Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 967/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 967
Ședința publică de la 19 2008
PREȘEDINTE: Nela Drăguț
JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 339 din 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 2084 din 13 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta reclamantă, personal și intimații pârâți, personal și asistați de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care a învederat instanței că recurenta reclamantă nu a precizat valoarea terenului revendicat în suprafață de 3500. după care;
Avocat, pentru intimații pârâții, a depus la dosar copie de pe decizia de impunere cu privire la valoarea de impozitare pe anul 2008, emisă pe numele de către Direcția Impozite și Taxe Locale C și chitanța nr. --317-0076/12.11.2008.
Recurenta reclamantă a solicitat lăsarea dosarului la a doua strigare, pentru a da posibilitatea apărătorului acesteia să se prezinte în instanță.
Instanța, pentru a da posibilitatea apărătorului recurentei reclamante să se prezinte în instanță, lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare, la apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta reclamantă, personal și asistată de avocat și intimații pârâți, personal și asistați de avocat.
de instanță, recurenta reclamantă a precizat că valoarea terenului pe care îl revendică, în suprafață de 3500, este în jur de 1 miliard lei ROL.
Instanța, față de valoarea obiectului cauzei, precizată la acest termen de judecată, a pus în discuție calificarea căii de atac exercitată la Tribunalul Dolj, potrivit dispozițiilor art. 2821alin. 1 Cod procedură civilă.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, a solicitat admiterea excepției invocată de instanță, apreciind că Tribunalul Dolj trebuia să soluționeze cauza, ca instanță de recurs. A depus la dosar chitanța nr. -/19.11.2008, privind taxa judiciară de timbru în cuantum de 830 lei.
Avocat, pentru intimații pârâții, a solicitat admiterea excepției și calificarea căii de atac exercitată la Tribunal ca fiind recurs și nu apel.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 7775 din 13 iulie 2005, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 21477/2004, s-a dispus disjungerea cererii de intervenție formulată de, cerere înregistrată sub nr. de dosar - (număr în format vechi -/C/2007), la data de 13.09.2005.
Prin această cerere, reclamanta a solicitat pronunțarea unui hotărâri prin care instanța să dispună obligarea pârâților să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 3500 mp situat în tarlaua 54, parcela 34 pe care aceștia îl ocupă abuziv și obligarea pârâților să demoleze construcțiile edificate abuziv, fără autorizație de construcție, iar în cazul în care aceștia refuză, îi autorizarea să demoleze construcțiile pe cheltuiala acestora.
În motivare, reclamanta a arătat că prin titlul de proprietate nr. 1688 - 44675/28.06.1996 i-a fost constituit dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață de 2 ha, situat în C, pe raza cartierului, suprafață în care este inclus și terenul ce face obiectul prezentei acțiuni.
Reclamanta a evidențiat că pârâții nu au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței în litigiu, iar pârâtul din acțiunea principală nu a făcut dovada că este titularul dreptului de proprietate asupra acestui imobil ce a făcut obiectul actului sub semnătură privată intitulat "chitanță" încheiat cu reclamanții.
La termenul din data de 12.04.2006, instanța a dispus suspendarea cauzei, în baza art. 244 din Codul d e procedură civilă, până la soluționarea definitivă a dosarului 396/C/2006 al Tribunalului Dolj, având în vedere că reclamanta se prevala în cauză de titlul de proprietate a cărui nulitate s-a solicitat a fi constatată în celalalt litigiu.
La data de 23.01.2008, la dosarul cauzei a fost depusă o cerere de repunere pe rol a prezentei cauzei.
Prin sentința civilă nr.2084 din 13.02.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă, respins capătul de cerere în obligație de a face și obligați pârâții către reclamantă la 800lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că în cauză devin incidente dispozițiile art. 1169, art. 480 din Codul civil, art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1076 și art.494 din Codul civil.
În ceea privește capătul principal de cerere referitor la revendicarea imobiliară, instanța a apreciat că reclamanta a făcut dovada în baza art. 1169 din Codul civil că deține un titlu de proprietate valabil din care rezultă o prezumție de proprietate asupra imobilului - teren situat în tarlau 54, parcela 34 în suprafață de 1096 mp, ce se află în prezent în posesia pârâților și, iar pârâții nu au făcut dovada că posedă un titlu de proprietate valabil prin care să se fi transmis dreptul de proprietate cu privire la terenul arătat.
Prima instanță a reținut că reclamanta, deținând un titlu de proprietate valabil, este titulara unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța a constatat că pârâții au fost de bună - credință la momentul ridicării construcției, având credința că au deținut terenul în baza unui antecontract de vânzare - cumpărare care urma să conducă la dobândirea proprietății. De asemenea, instanța a arătat că reclamanta a avut o atitudine pasivă cu privire la ridicarea construcției, deoarece având cunoștință de ridicarea acesteia și cunoscând că este proprietara terenului nu a făcut demersuri în sensul stopării acestei construcții.
În aceste condiții, instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile pentru aplicarea dispozițiile art. 494 alin. 3 teza a II-a, nefiind dovedită reaua - credință a pârâților și că nu pot fi aplicate dispozițiile art. 1076 și art. 494 alin. 1 din Codul civil față de aceste împrejurări.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, pârâții au arătat că prin probatoriul administrat, au făcut dovada că, deși au cumpărat printr-o chitanță de mână, la data dobândirii imobilului au avut convingerea că au cumpărat de la adevăratul proprietar, deci dovada că sunt posesorii de bună-credință, fapt reținut și de instanța de judecată.
Deși reclamanta a cunoscut la un moment dat că pârâții dețineau posesia terenului și au ridicat o construcție pe el, instanța trebuia să facă aplicarea disp. art.1895 civil.
Apelanții au arătat că din moment ce au intrat efectiv în posesia terenului și până în momentul revendicării terenului de către reclamantă, au posedat netulburați de nimeni terenul, fiind îndeplinită condiția posesiei de 10 ani.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că soluția privind obligația de a face este netemeinică și nelegală.
Instanța de fond reținut în mod greșit declarațiile martorilor și, în sensul că aceștia ar fi declarat că reclamanta ar fi avut cunoștință de edificarea construcției, reclamanta aflând despre construcție după edificarea acesteia.
S-a arătat că, instanța de fond nu avut în vedere și faptul că pârâții când au edificat construcția nu reținut autorizație de construcție, fiind și amendați contravențional de către Primăria
Instanța de fond făcut o greșită aplicare a art.494 alin.3 teza a-II-, în sensul că nu s-a făcut dovada relei credințe.
Reclamanta a arătat că pârâții nu au dobândit dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe pe care și-au edificat construcția, întrucât cel de la care au cumpărat cu chitanță de mână nu a făcut dovada că este titularul dreptului de proprietate pentru terenul ce face obiectul actului sub semnătură privată.
În pofida actelor de proprietate pe care le deține apelanta-reclamantă, pârâții ocupă abuziv această suprafață și au edificat în mod abuziv construcția, susținând că au fost de bună-credință la construcția acesteia, însă au refuzat să încheie act de vânzare-cumpărare în fața notarului public.
În mod eronat, instanța nu a făcut aplicarea art.494 Cod civil, reținând că pârâții ar fi avut antecontract de vânzare-cumpărare cu o persoană care nu a avut niciodată un titlu valabil asupra terenului.
De asemenea, instanța de fond nu a motivat cum reclamanta va dispune în deplină proprietate și liniștită posesie de terenul proprietatea sa, în condițiile în care pârâții au o casă edificată pe acest teren.
Apelanta-reclamantă a considerat că instanța de fond trebuia să facă aplicarea art.482 Cod civil.
Tribunalul Dolj, prin decizia civilă nr. 339/19 iunie 2008, respins apelurile declarate de apelanta reclamantă și apelanții pârâți și, împotriva sentinței civile nr. 2084 din -, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Referitor la apelul reclamantei, care vizează doar modul de soluționare a cererii având ca obiect "obligație de a face", respectiv obligarea pârâților la demolarea construcției sau autorizarea reclamantei, în caz de refuz, la demolarea acesteia, s-au constatat următoarele.
Accesiunea imobiliară artificială se particularizează prin faptul că, presupune intervenția omului și plata unor despăgubiri către cel în detrimentul căruia acționează
Fundamentul acțiunii în despăgubire îl reprezintă principiul potrivit căruia,nimănui nu-i este permis să se îmbogățească în dauna altor persoane". Se evidențiază, astfel, caracterul oneros al acestei forme de accesiune, în privința căreia se aplică, de asemenea, regula că,lucrul principal este terenul, astfel încât, proprietarul terenului devine și proprietarul construcțiilor, plantațiilor, lucrărilor executate de om"
Este o ipoteză frecvent întâlnită în practica vieții juridice, avându-și suportul legal în art. 494 Cod civil, care prevede că,dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de către oat reia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice".
În literatura de specialitate, dar mai ales în practica dreptului civil acest articol a generat multiple controverse, în cea mai mare parte, datorate unei defectuoase reglementări a situației de rea credință sau de bună-credință.
Reclamanta a susținut teza că pârâții au fost constructori de rea-credință.
Constructorul este de rea credință când ridică lucrările, construcțiile, plantațiile, cunoscând că terenul aparține altuia.
În această situație, proprietarul terenului are drept de opțiune între a păstra lucrările amintite, devenind proprietarul lor, cu compensarea bănească a valorii materialelor și a muncii sau a obliga pe constructor să-si ridice construcțiile.
Însă, declarațiile tuturor martorilor audiați au arătat că, la momentul edificării construcției, anul 1995, pârâții au avut convingerea fermă că au dobândit terenul de la un proprietar, respectiv de la numitul, cu care au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare materializat printr-un înscris sub semnătură privată.
Nu poate fi reținută declarația martorului, întrucât aspectele cunoscute i-au fost transmise de către reclamantă, motiv pentru care declarația acestuia poate fi apreciată ca subiectivă.
Nici unul din martorii audiați în cauză nu au cunoscut nimic cu privire la vreo intervenție a reclamantei, în vederea stopării lucrărilor de construire, astfel încât pasivitatea acesteia poate fi interpretată ca o acceptare a edificării construcției de către pârâți.
Edificarea construcției în lipsa unei autorizații legale nu constituie o dovadă a relei-credințe, ci poate fi apreciată cel mult ca o faptă contravențională în raport cu autoritățile locale.
Astfel, nu s-a făcut dovada că pârâții au fost constructori de rea-credință, ci din contră probele administrate corelate cu pasivitatea reclamantei-proprietare a imobilului converg spre ipoteza că pârâții au fost constructori de bună credință, caz în care nu este posibilă obligarea lor la ridicarea construcțiilor.
Cât privește ultima critică adusă sentinței referitoare la lipsa motivării instanței - cum își exercită dreptul de proprietate reclamanta pe terenul său pe care este edificată construcția pârâților, s-a constatat că prima instanță nu avea obligația, în condițiile în care reclamanta avea apărare calificată să îi dezvolte teza dreptului de superficie.
Prin urmare, apelul reclamantei este neîntemeiat, motiv pentru care a fost respins.
Cu privire la apelul pârâților, instanța a constatat că nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
În mare parte asupra criticilor care fac obiectul prezentului apel s-a răspuns implicit anterior când s-a reținut calitatea de constructori de bună-credință a pârâților.
Cât privește condiția posesiei de 10 ani, aceasta ar fi putut fi examinată doar în cazul în care pârâții ar fi prezentat un just titlu, or înscrisul sub semnătură privată nu reprezintă just titlu în sensul art. 1897 Cod civ. (nefiind translativ de proprietate), ca o condiție de bază a uzucapiunii de scurtă durată, art.1895 Cod civ.
Prin urmare, nu poate fi opusă reclamantei uzucapiunea de scurtă durată ca mod originar de dobândire a dreptului de proprietate.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs reclamanta, considerându-le nelegale deoarece pârâții nu au fost considerați constructori de rea-credință, situație în care s-a aplicat greșit legea, raportat la dispoz. art. 494 Cod civil.
Din oficiu, instanța de recurs a pus în discuție calificarea căii de atac și în funcție de aceasta competența materială de soluționare a cauzei în calea de atac a recursului, în funcție de valoarea bunului ce face obiectul acțiunii în revendicare.
Asupra excepției:
Se constată că, prin cererea de intervenție în interes propriu, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, și, pentru a fi obligați să-i lase în liniștită posesie și deplină proprietate suprafața de 3500mp, evaluată în ședința publică de astăzi la suma de 1 miliard lei. De asemenea, a solicitat să se constate că pârâții sunt constructori de rea credință și să se facă aplicarea dispoz. art. 494 Cod civil.
Aplicarea acestor dispoziții legale nu poate constitui temeiul unei acțiuni în obligație de a face specifică contractului sau convenției și întemeiată pe art. 1074 Cod civil. Art. 494 cod civil își găsește aplicabilitatea în materia bunurilor și proprietății.
Trebuie remarcat că în oricare din ipotezele acestei dispoziții legale - art. 494 Cod civil, obiectul accesiunii este un obiect evaluabil, situație în care competența de soluționare se stabilește în funcție de valoare.
Prin precizarea la acțiune, reclamanta și-a restrâns acțiunea față de pârâți, la 1200mp, ceea ce reprezintă o treime din suprafața de teren revendicată, deci valoarea terenului se situează în jurul sumei de 330 de milioane, iar în ceea ce privește valoarea clădirii, instanța constată că aceasta este mai mică decât a terenului, având în vedere chiar și valoarea de impozitare, așa cum rezultă din chitanțele depuse la dosar, valoare de impozitare care este de 3 ori mai mică decât cea a terenului.
Ținând cont de valoarea obiectului acțiunii, se constată că acesta se situează sub 100.000 RON, situație în care sunt incidente dispoz. art. 2821Cod pr. civ. potrivit cărora nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță, în cererile introduse pe cale principală privind litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei (RON).
Prin urmare, competența de soluționare a cauzei ca instanță de recurs aparținea tribunalului, în condițiile art. 2 pct. 3 Cod pr. civ. față de valoarea obiectului cauzei neputându-se promova decât calea de atac a recursului, nu și a apelului, potrivit dispozițiilor legale citate mai sus.
Judecând cauza ca instanță de apel, tribunalul a soluționat în complet format din 2 judecători, situație în care, reținându-se că se impunea judecarea cauzei în recurs, se constată că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
Urmează ca, făcând aplicarea dispoz. art. 304 pct. 1 Cod pr. civ. să se admită recursul, să se caseze decizia civilă și să se trimită cauza spre competentă soluționare, tribunalului, ca instanță de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta domiciliată în C, General, nr. 3, - 31,.2,.16, jud. D, împotriva deciziei civile nr. 339 din 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 2084 din 13 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții, domiciliați în C,-, jud.
Casează decizia și trimite cauza la Tribunalul Dolj pentru judecarea recursului.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red. jud. -
Tehn.
4 ex./12.12.2008
;
Președinte:Nela DrăguțJudecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana
