Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 77/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 77
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTOR 2: Marilena Panait
JUDECĂTOR 3: Vera Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de pârâtul domiciliat în comuna, sat Gara, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1027 din 23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta - - cu sediul în B,-, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru intimata reclamantă - - consilier juridic în baza delegației nr. 12286/18.12.2008, lipsind recurentul pârât
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic, având cuvântul invocă excepția nulității recursului pentru nemotivare.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe excepția nulității recursului pentru nemotivare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față,
în baza lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr-, reclamanta - - Bac hemat în judecată prin reprezentanții săi legali, pe pârâtul pentru a fi obligat la plata sumei de 17.703 lei.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a susținut că pârâtul a desfășurat, din inițiativa unității, stagii de formare profesională în perioada 29 septembrie 2006-22 noiembrie 2006 pentru calificarea de macaragiu pod rulant gr.E și în perioada 26 martie 2007-6 august 2007 pentru calificarea de sudor/NC 7212.2.1. nivel 2; că aceste stagii de formare profesională au fost efectuate prin încheierea de acte adiționale la contractul de muncă al pârâtului și prin care acesta din urmă se obliga să nu înceteze raporturile de muncă din inițiativa sa pe o perioadă de 3 ani de la data absolvirii, în caz contrar urmând să plătească cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională.
Reclamanta a mai arătat că pârâtul a lipsit nemotivat de la locul de muncă în perioada 11 februarie 2008-15 februarie 2008, fiindu-i desfăcut contractul de muncă prin decizia nr.761/15 februarie 2008 în temeiul art.61 din codul muncii și că în aceste împrejurări se impune admiterea acțiunii și obligarea lui la plata sumei totale de 17.703 lei reprezentând 16.512 lei contravaloare cursuri de formare profesională și 1191 lei-salariu încasat în perioada stagiilor de pregătire.
În dovedirea acestor susțineri, reclamanta a depus înscrisuri (filele 11-29).
Pârâtul a fost legal citat dar nu s-a înfățișat la judecată și nici nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.1027 pronunțată la 22 octombrie 2008, Tribunalul Buzăua admis acțiunea reclamantei și l-a obligat pe pârât să-î plătească suma de 17.703 lei din care 16.512 lei contravaloarea cursurilor de formare profesională și 1191 lei salariul încasat pe durata stagiilor de pregătire.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâtul a fost salariat al societății reclamante - - B pe postul de muncitor necalificat și că a beneficiat, din inițiativa angajatorului, la două cursuri de formare profesională în meseria de sudor cu începere de la 26 martie 2007 și în meseria de macaragiu pod rulant gr.E de la 22 septembrie 2006, potrivit contractului nr.36/2007 încheiat între societatea reclamantă și - SRL.
Prima instanță a mai reținut că prin actele adiționale la contractul de muncă nr.6174/2006, nr.1450/2007 și nr.1464/2007 pârâtul s-a obligat ca după absolvirea stagiilor de formare profesională să nu părăsească societatea timp de 3, respectiv 5 ani prin încetarea contractului său individual de muncă ca urmare a demisiei, din motive disciplinare,arestare pe o perioadă mai mare de 60 zile sau condamnare, interdicție a exercitării profesiei.
Cum prin decizia nr.761/15 februarie 2008 pârâtului i-a fost desfăcut contractul de muncă pe temeiul dispozițiilor art.61 lit.a din codul muncii, absentând nejustificat în perioada 11-15 februarie 2008, acesta are obligația de a plăti angajatorului, în temeiul clauzelor din actele adiționale, contravaloarea cursurilor de formare profesională - de 16.512 lei și salariul pe care l-a încasat în perioadele de pregătire în valoare de 1191 lei, în total 17.703 lei.
În termen legal, la data de 12 noiembrie 2008, împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul (fila 4) pe care nu l-a motivat în nici un fel, susținând că hotărârea este nelegală și netemeinică iar motivele recursului său vor fi depuse după ce aceasta îi va fi comunicată.
Legal citat, recurentul-pârât a solicitat în scris amânarea judecății pentru a-și angaja avocat (fila 8) iar la noul termen de judecată de astăzi nu s-a înfățișat la judecată.
La dosar nu s-au depus motivele recursului exercitat de recurentul-pârât.
Potrivit art.3021alin.1 lit.c cod pr.civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, ori după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În egală măsură dispozițiile art.303 alin.1, 2 din același cod stabilesc obligația motivării recursului prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs care se socotește de la data comunicării hotărârii.
Drept urmare, recurentul-pârât avea obligația legală de a-și motiva recursul fie prin cererea de declarare a căii de atac, fie separat dar înlăuntrul termenului de 10 zile de la comunicarea hotărârii pe care a atacat-
Cum recursul nu a fost motivat, în temeiul dispozițiilor legale de mai sus, Curtea va constata nulitatea acestuia pentru nemotivare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nulitatea recursului civil formulat de pârâtul domiciliat în comuna, sat Gara, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1027 din 23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta - - cu sediul în B,-, județul B, pentru nemotivare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 21.01.2009.
Președinte Judecători
--- - - - -- -
Grefier
Tehnored.
2 ex./2.02.2009
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Marilena Panait, Vera