Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 338/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.701.-
DECIZIA CIVILĂ NR.338/
Ședința publică din 6 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 2: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 3: Cristian
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul și de pârâții, (moștenitorii ai pârâtei ) împotriva deciziei civile nr.901/A/30.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâții recurenți, avocat, iar pentru reclamantul recurent se prezintă avocat.
Procedura legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate în termen legal și sunt legal timbrate cu suma de 29 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se comunică 1 exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar cu reprezentanta reclamantului recurent.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Reprezentanta reclamantului recurent, avocat solicită admiterea recursului, în principal casarea hotărârilor pronunțate în cauză, iar în subsidiar modificarea hotărârilor pronunțate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, conform motivelor invocate în scris la dosar. Față de recursul declarat de pârâți solicită respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâților recurenți, avocat solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii reconvenționale, conform motivelor invocate în scris la dosar. Față de recursul declarat de reclamant solicită respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 5193/07.06.2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 3569/2004 a fost admisă în parte acțiunea principală formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta, constatându-se că reclamantul este unicul moștenitor testamentar, după defunctul, decedat la data de 11.09.2002, fiind respinsă în rest acțiunea principală, având ca obiect dezbatere succesorală.
A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvențional. S-a constatat că pârâta reclamantă reconvențională a dobândit prin uzucapiune imobilul înscris în CF nr. 2313 cu nr. top. % 743, arabil în suprafață de 40.285 mp și imobilul înscris în CF nr. 1718 cu nr. top. 75 arabil în suprafață de 2877 mp.
Pentru a dispune astfel, judecătoria a reținut că reclamantul este unicul moștenitor după defunctul decedat la 11.09.2002 așa cum rezultă din certificatul de legatar.
Pe lângă alte bunuri pe care reclamantul le-a preluat cu ocazia dezbaterii succesiunii pe cale notarială, în masa succesorală au mai intrat și următoarele bunuri litigioase: imobilele cuprinse în CF 1981, 1718 și nr. 2313, or aceste imobile au fost dobândite prin uzucapiune de către pârâtă, după cum urmează: imobilul înscris în CF 1981 a fost dobândit prin uzucapiune de către pârâta - reclamantă reconvențională, așa cum rezultă din extrasul CF, în urma unui alt proces civil, imobilele înscrise în CF 1718 și 2313.
Din probele administrate în cauză, respectiv martorii și, rezultă că imobilele înscrise în CF 1718 și nr. 2313 au fost într-o posesie continuă și neviciată a pârâtei - reclamantă reconvențională de peste 35 de ani, astfel că văzând dispozițiile art. 1890 și următoarele Cod civil, judecătoria a constatat că acestea au fost dobândite prin uzucapiune de către pârâta reclamantă reconvențională.
Așadar, imobilele la care face referire reclamantul și care au făcut parte din masa succesorală au fost dobândite prin uzucapiune de către pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. dosar 6675/C/2004 la data de 24.08.2004, iar prin decizia civilă nr. 2651/25.22.2004 a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.
Apelul astfel declarat a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. dosar 729/14.01.2005, instanță care prin decizia civilă nr. 101/A/04.02.2005 a declinat competența de soluționare a apelului formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 5193/07.06.2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 3569/2004, în contradictoriu cu intimata, în favoarea Curții de Apel Timișoara.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competență cauza a fost trimisă Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.
Pe rolul instanței supreme cauza a fost înregistrată sub nr. dosar 3482/2005, iar prin decizia nr. 3599/05.2001 s-a stabilit în favoarea Tribunalului Timiș competența de soluționare a apelului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 5193/07.06.2004 a Judecătoriei Timișoara.
Pe rolul Tribunalului Timiș apelul reclamantului a fost înregistrat sub nr- (nr. vechi 9223) la data de 14.09.2005, iar prin decizia civilă nr. 765/A/20.10.2006 a fost admis apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 5193/07.06.2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 3569/2004, a fost desființată sentința și trimisă cauza pentru rejudecare, aceleași instanțe.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art.297 Cod procedură civilă, prima instanță rezolvând procesul fără a intra în cercetarea fondului cu privire la capătul de cerere din acțiunea reconvențională a pârâtei, având ca obiect încuviințarea intabulării în CF a dreptului de proprietate prin uzucapiune cu privire la imobilele înscrise în CF nr. 2313 și CF 1718; Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 5193/07.06.2004, a admis cererea reconvențională și constatând că pârâta - reclamantă reconvențională a dobândit, prin uzucapiune, imobilul înscris în CF 2313, cu nr. top % 743, arabil în suprafață de 40285 mp, și imobilul înscris în CF nr. 1718, cu nr. top. 75, arabil în suprafață de 2877 mp.
Reclamantul a formulat cerere de îndreptare, lămurire și completare a deciziei civile nr. 765/A/20.10.2006 la Tribunalul Timiș, în dosar nr-, iar prin Încheierea nr. 765/A/28.09.2007, a fost respinsă cererea reclamantului, reținându-se că în ceea ce privește îndreptarea și lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 765/A/2006 a Tribunalului Timiș, tardiv introdusă în ceea ce privește completarea dispozitivului, întrucât prin decizia civilă nr. 765/A/20.10.2006 pronunțată de Secția Civilă a Tribunalului Timiș în dosar nr. 9233/2005, a fost admis apelul declarat de reclamantul, în contradictoriu cu intimata, și a fost desființată sentința civilă nr. 5193/2004 a Judecătoriei Timișoara, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în considerentele deciziei menționate motivându-se dispozitivul în sensul că în cauză sunt incidente disp. art. 297 Cod procedură civilă prima instanță rezolvând procesul fără a intra în cercetarea fondului cu privire la capătul de cerere din acțiunea reconvențională a pârâtei având ca obiect încuviințarea intabulării în CF a dreptului de proprietate prin uzucapiune, din chiar motivarea cererii sale, rezultând că petentul a înțeles cele dispuse prin dispozitiv, el neformulând recurs împotriva deciziei civile menționate și confirmând în petitul cererii "este adevărat că nu a soluționat acest capăt de cerere, însă nu a făcut apel în acest sens".
În acest context, cererea privind îndreptarea, respectiv lămurirea dispozitivului deciziei, conform prev. art. 282 și 281 ind. 1 Cod procedură civilă este nefondată, decizia pronunțată fiind susceptibilă de executare și nefiind necesare îndreptarea și lămurirea dispozitivului, din care rezultă fără echivoc faptul că sentința civilă nr. 5193/2004 a Judecătoriei Timișoara a fost desființată și cauză trimisă, pentru rejudecare, aceleiași instanțe.
În ceea ce privește completarea deciziei, conform art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă, aceasta se putea solicita în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs, în speța de față termenul de 15 zile fiind depășit întrucât petentul confirmă că a luat cunoștință de existența deciziei la 20.02.2007, când a avut termen de rejudecare, la Judecătoria Timișoara, cererea sa fiind înregistrată la Tribunalul Timiș la 22.03.2007, fiind respinsă ca tardiv introdusă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. dosar -, iar prin decizia civilă nr. 1250/27.11.2007 a fost respins ca neîntemeiat apelul reclamantului împotriva încheierii nr. 765/A/28.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că prin decizia civilă nr. 765/A/20.10.2006, Tribunalul Timișa admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 5193/07.06.2004 a Judecătoriei Timișoara, pe care a desființat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În ce privește cererea de îndreptare și lămurire a acestei decizii, Curtea a apreciat că în mod corect tribunalul a reținut netemeinicia acesteia, deoarece atâta timp cât a fost desființată sentința primei instanțe și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, este evident că judecata se va relua în primă instanță, fără a fi expuse considerente în ce privește fondul cauzei și de natură a afecta în vreun mod drepturile părților.
Cererea privind completarea deciziei, corect a fost apreciată ca tardivă, având în vedere că aceasta putea fi formulată conform art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă în termen de 15 zile de la comunicare, respectiv în termenul de recurs.
Curtea a observat că reclamantul nu a declarat recurs împotriva acestei decizii și că în prima instanță s-a reluat judecata pe fond.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a apreciat că nu poate fi reținută nelegalitatea încheierii recurate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă a respins ca neîntemeiat recursul declarat de reclamant.
La Judecătoria Timișoara cauza a fost reînregistrată sub nr. dosar - și prin sentința civilă nr. 2652/04.03.2008 a fost admisă excepția necompetentei teritoriale exclusive a Judecătoriei Timișoara si a fost declinată competenta de soluționare a acțiunii formulata de reclamantul-parat împotriva paraților-reclamanți Armas, si si a cererii reconvenționale formulate de parații-reclamanți împotriva reclamantului-parat in favoarea Judecătoriei Caransebeș.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Timișoara a reținut că potrivit dispozițiilor art. 13 al. 1 Cod procedură civilă "cererile privitoare la bunurile imobile se fac numai la instanța in circumscripția careia se afla imobilele".
Art. 14 Cod procedură civilă prevede ca "în materie de moștenire, sunt de competența instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreuneia din moștenitori sau împotriva executorului testamentar" iar art. 19 Cod procedură civilă stipulează ca "părțile pot conveni, prin înscris sau prin declarație verbală în fața instanței, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 și 16".
In conditiile in care reclamantul-parat este conform certificatului de legatar nr. 169/03.12.2003 eliberat de unicul moștenitor al defunctului, decedat la data de 11.09.2002, calitate care nu a fost contestata de catre parata-reclamanta si mostenitorii acesteia, primul petit al actiunii reclamantului-parat nu apare ca fiind un o cerere distincta care sa fie solutionata in contradictoriu cu paratii-reclamanti, ci mai degraba ca o formulare introductiva menita sa justifice calitatea procesuala activa a reclamantului-parat de a solicita obiectul principal al prezentei actiunii, respectiv dezbaterea succesiunilor succesive ale autorilor defunctului si retransmiterea catre reclamantul-parat prin intermediul autorului lui a terenurilor aflate in masa succesorala a acestora.
Chiar daca s-ar considera ca primul petit al actiunii reclamantului-parat este o cerere distincta menita a fi solutionata separat pe cale contencioasa, conform doctrinei si jurisprudentei unanime in materie in cazul succesiunilor succesive dezbatute concomitent competenta teritoriala exclusiva revine instantei de la cel din urma domiciliu al primului defunct cu care se incepe dezbaterea succesiunilor deoarece mostenirile se dezbat obligatoriu in mod cronologic pentru a se putea determina rand pe rand care sunt bunurile si cotele transmise de catre autori catre ultimul defunct a carui succesiune face obiectul judecatii, operand astfel conform art. 17 Cod procedură civilă prorogarea legala de competenta teritoriala in favoarea instantei de la ultimul domiciliu al primului defunct.
Raportat la datele cand au survenit decesele autorilor testatorului reclamantului-parat, incepand cu decedata la data de 21.06.1949 in com., rezulta ca acestia au avut cu totii ultimul domiciliu in localitatea, aflata in circumscriptia teritoriala a Judecatoriei C, astfel incat aceasta instanta este singura competenta teritorial sa solutioneze prezenta actiune.
In ceea ce priveste cererea reconventionala avand ca obiect constatarea dobandirii de catre parata-reclamanta prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenurilor din litigiu, conform dispozițiilor art. 17 Cod procedură civilă competenta de solutionare a acestei cereri accesorii revine tot instanței competente să judece actiunea principala, urmand soarta acesteia, respectiv Judecatoriei C care oricum ar fi fost competenta sa solutioneze si o actiune principala avand acelasi obiect intrucat toate imobilele care fac obiectul cererii reconventionale sunt situate exclusiv in raza acestei instante.
Avand in vedere dispozițiile legale mentionate anterior, intrucat normele legale privind competenta teritoriala exclusiva a instantelor au caracter imperativ conform dispozițiilor art. 159 pct. 3.pr.civ. fiind de stricta interpretare si aplicare, competenta de solutionare in prima instanta a prezentei actiunii, raportata la obiectul acesteia, apartine judecatoriei d e la ultimul domiciliu al primului defunct a carui succesiune se dezbate, în speță Judecatoria
Pentru toate motivele mentionate anterior, in baza dispozițiilor art. 137 al. 1 raportat la art. 13 si art. 14 pct. 2 Cod procedură civilă, Judecătoria Timișoaraa admis exceptia necompetentei teritoriale exclusive a Judecatoriei T invocata din oficiu, și in temeiul dispozițiilor art. 158 al. 1 Cod procedură civilă a dispus declinarea competentei de soluționare a cauzei in favoarea Judecatoriei
La Judecătoria Caransebeș acțiunea a fost înregistrată sub nr. dosar 701/325/207 la data de 31.03.2008, instanță care prin sentința civilă nr. 1004/2008 a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Caransebeș, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei Judecătoriei Timișoara, suspendând din oficiu orice procedură și a înaintat dosarul Curții de Apel Timișoara în vederea soluționării conflictului negativ de competență între cele două judecătorii.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Caransebeșa reținut că așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată formulată de împotriva defunctei, obiectul acesteia este constatarea calității de unic moștenitor după defunctul, constatarea împrejurării că masa succesorală rămasă de pe urma acestui defunct se compune din cote părți din imobilele evidențiate în CF nr. 1981 CF nr. 1718 și CF nr. 2313, și de asemenea dezbaterea succesiunii rămasă de pe urma aceluiași defunct.
Stabilind acest aspect, Judecătoria Caransebeșa apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 14 alin.2 Cod procedură civilă, care stabilesc fără echivoc că în acest caz competentă a se pronunța în cauză este instanța celui din urmă domiciliu al defunctului. Cum ultimul domiciliu al defunctului este pe raza de competență a Judecătoriei Timișoara, în baza art. 158, 159 Cod procedură civilă a fost declinată competența de soluționare a pricinii acestei judecătorii. S-a apreciat că în speță nu are relevanță sub aspectul competenței de soluționare a pricinii împrejurarea că prin cererea reconvențională s-a solicitat constatarea dobândirii unui drept de proprietate prin prescripție achizitivă asupra unui imobil situat pe raza de competență a Judecătoriei Caransebeș.
Constatând că la rândul prin sentința civilă nr. 2652/2008 Judecătoria Timișoara și-a declinat inițial competența de soluționare a cauzei Judecătoriei Caransebeș, în baza art. 20, 21 și 22 Cod procedură civilă s-a suspendat din oficiu orice procedură și a fost înaintat dosarul Curții de Apel Timișoara în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit între cele două judecătorii.
Pe rolul Curții de Apel Timișoaras -a format dosarul nr. - și prin sentința civilă nr. 16/19.06.2008 a stabilit în favoarea Judecătoriei Timișoara competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul împotriva pârâților, și, precum și a cererii reconvenționale formulată de pârâți împotriva reclamantului.
Pe rolul Judecătoriei Timișoara cauza a fost reînregistrată sub nr. - la data de 09.07.2008.
Prin sentința civilă nr. 11053/16.09.2008 pronunțată în dosarul nr. - Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea formulata de reclamantul-parat împotriva paraților-reclamanți Armas, si, in calitate de mostenitori ai defunctei parate-reclamante.
A fost respinsă cererea reconvenționala formulata de defuncta parata-reclamanta si continuata de parații-reclamanți Armas, si împotriva reclamantului-parat; fără cheltuieli de judecata.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a constatat că conform certificatului de legatar nr. 169/03.12.2003 eliberat de reclamantul-parat este unicul moștenitor al defunctului, decedat la data de 11.09.2002, calitate care nu a fost contestata de catre parata-reclamanta si moștenitorii acesteia, astfel încât primul petit al acțiunii reclamantului-parat nu apare ca fiind o cerere distincta care sa fie soluționata in contradictoriu cu parații-reclamanți, ci mai degrabă ca o formulare introductiva menita sa justifice calitatea procesuala activa a reclamantului-parat de a solicita obiectul principal al prezentei actiunii, respectiv dezbaterea succesiunilor succesive ale autorilor defunctului si retransmiterea catre reclamantul-parat prin intermediul autorului lui a terenurilor aflate in masa succesorala a acestora.
Chiar daca s-ar considera ca primul petit al actiunii reclamantului-parat este o cerere distincta, acesta este pe de o parte lipsit de obiect in conditiile in care exista mai sus mentionatul certificat de legatar care nu a fost desfiintat si isi produce efectele obligatorii, iar pe de alta parte nu poate fi primit ca o actiune in constatare potrivit art. 111 Cod procedură civilă, dat fiind caracterul subsidiar al acesteia fata de actiunea in realizare a dreptului pe calea dezbaterii succesiunii, cu participarea in proces a tuturor persoanelor cu vocatie succesorala, inclusiv a sotiei supravietuitoare mentionata in certificatul de legatar.
Reclamantul-parat a sustinut ca succesiunile antecesorilor părților sunt dovedite cu incheierea din data de 17.02.2004 emisa in dosarul nr. 31/2004 al, insa această incheiere nu este un certificat de mostenitor sau cel putin de calitate de mostenitor pentru a putea stabili in mod legal potrivit dispozițiilor art. 81-84 din Legea nr. 136/1995 o astfel de calitate a paratei-reclamante si a defunctului, fiind doar o incheiere motivata care constata cele intamplate in dosarul succesoral pana in momentul suspendarii procedurii succesorale notariale conform art. 78 lit. a din Legea nr. 36/1995, acesta fiind de fapt singurul efect juridic al acestei incheieri.
In absenta unui certificat de mostenitor sau de calitate de mostenitor, deoarece dezbaterea succesiunii este reglementata de norme imperative, de ordine publica, regulile succesorale nu pot face obiectul tranzactiei (acordului) partilor, acestea avand obligatia de a dovedi conform art. 1169.civ. atat deschiderea succesiunilor tuturor titularilor drepturilor reale mentionate in cartile funciare, cat si acceptarea expresa sau tacita a mostenirilor acestora, in mod succesiv pana la persoanele partilor din litigiu, procesul urmand a se purta in contradictoriu cu toate persoanele in viata care au vocatie succesorala generala la culegerea mostenirii defunctilor.
Sub acest aspect, instanta de fond a reținut ca nici in fata sa si nici in fata notarului public nu au fost produse niciun fel de dovezi referitoare la acceptarea succesiva in termenul de 6 luni de la datele deceselor prev. de art. 700.civ. a mostenirilor proprietarilor tabulari, iar prin sentinta civila nr. 403 din 16.02.2004 a Judecatoriei C s-a stabilit cu putere de adevar ca parata din acel dosar este mostenitoarea defunctei, pretinsa succesoare a proprietarilor tabulari () si (), persoana care nu figureaza in calitate de parata in prezentul dosar, dar care si-a afirmat neechivoc in procesul anterior calitatea de mostenitoare a defunctei.
In aceste conditii, instanta de fond a reținut ca reclamantul-parat nu a dovedit faptul ca autorul sau si parata ar fi mostenitorii acceptanti ai proprietarilor tabulari ai imobilelor din litigiu si ca masa succesorala a defunctului se compune si din cote parti din imobilele cuprinse in nr. 1981, nr. 1718 si nr. 2313, motiv pentru care primele petite ale actiunii au fost respinse ca nefondate.
Pe cale de consecinta, avand in vedere solutia data cu privire la dezbaterea succesiunilor pretinsilor autori ai defunctului, instanta de fond a respins si ultimele doua petite accesorii ale actiunii referitoare la notarea in cartea funciara a drepturilor succesorale ale reclamantului-parat si punerea in posesie, deoarece acestea sunt consecinta admiterii petitului principal si urmeaza soarta acestuia.
Cererea reconventionala a fost de asemenea respinsa pentru aceleasi considerente intrucat parata-reclamanta si ulterior mostenitorii acesteia nu au probat faptul ca reclamantul-parat este intr-adevar mostenitorul acceptant al proprietarilor tabulari ai imbilelor din litigiu, fata de care sa se produca efectul retroactiv sanctionator al uzucapiunii extratabulare ca mod de dobandire a dreptului de proprietate, in conditiile prev. de art. 28 al. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938, uzucapiunea reprezentand o sanctiune pentru succesorul proprietarului tabular care a neglijat inscrierea in cartea funciara a dreptului mostenit.
Deoarece partile sunt in culpa procesuala, in baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă instanța de fond a respins ca nefondate cererile de cheltuieli de judecata formulate de acestea.
Împotriva sentinței reclamantul și pârâții, și au declarat apel, înregistrate pe rolul Tribunalului Timiș la data de 12.11.2008.
Apelantul reclamant a solicitat modificarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii acțiunii principale și respingerii acțiunii reconvenționale, arătând că motivarea instanței de fond nu este temeinică și legală, atâta timp cât din încheierea dată de către BNP în data de 17.02.2004 în dosar nr.31/2004, rezultă în mod clar succesorii și masa succesorală de pe urma defunctului, aspecte stabilite în baza actelor de stare civilă depuse. Dezbaterea succesorală nu s-a putut finaliza în fața notarului întrucât a refuzat să se prezinte.
În legătură cu acceptarea în termen a succesiunii, problemă invocată de instanță după închiderea dezbaterilor, apelantul a arătat că aceasta rezultă din faptul că au avut folosința imobilului ani de zile, în urma partajului de ascendent, prin care au fost puși în posesie de către defunct.
Masa succesorală este formată din imobilul cuprins în CF 2313, CF 1718 și CF 1981, din probele administrate rezultând că imobilele au format obiectul unui partaj de ascendent, fiind folosite de reclamant și antecesorii acestuia.
În drept, apelantul reclamant invocat dispozițiile art.282 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelanții pârâți, și au solicitat schimbarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii acțiunii reconvenționale.
În motivare, au arătat că imobilul înscris in CF 2313 nr.top %743 purcarului arabil de 40285 mp a aparținut în cotă de lui si cota de parte lui, tatăl defunctei, iar imobilul înscris in CF 1718 cu nr.top 75 arabil de 2877 mp, proprietatea, bunica defunctei.
Apelanții au arătat că aceste imobile au fost primite cu titlu de zestre de care le-a deținut continuu pașnic și netulburat timp de mai bine de 60 de ani, iar după deces le-au preluat în calitate de moștenitor.
Prin contractul de donație autentificat sub nr.2239/16.07.1998, a donat fratelui său cota de din imobile, altele decât cele în litigiu, pe care o dobândise prin moștenire la de părinți, întrucât primise de la aceștia și de la bunica cota parte din imobilele înscrise in CF 2313 si 1718 cu titlu de zestre, imobile pe care le-a folosit continuu pașnic, netulburat și sub nume de proprietar.
Deși prin decizia civila nr.765/A/20.10.2006 Tribunalul Timișa îndrumat instanța de fond să se pronunțe și pe capătul de cerere din acțiunea reconvențională având ca obiect intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune, instanța de fond nu s-a conformat deciziei de casare, respingând atât cererea principală cât și cererea reconvențională, cu motivarea că nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii în mod expres sau tacit, în mod succesiv, până la persoanele părților din litigiu.
Apelanții pârâți au arătat că dovada calității procesuale active și pasive a părților rezultă din acceptarea reciprocă a acesteia de către partea adversă.
În drept, apelanții au invocat dispozițiile art.296 Cod procedură civilă.
Deși legal citați, intimații, și nu au depus întâmpinare.
Prin decizia civilă nr.901/30.12.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișar espins apelurile declarate de reclamantul apelant și de pârâții apelanți, și, împotriva sentinței civile nr. 11053/16.09.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. -, ca nefondate.
Instanța de apel a reținut că, pentru a răspunde criticilor formulate de apelanți este necesară prezentarea obiectului litigiului, situației de fapt ce rezultă din actele depuse în dosar, mai ales ca urmare a faptului că dosarul se află pe rol din anul 2004, fiind supus jurisdicției mai multor instanțe.
Astfel, prin acțiune reclamantul apelant a solicitat constatarea ca unic moștenitor al defunctului, decedat la 11.09.2002, precum și masei succesorale ce se compune din cote părți din imobilele cuprinse în CF nr.1981, CF nr.1718 și CF nr.2313, dezbaterea succesorală, intabularea dreptului succesoral în cartea funciară.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe testamentul datat 29.05.2002, depus la fila 9 dosar nr.3569/2004 al Judecătoriei Timișoara.
Conform cărților funciare depuse în același dosar la filele 11, 12, 13, proprietarii imobilelor sunt: (CF 1981 ), (CF 1718 ) și, în cote de (CF 2313 T).
Din cartea funciară nr.1981 L depusă la fila 21 rezultă că s-a înscris ca proprietar pârâta inițială, în prezent decedată, cu titlu de uzucapiune în cota de 1/1. La baza înscrierii stă hotărârea judecătoriei depusă la fila 89 dosar apel, respectiv sentința civilă nr.16.02.2004, în care s-a reținut că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate, pârâta fiind numită, moștenitoarea legală a defunctei.
Din încheierea dată de BNP în data de 17.02.2004 în dosar nr.31/2004 rezultă că defuncta (decedată la 21.06.1949) a avut ca fiu pe ce a decedat la 11.12.1969.
(decedat la 18.10.1957) - proprietar al cotei de din imobilul înscris în CF 2313 nr.top 743 fost căsătorit cu / (decedată la 17.07.1965), având ca posibil moștenitor pe, în calitate de nepot de soră, decedat la 11.12.1969.
Acesta din urmă a fost căsătorit cu (decedată la 06.12.1982), având ca fii pe -autorul testamentar al reclamantului și pe pârâta.
Ar rezulta din schema prezentată mai sus că și au fost surori.
Prin cererea reconvențională depusă la fila 35 din primul dosar de fond rezultă că pârâta a solicitat instanței să constate că imobilele din CF 2313 și CF 1718 au fost primite cu titlu de zestre și le-a deținut continuu, astfel că se aplică dispozițiile art.28 din Decretul Lege nr.115/1938, respectiv uzucapiunea de 60 de ani.
Din declarațiile martorilor audiați (filele 49, 50 dosar de fond, 11, 12 dosar apel) rezultă că zona în care se aflau terenurile a fost cooperativizată, iar autorii părților au împărțit folosința terenurilor între reclamant și pârâta. În același sens este și scrisoarea depusă la fila 21 din dosarul de fond II.
De asemenea, în cadrul cererii de apel, apelantul reclamant a făcut pentru prima dată afirmații legate de partajul de ascendent.
În primul ciclu procesual parcurs s-a admis acțiunea principală și reconvențională în parte, respectiv primul petit al acestora, calitatea de moștenitor a reclamantului după defunctul și dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de către pârâta.
Apelul reclamantului a fost admis cu motivarea că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea de intabulare a dreptului recunoscut în favoarea pârâtei. Întrucât instanța nu s-a referit în nici un fel la soluționarea petitelor admise sau respinse, rezultă că prima instanță trebuia să procedeze la o nouă judecată cu privire la întreaga cauză. Fiind admis apelul reclamantului nu se poate concluziona că trebuia menținută de către instanța de fond în al doilea ciclu procesual dispoziția de admitere a cererii reconvenționale, astfel că acest motiv invocat de apelanta pârâtă trebuie înlăturat.
Reluând analiza cererilor formulate de părți, tribunalul constată că, deși nu a fost întocmită corespunzător, acțiunea principală viza stabilirea calității de moștenitor a reclamantului și dezbaterea succesiunilor anterioare de la proprietarii tabulari înscriși în cărțile funciare indicate. Astfel, reclamantul a dorit deschiderea succesiunilor, stabilirea calitatea de moștenitor a autorilor săi, stabilirea masei succesorale, cotele care revin părților (acestea erau de fapt petitele acțiunii, care se deduc din motivarea acțiunii, din cererea de acvirare a dosarului succesoral în care s-a început operațiunea de dezbatere succesorală, dar a fost suspendată, din cauza neprezentării pârâtei, posibilă moștenitoare).
Lăsând în sarcina instanței aceste operațiuni, tribunalul constată însă că reclamantul a omis să dovedească transmiterea succesivă a moștenirii, dar, mai important a omis introducerea în cauză a unui moștenitor a cărui calitate a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin hotărârea pronunțată la 16.02.2004. Instanța este ținută de principiul disponibilității părților, care îi interzice să introducă noi persoane în cauză, cu atât mai puțin în faza apelului (art.294 Cod procedură civilă).
Afirmațiile pârâților apelanți în sensul că recunoașterea reciprocă a calității de moștenitor este suficientă în speță pentru soluționarea cauzei nu sunt astfel întemeiate, mai ales că părțile înseși nu au putut face o prezentare exactă a succesiunii evenimentelor în cauză invocând fie transmiterea legală, fie partajul de ascendent, fie uzucapiunea.
În ceea ce privește uzucapiunea, pentru admiterea cererii era necesară nu numai dovedirea acceptării succesiunii de către autorii reclamantului-apelant, dar mai ales formularea unei cereri privind joncțiunea posesiilor, întrucât pârâta putut continua posesia exercitată de autorii săi, care trebuiau indicați.
De asemenea, pârâta a susținut că primit terenul cu titlu de zestre, ceea ce înseamnă că ar putea dobândi imobilele pe calea moștenirii, pentru că dacă invocă uzucapiunea, trebuie să invoce și să dovedească intervertirea precarității în posesie utilă.
În cazul unor comoștenitori se presupune că posesia este echivocă, astfel că reclamanta trebuie să prezinte la ce dată a intervenit și în ce a constat actul care a produs efectul menționat.
Încheierea dată de notarul public in care a început operațiunile de dezbatere succesorală nu poate face dovada acceptării, întrucât în absența actelor exprese de dispoziție, notarul nu are la îndemână mijloace pentru a stabili acceptarea tacită a succesiunii în termenul legal.
Partajul de ascendent invocat de părți nu poate fi reținut, întrucât nu a fost dovedit, dar mai ales, nu a fost respectată forma autentică cerută imperativ de art.795 alin.1 Cod procedură civilă.
Prin prisma considerentelor de mai sus, tribunalul a constatat că părțile în cauză nu cunosc încă sau nu au dorit să prezinte realitatea, întrucât cererile și motivele invocate sunt contradictorii.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul și pârâții, și (moștenitorii ai pârâtei ), în prezent decedată.
Reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, solicită modificarea hotărârilor și admiterea acțiunii reclamantului așa cum a fost formulată și precizată.
In drept, recursul este întemeiat pe prev.art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ., precum și pe art.312 pr.civ.
Se arată în dezvoltarea motivelor de recurs că tribunalul în mod greșit a reținut că nu a fost completat cadrul procesual legal, dar nu a pus în discuție în baza rolului activ această excepție, reținând doar că nu toți moștenitorii proprietarilor înscriși în cartea funciară au fost chemați în judecată.
De asemenea se mai arată că în mod greșit atât instanța de fond, cât și tribunalul au înlăturat constatările notarului public din încheierea notarială din 17.02.2004, unde s-a reținut calitatea de moștenitori legali ai unora dintre părți, iar instanța pierdut din vedere această constatare.
In concluzie, reclamantul arată că atâta vreme cât există o succesiune deschisă, o masă succesorală și succesori stabiliți prin încheiere notarială, instanța era obligată să soluționeze cererea, să dezbată succesiunea și să dispună partajarea masei succesorală.
Pârâții, și (moștenitorii ai pârâtei ), solicită admiterea recursului lor, modificarea în parte a hotărârilor pronunțate în cauză în sensul admiterii acțiunii reconvenționale și a constata că reclamanții reconvenționali, respectiv moștenitorii defunctei au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilelor înscrise în CF 2313, cu nr.top.% 743 Dosul purcarului arabil, și din CF 1718 c u nr.top.75, dispunându-se și întabularea în CF a dreptului de proprietate.
Reclamantul a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de pârâți și admiterea recursului său, așa cum a fost formulat.
Analizând recursurile declarate în cauză, Curtea le găsește întemeiate și urmează a le admite după cum urmează:
In virtutea rolului activ prevăzut de art.129 alin.5 pr.civ. judecătorii instanței de fond și apel aveau îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
In virtutea aceleiași dispoziții legale judecătorii vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc, având obligația totodată să hotârească numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
In speța de față în să, nici instanța de fond și nici instanța de apel, nu au fost preocupate de stabilirea cadrului procesual legal și nu au pus în vedere părților să completeze acest cadru procesual prin introducerea în cauză a moștenitorilor care au vocație succesorală după persoanele a căror succesiune se dezbate în prezentul dosar.
Reținând faptul că, părților nu au dovedit acceptarea succesiunii de către autorii lor, în cadrul dezbaterii succesiunilor succesive și nu au formulat cereri privind joncțiunea posesiilor, deoarece pârâta în prezent decedată și reprezentată în cauză de moștenitorii săi, nu a indicat pe autorii săi a căror posesie a exercitat-
De asemenea, în mod greșit primele două instanțe nu au procedat și la atribuirea masei succesorale așa cum s-a cerut în acțiunea introductivă, între moștenitorii antecesorilor înscriși în cartea funciară și în fapt nu a soluționat pe fond această cerere, deși se află în cel de al doilea ciclu procesual.
Față de cele expuse urmează ca în baza art.312 alin.3 pr.civ. să fie admise ambele recursuri declarate de reclamant și de pârâți, să fie casate ambele hotărâri pronunțate în cauză și să trimită cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara în vederea soluționării pe fond a acțiunii formulate de reclamantul, precum și a acțiunii reconvenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantul și de pârâții, și (moștenitorii ai pârâtei ) împotriva deciziei civile nr.901/A/30.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, prin care a fost respins apelul declarat împotriva sentinței civile nr.11053/16.09.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
Casează ambele hotărâri și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 aprilie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
Red./19.05.2009
Dact.GK/2 ex./19.05.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.;
Președinte:Maria Petria MartinescuJudecători:Maria Petria Martinescu, Marinela Giurgincă, Cristian
