Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 917/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.917
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cristian Pup
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI și PRIMARUL MUNICIPIULUI împotriva deciziei civile nr. 90 din 09.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul -, în contradictoriu cu reclamanții intimați și, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic pentru pârâții recurenți, lipsă fiind reclamanții intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța din oficiu invocă excepția nulității recursului, pentru lipsa motivelor de recurs, deoarece acestea sunt identice cu motivele de apel.
Consilier juridic pentru pârâții recurenți arată că deoarece recursul a fost corect motivat, situație față de care pune concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârii, cu trimitere spre rejudecare, în subsidiar solicită modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.90/09.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. - s-a admis apelul declarat de pârâtul Consiliul local T împotriva sentinței civile nr.7112/30.05.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr în contradictoriu cu reclamantul, schimbându-se în parte sentința apelată, în sensul că s-a procedat la reducerea cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului la suma de 83.280,96 lei, aferentă perioadei mai 2004 - mai 2007, după cum au fost reduse și cheltuielile de judecată la care a fost obligat pârâtul de prima instanță, la suma de 2.917,82 lei.
Prin această decizie, tribunalul a modificat parțial soluția instanței de fond, care în primă instanță, a admis parțial acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul Consiliul local T să plătească reclamantului contravaloarea lipsei de folosință a imobilului înscris în CF nr.15746 T, nr.top.27995/1/2 în suprafață de 2.754 mp, pentru perioada mai 2003 - februarie 2007, respectiv suma de 104.101, 2 lei.
Judecătoria a reținut inițial că, potrivit CF 15476 T, nr.top.27964, 27995/1/2 și 27965, reclamantul este proprietarul imobilului reprezentat prin teren în Calea din T, iar prin sentința civilă nr.7646 a Judecătoriei Timișoara în dosar nr.15221/1999 s-a dispus evacuarea necondiționată a pârâtului Consiliul local T din imobilele cu nr.top.27905, în suprafață de 1067 mp și nr.top.27995/1/2 în suprafață de 2.754 mp, înscrise în CF 15476 T, ambele situate în T, Calea nr.84, pârâtul fiind totodată obligat să ridice și să demoleze pe terenurile descrise mai sus toate lucrările efectuate precum și readucerea terenului la starea inițială.
Reclamantul a invocat ca temei al acțiunii sale disp.art.480 civ. care definesc proprietatea și atributele acesteia precum și faptul că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru o cauză de utilitate publică și doar după o despăgubire justă și prealabilă, în acord cu disp.art.481 civ. în acest sens fiind și disp.art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Or, în speță, reclamantul ca și titutlar al dreptului de proprietate asupra terenului de 2,754 mp, este lipsit de folosința bunului său, fără să fi existat vreo decizie de expropriere pentru cauză de utilitate publică, expertiza judiciară efectuată în cauză evidențiind că terenul a fost ocupat de un parc/zonă de agrement, dar fără a fi efectuate lucrări de întreținere a acestuia.
Pârâtul a susținut că parcul a fost dezafectat, fără însă și dovedi acest lucru, în condițiile în care prin adresa nr.2005-13822/03.08.2005 emisă de către SC SRL s-au indicat doar locurile de joacă propuse pentru desființare, printre care și parcul în discuție, fără însă a se proba finalizarea acestor lucrări de dezafectare. În plus, firma căreia îi este adresat acest înscris este autorizată de Primăria T să presteze servicii în spațiile verzi, acesta fiind motivul pentru care parcul apare în prezent ca fiind lipit de întreținere, iar această lipsă de întreținere nu echivalează cu noțiunea de dezafectare.
S-a mai precizat că și în ipoteza în care s-ar admite că lipirea reclamantului de bunul său ar fi justificată de o cauză de interes public, respectiv existența parcului, se contată totuși că echilibrul just între cerințele de ordin general ale comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului a fost distrus, câtă vreme reclamantul trebuie să suporte o sarcină grea și exorbitantă, împrejurare care determină convingerea instanței că în speță au fost încălcate prev. art.480 civ. respectiv ale art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată, s-a mai reținut că simplul fapt că reclamantul a renunțat la executarea silită pornită în dosarul nr.78/2001 al BEJ nu poate fi interpretată în sensul asumării în continuare, de către reclamant, a materialului existent pe terenul în discuție, cu atât mai mult cu cât în sarcina pârâtei există obligația prevăzută de art. 371 ind.1 pr.civ.
În ceea ce privește reparația echitabilă a prejudiciului suferit de către reclamant, s-a constatat că acesta urmărește o reparație a prejudiciului aferent perioadei februarie 2001 - februarie 2007, indicând drept cuantum taxa de 0,84 lei/mp/lună, stabilit unilateral de către pârât. Pe de altă parte, judecătoria a admis în mod parțial excepția prescripției dreptului la acțiune, în baza art.137 pr.civ. rap.la art.1 alin.1 din 167/1958, constatând că prescripția dreptului la acțiune în cauză începe să curgă din februarie 2001, când prin decizia civilă nr.1478/2001 pronunțată de Tribunalul Timiș, pârâta a fost obligată la plata echivalentului folosinței terenului pe perioada iunie 2000 - ianuarie 2001.
Î aceeași ordin de idei, s-a mai reținut că la data de 05.04.2006, reclamantul a emis o adresă către Comisia de din cadrul Consiliului Local T, prin intermediul căreia a solicitat să i se comunice data negocierii schimbului de terenuri cu terenul aflat în proprietatea sa, cu nr.top.27995/1/2 și terenurile propuse care aparțin statului, pentru plata chiriei datorate p cei 3 ani anteriori, în caz de nerealizare a schimbului de terenuri. La rândul său Comisia de, prin adresa nr. 2006-7936/08.05.2006 a invitat reclamantul la ședința comisiei de negociere cu terții, referitor la terenul în discuție, iar prin adresa ulterioară cu nr. -/18.10.2006 s-a făcut cunoscut reclamatului că s-a hotărât acordarea unei chirii de 0,84 lei/mp/lună sau echivalentul a 24 EURO.
Având în vedere aceste adrese, instanța a apreciat că au operat disp.art.16 alin.1 lit.a din Decret 167/1958, cursul prescripției fiind întrerupt la data de 08.05.206, așa cum de altfel a susținut și reclamantul, judecătoria apreciind că prescripția dreptului la acțiune a operat pentru perioada februarie 2001 - mai 2003și a admis acțiunea în modalitatea descrisă în supra.
Sentința judecătoriei a fost apelată doar de către pârât, susținând fie rejudecarea cauzei, fie în subsidiar, schimbarea sentinței cu consecința respingerii acțiunii reclamantului, argumentând că în perioada 2000.2001, suprafața de teren din litigiu a avut destinația de parc, acesta fiind însă dezafectat, lucrările în acest sens fiind începute în anul 2002, aspect despre care reclamantul a fost informat, fiind invitat și executorul judecătoresc pentru a confirma acest aspect, la data de 05.12.2002. La acea dată însă, din partea reclamanților nu s-a prezentat nimeni, iar conform procesului verbal din 04.12.2002 încheiat de executorul judecătoresc s-a consemnat faptul că reclamanții renunță la executarea silită.
Drept urmare, primăria a continuat dezafectarea parcului, iar arborii și arbuștii decorativi au fost replantați în alte zone ale orașului, în timp ce reclamantul a declarat că nu este de acord cu demolarea parcului, iar pin renunțarea la executarea silită, și-a asumat în continuare existența pe terenul său a materialului existent pe teren.
Pârâtul - apelant a mai susținut că reclamantul a dat dovadă de rea-credință, stând în pasivitate din 2002 până în 2006, când au inițiat o procedură pentru un schimb de terenuri cu un teren aflat în proprietatea statului, iar ulterior au solicitat începerea unor negocieri în vederea încheierii unu contract de închiriere pentru terenul cu nr.top.27995/1/2 în suprafață de 2.754 mp. Totuși, în urma negocierilor nu s-a ajuns la încheierea unui astfel de contract deoarece reclamantul a avut pretenția încheierii retroactive, pod urată de 3 ani anterioară contractului.
Au arătat totodată că, deși inițial reclamantul a fost de acord cu chiria stabilită la 0,84 lei/MP/lună, manifestându-și acceptul, totuși nu s-au mai prezentat pentru semnarea contractului de închiriere, dând dovadă de rea-credință, iar în acest sens, prin adresa nr. SC 2006-20979/31.10.2006, Comisia de constituită în baza HCL 44/2004 transmițând Comisiei de Patrimoniu rezultatul negocierilor, pentru întocmirea referatului de specialitate și a unui proiect de hotărâre care să fie spus aprobării Consiliului local.
De asemenea, apelantul a susținut că judecătoria a reținut în mod eronat că ar fi operat întreruperea prescripției la data de 08.05.2006, deoarece și în anul 2006 s-au purtat discuții cu reclamantul privind încheierea unui contract de închiriere, respingându-se însă cererea acestuia privind plata retroactivă a chiriei pentru teren, pentru 3 ani anteriori.
Apelanta a mai arătat că suma propusă reclamantului ca și cuantum al folosinței terenului nu poate fi luată în considerare pentru o perioadă anterioară anului 2006, așa cum greșit a procedat prima instanță, atunci când a obligat pârâtul la plata chiriei pentru perioada mai 2003 - februarie 2007, câtă vreme în intervalul mai 2004-mai 2007 - data introducerii acțiunii, terenul în litigiu nu a mai fost folosit de către apelant, și fiind în proprietatea și posesia acestuia, putea dispune în orice mod de acesta.
Ulterior, pe parcursul soluționării apelului, respectiv la data de 0.01.2009, apelantul a depus o precizare la apel, arătând că terenul din litigiu a fost înstrăinat de reclamant unor terți, motiv pentru care consideră necesară desființarea sentinței și rejudecarea cauzei, cu introducerea în cauză a noilor proprietari și refacerea expertizei tehnice.
Tribunalul a constatat că apelul pârâtului este fondat doar parțial, în ceea ce privește modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, reținând că situația de fapt a fost deslușită corect de către instanța de fond, în sensul că reclamantul, în calitate de proprietar, este împiedicat să își exercite toate atributele dreptului său de proprietate, extrasul CF 15476 T dovedind acest aspect.
Această împiedicare are loc în ciuda faptului că prin sentința civilă nr.76767/2000 a Tribunalului Timiș, irevocabilă prin deciziile nr.3275/2000 și 1593/2001 ale Curții de APEL TIMIȘOARA, s-a dispus evacuarea pârâtei de pe toate terenurile aflate în proprietatea reclamantului, pârâtul ocupând î continuare terenul și împiedicând astfel proprietarul să se bucure de toate prerogativele dreptului său.
Instanța de apel a mai constatat că nu se susține aserțiunea apelantului potrivit cu care însuși autorul reclamantului, în timpul vieții sale, ar fi renunțat la executarea silită, prin manifestarea voinței de a nu fi demolate lucrările efectuate și astfel, de a nu fi adus terenul la starea inițială, câtă vreme toate acestea sunt detalii legate de executarea silită, care nu trebuie să afecteze dreptul de proprietate al actualului proprietar.
S-a mai constatat totodată că apelantul nu a depus o copie a procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc la data de 04.12.2002, cu referire la renunțarea tatălui reclamantului la continuarea executării silite, iar pe de altă parte, acest aspect nici nu prezintă relevanță, câtă vreme reclamantul, în calitatea de succesor al tatălui său și după decesul acestuia, s-a adresat din nou apelantului, în mai multe rânduri, pentru ca acesta să elibereze terenul sau să îi dea un alt teren în schimb și în acest sens stau mărturie adresele nr.23/05.04.2006 și SC 2006-- din 11.09.2006 și 18.10.2006.
Mai mult decât atât, concluziile raportului de expertiză sunt lipite de echivoc, în senul că la momentul efectuării acesteia, în fața primei instanțe, terenul era folosit în continuare ca și parc(zonă de agrement), dar fără a fi efectuate lucrări de întreținere a acestuia.
Tribunalul a mai reținut și că susținerea apelantului în sensul că expertul nu a putut identifica exact terenul din litigiu, nu poate fi primită, deoarece pe de o parte, expertul a stabilit în mod cert că parcela în cauză se află în perimetrul parcului iar pe de altă parte, faptul că expertul nu a identificat exact parcela se datorează însuși apelantului, care ar fi trebuit să dețină și să prezinte documentația de dezmembrare întocmită de Statul Român, anterior atribuirii terenului către autorii reclamantului.
Tribunalul a mai adăugat că din înscrisurile depuse atât în fața instanței de fond, cât și în apel precum și din declarațiile martorilor audiați în cauză, chiar în calea de atac a apelului precum și cu fotografiile existente la filele 24-26, rezultă același aspect care a fost stabilit de expert și anume că în prezent, terenul are în continuare destinația de parc, reclamantul neputând să-și exercite atributul folosinței terenului de foarte mult timp.
În privința cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru lipsa de folosință a terenului, s-a constatat că pârâtul - apelant recunoaște, prin adresele de răspuns comunicate reclamantului, cu privire la rezultatul negocierilor în vederea efectuării schimbului de terenuri sau încheierii unui contract de închiriere, că datorează acestuia contravaloarea folosinței terenului pe care îl ocupă încă din anul 2000, așa cum rezultă și sentința civilă nr.8710/2001, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1478/2001 a Tribunalului Timiș.
Pe de altă parte însă, tribunalul constatat că sentința este eronată în ceea ce privește aplicarea greșită a art.16 alin.1 din 167/1958 privind prescripția extinctivă, reținând că în speță nu se pune problema întreruperii prescripției extinctive, ci trebuie avută în vedere recunoașterea efectuată de pârât cu privire la faptul că datorează despăgubiri reclamantului, pentru lipsirea acestuia de folosința terenului. De asemenea, trebuie avut în vedere și cuantumul lunar al acestei despăgubiri (comunicat de apelant și acceptat de către intimat) precum și perioada pentru care reclamantul poate cerere aceste despăgubiri, în raport cu data introducerii acțiunii, având în vedere că termenul de prescripție într-o astfel de situație este de 3 ani.
În această odine de idei, tribunalul a concluzionat că perioada pentru care i se pot acorda despăgubiri reclamantului este intervalul mai 2004 - mai 2007 și nu perioada mai 2003 - februarie 2007, cum greșit a reținut judecătoria, și fiind o greșeală de calcul, a procedat la reducerea cuantumului despăgubirilor la 83.280,96 lei, reducându-se în mod corespunzător și proporțional și cheltuielile de judecată datorate de pârâtul - apelant, la suma de 2.917,82 lei.
În sfârșit, cu privire la cererea apelantului-pârât de a se proceda la desființarea cu trimitere spre rejudecare pe motivul că terenul ar fi fost înstrăinat de reclamantul-intimat pe parcursul soluționării litigiului, tribunalul a înlăturat această susținere întrucât, chiar și dacă această situație ar fi fost dovedită, nu se impunea desființarea cu trimitere deoarece ar fi devenit incidentă instituția procedurală a transmisiunii calității procesuale. Pe de altă parte, dat fiind obiectul cauzei, acela de acordare de despăgubiri pentru o perioadă de până la data introducerii acțiunii, apare ca lipsită de interes introducerea în cauză a succesorului cu titlu particular al intimatului-reclamant, câtă vreme hotărârea judecătorească de acordare de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului resimțită de reclamant nu ar putea să îl interesez pe noul proprietar, care prezumtiv, ar fi dobândit dreptul doar pe parcursul judecării litigiului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, pârâții Consiliul local și Primarul mun. T, recurs care a fost motivat în drept cu prev. art.304 pct.8 și 9.pr.civ. care însă nu au fost dezvoltate și susținute în mod distinct, potrivit art.302/1 lit.
Practic, recurenții au reluatad literammotivele de apel cu care au investit anterior tribunalul și au reiterat aceleași critici p care le-au adus și sentinței pronunțată de instanța de fond.
În acest sens, recurenții au susținut fie rejudecarea cauzei, fie în subsidiar, schimbarea deciziei și a sentinței, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului, argumentând că în perioada 2000-2001, suprafața de teren din litigiu a avut destinația de parc, acesta fiind însă dezafectat, lucrările în acest sens fiind începute în anul 2002, aspect despre care reclamantul a fost informat, fiind invitat și executorul judecătoresc pentru a confirma acest aspect, la data de 05.12.2002. La acea dată însă, din partea reclamanților nu s-a prezentat nimeni, iar conform procesului verbal din 04.12.2002 încheiat de executorul judecătoresc s-a consemnat faptul că reclamanții renunță la executarea silită.
Drept urmare, primăria a continuat dezafectarea parcului, iar arborii și arbuștii decorativi au fost replantați în alte zone ale orașului, în timp ce reclamantul a declarat că nu este de acord cu demolarea parcului, iar pin renunțarea la executarea silită, și-a asumat în continuare existența pe terenul său a materialului existent pe teren.
Recurenții au mai susținut că reclamantul a dat dovadă de rea-credință, stând în pasivitate din 2002 până în 2006, când au inițiat o procedură pentru un schimb de terenuri cu un teren aflat în proprietatea statului, iar ulterior au solicitat începerea unor negocieri în vederea încheierii unu contract de închiriere pentru terenul cu nr.top.27995/1/2 în suprafață de 2.754 mp. Totuși, în urma negocierilor nu s-a ajuns la încheierea unui astfel de contract deoarece reclamantul a avut pretenția încheierii retroactive, pod urată de 3 ani anterioară contractului.
Au arătat totodată că, deși inițial reclamantul a fost de acord cu chiria stabilită la 0,84 lei/MP/lună, manifestându-și acceptul, totuși nu s-au mai prezentat pentru semnarea contractului de închiriere, dând dovadă de rea-credință, iar în acest sens, prin adresa nr. SC 2006-20979/31.10.2006, Comisia de constituită în baza HCL 44/2004 transmițând Comisiei de Patrimoniu rezultatul negocierilor, pentru întocmirea referatului de specialitate și a unui proiect de hotărâre care să fie spus aprobării Consiliului local.
Totodată, recurenții au mai susținut că instanțele inferioare ar fi reținut în mod eronat că ar fi operat întreruperea prescripției la data de 08.05.2006, deoarece și în anul 2006 s-au purtat discuții cu reclamantul privind încheierea unui contract de închiriere, respingându-se însă cererea acestuia privind plata retroactivă a chiriei pentru teren, pentru 3 ani anteriori.
Recurenții au mai arătat că suma propusă reclamantului ca și cuantum al folosinței terenului nu poate fi luată în considerare pentru o perioadă anterioară anului 2006, așa cum greșit au procedat primele instanțe, atunci când a obligat pârâtul la plata chiriei pentru perioada mai 2003 - februarie 2007, respectiv mai 2004-mai 2007, câtă vreme în intervalul mai 2004-mai 2007 - data introducerii acțiunii, terenul în litigiu nu a mai fost folosit de către apelant, și fiind în proprietatea și posesia acestuia, putea dispune în orice mod de acesta.
Recurenții au reiterat de asemenea precizarea depusă și în apel, arătând că terenul din litigiu a fost înstrăinat de reclamant unor terți, motiv pentru care consideră necesară desființarea sentinței și rejudecarea cauzei, cu introducerea în cauză a noilor proprietari și refacerea expertizei tehnice.
Intimatul-reclamant, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare, însă pentru ultimul termen de judecată a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului.
Curtea, analizând recursul pârâților, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ.rap.la 312.pr.civ. va constata că acesta nu este întemeiat, în cauză nefiind prezente motivele de modificare prev. de art.304 pct.8 și 9.pr.civ.
În acest sens, curtea va reaminti în primul rând că pentru a fi aplicabil motivul de modificare prev. de art.304 pct.8 pr.civ. este necesar ca ceea ce află în disputa transpusă pe rolul instanțelor de judecată trebuie să fie un raport juridic, în sens denegotium juris, în concret o convenție, un contract ale cărei clauze să fi suscitat sau determinat litigiul, ca urmare a interpretării diferite a acestor clauze de către părțile contractante.
Or, în litigiul în speță este evident că nu ne aflăm în prezența acestei ipoteze a normei, câtă vreme între pârâții-recurenți și reclamantul-intimat nu a existat niciodată un asemenea contract, ale cărui clauze să fi suscitat controverse, legat de modul de interpretare a clauzelor unei asemenea convenții.
În privința celui de-al doilea motiv de modificare invocat de către pârâții-recurenți, respectiv disp.art.304 pct. 9.pr.civ. curtea va constata că incidența acestuia poate fi determinată doar de interpretarea sau aplicarea greșită a normei/normelor legale atașate litigiului, numai că în speța dedusă judecății recurenții nu au indicat care asemenea norme ar fi fost interpretate sau aplicate greșit de către instanța de apel.
La o cercetarea fondului cauzei și a normelor de drept care au fost interpretate și aplicate de către prime e două instanțe, curtea va constata că acestea au operat cu disp.art.480-481.civ. în strânsă corelație cu Art.1 din Primul protocol Adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului precum și cu dispozițiile cuprinse în Decretul 167/1958 pentru reglementarea prescripției extinctive și tangențial, cu normele privind definirea și consacrarea instituției autorității de lucru judecat, prev. de art.1201 civ.
Din această perspectivă, curtea va constata că soluția primelor instanțe este corectă câtă vreme exercitarea atributelor dreptului de proprietate al reclamantului - intimat a fost atinsă în mod injust și disproporționat prin acțiunile unilaterale ale pârâților-recurenți, aspect sancționabil din perspectiva art.480-481.civ. rap.la art.1 din Primul Protocol Adițional al CEDO, în sensul că nimeni nu poate fi deposedat de bunul său, în lipsa unei decizii de expropriere pentru cauză de utilitate publică și numai după o justă și prealabilă despăgubire (relevantă în această speță fiind și cauza Papamichalopoulos și alții vs. din jurisprudența obligatorie a Curții de la Starsbourg), raportat la faptul că reclamantul a suferit o expropriere în fapt a terenului său, fiind pentru o lungă perioadă lipsit de facultatea de a se bucura de prerogativele dreptului său de proprietate, în același context intervenind și disp.art.1201 civ. câtă vreme prin hotărâri judecătorești irevocabile anterioare s-a constatat deja această încălcare, care s-a manifestat constant. (sentința civilă nr.8710/2001, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1478/2001 a Tribunalului Timiș, respectiv sentința civilă nr.76767/2000 a Tribunalului Timiș, irevocabilă prin deciziile nr.3275/2000 și 1593/2001 ale Curții de APEL TIMIȘOARA ).
În sfârșit, curtea va mai constata și faptul că instanța de apel a interpretat corect art.16 alin.1 din 167/1958 privind prescripția extinctivă, reținând că în speță nu se pune problema întreruperii prescripției extinctive, ci trebuie avută în vedere recunoașterea efectuată de pârât cu privire la faptul că datorează despăgubiri reclamantului, pentru lipsirea acestuia de folosința terenului. De asemenea, trebuie avut în vedere și cuantumul lunar al acestei despăgubiri (comunicat de apelant și acceptat de către intimat) precum și perioada pentru care reclamantul poate cerere aceste despăgubiri, în raport cu data introducerii acțiunii, având în vedere că termenul de prescripție într-o astfel de situație este de 3 ani.
În această odine de idei, curtea va constata că tribunalul a concluzionat just că perioada pentru care i se pot acorda despăgubiri reclamantului este intervalul mai 2004 - mai 2007 și nu perioada mai 2003 - februarie 2007, cum greșit a reținut judecătoria, și fiind o greșeală de calcul, a procedat la reducerea cuantumului despăgubirilor la 83.280,96 lei, reducându-se în mod corespunzător și proporțional și cheltuielile de judecată datorate de pârâtul - apelant, la suma de 2.917,82 lei.
În sfârșit, curtea va mai constata că tribunalul a soluționat corect și excepția lipsei de interes privind cererea pârâților-recurenți de a se desființa sentința judecătoriei, câtă vreme obiectul cauzei este acela de acordare de despăgubiri pentru o perioadă de până la data introducerii acțiunii, astfel că apare ca lipsită de interes introducerea în cauză a succesorului cu titlu particular al intimatului-reclamant, câtă vreme hotărârea judecătorească de acordare de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului resimțită de reclamant nu ar putea să îl interesez pe noul proprietar, care prezumtiv, ar fi dobândit dreptul doar pe parcursul judecării litigiului.
Pentru toate aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.312 pr.civ. rap.la art.304 pct.8 și 9.pr.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâții Consiliul local și Primarul mun. T împotriva deciziei civile nr.90/09.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 și urm. pr.civ. întrucât intimatul nu a cerut cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI și PRIMARUL MUNICIPIULUI împotriva deciziei civile nr. 90 din 09.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. -.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /27.10.2009
Tehnored /04.11.2009
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: C și
Președinte:Cristian PupJudecători:Cristian Pup, Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat
