, iar prin dispoziția nr.516/7 martie 2007 Primarului oraș S s-a constatat dreptul reclamantului de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din 187 mp. situat în S- ce nu putea fi restituit pentru că a fost înstrăinat în temeiul Legii nr.112/1995, iar prin dispoziția nr.517 din aceeași dată s-a restituit reclamantului parte din imobilul din-, iar pentru parte din teren și construcție ce nu a putut fi restituită în natură s-au acordat despăgubiri.
S-a mai reținut de instanță că acțiunea în revendicare de față a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, dată de la care singura cale deschisă pentru ocrotirea dreptului de proprietate este reglementată de această lege,că reclamantul a uzat de dreptul de a beneficia de dispozițiile Legii nr.10/2001, depunând în termen legal notificare la Primăria oraș S care a și soluționat-o prin dispozițiile sus menționate, care nu au fost atacate și că Legea 10/2001 ca lege nouă suprimă practic acțiunea întemeiată pe dreptul comun fără a elimina accesul la justiție, odată cu intrarea în vigoare a acestei legi dispozițiile dreptului comun rămânând fără aplicare, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.2810/2003 și Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Prin apelul declarat împotriva acestei sentințe reclamantul și intervenientul au susținut că este nelegală și netemeinică, pentru că în mod greșit instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale, nefiind necesară efectuarea unei expertize pentru evaluarea celor două imobile cât timp la dosar există notificările formulate de reclamant în baza Legii nr.10/2001 și în care fiecare imobil a fost evaluat la suma de 120.000 euro, că în mod greșit au fost considerate inadmisibile acțiunile conexe și cererea de intervenție, deoarece deși dispozițiile Legii nr.10/2001 instituie o procedură specială pentru restituirea imobilelor, în situația în care bunul asupra căruia se formulează cererea a ieșit din patrimoniul statului, iar persoana îndreptățită pretinde totuși restituirea în natură pretențiile acesteia nu mai pot fi soluționate în cadrul procedurii administrative, fiind necesar să se recunoască dreptul la justiție în cadrul unei acțiuni de drept comun.
Prin decizia civilă nr. 75/7 februarie 2008 Tribunalul Prahovaa admis apelul, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare în sensul că a înaintat dosarul secției civile a Tribunalului Prahova pentru a fi repartizat aleatoriu în vederea soluționării în primă instanță a acțiunii în revendicare.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a investit inițial judecătoria cu două acțiuni în revendicare, și a depus printre alte acte și copia notificării formulată în baza Legii nr.10/2001 în care acesta a estimat provizoriu imobilul revendicat la suma de 120.000 dolari, acte ce se regăsesc în ambele dosare, că după ce s-a dispus conexarea cauzelor valoarea obiectului cererii după prețuirea reclamantului este de 240.000 dolari SUA ceea ce echivalează cu o sumă de peste 5 miliarde lei,împrejurări în care sunt incidente în cauză disp.art.2 pct.1 lit.b Cod pr.civilă în conformitate cu care tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect au o valoare de peste 5 miliarde lei.
A mai reținut tribunalul că evaluarea obiectului acțiunii făcută de reclamant poate fi contestată de pârâți sau de instanță, situație în care se poate dispune efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii reale a obiectului, că deși pârâții au contestat valoarea imobilelor revendicate susținând că valoarea reală a acestora este cea dată de actele de vânzare cumpărare încheiate de ei în baza Legii nr.112/1995, au apreciat că nu este necesară efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii imobilului.
A concluzionat tribunalul că față de textul de lege susmenționat, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține tribunalului, cu atât mai mult cu cât este de notorietate faptul că două imobile situate în S compuse din teren și construcție valorează peste 5 miliarde lei, împrejurări în care instanța de apel a considerat că nu se mai impune efectuarea unei expertize.
Împotriva sus menționatei decizii au declarat recurs în termen legal pârâții, considerând-o nelegală și netemeinică, în raport de prevederile art.304 pct.9 Cod pr.civilă constând în aceea că prețuirea făcută de reclamant pentru imobilele revendicate la valoarea de 5 miliarde lei, deși contestată de ei nu s-a dovedit a fi greșită prin nici un mijloc de probă administrat în fața instanței de fond, iar soluția adoptată de tribunal este nelegală deoarece reclamantul a investit Judecătoria Sinaia și nu Tribunalul Prahova, fără a prețui în vreun fel obiectul cererii sale, iar potrivit art. 181Cod pr.civilă chiar dacă valoarea obiectului pricinii se modifică pe parcursul procesului, rămâne competentă instanța mai întâi investită.
Au mai arătat recurenții că sarcina probei privind valoarea obiectului cererii revenea reclamanților care nu au prezentat documente în acest sens și nu au solicitat o expertiză, recurenții precizând că valoarea reală este sub 5 miliarde lei vechi rezultată din însumarea valorilor apartamentelor prevăzute în contractele de vânzare cumpărare încheiate cu SC SA P în baza Legii nr.112/1995.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză Curtea constată că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare astfel:
Chiar dacă reclamantul intimat care a investit instanța cu cele două acțiuni în revendicare nu a arătat valoarea obiectului solicitat, acesta la depus la dosar acte printre care și notificările formulate în baza Legii nr.10/2001 prin care se evaluau imobilele la câte 120.000 dolari SUA, ceea ce înseamnă că valoarea obiectului revendicat în urma conexării celor două cauze este de 240.000 dolari SUA, așa cum corect a reținut și Tribunalul Prahova.
Pârâții recurenți deși au contestat valoarea estimată de intimatul reclamant nu și-au manifestat dorința de a efectua o expertiză care să stabilească valoarea reală a imobilului, împrejurări în care în mod corect tribunalul a apreciat că față de prevederile art.2 pct.1 lit.b Cod pr.civilă competența de soluționare a cauzei în primă instanță în cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde, cum este cazul în speță aparține tribunalului, cu atât mai mult cu cât este reală și reținerea făcută de tribunal în sensul că este de notorietate că valoarea imobilelor în orașul S este foarte ridicată.
Nu se putea reține apărarea recurenților că valoarea reală a imobilelor este cea prevăzută în contractele de vânzare cumpărare încheiate de ei cu SC SA pentru că prețurile din acele acte nu corespund valorii reale a imobilului, actele fiind încheiate cu ani în urmă când imobilele aveau alte prețuri.
Față de aceste considerente, recursul de față este nefondat urmând a fi respins ca atare, în cauză nefiind incidente motivele de casare sau de modificare a hotărârii prev.de art.304 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții G, G, prin ator, G, împotriva deciziei civile nr. 75 din 7 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul și intervenientul -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2008.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red.EM/BA
2 ex./30.05.2008
f- Jud.S
a- Trib.P
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Președinte:Elisabeta GherasimJudecători:Elisabeta Gherasim, Eliza Marin, Elena Costea
